Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Internaţional
Judecătorul german Karin Jung a luat o hotărâre pe cât de insolită, pe atât de înţeleaptă
facebook

Judecată înţeleaptă: Un judecător german le-a dat de ales unor huligani între a cumpăra tricoul rivalilor sau a face 15 luni de puşcărie

Inspiraţie pentru judecătorii români, care atunci când iau hotărâri ar trebui să se gândească la mesajul pe care îl transmit în societate, şi la rolul educativ al pedepsei! Un judecător german le-a ordonat la doi huligani care au atacat un fan al clubului rival şi i-au distrus echipamentul să îi cumpere victimei produsele formaţiei favorite, "duşmanul" de moarte Bayern Munchen.

Judecătorul Karin Jung a declarat pentru cotidianul Bild că le-a oferit celor doi pârâţi, ambii suporteri ai lui 1860 Munchen, şansa de a înlocui echipamentul lui Bayern Munchen, distrus în atac, alternativa fiind 15 luni la "răcoare".

Confruntaţi cu perspectiva sumbră de a petrece peste un an în puşcărie, învinuiţii şi-au călcat pe mândrie şi au făcut o excursie la magazinul oficial al lui Bayern, o decizie care a fost "foarte dureroasă" pentru ei, a explicat cu satisfacţie judecătorul.

Cei doi acuzaţi, însoţiţi de un al treilea bărbat, l-au acostat pe fanul lui Bayern la gara principală din Berlin după un meci din august 2014 şi i-au sfâşiat jacheta, tricoul şi pălăria din paie, care purtau însemnele clubului său favorit.

"Învinuiţii păreau destul de mândri, nu au arătat remuşcare, nu au mărturisit şi au refuzat să-l numească pe celălalt atacator", a spus Jung, potrivit First Post, care citează AFP.

"Am vrut să arăt că fotbalul este fotbal, şi nu un câmp de luptă", şi-a motivat aceasta decizia insolită.

Cu acordul victimei, Jung a mers pe varianta pedepsei "ochi pentru ochi", mai scrie sursa citată.

"M-am gândit la ce ar fi cu adevărat dureros pentru ei, şi să facă aşa ceva chiar îi deranjează pe genul acesta de oameni".

Avocatul pârâţilor, Guenter Reisinger, a declarat că clienţii lui şi-au cerut scuze de la victimă şi i-au plătit în compensaţie, fiecare, câte 500 de euro, cumpărându-i în plus o pălărie, un fular şi un tricou de la fan store-ul lui Bayern.

Echipamentul a fost oferit victimei miercuri, în instanţă.

"Clienţii mei nu sunt genul de fani înrăiţi care mai degrabă ar petrece timp după gratii, decât să intre într-un magazin al lui Bayern", a spus avocatul în legătură cu decizia curţii, pe care Bild a catalogat-o drept "curioasă şi deşteaptă".


Cuvinte cheie: judecata inteleapta, judecator germania, karin jung, munchen, 1860 munchen, bayern munchen, huligani fotbal, incident, atac, rivala de moarte, decizie judecator, inspiratie judecatori romani, pedeapsa, mesaj in societate
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020