Avocatura Com
Valorile profesiei
Sergiu Marin Capisizu:`Eu consider că Dreptul este «nedrept» numai cu cei care sunt nedrepţi cu el`
facebook

Avocatul Sergiu Marin Capisizu: "Nu poţi să afli adevărul fără a face dreptate şi nu ţi se poate face dreptate fără a ajunge la adevăr"

"Am învăţat și cred cu tărie că adevărul este unic şi către el trebuie să tindem. Vom ajunge acolo, chiar de nu va fi adevărul absolut și pot accepta asta, numai respectând nişte principii, nişte norme care sunt şi de Drept, dar şi de bună cuviinţă", este de părere Sergiu Marin Capisizu. Avocatul a acceptat provocarea Avocatura.com, răspunzând întrebărilor noastre, pe marginea Temei Lunii, "Adevărul".

Avocatura.com: "Dreptul este uneori nedrept". Cum comentaţi această afirmaţie prin prisma experienţei dumneavoastră?

Sergiu Marin Capisizu: Aici, poate că îi voi supăra pe unii dintre confraţi, însă îmi asum fără rezerve ceea ce spun: cu siguranţă, este expresia cea mai la îndemână prin care, deseori, se ascunde, fără a avea puterea de a recunoaște, propria neputinţă, propria suficienţă. Deci eu consider că Dreptul este "nedrept" numai cu cei care sunt nedrepţi cu el și este doar o problemă de timp până când ajungi, pe propria-ți piele, să constați acest lucru. Și în Drept, ca și în viață "ulciorul nu merge de multe ori la apă". Pentru că regulile de procedură, mijloacele de probă, sunt aceleaşi pentru toţi, trebuie doar să ai o abordare corectă, o abordare dreaptă, onestă, tu cu tine, tu cu clientul şi apoi eu nu cred că Dreptul devine nedrept.

Deci Dreptul, în dimensiunea prezentată de către dumneavoastră, este nedrept doar cu neputinţa noastră de a înţelege, fie cu comoditatea noastră. Altfel nu cred că este nedrept. "Dreptul", dincolo de abordarea filosofică, provocare la care vă rog să mă cruțați căci nu intră în aria mea de expertiză, privit prin ochii practicianului, este foarte frumos şi pentru că nu funcţionează ca o matrice. Are nişte limite în care poţi să mergi, dar trebuie să ai puterea uneori să accepţi și punctul de vedere al părţii adverse. Deseori, dacă ai puterea să asculţi, nu mai devine nedrept. De crezi că doar tu ai dreptate, într-adevăr, poate deveni nedrept. Dacă eşti un om realist, cu respect pentru valorile sociale, nu ajungi niciodată să invoci nedreptatea Dreptului în relaţia cu tine.

Atunci când am acceptat întâlnirea cu dumneavoastră și mi-ați comunicat tema interviului, mi-am reamintit cu plăcere de o întâmplare petrecută cu ceva timp în urmă. Deseori, în drumurile mele profesionale, am trecut pe lângă vitrina unei galerii de artă și am văzut cum anumite exponate apar - după un timp își găsesc cumpărători sau sunt retrase de către proprietari. Mi-a atras atenția un exponat care zăbovea de ceva vreme în expoziție - și, mânat și de curiozitate, dar și pentru că mi-a plăcut modul de realizare al acelei sculpturi, căci despre o sculptură este vorba, am aflat autorul, dar ceea ce m-a determinat să o cumpăr a fost denumirea dată de către artist: "Cele patru feţe ale adevărului".

Nu întâmplător am adus-o astăzi la birou, căci după cum vedeți, cele patru fațete, realizate de artistul Gheorghe Apostu, nu seamănă foarte tare una cu cealaltă, dar nici nu au deosebiri care să șocheze. După ce am achiziționat statueta, am căutat să văd opinii ale criticilor vremurilor când a fost expus pentru prima dată grupul statuar. Cu siguranţă, cele patru fațete ale adevărului suprinse de artist au fost văzute din diferite poziţii de către mulți oameni. Nu am găsit nici o referire în care cineva să spună cum că vreo faţetă este mai urâtă sau mai strâmbă decât cealaltă. Aşa şi în cazul nostru cu adevărul, cu Dreptul, depinde de unde priveşti. Chiar dacă eşti un om critic, totuşi ai o abordare realistă, accepți că pot exista reprezentări diferite, însă toate au un numitor comun - adevărul care nu poate fi schimonosit și nici nu poate fi monopolul cuiva.

 Nu cred că întâmplător în sala de judecată te pune să juri pe Biblie. Au păstrat acestă regulă și cei de dinainte de 1989, dar și mai noii dregători, deși în privința unora dintre aceștia am serioase rezerve că au vreo frică de Dumnezeu. Concluzionând, indiferent de etapa istorică, nimeni nu a îndrăznit să scoată frica de Dumnezeu din templu.

(Avocatul Sergiu Marin Capisizu, Baroul Bucureşti)

Avocatura.com: De ce un lucru adevărat în fond nu este, uneori, recunoscut ca atare în formă, în justiţie?

Capisizu: Pentru că şi greşeala face parte din omenesc. Şi niciodată nu ştim dacă greşeala a fost în etapa fondului sau în apel. Această situaţie se întâmplă când nu toate au fost spuse la timpul lor, şi făcute în ordinea şi în firescul lor. Vă rog să rețineți însă că, refuz să cred sau să iau în discuție ticăloşia ca explicație a diferențelor dintre o soluție sau alta, ambele având la bază aceleași probe. 

Avocatura.com: Au avocaţii interesul să cunoască adevărul despre o situaţie de fapt, despre un client? De ce?

Capisizu: Dacă nu faci aşa, ai o mare problemă. Corect este - am mai spus-o şi cu alte ocazii - tu, ca avocat al uneia dintre părți, trebuie să fii primul și cel mai corect judecător al speței cu care îţi vine clientul. Un diagnostic corect al problemei clientului te pune, ca avocat, ulterior perfectării angajamentului cu clientul, la adăpostul multor inconveniente. Într-o relaţie onestă cu clientul trebuie să-i dai o estimare a finalităţii procesului. De știi și anticipezi într-un mod rezonabil soluția cauzei, iar clientului îi ascunzi adevărul de dragul unui onorariu, gândind că la final vei spune că "Dreptul este nedrept uneori", dincolo de problema de conștiință, te pune într-o situaţie delicată cu magistratul pentru că, dacă te duci şi susţii nişte lucruri care nu au treabă cu speţa respectivă, mai devreme sau mai târziu, preiei aspura ta un întreg deficit de imagine.

Totodată, ai o problemă reală cu adversarul tău, care de fapt îţi este adversar doar la bară, în rest el este colegul tău, cu colegii din sala de judecată care te văd și te aud, deoarece pentru majoritatea dintre ei lucrurile firești curg normal într-o sală de judecată, "perlele" însă atrag atenția. Atunci când am intrat în profesie, maestra mea, doamna Viorica Popescu, mi-a spus că avocatura de bară este aidoma unei piese de teatru: tu eşti precum un actor, însă deosebirea esențială față de reprezentanții acestei nobile bresle profesionale - eşti distribuit de fiecare dată într-un rol principal. Spre deosebire de actorul de scenă, care are sufleor, care are publicul în faţă şi vede cum freamătă sala, tu ai publicul în spate şi nu o să afli niciodată ce ai făcut decât când ţi-ai terminat replica. Şi spunea maestra mea, drumul de la bară până la masa avocaţilor este foarte important să-l parcurgi cu demnitate şi cu faţa în sus, cu conștiința faptului că nu ai susținut inepții, că nu te-ai făcut de râs. Dacă spui prostii, dacă nu eşti corect şi ai o abordare de la început care încearcă să păcălească, fie Dreptul, fie adversarul, fie judecătorul, drumul acela de 4 - 5 paşi ţi se poate părea teribil de lung şi teribil de apăsător. 

Oamenii, să ştiţi, că  nu vin la avocat cu probleme de Drept complicate. Vin la avocat cu probleme de viaţă, care ulterior se transformă în probleme de Drept. Societăţile comerciale nu vin la avocat cu o problemă ieşită din tiparul manualelor, vin cu o situaţie creată datorită acţiunii sau inacţiunii, exercitate cu mai multă sau mai puţină bună credinţă a unor parteneri contractuali. Şi de aici încolo, trebuie să ai puterea să te pui în postura fiecăruia şi să faci o analiză corectă, să ai puterea, în primul rând, ca avocat, să nu-ţi furi căciula.

Din păcate, profesia şi presiunea numărului mare de avocaţi, pauperizarea oamenilor şi deja posibilitatea acestora de a veni către un avocat este din ce în ce mai mică, din cauza limitărilor financiare în care trăim cu toţii. Mulţi încearcă, pentru a nu-şi îndepărta clientul, să-i spună deseori ceea ce ar vrea clientul să audă, dar aceasta este o factură pe care oricum o decontezi. Dacă nu o decontezi în ziua în care ţi-a intrat clientul pe uşă, oricum decontul vine. Şi atunci este o problemă de alegere.

Eu am ales sa am o atitudine tranşantă cu clientul şi vă spun că nu îmi este uşor. Am deseori momente de frământare. Nu mi-a fost uşor, uneori, când am luat cazul unui client, l-am rugat să-mi lase documentele, iar după ce am stat de vorbă o dată, de două ori, citindu-le şi recitindu-le, să îl chem şi să-i spun că, din păcate, pentru ce aşteaptă el de la mine, nu sunt eu persoana cea mai îndreptăţită să-l ajut. 

Unii au plecat supărați, alții mi-au mulțumit și au apreciat poziția mea. Unii pe care i-am refuzat cu acea speță au revenit cu altele sau m-au recomandat unor cunoștințe, prieteni. Poate că cei pe care i-am refuzat la un moment, au avut dreptate să plece dezamăgiți de la mine, pentru că este foarte posibil să-și fi făcut aşteptări în relaţia cu mine. Cu unul dintre aceștia m-am întâlnit de curând şi mi-a spus: "Domnule avocat, mare dreptate aţi avut, îmi pare rău că nu v-am crezut". Eu i-am spus că îmi pare rău că am avut dreptate. El mi-a răspuns: "Dar ştiţi câţi bani am pierdut?". Şi aici ajungem la întrebarea: este Dreptul nedrept?

Avocatura.com: Ce relaţie există între adevărul juridic şi cel factual?

Capisizu: Eu nu sunt deţinătorul niciunuia. Şi atunci îmi este foarte greu să vă spun ce relaţie există. Eu pot să vă spun clar, ele la un moment dat se îngemănează şi este o artă să le aduci cât mai aproape una de alta. Şi este o artă să deosebeşti cât de mare este această prăpastie şi dacă o poţi vreodată astupa sau nu. Şi mai este şi chestiunea că trebuie să-ţi asumi că poţi să o faci sau nu poţi să o faci. Deseori, ne dorim mult, dar putem puţin. Şi eu mi-aş dori să fiu un avocat eficient şi în alte ramuri de Drept, în zona Penalului, dar recunosc, am aceste limitări: nu mă simt confortabil într-o sală de Penal, nu mă simt confortabil cu nimic din ceea ce implică Dreptul Penal. Mi-aş fi dorit să fac acest lucru. Cunosc avocaţi care sunt spectaculoşi în această materie. Deci, fără să considerați o eschivă din partea mea, în relația dintre adevărul juridic și adevărul factual, colegii din Penal sunt mai în măsură să vă răspundă.

 Din păcate, profesia şi presiunea numărului mare de avocaţi, pauperizarea oamenilor şi deja posibilitatea acestora de a veni către un avocat este din ce în ce mai mică, din cauza limitărilor financiare în care trăim cu toţii. Mulţi încearcă, pentru a nu-şi îndepărta clientul, să-i spună deseori ceea ce ar vrea clientul să audă, dar aceasta este o factură pe care oricum o decontezi.

(Avocatul Sergiu Marin Capisizu, Baroul Bucureşti)

Avocatura.com: Aflarea adevărului este un principiu chintesenţial în Drept. Putem transpune acest principiu şi în lumea avocaţilor? Prin ce s-ar putea defini el?

Capisizu: Da, de ce nu? Nu mi se pare normal ca avocaţii să fie percepuţi ca nişte oameni care denaturează adevărul doar de dragul clientului lor. Şi până la urmă nu găsesc justificată nici mistificarea adevărului, chiar și prin omisiune, doar de dragul de a avea nişte rezultate spectaculoase în instanţă. Aflarea adevărului în oricare dintre ramurile de Drept ar trebui să fie, din punctul meu de vedere, un ţel suprem. Şi oricum este o problemă de timp până ce adevărul va ieşi la suprafaţă. Nici nu cred că aş putea trăi cu această apăsare, ştiind că prin acţiunile mele am contribuit ca unui om să i se facă o nedreptate, doar pentru a înclina balanţa în faţa altuia. Dacă îmi dau seama că al meu client nu are dreptate, în principiu nu colaborăm. Îmi este mult mai uşor să-i spun că nu are dreptate şi să îi explic cu lux de amănunte de ce nu are dreptate, decât să merg pe ideea: "Și dacă nu ai dreptate, tot mergem în instanţă". Poate că din acest mod în care înţeleg să-mi duc crucea destinului ca avocat, se naște și stilul meu, uneori impetuos din instanță, care poate supără, însă vă asigur că niciodată nu am făcut-o doar de dragul de a înclina balanța în favoarea mea, ci doar pentru că am crezut și cred în cauza pe care o susțin.

Avocatura.com: Putem considera legile sau voința legiuitorului transpusă în legi "adevăr" pentru cei cărora li se adresează?

Capisizu: Voinţa legiuitorului, din punctul meu de vedere, înseamnă o regulă pe care toţi, fie că vrem, fie că nu vrem, fie că ne place sau nu ne place, ar trebui să o respectăm. Până la urmă legile nu sunt nici mai bune, nici mai rele decât cei care le promovează. Nu vreau să fiu acid la adresa clasei politice, dar cel puţin legile şi regulile după care ne desfăşurăm activitatea, uneori, am impresia că sunt făcute ori pe genunchi, ori pe repede-nainte. Din păcate, în trecut au fost personalităţi care şi-au pus amprenta asupra unor monumente legislative într-un mod pregnant. În momentul de faţă au dispărut şi personalităţile, a dispărut şi Dongoroz şi Vlahide - lista este lungă, am numit doar pe doi dintre titani - au dispărut şi cei care erau practicieni şi puteau să discute cu teoreticienii, şi au apărut o multitudine de "pseudo" pe toate liniile. Parcă nu mai există nici interesul ca practicienii să stea la aceeași masă cu teoreticienii… Suntem în pragul unei mari sărbători a lumii creștine, când oamenii ar trebui să fie mai buni, de aceea mă cenzurez și nu spun mai mult. 

Avocatura.com: Se face o confuzie în lumea juridică între "a afla adevărul" și "a face dreptate"? Dacă da, în rândul cărei părți  (judecător / procuror / avocat / justiţiabil) este mai accentuată ea?

Capisizu: Eu nu cred că le poţi separa. Nu poţi să afli adevărul fără a face dreptate. Şi nu ţi se poate face dreptate fără a ajunge la adevăr. Pentru că, atunci, este o dreptate care este strâmbă, oarbă. Eu mai cred în ceva, dincolo de adevărul pământean, să ştiţi că mai este şi un alt fel de adevăr. Nu cred că întâmplător în sala de judecată te pune să juri pe Biblie. Au păstrat această regulă și cei de dinainte de 1989, dar și mai noii dregători, deși în privința unora dintre aceștia am serioase rezerve că au vreo frică de Dumnezeu. Concluzionând, indiferent de etapa istorică, nimeni nu a îndrăznit să scoată frica de Dumnezeu din templu. Şi atunci, nu neapărat ceea ce nu vedem nu există și deci, fie că ești avocat / judecător, trebuie să îți respecți menirea. Ca avocat, adevărul trebuie să-l pui pe primul plan în relaţia cu clientul, cu tine şi cu magistratul. Dacă trişezi, cu siguranță vei plăti și nu oricum, ci pe toate planurile.


Cuvinte cheie: interviu, tema lunii, avocaturacom, adevar, avocat, avocatura, client, teoreticieni, legi, personalitati, arta, documente, societati comerciale, procedura, drept, nedrept, practicieni, Valorile profesiei: Adevărul, avocat Sergiu Marin Capisizu
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC AVOCATURA COM SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura COM SRL și SC ADVO VALUE SRL | 2003-2020
Avocatura Com