Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Pamflet
Poștașul sună întotdeauna de două ori, mai ales la ușile instanțelor
facebook

"O scrisoare pierdută" în lumea justiției - Poșta Română, responsabilă de expedierea actelor de procedură către toate instanțele

Ministerul Justiției a atribuit luna aceasta, prin licitație deschisă, un contract în valoare de 12,5 milioane lei, Poștei Române care va presta servicii de prezentare, prelucrare și expediere a actelor de procedură pentru instanțele judecătorești din toată țara. Oare câte dintre ele vor ajunge prin pălăriile unor "Cațavenci" și nu la dosar, unde le este locul?

Trebuie să menționăm de la început că susținem economia României. Vrem produse românești pe rafturile din supermarketuri, vrem ca dragii noștri poștași "să sune de două ori" la ușile instanțelor pentru a pune în circulație cereri de chemare în judecată sau contestații la executare.

Dar, cunoscând "antecedentele" Poștei Române nu ai cum să nu mustăcești când auzi o asemenea știre. 

Ministerul a anunțat mândru că responsabilul desemnat cu expedierea actelor de procedură către toate instanțele din țară este Poșta Română, contractul având o valoare estimată între 15.180.000 lei și 25.300.000 lei. Timid, însă, Ministerul a mai adăugat că de fapt Poșta Română este și SINGURA care și-a prezentat oferta. 

Normal! Oare cine ar fi avut curaj să concureze cu acest «colos» al lumii corespondenței?!

Contractul a fost demarat începând cu data de 1 iulie. Pentru perioada 01.07 - 31.12.2016  cantitatea totală estimată de trimiteri acte de procedură este de 6.900.000 buc.

Haideți să ne imaginăm cum va arăta o ședință de judecată.

Liniște în sală. Toată lumea așteaptă să vină poștașul cu actele necesare dosarelor din ziua respectivă. Judecătorul privește în gol. Grefierul își pilește unghiile. Justițiabilii stau ca sardinele pe băncile de lemn din sală. Unuia îi mai cade capul pe masă. Nimeni nu reacționează. Se întâmplă des.

Și, deodată, ușa se deschide larg de perete. Intră poștașul gâfâind puternic. Are sandale rusești și pantaloni scurți. Cară după el geanta uriașă de piele neagră. Cămașa de pe el este udă leoarcă. 

Judecătorul: "Haide, domnule, că nu mai veneai odată! Așa vii dumneata îmbrăcat în instanță?! În fine, ai adus actele alea?". Poștașul, bâlbâindu-se: "Da, onorată instanță, sper că da!". Judecătorul: "Cum adică speri? Ia dă să văd!". Și începe să strige: "Popescu, divorț!". Tăcere. "Marin, contestație la executare!". Tăcere. "SC Bâz SRL, faliment, procedura insolvenței!". Tăcere.

Poștașul începe să transpire și mai tare. Lasă umil ochii în podeaua bătrână.

Judecătorul: "Eusebiu, ce dracului, iar ai adus actele de la alt complet?!". Justițiabilii oftează grav și se afundă și mai tare în băncile de lemn. Judecătorul bate obosit din ciocănel: "Ședința se amână! Nu știm pentru când. Veți fi înștiințați. Dacă vor ajunge la voi citațiile".


Cuvinte cheie: ministerul justitiei, posta romana, contract, licitatie, expediere acte de procedura, instante, postas, judecator, o scrisoare pierduta, lumea justitiei
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020