Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Cariere
Persoanele selecţionate vor fi contactate telefonic, iar interviul va avea loc în Galaţi
facebook

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv în Galaţi

"JGV și Asociații" este specializată în Dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu. Pe lângă sediul central din București, are deschise cinci birouri teritoriale în Timișoara, Craiova, Cluj, Galați și Bacău. Mai jos, condițiile ce trebuie îndeplinite de către cei care aplică la postul disponibil în cadrul firmei.

Candidatul ideal va trebui să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie avocat definitiv cu minim 5 ani de experienţă în profesia de avocat. Experienţa în domeniu constituie un avantaj indiferent de perioada scursă de la definitivat sau admitere;

- să deţină cunoştinte temeinice de Drept civil, răspunderea civilă delictuală, procedură civilă, procedură penală;

- să deţină permis de conducere cat. B şi să aibă disponibilitate la deplasări;

- să demonstreze excelente abilităţi de comunicare, spirit de echipă şi capacitate mare de integrare într-un colectiv nou, să manifeste dorinţa şi capacitatea de a lucra într-un domeniu multi-disciplinar;

- cunoştinte avansate de Microsoft Word, internet research, acurateţe în redactarea documentelor;

- abilităţi de redactare coerentă a ideilor juridice invocate, de susţinere a argumentelor;

- capacitate superioară de concentrare şi orientare către obiective şi sarcini;

- perseverenţă, responsabilitate şi integritate în muncă;

Responsabilităţi:

- reprezentare juridică în instanţă (judecătorie, tribunal, curte de apel, secţiile civile şi penale)

- redactarea tuturor actelor necesare asistării clienţilor în faţa instanţelor, precum cererile de chemare în judecată, întâmpinări, cererile de intervenţie, etc.

- asistenţă şi reprezentare în faţa organelor de cercetare penală precum şi alte activităţi juridice. 

Ofertă (bonusuri, beneficii)

Oferim o schemă de onorarii foarte motivantă.

Descrierea companiei:

JGV şi Asociaţii este o societate de avocaţi înfiinţată în 2005. În prezent cuprinde o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 40 de avocaţi, jurişti şi specialişti.

JGV şi Asociaţii este specializată în Dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu. Pe lângă sediul central din Bucureşti, are deschise cinci birouri teritoriale în Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi şi Bacau (www.jgv.ro).

JGV şi Asociaţii este o organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

Aplicanţii vor transmite CV-urile la office@jgv.ro. Persoanele selecţionate vor fi contactate telefonic, iar interviul va avea loc în Galaţi.


Cuvinte cheie: angajari, job casa de avocatura, angajari avocati, angajari galati, angajari de avocati in galati, cariere in avocatura, SCA Jercan, Gheorghe, Vlad si Asociatii
COMENTEAZA

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021