Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Reportaj
Sute de studenți au fost curioși să afle ce le poate asigura `șansa` la interviul de admitere la INM
facebook

INTERVIUL INM: Cum a "doborât" judecătorul Cristi Danileț temutul "balaur cu cinci capete", pentru aspiranții la titlul de magistrat

Evenimentul ar fi trebuit să-i apropie și mai mult de o "reușită" la un astfel de interviu. Dar, după două ore și jumătate, aproximativ 200 de studenți au plecat cu și mai multe emoții față de o etapă decisivă în cariera lor: interviul INM. Doi auditori de justiție, împreună cu judecătorul Cristi Danileț, au reușit să facă Aula Magna a Facultății de Drept să "vibreze" la propriu și la figurat.

Cum ar trebui să fie pregătirea pentru examen, cum (nu) ar trebui să vă comportați la un asemenea interviu sau ce anume "caută" Comisia INM, sunt doar câteva dintre subiectele discutate la Universitatea București.

Asociația Studenților în Drept a venit în sprijinul celor care se pregătesc să devină magistrați prin organizarea unui eveniment care a reușit să adune peste 200 de studenți în Aula Magna a Facultății de Drept. "Interviul INM - Misiune imposibilă?" a fost tema conferinței ce a avut loc luni, 18 aprilie.

Cristi Danileț, judecător și membru CSM, Claudia Mihălcescu şi Andrei Căbulea, ambii auditori de justiței în anul I, au reușit să facă "spectacol" la Facultatea de Drept, dezvăluind cele mai utile și chiar amuzante informații despre temutul interviu INM, care, anul trecut, a dat mari bătăi de cap celor mai mulți candidați.

Dacă vestea cea bună este că va crește numărul de locuri scoase la concurs pentru acest an, vestea mai puțin bună este că așteptările Comisiei care realizează interviurile sunt din ce în ce mai mari. Astfel, nu este suficient doar să fi citit Codurile și principiile de organizare ale profesiei de magistrat, ci trebuie ca viitori magistrați să fie niște "persoane complexe". 

Studiul limitat doar la o bibliografie juridică, înseamnă mari "pierderi" pe partea de dezvoltare personală, de cultură generală. "Avem nevoie de oameni! Știți ce greu se face rost de oameni în justiția română? Nu ne trebuie nici memoratori de cărți și Coduri, nici «îmbulinatori», nici umanoizi!", a ținut să sublinieze judecătorul Cristi Danileț.

Dacă cei doi auditori de justiție, care au reușit să ia din "prima" examenul, și-au dezvăluit propriile "secrete", membrul CSM a subliniat faptul că "este ușor oarecum să devii magistrat, dar este foarte greu să fii magistrat! Viața de magistrat este plină de încercări, de promisiuni, de frustrări, plină de evenimente fericite, dar și nefericite".

Iar dacă cei mai mulți dintre voi se întreabă oare ce așteaptă Comisia - acel "balaur cu cinci capete", după cum l-a numit Andrei Căbulea - de la cel care se prezintă în fața lor, cu bune și cu rele, Cristi Danileț a "făcut lumină" și în această situație.

"Ce se verifică la proba interviului? Trei lucruri"

"Dacă avem aptitudini specifice pentru profesia de magistrat. Aceasta înseamnă să comunicăm eficient, să gândim autonom, să avem capacitatea de a rezolva probleme și de a coopera cu cei din fața noastră, să înțelegem realitățile sociale și să utilizăm corect limba română - ceea ce iarăși este o mare, mare problemă.

În al doilea rând, verificăm motivația pentru a accede în profesia de magistrat, caz în care ne interesează și aspectele intrinseci, și cele extrinseci.

Iar în al treilea rând, elementele de etică specifice profesiei de judecător sau de procuror. Ne interesează să ai capacitatea de a identifica problemele, de a analiza opțiunile posibile, implicarea ta în elaborarea soluției".

 

Nu pierde, în curând pe Avocatura.com, mai multe "secrete" despre interviul INM!


Cuvinte cheie: studenti, candidati, admitere inm, conferinta, asd, facultatea de drept, universitatea bucuresti, interviu inm, pregatire examen, proba rationamentului logic, judecator DANILET VASILICA CRISTI
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020