Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Alegeri
Avocatul Mihail Ciobanu crede că Baroul va avea un Decan după chipul și asemănarea majorității avocaților membri.
facebook

Avocatul Mihail Ciobanu: "Cel care va ocupa funcția de Decan al Baroului București are, pe lângă demnitate, oportunitatea de a îmbunătăţi imaginea profesiei şi a Baroului"

După un mandat de consilier al Baroului București, avocatul Mihail Ciobanu știe care sunt nevoile colegilor săi și este gata să promoveze în mod onest profesia de avocat în raport atât cu societatea civilă cât și cu celelalte profesii juridice. Ceea ce este însă mai important este faptul că avocatul își dorește, din postura de Decan al Baroului, să întărească solidaritatea profesională și are de gând să depună toate diligențele pentru a reuși acest lucru.

Avocatura.com: Care vi se pare că ar fi beneficiul "puterii" obținute în urma unui câștig?

Avocatul Mihail Ciobanu: Nu cred că există un "beneficiu" în obţinerea mandatului de decan.

Există, în schimb o oportunitate imensă (şi o obligaţie în acelaşi timp) a celui care va deţine această demnitate - aceea de a îmbunătăţi imaginea profesiei şi a Baroului.

Deasemenea, Decanul Baroului Bucureşti, în calitatea sa de reprezentant al unui număr foarte mare de avocaţi (aproximativ jumătate din avocaţii ţării) ar trebui să fie o voce importantă în cadrul U.N.B.R.

 Mi-aş dori un Decan demn, cu coloană vertebrală, căruia să-i pese în mod real de problemele avocaturii şi care să-şi dedice toată energia pentru realizarea acestui scop.

(avocat Mihail Ciobanu)

Avocatura.com: Având în vedere că în orice domeniu există tentații, cum vă propuneți să vă păstrați strategia inițială și să nu deviați de la ea?

Ciobanu: Întrebarea Dvs., în aparenţă, pare dificilă însă răspunsul meu este extrem de simplu: În decursul activităţii mele am acumulat suficient de multă experienţă şi cred despre mine că sunt o tip integru, iar atunci când îmi propun ceva mă implic trup şi suflet pentru realizarea acelui obiectiv.

 Cred în ideea de colegialitate şi de solidaritate în cadrul profesiei iar aceste repere sper să mă ajute să nu greşesc.

Avocatura.com: Cum arată candidatul ideal în opinia Dvs.?

Ciobanu: Candidatul "ideal" nu există. Mare parte din colegii mei avocaţi si-au format o anumită opinie despre cum ar trebui să fie Decanul celui mai mare Barou din ţară. Cred, astfel, că vom avea un Decan după chipul şi asemănarea noastră, a avocaţilor din Baroul Bucureşti, iar principiile democraţiei profesionale vor contribui la acest fapt.

Personal mi-aş dori un Decan demn, cu coloană vertebrală, căruia să-i pese  în mod real de problemele avocaturii şi care să-şi dedice toată energia pentru realizarea acestui scop .

Avocatura.com: Pe care dintre candidați ia-ți vota?

Ciobanu: Cred că v-am raspuns anterior la această întrebare şi nu are importanţă opţiunea mea. Îi las pe colegii mei să decidă în mod liber şi chiar îi rog să facă o analiză personală şi realistă a tuturor candidaţilor pentru a-şi exprima votul în cunoştinţă de cauză.


Cuvinte cheie: avocat mihail ciobanu, decan, decanul baroului bucuresti, candidati decanat baroul bucuresti, alegeri, decan, program electoral
COMENTEAZA

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020