R O M Â N I A
TRIBUNALUL HUNEDOARA – SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 524/C/2014DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 05 august 2014
PREȘEDINTE:D____ V______- președinte secție penală
N_____ G_______ E____- grefier șef secție penală
P________ de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de către d-na N_______ M_____ - procuror.
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA D___ împotriva sentinței penale nr.680/10.03.2014, pronunțată de Judecătoria D___, județul Hunedoara, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX (judecător P______ D______ ).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul H____ T____ L_____, asistat de avocat Târnovan L_______, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta Parchetului a arătat că se menține contestația formulată.Reprezentanta Parchetului și apărătorul condamnatului, având fiecare cuvântul, au arătat că nu au alte cereri de formulat.
Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul, după cum urmează:
Reprezentanta Parchetului a susținut contestația așa cum a fost formulată și motivată în scris și a solicitat admiterea ei, desființarea sentinței atacate și constatându-se că Judecătoria D___ nu era competentă să soluționeze cererea formulată de condamnatul H____ T____ L_____, având în vedere că instanța de executare este Tribunalul Hunedoara, a dispune reținerea cauzei spre rejudecare de către Tribunalul Hunedoara.
Apărătorul condamnatului, avocat Târnovan L_______, a solicitat respingerea contestației formulate de P________ de pe lângă Judecătoria D___ și a menține ca legală și temeinică sentința atacată, considerând că în cauză competența de soluționare îi aparținea Judecătoriei D___.
În subsidiar a solicitat admiterea contestației și a constata că cererea este rămasă fără obiect, condamnatul fiind liberat condiționat printr-o sentință penală pronunțată de Tribunalul Tg. M____.
Condamnatul intimat H____ T____ L_____ având ultimul cuvânt, a solicitat respingere contestației formulate de P________ de pe lângă Judecătoria D___.
A precizat că domiciliul actual este în S______, ____________________. 2 ____________________.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei penale de față:
Prin sentința penală nr. 680/10.03.2014, Judecătoria D___, în baza art. 6 N.C.P. rap. la art. 59 C.p. și art. 125 N.C.p. a dispus liberarea condiționată a condamnatului HOARA T____ L_____, fiul lui T____ și M_______, născut la data de 17.02.1992 în Hunedoara, jud. Hunedoara, condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 129/2009 a Tribunalului Hunedoara astfel cum a fost înlocuită cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe durată de 9 ani ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, prin s.p. nr. 23/1.02.2014 a Tribunalului Hunedoara, aflat în Penitenciarul B_____ M___ – D___.
În baza art. 125 alin. 5 N.C.p. coroborat cu art. 121 alin. 1 lit. e N.C.p. a impus condamnatului să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele fixate de acesta și să respecte măsurile luate conform art. 121 alin. 3 - 4 N.C.p.
A pus în vedere condamnatului disp. art. 125 alin. 6 N.C.p.
A stabilit în sarcina Ministerului de Justiție plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu în favoarea Baroului de Avocați Hunedoara-D___.
Cheltuielile judiciare în sumă de 110 lei au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sp. nr. 129/2009 a Tribunalului Hunedoara, condamnatului HOARA T____ L_____ i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 174 C.p., a cărei executare a început la data de 29.07.2008.
Prin s.p. nr. 23/1.02.2014, în urma aplicării legii penale mai favorabile, Tribunalul Hunedoara a dispus înlocuirea pedepsei aplicate cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe durată de 9 ani.
Din pedeapsa aplicată inițial (înlocuită cu măsura educativă privativă de libertate), echivalentă cu 3285 zile, condamnatul a executat efectiv 2040 zile ceea ce reprezintă 1/2 parte, iar prin adăugarea zilelor câștigate prin muncă prestată de 130 zile, el a executat 1/2 parte din pedeapsa la care a fost condamnat.
Potrivit art. 125 alin. 4 lit. b N.C.p. instanța a constatat că deținutul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, așa cum reiese din caracterizarea existentă la dosarul cauzei.
Pentru aceste considerente conform art. 125 alin. 5 N.C.p. coroborat cu art. 121 alin. 1 lit. e N.C.p. instanța a impus condamnatului să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele fixate de acesta și să respecte măsurile luate conform art. 121 alin. 3 - 4 N.C.p.
Instanța a pus în vedere condamnatului disp. art. 125 alin. 6 N.C.p. care precizează că dacă nu respectă, cu rea credință obligațiile impuse, va reveni asupra liberării și va dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție.
S-a apreciat că din actele dosarului rezultă că susnumitul în timpul privării de libertate a avut o comportare foarte bună, fiind disciplinat și stăruitor în muncă dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare.
Astfel fiind și întrucât în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 6 N.C.p. rap. la art. 59 Cp și art. 125 N.C.p., instanța a apreciat că propunerea făcută este întemeiată și, în consecință, a dispus liberarea condiționată a condamnatului HOARA T____ L_____ conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, în termen, P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA D___.
În motivele căii de atac formulate, P________ a exprimat critici de nelegalitate a sentinței atacte, solicitând desființarea acesteia, cu reținerea cauzei spre rejudecarea fondului.
A argumentat P________ menționând că, în mod greșit, prima instanță a procedat la judecarea cererii de liberare condiționată a condamnatului H____ T____ L_____, din măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe durata de 9 ani, fără a-și verifica, mai întâi, competența.
A adăugat P________ că, potrivit art.516 al.2 C.pr.pen., liberarea din centrul educativ la împlinirea vârstei de 18 ani se dispune de către instanța în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare.
Examinând sentința atacată în baza motivelor invocate, Tribunalul constată că prezenta cale de atac este fondată.
Reținem că, prin sentința penală nr.23/01.02.2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, definitivă prin decizia pnală nr.7/2014 a Curții de Apel A___ I____, a fost admisă sesizarea Comisiei de aplicare a legii penale mai favorabile constituită la nivelul Penitenciarului B_____ M___, iar în baza art.21 al.1 din Legea nr.187/2012 și art.125 noul Cod penal a fost înlocuită pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată condamnatului H____ T____ L_____ prin sentința penală nr.129/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.XXXXXXXXXXXX, definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr.12/A/01.06.2009 a Curții de Apel A___ I____, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 9 ani.
Într-adevăr, textul art.516 al.2 C.pr.pen., având denumirea marginală schimbările privind măsura educativă a internării într-un centru educativ, stabilește competența exclusivă în materia liberării minorului din centrul educativ, la împlinirea vârstei de 18 ani, în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare.
În prezenta cauză, condamnatul se afla în Penitenciarul B_____ M___ la momentul învestirii instanței, penitenciar aflat în circumscripția Tribunalului Hunedoara, căruia îi aparține și competența materială de soluționare a fondului cauzei, ca instanță de executare a sentinței penale de condamnare.
Potrivit art.281 al.1 lit.b) C.pr.pen., ce reglementează nulitățile absolute, determină întotdeauna aplicarea nulității, încălcarea dispozițiilor privind competența materială a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.
Față de aceste considerente, constatând că soluționarea cererii de liberare a condamnatului H____ T____ L_____ a avut loc cu încălcarea normelor imperative de competență materială, sentința atacată este nulă absolut.
Astfel fiind și întemeiat pe dispozițiile art.4251 al.7 pct.2 lit.a) C.pr.pen., contestația formulată de P________ de pe lângă Judecătoria D___ va fi admisă ca fondată, va fi desființată integral sentința penală atacată, urmând a fi reținută cauza la Tribunalul Hunedoara, pentru judecata fondului, sens în care va fi stabilit termen de judecată la data de 10.09.2014.
În baza art.275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în ambele instanțe, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondată contestația formulată de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA D___ împotriva sentinței penale nr.680/10.03.2014, pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, pentru temeiul prev. de art.4251 al.7 pct.2 lit.a) C.pr.pen., desființează integral sentința penală atacată și reține cauza la Tribunalul Hunedoara, pentru judecata fondului.
Stabilește termen de judecată la data de 10.09.2014.
În baza art.275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în ambele instanțe, în cuantum de 260 lei, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05.08.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
D____ V______ N_____ G_______ E____
DVNGE/3 ex.
03.09.2014
jud.fond.P______ D______.