Avocatura Com
Exclusiv
Avocatul Mihai Baco: `Eu am văzut primul episod și am refuzat să mă mai uit, pentru că nu puteam să cred că se poate deforma atât de tare o imagine asupra justiției`
facebook

EXCLUSIV - Avocații, critici la adresa serialului "Deschide ochii". Mihai Baco: "Se cam trage din toate părțile în avocați. Inclusiv în acest nou serial apărut la PRO TV. Este absolut dramatic cum suntem prezentați, inclusiv cum «blătuim» anumite procese"

Avocații consideră că serialul "Deschide ochii", lansat săptămâna aceasta de PRO TV, deformează imaginea profesiei, care este deja șubredă în ochii cetățeanului de rând. Mihai Baco (Baroul Alba) a punctat, pentru Avocatura.com, că avocatul este prezentat într-un mod "absolut dramatic" în acest film și că nici nu a putut să rămână în fața micului ecran până la finalul primul episod difuzat luni.

Mihai Baco va candida în curând pentru funcția de Decan al Baroului Alba și a subliniat că pornește în această cursă cu gândul de a apăra reputația avocaților. 

"Plec cu gândul de a lupta pentru apărarea profesiei și demnității de avocat, pentru că, în ultima vreme, se cam trage din toate părțile în avocați. Inclusiv în acest nou serial apărut la PRO TV. Este absolut dramatic cum sunt prezentați, inclusiv modalitatea prin care «blătuiesc» anumite procese", a explicat supărat avocatul, pentru Avocatura.com.

"Cu acest film, cred că se strică și mai tare și se deformează imaginea pe care o au avocații"

De asemenea, odată cu pătrunderea acestui film în casele românilor, Baco este de părere că organele de conducere ale profesiei vor avea și mai mult de lucru pentru schimbarea imaginii negative pe care o au avocații. 

"Cu acest film, cred că se strică și mai tare și se deformează imaginea pe care o au avocații. Pentru că, din păcate, această profesie de avocat nu este prea mult iubită - nici de către ceilalți actori ai justiției, pentru că se induce, inclusiv în opinia celor care urmează INM-ul, că avocatul este un cârcotaș, un om care este de partea hoților. Se uită care este de fapt menirea avocatului, că indiferent în ce sistem ne-am afla, o apărare trebuie să fie exercitată, și acesta este rolul avocatului, de a apăra. Se uită această chestiune și apar aceste... Hai să zicem invidii, cum că avocații ar duce-o mai bine din punct de vedere material. Ceea ce este fals, pentru că sunt mulți avocați care trăiesc la limita subzistenței. Dar, din păcate, se induce această stare de ansamblu greșită asupra avocatului. Filmul nu face decât să agraveze această imagine pe care o au, din păcate, unii oameni despre avocați", a punctat Baco. 

Actorul Victor Rebengiuc interpretează rolul unui avocat orb în serialul "Deschide ochii" de la PRO TV

 

Candidatul la șefia Baroului Alba critică noul serial, mai ales pentru că prezintă avocatul în diverse ipostaze care nu se regăsesc în viața reală. 

"Eu am văzut primul episod și am refuzat să mă mai uit, pentru că nu puteam să cred că se poate deforma atât de tare o imagine asupra justiției, până la urmă, în care polițistul pică la pace cu avocatul și alte prostii de acest gen care nu se întâmplă în realitate. Dar dau din nou apă la moară.

În filme se mai arată că avocații trădează clientul în relația cu organele judiciare. Cam asta reiese. Este necesară o reacție din partea organelor de conducere a profesiei, raportat la acest film. Atrage un oprobriu asupra profesiei această modalitate de a deforma total profesia de avocat", a mai spus Baco pentru Avocatura.com. 


Cuvinte cheie: avocat, critici, film, pro tv, deschide ochii, serial, deformarea imaginii profesiei de avocat, opinie, avocat Baco Mihai
COMENTEAZA
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2016 ©   Copyright SC ADVO VALUE SRL 2017
Avocatura Com