Avocatura Com
Exclusiv
Avocatul Andrei Nana își împarte viața între birou și drumul întins
facebook

Avocatul Andrei Nana, după ce a alergat 246 de kilometri fără oprire: "Corpul și mintea trec printr-un roller coaster de emoții"

Andrei Nana este orginar din Alba-Iulia și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în urmă cu 15 ani. A studiat dreptul peste ocean și acum conduce propriul cabinet de avocatură în Miami, Florida. Este specializat pe contracte de business și achizitii de companii, iar când nu lucrează aleargă sute de kilometri fără oprire. Recent a alergat pentru a demonstra că legenda regelui Leonidas și a lui Pheiddipides este adevărată.

De curând, Andrei Nana a luat parte la Spartathlon, o competiţie de ultraatletism din Grecia, modelată după legenda lui Pheiddipides, soldatul trimis în anul 490 înainte de Hristos de la Atena la Sparta, să ceară suport militar de la regele Leonidas, pentru a preveni invazia iminentă a Greciei de către armata persană.

"Pentru mulţi ani relatarea experienţei de către istoricul Herodot a fost văzută ca şi legendă deoarece nu a fost considerat posibil să se alerge 246 km în mai puţin de 36 ore. Dar în 1982 cinci ofiţeri britanici, în coperare cu profesori de la universitatea din Cambridge, au studiat documentele lui Herodot şi au pus la încercare «legenda». Unul dintre cei cinci ofiţeri atleţi a reuşit să termine cursa în sub 36 de ore şi astfel competiţia Spartathlon să născut. În fiecare an 350 ultraatleţi, selecţionaţi dintre mii de aplicanţi, sunt invitaţi să participe în această competiţie legendară", a explicat pentru Avocatura.com Andrei Nana.

Anul acesta competiţia a început cu ploaie şi pe tot parcursul primilor 160 de kilometri a fost o combinaţie de ploaie şi soare foarte arzător. Totul însă pentru un scop nobil. "Pe parcursul ultimilor 86 de kilometri am avut parte doar de o singură furtună cu grindină de mari dimensiuni. Competiţia este organizată de o asociaţie de ultraatletisim şi este sponsorizată de o organizaţie non-profit. Nu sunt premii în bani sau obiecte de valoare pentru a se menţine spiritul olimpic pur. Fiecare participant primeşte un tricou, iar dacă termină competiţia primește o coroniţă din frunze de măslin, o medalie şi un obiect simbolic. Organizatorii oferă cazare la hotel şi mese pentru 5 zile, asistenţă pe timpul cursei, 75 staţii de ajutor cu băuturi şi mâncare, şi festivităţi de premiere, trei în total: un spectacol în piaţa centrală a Spartei, un prânz cu primarul Spartei şi gala de premiere în Atena", spune Andei Nana.

A terminat competiția în mai puțin de 34 de ore

La ediția din acest an a Spartathalonului s-au înscris 349 atleţi şi 205 au terminat oficial cursa, alți trei atleţi primind acordul să termine neoficial deoarece au fost câteva minute mai târziu la unul dintre punctele de control orar. Nu mai puțin de 47 de ţări au fost reprezentate. "Anul trecut am terminat competiţia în 30 ore şi 52 minute. Anul acesta am terminat competiţia în 33 ore şi 57 minute. Pe plan personal sunt mulţumit şi nemulţumit de rezultat. Sunt mulţumit deoarece este o onoare deosebită se fiu invitat să participit alături de cei mai buni atleţi din lume, iar terminând competiţia este o realizare personală uriaşă. Alergând 246 de kilometri fără oprire, corpul uman şi mintea trec printr-un roller coaster de emoții, de la cele mai înalte la cele mai joase. A putea depăşi toate obstacolele prezentate de vreme, teren, probleme medicale, probleme emoţionale este misunea fiecărui participant. Aș putea spune, fără rezervă, că alergând acest ultramaraton este nu numai o realizare fizică şi mentală dar şi o realizare spirituală. Fiecare participant are motive proprii care îl împing să înceapă o asemenea aventură, motive care trebuie să fie suficient de puternice să ducă la luni sau chiar ani de anternament stringent, cel puţin 20-30 de ore pe săptămână", mai spune avocatul ardelean.

Cu toate acestea, Andrei Nana mai are o nemulțumire. Își dorea să depășească recordul personal de anul trecut. "Nu am fost mulţumit deoarece speram să pot să termin anul acesta într-un timp mai bun decât anul trecut. Problemele medicale m-au oprit să mă antrenez cel puţin la fel de mult ca şi în anul trecut, împreună cu un program foarte intens de lucru la cabinetul de avocatură, cât şi organizarea unui festival de ultraalteltism luna viitoare în Fort Lauderdale, Florida. Participând la Spartathlon este ca o mare reuniune de famile, cu atleţi din restul lumii cu care comunic şi împărtăşesc experienţe prin internet în fiecare zi. Aceşti ultraatleţii sunt foarte apropiaţi unii de alţii şi toţi au reuşit să treacă peste idei legate de cultură, rasă, naționalitate, statut economic, educaţie etc. Ultraatletismul este o formă pură de egalizare, unde singura diferenţa este creată de intensitatea antrenamentului şi dorinţa de a deveni mai performant", a mai declarat pentru Avocatura.com Andrei Nana.

Cât privește viitorul, Andrei Nana vrea să-și vadă în continuare de munca de avocat și, pe cât îi va permite timpul, să participe la competiții ultraaatletism. "Ca şi planuri de viitor voi continua lucrul ca advocat, o să scriu articole despre ultraatletism, vreau să măresc fundaţia Internaţional 100+ UltraRunning Foundation Inc., şi să organizez, împreună cu soţia mea Claire, o competiţie de ultraatletism la nivel mondial - Icarus Florida UltraFest. Totul în timp ce mă antrenez mai mult. Aştept cu nerăbdare să mă întorc la Spartathlon anul viitor, dacă voi fi onorat să primesc o invitaţie şi conditile economice şi medicale îmi vor permite. Sper din tot sufletul să văd o creştere a ultraatletismului în România şi să pot contribui la această dezvoltare", a concluzionat Andrei Nana.


Cuvinte cheie: andrei nana, avocat, sua, florida, ultraatletism, maraton, sparta, legenda, alergare
COMENTEAZA
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2016 ©   Copyright SC ADVO VALUE SRL 2017
Avocatura Com