Avocatura Com
Special
În așteptarea candidaților...
facebook

FOTOREPORTAJ - ADMITERE DREPT 2017: De ce fug viitorii studenți de la Drept de avocatură?

Admiterea la Facultatea de Drept, Universitatea București, nu putea avea loc decât într-una dintre cele mai călduroase zile ale acestei veri. Părinți mai emoționați decât copiii, prieteni care dau din mână cu entuziasm când își văd tovarășul cum iese istovit din somptuoasa clădire, candidați care încep să plângă imediat ce ies din clădire, convinși fiind că nu vor reuși. Cam așa a arătat ziua de 24 iulie 2017 pentru cei care au susținut examenul de intrare la Drept.

Atunci când ești observator la un astfel de eveniment îți este mult mai ușor să zâmbești când vezi tineri care izbucnesc în plâns din cauza faptului că nu au avut timp că "îmbulineze" toate grilele sau când unii dintre ei ies făloși din rectoratul Universității București, de parcă deja se văd procurori sau judecători.

Cei mai simpatici sunt părinții. Numai ei știu câte au pătimit până au ajuns aici. Bani pe meditații, susținere, nopți nedormite, rugăciuni înmulțite la fiecare colț de stradă, oboseala de pe drum și multe altele. Totul pentru că fiul sau fiica lor să ajungă student la Drept, la una dintre cele mai bune facultăți din țară, după cum se aude în piață.

Admiterile sunt toate la fel. În fiecare an sunt aceeași oameni timorați și aceleași fețe sigure care deja simt că pot conduce lumea. Frica lor este mică acum, cel puțin pentru noi, cei care știm că abia acum începe totul.

Mulți par să știe deja ce drum vor să aleagă. Cei mai mulți spun INM. Însă niciunul nu are habar cât de mult îl va schimba facultatea, sistemul de predare / învățare, cât de mult se va suci pe parcursul celor patru ani între avocatură, magistratură sau notariat.

Avocatura.com a stat de vorbă cu câțiva dintre ei pentru a vedea cum s-au simțit și unde au avut mai mult de furcă.

"Româna, vocabularul, mi s-a părut cel mai greu. Economia a fost accesibilă. Am făcut meditații. Nici nu contează dacă intru la buget sau taxă, important este să intru. Pe mai departe, mă gândeam să dau la INM, dacă intru. Dacă nu, Barou", ne-a spus o tânără elevă din Giurgiu.

Un alt tânăr, din București de data aceasta, ne-a mărturisit că "examenul a fost ok, cu toate că nu mă așteptam ca la Economie să fie atât de intrepretabile grilele. Pe viitor vreau procuratură, nici nu se pune problema!".

O candidată din Craiova s-a declarat mulțumită de ceea ce a făcut la examen. În același timp, ea știe cu siguranță că orice ar alege în domeniul juridic, avocatura nu se numără printre ele.

"Avocatura.com: Cum a fost examenul?

Candidată Drept: Emoționant

Avocatura.com: Ce ți s-a părut mai greu?

Candidată Drept: Gramatica, pentru că oricum gramatica tot timpul este mai dificilă. Dar, spre deosebire de anul trecut, mie cel puțin, economia mi s-a părut mai grea. La gramatică au fost asemănătoare subiectele cu cele din anii precedenți.

Eu cred că intru, dar nu pot să garantez dacă la buget sau la taxă.

Avocatura.com: Te-ai gândit ce-ai vrea pe viitor?

Candidată: INM, clar. Poate altceva, dar nu avocatură.

Avocatura.com: De ce?

Candidată: Nu mă potrivesc cu această profesie. Eu, cel puțin, nu i-aș putea face față.

Avocatura.com: Ai făcut meditații?

Candidată: Da. La ambele, și la gramatică, și la economie."

Pe cei pe care-i vedeam ieșind mâhniți sau chiar dezamăgiți, le-aș fi spus să stea liniștiți, pentru că vor intra. Până la urmă intră aproape toți. Așa va fi și acum, așa a fost și în... 2006, când am susținut examenul de intrare la Drept.

Țin minte că am ieșit plângând că nu voi intra sau că, dacă voi reuși, sigur voi fi la taxă. Și uite că am intrat la Drept, chiar la buget. Dar acela nu a fost decât începutul, pentru că viața avea să-mi arate că examenul a fost o nimica toată... La fel cum va fi și în cazul profesiei...

Așa că, dragi viitori studenți, luați lucrurile cu răbdare și suflet! De cele două veți avea cea mai mare nevoie, indiferent de profesia pe care o veți alege.


Cuvinte cheie: fotoreportaj, avocaturacom, admitere drept 2017, facultatea de drept, universitatea bucuresti, economie, limba romana, buget, taxa, inm, avocatura, emotii, parinti, candidati drept, profesii juridice, student la drept
COMENTEAZA
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2016 ©   Copyright SC ADVO VALUE SRL 2017
Avocatura Com