Dosar penal nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SALIȘTE
SECTIA GENERALA
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3/2016
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE E____ S_____ V_____ S___
Grefier A__ D___ T_____
Cu participarea Reprezentantului Ministerului Public, procuror T___ M______ de la P________ de pe Lângă Judecătoria Săliște
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe parte responsabilă civilmente T______ A_____ C_______, parte vătămată L___ IE. D_____ N______ în contradictoriu cu inculpatul L___ I. I___ E____, având ca obiect abandonul de familie (art.378 NCP).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- cauza are ca obiect abandonul de familie (art.378 NCP).
- Cauza se află la primul termen de judecată.
- Procedura de citare cu inculpatul nu este îndeplinită din procesul verbal de predare al citației rezultă că acesta este plecat temporar din țară.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se prezintă reprezentantul părții vătămate L___ IE. D_____ N______, av. F____ I___ R_____, care depune la dosar delegație de reprezentare. Depune la dosar un înscris prin care partea vătămată alături de partea responsabil civilmente arată că înțeleg să-și retragă plângerea prealabilă întrucât inculpatul și-a achitat obligațiile față de minor și nu mai au pretenții.
Reprezentanta Ministerului Public în baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) C. proc. pen. solicită încetarea procesului penal și obligarea persoanei vătămate prin reprezentantul legal la plata cheltuielilor judiciare avansate către stat.
Reprezentantul părții vătămate solicită încetarea procesului penal a se lua act de art. 158 alin.2 C.p. de retragerea plângerii.
Față de actele depuse la dosar de către partea vătămată alături de partea responsabil civilmente, instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
A____ procesului penal de față;
Constată că prin Rechizitoriul Parchetului d e pe lângă Judecătoria Săliște înregistrat la această instanță sub numărul XXXXXXXXXXXX la data de 27.10.2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L___ I___ E____, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prevăzută și pedepsită de art. 378 alin. 1 lit. c, din Codul penal. Constând în aceea că inculpatul în perioada 30.09.xxxxxxxxxxxx.2015 nu a achitat cu rea credință pensia lunară de întreținere în favoarea părții vătămate ,în sumă de 29,2 lei lunar conform sentinței civile nr 854/14.11.2002 a Judecătoriei Săliște :
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 05.06.2015, minorul L___ D_____ N______ în vârstă de 13 ani și 7 luni, prin reprezentantul său legal a adresat o plângere Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, solicitând efectuarea de cercetări privind pe inculpatul L___ I___ E____ - tatăl său, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, deoarece acesta nu a plătit pensia de întreținere lunară la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 854 din 14.11.2002 pronunțată de Judecătoria Săliște în favoarea sa.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit, că în perioada 2001 - 2002 inculpatul L___ I___ E____ a întreținut o relație de concubinaj cu numita T______ A_____ C_______ (mama minorului L___ D_____ N______), iar din conviețuirea lor a rezultat minorul L___ D_____ N______, născut la data de 9 decembrie 2001.
Prin sentința civilă nr. 854 din 14.11.2002, pronunțată de Judecătoriei Săliște, rămasă irevocabilă, inculpatul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 292.000 lei vechi (29, 2 ron), lunar în favoarea minorului, începând cu data de 30.09.2002 și până la majoratul minorului sau alte dispoziții legale.
Așa cum rezultă din plângerea penală și din actele dosarului, precum și din depoziția martorei T______ A_____ C_______ - reprezentantul legal al minorului, la data depunerii plângerii prealabile inculpatul a manifestat un real dezinteres față de fiul său minor, căruia nu i-a plătit lunar în perioada 30.09.xxxxxxxxxxxxxxx15, contribuția de întreținere stabilită de instanță, acumulând o restanță în sumă totală de 4.438,4 lei.
Audiat cu privire la săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, inculpatul recunoaște și regretă acuzațiile aduse, cu precizarea că după ce a luat la cunoștință de sentința civilă nr. 854/2002 a Judecătoriei Săliște a achitat lunar pensia de întreținere fiului său L___ D_____ N______ în sumă de 292.000 lei vechi (29,2 ron), cca. 5-6 luni, însă fără a face dovada plăților efectuate.
Situația de fapt expusă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă:
- proces verbal de sesizare din oficiu, pentru infracțiunea de abandon de familie săvârșită în perioada 30.09.xxxxxxxxxxxxxxx14 de către inculpatul L___ I___ E____, fila 10;
- plângerea penală formulată de minorul L___ D_____ N______, prin reprezentantul său legal, împotriva inculpatului L___ I___ E____, pentru infracțiunea de abandon de familie, filele 11-14;
- sentința civilă nr. 854 din 14.11.2002, pronunțată de Judecătoriei Săliște, rămasă irevocabilă, prin care s-a dispus obligarea inculpatului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 292.000 lei vechi (29, 2 ron), lunar în favoarea minorului, începând cu data de 30.09.2002 și până la majoratul minorului sau alte dispoziții legale, filele 15-16;
- copie după C.I. și certificatul de căsătorie a mamei minorului L___ D_____ N______, precum și certificatul de naștere a minorului L___ D_____ N______, filele 17-19;
- adresă de la Ministerul Muncii, Familiei, protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forțelor de Muncă Sibiu (A.J.O.F.M. Sibiu) din care reiese că inculpatul a fost înregistrat în evidența A.J.O.F.M. Sibiu ca beneficiar de indemnizație de șomaj, fila 21;
- adresă de la Ministerul Finanțelor publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____, din care reiese că inculpatul nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile, pe perioada 2002 - 2015, fila 23;
- adresă de la I.T.M. Sibiu, din care reiese că inculpatul, figurează cu contract individual de muncă activ la ___________________. Sibiu - în perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxxxx03; PRIMARIA COMUNEI LUDOȘ - în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxxxx07 și 18.06.xxxxxxxxxxxxxxx09; S.C. CONBET PROD S.R.L. Sibiu - în perioada 15.01.xxxxxxxxxxxxxx14 și ____________________.R.L. - în perioada 02.04.2012 - prezent, fila 25
- adresă de la Primăria Comunei Ludoș, din care reiese că inculpatul figurează în evidențele registrului agricol, împreună cu familia sa cu bunuri mobile, precum și faptul că inculpatul a realizat venituri în perioada 2004 - 2009 ca muncitor necalificat fiind angajat la Primăria Comunei Luduș, iar în perioada 2008 - 2012 inculpatul a realizat venituri ca consilier local, filele 27-30;
- declarațiile de parte vătămată și civilă, împotriva inculpatului, fila 33;
- declarațiile martorilor, filele 35, 37 și 39;
- declarațiile inculpatului, filele 42-45 și 48-49;
- fișa de cazier judiciar, fila 50;
- notele de cheltuieli judiciare, filele 51 și 52.
În drept s-a reținut că fapta inculpatului L___ I___ E____ - care, cu rea credință, nu a achitat lunar pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 854 din 14.11.2002, în favoarea minorului L___ D_____ N______, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "abandon de familie", prev. și pedepsită de art. 378 alin. 1 lit. c, din Codul penal.
Abandonul de familie este fapta persoanei care, având obligația de întreținere, săvârșește o acțiune sau omisiune, în speță, art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, neplata cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească. Valoarea socială periclitată prin săvârșirea acestei infracțiunii este familia sub aspectul îndeplinirii îndatoririi de a acorda un ajutor material. Elementul material îl constituie lăsarea fără ajutor prin pasivitatea subiectului activ, ce are obligația de întreținere. Urmarea imediată este suferința produsă subiectului pasiv îndrituit la întreținere.
În ce privește abandonul de familie prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, presupune preexistența unei hotărârii judecătorești definitive, prin care subiectul activ este obligat la plata unei pensii lunare de întreținere pe seama subiectului pasiv. În speță, această condiție, precum și celelalte enumerate anterior sunt îndeplinite.
Reaua credință a învinuitului, a rezultat din faptul că timp de peste 3 luni, acesta a obținut venituri stabile (a se vedea adresele de la dosarul cauzei), dar nu a achitat nici o sumă de bani în contul pensiei de întreținere în beneficiul minorului.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul L___ I___ E____ a avut o atitudine de cooperare cu organele de cercetare penală, recunoscând și regretând fapta comisă.
Vinovăția inculpatului L___ I___ E____ reiese atât din conduita acestuia cât și din modul de comitere al faptei, ceea ce implică lipsă de respect față de valorile sociale ocrotite de legea penală.
Prin încheierea de Cameră Preliminară din data de 17.12.2015 a Judecătoriei Săliște s-a constatat în temeiul art 346 alin2 Cpr pen legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr 247/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște privind pe inculpatul L___ I___ E____ ,a administrări probelor și a efectuării actelor d e urmărire penală,dispunându-se începerea judecății cauzei privind pe inculpatul L___ I___ E____ urmare a săvârșirii infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art 378 alin 1 lit c Cpen.
La termenul din data de 21.01.2016 partea vătămată L___ D_____ N______ prin reprezentant legal T______ A_____ C_______ ambii cu domiciliul în _______________ jud Sibiu au depus la dosar o declarație legalizată prin avocat F____ I___ R_____ în care au arătat că înțeleg să își retragă plângerea formulată împotriva inculpatului ,solicitând să se dispună încetarea procesului penal cu privire la acesta
Retragerea plângerii prealabile în materia infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate reprezintă , este o cauză care înlătură răspunderea penală.
Atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentantul său legal. În cazul persoanei vătămate cu capacitate de exercițiu restrânsă, retragerea se face cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă,
În speță apreciind că prin declarația legalizată și autentificată în fața instanței prin avocat ,a minorului și a reprezentantei legale ,mama acestuia ,s-a constatat de către instanță că voința ambelor persoane arătate mai sus este aceea de a –și retrage plângerea ,văzând ca pentru infracțiunea de abandon de familie prev de art 378alin1 lit c Cpen, pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, acțiunea penala se pune in mișcare la plângerea prealabila a parții vătămate, iar retragerea acestei plângeri este o cauza care înlătura răspunderea penala,conform art 158 NCpen , urmează ca potrivit disp.art 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen sa înceteze procesul penal pornit împotriva inculpatului.
În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. B alin. (4) C. proc. pen.va obliga pe partea vătămată prin reprezentant legal, respectiv T______ A_____ la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 150 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul L___ I___ E____ fiul lui I___ și E______ născut la data de 05.07.1968 în A___ I____ jud A___ cu domiciliul în ________________ jud Sibiu, cetățean român, căsătorit, studii –școala profesională, ocupația muncitor la _____________________ N_____, posesor CI ________ nr xxxxxx eliberat de SPCLEP Miercurea Sibiului CNP xxxxxxxxxxxxx a infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art 378 alin 1 lit c Cpen., ca urmare a retragerii plângerii de către partea vătămată L___ D_____ N______ prin reprezentant legal T______ A_____ C_______ ambii cu domiciliul în _______________ jud Sibiu ..
În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. B alin. (4) C. proc. pen. obligă pe partea vătămată prin reprezentant legal, respectiv T______ A_____ la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 150 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
E____ S_____ V_____ S___ A__ D___ T_____
Redactor ESVS
Tehnoredactat TAD/ 09.02.2016
Expl. 4/2 __________________________>