Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Pamflet
Admiterea la Barou de anul acesta va avea loc în data de 1 septembrie
facebook

Povestea tânărului care a intrat la Barou DIN PRIMA cu 96 de puncte, fără să învețe "o boabă"

An de an aceeași poveste: agonie și extaz în rândul candidaților la Barou, unii iau examenul, alții îl pică și își blesteamă zilele și arată cu degetul în stânga și-n dreapta spre găsirea vinovaților. Dar cum ar fi, dacă ați afla că un tânăr a intrat la Barou fără să învețe nici măcar un minut? Cum? Uite-așa. Tânărul și-a pierdut toată vara la Loft, la Fratelli Mamaia, la Untold, Electric Castle și a fost și într-o vacanță în Ibiza.

Mihai Jr, sau Mihăiță după cum îi spun apropiații, provine dintr-o familie de vază (de cristal de Bohemia). Lui îi plac mâncărurile fine, cum ar fi pateul pentru copii, salata de vinete făcută cu mixerul și piureul pentru bebeluși.

Toată vara și-o petrece numai în localuri somptuase unde comandă numai șampanie din aia scumpă care se servește cu artificii. Mihăiță este foarte simțitor, la fel ca dl. Goe, și nu ar putea face față unor localuri precum Megadiscoteca Tineretului sau La Stuf în Vama veche, așa că își alege cu atenție localurile pe care le frecventează.

Trecând peste toată perioada de vară, a venit septembrie și Mihăiță a dat la Barou și a obținut 96 de puncte la grile. Acesta a fost foarte mulțumit de rezultat, deși s-a temut că în timpul examenului va face un atac de panică după ce organizatorii au dat apa cu porția candidaților.

Avocatura.com: Cum a fost posibil să nu înveți nicio boabă de Drept Civil / Penal / Procedură penală / Procedură civilă și să iei acest examen cu un punctaj extraordinar?

Mihăiță: Nimeni nu se aștepta să iau examenul acesta, dar eu m-am rugat mult să iau, pentru că vreau să îndeplinesc ultima dorință a mătușii mele Tamara: aceea de a mă face avocat. Eu sunt o persoană cu frică de Dumnezeu. Nu am învățat deloc, este adevărat, dar am stat conectat mereu la grupul ADMITERE BAROU unde membrii postau grile și răspunsuri. Eu așa am reținut multe grile.

Avocatura.com: Crezi că vei face față provocărilor profesiei de avocat?

Mihăiță: Cum să nu! Sigur voi face față! Avocații sunt oameni care știu puține, dar știu. Și trebuie să umbli în cercuri fine, să cunoști lume. Eu am o vorbă: "Avocații buni știu legi. Avocații cu adevărat buni cunosc judecători" (face cu ochiul - n.r.).

Avocatura.com: Ce sfat ai pentru cei care nu au reușit anul acesta să intre la Barou?

Mihăiță: Să meargă la Loft și să se relaxeze, să nu mai fie așa agitați. Eu nu m-am stresat...

Dragi candidați la Barou, Mihăiță a terminat Dreptul la privat și a trecut de examenul la Barou fără prea multe ore de studiu. L-o fi ajutat Sfântul Duh, Sfânta Treime, Arsenie Boca, nu știm.

Acest "Mihăiță" poate atrage o mulțime de critici și de oameni care să-l vorbească de rău. Dar el o să își dea Definitivatul și va fi un avocat (ne)profesionist, în timp ce voi încă vă pierdeți energia încercând să demonstrați (cu probe) că Mihai Jr. este un prost cu diplomă.

Echipa Avocatura.com vă dorește concentrare maximă pentru următoarele 14 zile ce v-au rămas și mult succes! Să fie țara plină de avocați, zicem!


Cuvinte cheie: admitere barou, succes, facultatea de drept, avocati stagiari, pregatire, drept civil, procedura civila, procedura penala, drept penal, oepa, loft, mamaia, pretentii, lux, bani, avocatura, cariera, stagiatura
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020