Avocatura Com
Litigii
Banca Comercială Română a pierdut un proces intentat împotriva clauzelor abuzive
facebook

Un nou câștig în instanță, împotriva clauzelor abuzive impuse de bănci. De data asta, BCR a fost învinsă la ÎCCJ

Banca Comercială Română este obligată să modifice o dobândă aplicată abuziv, iar asta după ce doi clienți au obținut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul se referă la credite contractate înainte de intrarea României în criza economică, ofertele băncii fiind, la vremea respectivă, pline de clauze abuzive.

După lovitura primită de Volksbank – în cazul căreia, în premieră în România, Tribunalul Galați a dispus, prin sentință irevocabilă, convertirea în lei a unui credit în franci elvețieni (CHF) – încă o bancă pierde în fața instanței. Potrivit celor de la Enational.ro, magistrații ÎCCJ au respins contestația în anulare formulată de BCR într-un proces în care dobânda creditului a fost declarată abuzivă. Este vorba despre cazul a doi brașoveni care au luat, în anul 2007, un împrumut în valută cu dobândă fixă pentru un an, apoi variabilă, în funcție de dobânda de referință variabilă afișată la sediile BCR, plus o marjă de 1,2 – 1,5 puncte procentuale.

Începând din 2008, însă, respectivele dobânzi s-au dublat. Banca nu a acceptat renegocierea clauzelor din contracte, astfel că brașovenii s-au adresat instanței. Deși clienții au obținut, într-un final, câștig de cauză, BCR a atacat decizia prin contestație în anulare la Curtea Supremă. Magistrații de aici, însă, au decis ca dobânda să fie calculată în funcție de Euribor, plus marja inițială din contract, de 1,5%. Iar pentru că Euribor este acum sub 0,2%, cei doi clienți BCR vor plăti o dobândă de sub 2% pe an.


Cuvinte cheie: banci, clauze abuzive, procese banci, dobanda, bcr, banca comerciala romana, volksbank, castig, instanta, iccj
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC AVOCATURA COM SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2019
Avocatura Com