Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Contestaţie la executare
Număr hotarâre:
7565/2015 din 06 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7565

Ședința publică din data de 06.10.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: E____ A____ T___

GREFIER: D____ I______ D______

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea S_________ NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ – CFR MARFĂ SA și pe intimatul S_____ V_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul Ș_____ V_____, personal, identificat cu CI ________ nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx și asistat de av. U________ E______, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind contestatoarea.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- se constată că intimatul a depus relațiile solicitate și că acestea au fost comunicate contestatoarei;

- se constată că B___ D_________ și D_________ a depus relațiile solicitate;

- se constată că din partea contestatoarei s-a depus o cerere precizatoare și copia ordinului de plată pentru 534,89 lei, iar pentru restul taxei judiciare de timbru nu a depus dovada că a fost achitată;

- din verificările efectuate s-a constatat că nu mai există alte dosare purtându-se între aceleași părți și având același obiect și cauză;

- din oficiu instanța a luat din baza de date ONRC relații cu privire la sediul contestatoarei.

Instanța având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 6 București și o pune în discuție.

Reprezentantul intimatului arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 6 București.


INSTANȚA,



Deliberând asupra prezentei cauze instanța reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 26.06.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, contestatoarea S_________ NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ „CFR MARFĂ” SA, în contradictoriu cu intimatul Ș_____ V_____, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea sentinței civile nr. 5968/21.05.2014 pronunțata de Tribunalul București în dosar nr. xxxxx/3/2013, precum și a tuturor actelor de executare formulate în dosarul nr. 393/2015 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Asociați D_________ și D_________; precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației în fapt, contestatoarea a învederat instanței faptul că debitul calculat prin expertiza extrajudiciară nu respectă dispozițiile obligatorii reținute de către instanță fiind cu mult mai mare decât cel stabilit prin _____________.2014, definitivă prin Decizia Civilă nr. 441/12.02.2015, titlul executoriu în cauză. Totodată, a arătat că intimatul a înțeles să pună în executare silită titlul executoriu, sens în care s-a adresat executorului judecătoresc B___ D_________ și D_________. În cauză a fost efectuată expertiză extrajudiciară, iar debitul calculat prin expertiza extrajudiciară nu respecta dispozițiile obligatorii reținute de către instanță de fond fiind cu mult mai mare decât cel stabilit prin Sentința Civilă 5968/21.05.2014, titlul executoriu în cauză.

Cu privire la expertiză, contestatoarea a menționat că nu i-a fost înmânat și raportul de expertiză contabilă extrajudiciara pe care l-a solicitat domnului executor judecătoresc. În ceea ce o privește, a arătat că, în conformitate cu calculul efectuat de personalul de specialitate al acesteia, debitul datorat intimatului este de 2905 lei și nu de 4200 lei așa cum a fost stabilit prin raportul extrajudiciar în această cauză. Prin urmare, față de faptul că sumele calculate de expert au fost, în opinia contestatoarei, cu mult mai mari decât cele care trebuiau plătite prin sentința civilă nr. 5968/2014 care constituie titlul executoriu, contestatoarea a solicitat instanței să admită contestația.

În ceea ce privește cheltuielile de executare solicitate, în cuantum de 3.397,7 lei, contestatorul a apreciat că sunt exagerate și nu reflectă realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora, față de munca depusă și de complexitatea cauzei și față de faptul dacă au fost cu adevărat suportate de către intimat. În acest sens, a arătat că, cheltuielile de judecată nu sunt detaliate, executorul judecătoresc menționând ca și cheltuieli suma de 3397,7 lei. fără ca acestea să fie detaliată. Totodată, a arătat că onorariul de executor judecătoresc nu este stabilit pentru a verifica dacă respecta prevederile anexei la Ordinul 2550/C/2008 al Ministerului Justiției, pct.2 paragraful 4 în care se menționează că executorul judecătoresc are dreptul să încaseze un onorariu maxim de 10% pentru suma ce depășește peste 1000 lei.

Față de cele învederate, contestatoarea a solicitat instanței să admită contestația la executare așa cum a fost formulată, să dispună anularea actelor de executare formulate în dosarul nr. 393/2015 aflat pe rolul B__ Asociați D_________ și D_________ ca urmare a cererii de executare silită formulată de intimat. Totodată, contestatoarea a solicitat instanței să dispună întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare acesteia precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, contestatoarea a solicitat instanței să admită în parte contestația la executare în sensul menținerii actelor de executare care au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale și cenzurarea debitului calculat prin expertiza extrajudiciară în conformitate cu Sentința Civilă nr. 5968/2014, cenzurarea cheltuielilor de executare solicitate atât de executorul judecătoresc, cât și de expertul contabil și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de executare reprezentând taxe de timbru și timbru judiciar.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 453, art. 711 și urm.Cod Procedura Civilă.

În susținerea contestației, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: procură judiciară autentificată sub nr. 939/28.04.2015, adresă de înființare a popririi din 26.05.2015, încheiere din 25.05.2015, sentința civilă nr. 5968/21.05.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 31.07.2015, intimatul Ș_____ V_____ a solicitat instanței să respingă contestația la executare și să mențină toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.289/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc D_________ și D_________. Totodată, intimatul a înțeles să invoce excepția tardivității formulării contestației la executare și excepția netimbrarii contestației.

În motivarea întâmpinării în fapt, intimatul a învederat instanței faptul că prin sentința civilă pronunțata de Tribunalul București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă , a Curții de Apel București, prin care a obligat contestatoare să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de încadrare avut, prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător categoriei profesionale la salariul de bază minim brut de 700 de lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a și b din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R_____ Transporturi, pe anii xxxxx-2010 și a sporurilor aferente și drepturile salariale efectiv plătite , începând cu data de 1.10.2009 până la 31.12.2010, sume ce urmau să fie actualizate cu rata inflației la data plății efective, la care se adăuga dobânda legală. Intimatul a învederat instanței faptul că partea contestatoare a refuzat să pună în executare sentința respectivă, motiv pentru care a înțeles să se adreseze executorului judecătoresc pentru a încasa drepturile salariale cuvenite.

Mai mult, intimatul a învederat instanței faptul că expertul, la momentul la care a efectuat expertiza, a avut în vedere diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de încadrare avut, prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător categoriei profesionale la salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin 3 lit. a) și b) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R_____ Transporturi, pe anii xxxxx-2010 și a sporurilor aferente și drepturile salariale efectiv plătite. În aceste condiții, intimatul a apreciat că susținerile contestatoarei conform cărora expertul ar fi calculat greșit sporul de conducere simplificată pentru mecanic ajutor sunt false, față de faptul că expertul nu a calculat un astfel de spor, acesta nefiind stipulat în raportul de expertiză. Totodată, intimatul a învederat instanței faptul că, în întocmirea raportului de expertiză, expertul a folosit un grafic cu 22 de rubrici, începând cu numele și prenumele și terminând cu venitul net, iar la rubrica nr. 18 a fost menționat CONTRIB CASS de 5.5 și la rubrica nr. 19 – CAS de 10,5, iar la rubrica 20 a fost trecut salariul impozitat și la rubrica 21 impozitul de 16.

În fine, intimatul a solicitat instanței să ia act de faptul că din calculul efectuat în raport și din tabel nu reiese, în opinia intimatului, că expertul ar fi calculat și salariul suplimentar, prima CFR, prima de C______,prima de vacanță și tichete de masă. Totodată a arătat că, în efectuarea raportului de expertiză, expertul a avut în vedere, pe lângă dispozitivul sentinței la fiecare creditor, și sporul de vechime, sporul de muncă grea, sporul feroviar, sporul de noapte, sporul de 100, orele lucrate în zilele de week-end și sărbători legale, toate acestea având un caracter permanent, iar cele percepute de contestatoarea ca salariu suplimentar nu au fost calculate în raport.

La data de 27-08-2015, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare

La data de 22.09.2015, B___ D_________ și D_________ a depus la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 393/2015, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. (filele 42 -113).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit art. 714 alin. 1 Cod procedură civilă, contestația la executarea se introduce la instanța de executare, iar conform art. 651 alin. 1 Cod procedură civilă instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Constatând că debitorul S_________ NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ - CFR MARFĂ SA are sediul în București, str. _______________________. 38, sector 1, instanța reține că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța de executare competentă teritorial să soluționeze prezenta contestație la executare.

Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art. 132 raportat la cele ale art. 129 alin. 2 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București, și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea S_________ NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ - CFR MARFĂ SA, cu sediu procedural ales la sediul Centrului Zonal de Marfă București în ___________________ Nord, nr. 1-3, sectorul 1, București, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx în contradictoriu cu intimatul S_____ V_____, cu domiciliul în sector 6, București, ____________________, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,











Red. EAT/Tehnored. PAS

4 ex/05.11.2015













ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

_____________________. 115, sector 1, București

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Emisă la: _______________

Operator de date cu caracter

personal nr.3211/3261

Fax: 021/ xxxxxxx




CĂTRE,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Alături prezentei vă înaintăm dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Sectorului 6 București, conținând _________ file, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 7565 din data de 06.10.2015, prin care s-a declinat competența de soluționare a cererii formulată de contestatoarea S_________ NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ – CFR MARFĂ SA, în contradictoriu cu intimatul S_____ V_____, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Dumneavoastră.



PREȘEDINTE, GREFIER,

E____ A____ T___ D____ I______ D______










Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025