Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BRĂILA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Număr hotarâre:
1787/2015 din 23 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_____

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ nr. 1787

Ședința publică din data de 23 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V_____ Ș_____

Grefier B____ T____



Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B____ I_____, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B_____.


Pe rol soluționarea propunerii de liberare din centrul de detenție formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate de pe lângă Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești cu privire la persoana-internată, în temeiul art. 587 C.proc.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana-internată personal, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu N____ L___ A________ în baza delegației de asistență juridică obligatorie nr. 3488/23.11.2015.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura este completă.

Președintele instanței acordă cuvântul pe fondul propunerii de liberare din centrul de detenție.

Av.din oficiu N____ L___ A________ solicită admiterea propunerii formulate, susține că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv a avut un comportament corespunzător, a participat la activități educative și sportive și se află la a doua analiză în cadrul comisiei de liberări condiționate.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea propunerii, consideră că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 125 alin. 4 C.pen. De asemenea, solicită impunerea uneia sau a mai multor obligații din cele prevăzute de art. 121 alin. 1 C.pen. până la data de 09.09. 2017, data la care se consideră executată măsura educativă.

Persoana-internată, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la propunerea de liberare din centrul de detenție.


INSTANȚA


Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele :

A fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. xxxxx /196/2015 propunerea de liberare din centrul de detenție formulată de Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești cu privire la persoana-internată N______ I____ Nicușor.

La dosar s-au depus procesul-verbal întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri Tichilești, alături de caracterizarea aferentă și referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune B_____.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Din procesul-verbal nr. 6/19.11.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri Tichilești se reține că deținutul a fost condamnat la măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe durata de 4 ani dispusă prin sentința penală nr. 368/2014 a Judecătoriei B_____ , precum și faptul că pentru a deveni propozabil în vederea liberării din centrul de detenție persoana-condamnată trebuie să execute ½ din pedeapsă, respective 730 zile.

Se mai reține că persoana-internată a executat de la data de 04.09.2013 – până la 19.11.2015 un număr de 807 zile și i se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate un nr. de 0 zile, în total 807 zile.

Din același proces-verbal mai rezultă că persoana-interantă se află la a doua analiză a comisiei și nu are antecedente penale.

Instanța reține că pe perioada executării măsurii educative, mai precis de la data amânării până în prezent , persoana internată a avut un comportament corespunzător, a fost recompensat o dată, a participat la activități educative și sportive, a beneficiat de suport afectiv și material din partea familiei de origine, de bună rețea de suport social

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin 2 Cod procedură, liberarea din centrul de detenție la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de instanța în a cărei circumscripție teritorială se află centrul de detenție, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Potrivit art. 180 din Legea nr. 254/2013, după împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele internate pot fi liberate dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 124 alin. (4) și, respectiv, art. 125 alin. (4) din Noul Cod penal. În prezența persoanei internate, comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă aceasta a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și formulează propunerea de liberare din centrul de detenție. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare. La analiza situației persoanei internate, comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută aici poate lua în considerare implicarea în muncă. Propunerea formulată cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței competente potrivit art. 517 alin. (2) din Codul de procedură penală.

La rândul lor dispozițiile art. 125 alin 4 din Noul Cod penal prevăd că în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune: a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani; b) liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani. Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanța impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute în art. 121 din Noul Cod penal, până la împlinirea duratei măsurii internării.

Analizând aceste dispoziții legale, instanța constată că pentru a se dispune liberarea dintr-un centru de detenție în cazul persoanelor condamnate la măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, după împlinirea de către aceste persoane a vârstei de 18 ani, trebuie să se constate că persoana în cauză a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după ce a executat cel puțin jumătate din durata internării.

În speța de față instanța constată că persoana-internată a executat fracția prevăzută de lege (jumătate din durata măsurii educative aflată în executare), a avut o implicare activă și constată în programele și activitățile desfășurate la locul de detenție, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sancționat disciplinar, a obținut o recompensă și a menținut legătura cu familia.

În referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune B_____ se evidențiază că persoana internată are planuri de viitor constructive, iar în măsura în care se vor materializa, îi vor permite reintegrarea rapidă în societate, , având în vedere lipsa antecedentelor penale și incidența factorilor inhibatori și determinanți ai comportamentului infracțional, se consideră că riscul de săvârșire a unor infracțiuni este mediu, de asemenea, având în vedere că, în perioada analizată persoanei internate nu a mai creat probleme disciplinare și a manifestat interes constant pentru activitățile educaționale, se propune liberarea acestuia și respectarea obligației de a se prezenta la Serviciul de Probațiune V______ la datele fixate de acesta.

Văzând comportamentul concret al internatului pe durata executării măsurii educative până la acest moment, concluziile și propunerea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B_____, instanța consideră că acesta a dovedit interes constant în vederea reintegrării sale sociale, apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru liberarea sa din centrul de detenție.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 517 alin 2 Cod procedură penală, raportat la art. 125 alin 4 lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind Noul Cod penal, va admite propunerea liberare din centrul de detenție a formulată de Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești cu privire la persoana-condamnată .

Va dispune liberarea din centrul de detenție a persoanei-internate .

În baza art. 125 alin. 5 din Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal, raportat la art. 121 alin 1 lit. e Cod penal, apreciind, față de considerentele mai sus avute în vedere, precum și în vederea reintegrării sociale a acestuia, va impune internatului respectarea următoarelor obligații până la data de 03.09.2017 (data când s-ar fi împlinit durata internării în centru de detenție, adică pe perioada restului rămas neexecutat): să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea la datele fixate de acesta.

În baza art. 121 alin 3 din Legea nr. 286/2009 privind Noul Cod penal, supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță prin prezenta hotărâre se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Tulcea.

În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul B_____.


PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite propunerea comisiei de acordare a liberării din Centrul de Detenție Tichilești privind pe condamnatul N______ I____ Nicușor (fiul lui N_______ și E____, născut la 26.09.1996 în orașul Tulcea, jud. Tulcea, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în orașul Tulcea, _______________________, ____________. 38, jud. Tulcea, în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești).

În baza art.125 al.(4) lit.b C.p.;

Dispune liberarea din Centrul de Detenție Tichilești a condamnatului N______ I____ Nicușor prin sentința penală nr.368/2014 a Jud. B_____.

În baza art.121 al.1 lit.e C.p. impune condamnatului N______ I____ Nicușor ca odată cu liberarea și până la data de 03.09.2017 să respecte obligația de a se prezenta la Serviciul de Probațiune Tulcea la datele fixate de acesta.

În baza art.275 al.(3) C.p.p.,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune avansarea sumei de 130 lei reprezentând onorariu apărător oficiu( av. N____ L___ A________) din fondul M.J. către Baroul de Av. B_____.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare cu condamnatul N______ I____ Nicușor deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești și cu Ministerul Public.

Pr. în ședință publică astăzi 23.11.2015.


PREȘEDINTEGREFIER

Ș_____ VirgilBaciu T____




Ș.V./B.T.

4EX/26.11.2015







Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1357/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1705/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1533/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1869/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 228/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 967/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 480/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1362/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 987/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1899/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1043/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 614/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1019/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 276/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 640/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 62/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2007/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 465/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 152/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 35/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 12/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025