Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:001.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V_____
PENAL
SENTINȚA PENALĂ Nr. 25
Ședința publică de la 08 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E____-G_______ A_________
Grefier M___-L___ M______ F____
Ministerul Public reprezentat de procuror R___ G____ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V_____
Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpata M______ C_______, fiica lui C_________ și Verginiea, născută la data de 03.07.1982, în Negrești, jud.V_____, cu domiciliul în _______________________________, jud.V_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, neșcolarizată, necăsătorită, fără ocupație, fără antecedente penale, având ca obiect- dare de mită (art.290 NCP) .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, a lipsit inculpata M______ C_______.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 3 februarie 2016, susținerile părților și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea de ședință din 3 februarie 2016, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, în conf.cu disp.art.391 alin.1 din Codul de pr.penală, s-a stabilit pronunțarea în cauză pentru astăzi, 8 februarie 2016.
Ulterior deliberării;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în fapt și în esență că, la data de 10.10.2014, inculpata M______ C_______ i-a dat suma de 600 de lei inc. B____
S_____, medic primar în cadrul Secției Obstetrică - Ginecologie din cadrul Spitalului
județean de Urgență V_____, urmare a pretinderii formulate anterior de către medic, pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a efectua o întrerupere de sarcină asupra minorei M______ G______, în condițiile în care vârsta sarcinii depășea 14 săptămâni.
Astfel s-a constatat săvârșirea de către inculpată, a infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C.pen.
Inculpata M______ C_______ a fost trimisă în judecată la data de 18.11.2015, pe rolul Tribunalului V_____ fiind înregistrată cauza sub nr. XXXXXXXXXXXX.
Prin Încheierea nr.6 din Camera de consiliu din data de 14 ianuarie 2015, rămasă definitivă, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 Cod de procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 499/P/2015 din 06.11.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V_____ privind pe inculpata M______ C_______ trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpată, la data de 3 februarie 2016.
Inculpata s-a prezentat in fata instanței, a fost asistată de avocat din oficiu și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.pr. pen.
Instanța a dispus ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate.
De asemenea, inculpata a dat o declarație prin care a recunoscut fapta reținută în rechizitoriu, a precizat că o regretă și de asemenea a menționat că în cazul în care instanța s-ar orienta spre o pedeapsă neprivativă de libertate, este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.
Nu s-a solicitat acordarea unui termen pentru a se depune înscrisuri în circumstanțiere.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și materialul probatoriu administrat, Tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin Rechizioriul cu nr. 893/P/2014 din data de 11.05.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V_____, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inc. B____ S_____ pentru săvârșirea infracțiunilor de :luare de mită, constând în aceea că la data de 10.10.2014, în calitate de medic primar în cadrul Secției Obstetrică - Ginecologie din cadrul Spitalului județean de Urgență V_____, a pretins și primit de la numita M______ C_______ suma de 600 lei pentru a efectua la cerere o întrerupere de sarcină, contrar prevederilor legale, minorei M______ G______, în condițiile în care vârsta sarcinii depășea 14 săptămâni și fals intelectual, constând în aceea că în perioada 10.10 -13.10.2014, a completat în fals fișa medicală a numitei M______ G______, internată în perioada 10.10 - 13.10.2014 la Spitalul Județean de Urgență V_____, în sensul omiterii cu bună știință în a insera date și împrejurări esențiale privind medicamentația anterior administrată în mod clandestin pacientei, la data când aceasta din urmă însoțită de mama sa a solicitat această intervenție chirurgicală, medicamentație care a generat în mod direct diagnosticul de "avort incomplet 16 săptămâni - complicat cu hemoragie " care indică un avort spontan, și nu la cerere. Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art 290 alin. 1 Cp. cu referire la fapta comisă la data de 10.10.2014 de către M______ C_______.
În fapt, în cursul lunii octombrie 2014, M______ G______ s-a deplasat împreună cu unchiul său, M______ I_____, la Spitalul de Urgență V_____, pentru o consultație ginecologică, aflând astei că este însărcinată. La acel moment respectiv în data de 02.10.2014, martora este consultată de medicul Bazatin V______, care stabilește vârsta sarcinii la 15 săptămâni, constatând o evoluție normală a acesteia.
Revenind la domiciliu, de comun acord cu mama sa, a decis că nu poate păstra sarcina, fiind minoră și fără posibilități de intreținere a copilului.
Astfel, mama și fiica, însoțite de M______ I_____ s-au deplasat din nou la Spitalul Județean de Urgență V_____, pentru a face întreruperea de sarcină, deplasarea având loc „într-o zi de vineri" (respectiv 10.10.2014), conform declarației inc. M______ C_______.
In timp de M______ I_____ a rămas la autoturism, cele două au intrat în Spital și au luat legătura cu medicul de gardă din ziua respectivă, B____ S_____. După ce inc. M______ C_______ i-a spus inculpatei B____ S_____ motivul pentru care a venit la consultație împreună cu fiica sa, medicul a consultat-o pe aceasta din urmă, comunicându-i mamei că fiica sa este însărcinată în 5 luni, iar pentru efectuarea intervenției solicitate trebuie să îi plătească suma de 600 de lei, afirmând totodată că acesta este un preț modic, întrucât dacă s-ar duce în altă parte, ar fi mai scump. Martora M______ C_______ a fost de acord și i-a dat inc. B____ S_____ suma de 600 de lei, pe care o avea de la M______ I_____, pentru ca medicul să efectueze întreruperea de sarcină solicitată, deși vârsta sarcinii depășea 14 săptămâni.
După ce medicul a primit suma de bani înmânată de către M______ C_______, inc. B____ S_____ a explicat acesteia cât și pacientei procedura pe care urma să o folosească, respectiv cu pastile, una fiind administrată pacientei minore chiar la momentul consultației, următoarea urmând să fie luată de aceasta acasă, în aceeași seară.
Urmare a administrării celor două pastile, minora M______ G______ a început să acuze dureri de burtă, astfel încât ulterior s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență V_____, unde a fost și internată.
Aspectele de mai sus rezultă în mod cert din declarațiile coroborate ale martorilor M______ G______, M______ C_______ și M______ I_____, date în prezenta cauză.
Fiind audiată cu privire la fapta reținută în sarcina sa, inc. M______ C_______ a recunoscut în totalitate comiterea faptei, în modalitatea expusă mai sus.
Prin ordonanța procurorului cu nr. 893/P/2014 din data de 26.09.2014, în cauză s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită prev. de art. 289 Cp. două infracțiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cp. și două infracțiuni de luare de mită prev. de art. 289 Cp..
Prin ordonanța procurorului cu nr. 893/P/2014 din data de 12.03.2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale și cu privire la o infracțiune de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cp., constând în aceea că în data de 10.10.2014, M______ C_______ i-a dat suma de 600 de lei inc. B____ S_____, medic primar în cadrul Secției Obstetrică - Ginecologie din cadrul Spitalului județean de Urgență V_____, urmare a pretinderii formulate anterior de către medic, pentru a efectua la cerere o întrerupere de sarcină, contrar prevederilor legale, minorei M______ G______, în condițiile în care vârsta sarcinii depășea 14 săptămâni
Prin Rechizioriul cu nr. 893/P/2014 din data de 11.05.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V_____, s-a dispus, printre altele, disjungerea în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art 290 alin. 1 Cp. cu referire la la fapta comisă la data de 10.10.2014 de către M______ C_______.
Prin ordonanța procurorului din data de 16.10.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de M______ C_______, sub aspectul săvrșirii infacțiunii prev. de art. 290 alin. 1 Cp.
Prin ordonanța procurorului din data de 20.10.2015 față de această inculpată, s-a pus în mișcare acțiunea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cp..
Pe parcursul urmăririi penale, inculpata nu a dorit să fie asistată de un apărător.
Conform art. 103 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatei, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului. Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.
Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.
În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin disp. art. 4 Cod de procedură penală și art. 99 Cod de procedură penală – îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora.
În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.
În cauza dedusă judecății, Tribunalul constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpatei, probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acesteia.
Astfel, instanța de judecată a coroborat: declarațiile martorei M______ G______ (f. 15-16, 57-58); declarațiile martorului M______ I_____ (f. 19-20, 55-56 u.p.); înscrisuri din dosarul nr. 893/P/2014 (f. 1-20 u.p.); declarația dată în calitate de suspectă de M______ C_______ (f. 65-66 u.p.); declarația dată în calitate de inculpată de M______ C_______ (f. 68-69u.p.); documentația medico-legală (f.22-51 u.p.);
Tribunalul retine că, in drept, fapta inculpatei M______ C_______ care, în data de 10.10.2014, i-a dat suma de 600 de lei inc. B____ S_____, medic primar în cadrul Secției Obstetrică -Ginecologie din cadrul Spitalului județean de Urgență V_____, urmare a pretinderii formulate anterior de către medic, pentru ca acesta să îndeplinească un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a efectua o întrerupere de sarcină asupra minorei M______ G______, în condițiile în care vârsta sarcinii depășea 14 săptămâni, constituie infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cp.
Inculpata este neșcolarizată, iar din fișa de cazier judiciar rezultă că nu este cunoscută cu antecedente penale.
Pe parcursul urmăririi penale, inc. M______ C_______ a avut o atitudine sinceră, recunoscând în totalitate fapta reținută în sarcina sa.
Conform art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, pot constitui circumstanțe atenuante judiciare împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Tribunalul va reține în sarcina inculpatei, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. b) Cod penal, față de cuantumul sumei oferite cu titlu de mită – respectiv 600 lei, dar având în vedere și circumstanțele în care această sumă de bani a fost oferită, respectiv în situația în care fiica sa minoră rămăsese însărcinată.
Reținând vinovăția inculpatei în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, Tribunalul o va condamna la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator, reduse conform art. 76 alin. 1 C.pen.
Pe cale de consecință, Tribunalul va da eficiență dispozițiilor art. 76 alin. 1 Cod penal, care prevăd că, în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime ( limitele fiind între 1 an și 4 luni de închisoare la 4 ani și 8 luni de închisoare).
Tribunalul constată că, în privința inculpatei este incidentă și cauza care are ca efect reducerea pedepsei (respectiv reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală).
Astfel, limitele de pedeapsă se reduc din nou cu 1/3.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și inculpatului.
Tribunalul consideră că în circumstanțele și în modalitatea concretă în care inculpata M______ C_______ a comis fapta reținută în sarcina sa, reținând și caracteristicile profilului social-moral al acesteia, nu se impune a se aplica o pedeapsă orientată spre maxim, deoarece nu rezultă că inculpata ar prezenta un pericol pentru societate.
Se are în vedere atât vârsta, faptul că este neșcolarizată, precum și faptul că este la primul contact cu legea penală.
Ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă de două ori cu câte 1/3, pentru infracțiunea de dare de mită, instanța va aplica inculpatei o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.
In privința modalității de executare a pedepsei, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatei, tribunalul apreciază că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 91 C.p. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei.
Astfel, față de persoana inculpatei care nu are antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare anterior comiterii faptei, a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, a recunoscut fapta comisă, față de toate celelelate aspecte personale referitoare la familie, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă, că aceasta prezintă un potențial ridicat de îndreptare și, chiar fără executarea pedepsei, aceasta nu va mai comite alte infracțiuni.
Se apreciază că executarea efectivă a pedepsei prin privarea de libertate a inculpatei nu ar avea efecte consistente in privința reeducării și reintegrării sociale a acesteia, ci mai degrabă ar avea un efect punitiv disproporționat.
In consecință, față de toate argumentele prezentate mai sus, Tribunalul va condamna pe inculpata M______ C_______ la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
Art. 91 Cod penal stabilește că se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
-pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 2 ani;
-infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
-infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
-în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Tribunalul apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și fără executarea acesteia, astfel încât se va dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatei M______ C_______, sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art.92 al.1 C.p, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. 1 C.P., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe in prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 al.2 C.p., inculpata trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art.93 al.3 C.P., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile fie la Primăria comunei Vulturești, fie la Biserica din _____________________________. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Potrivit art. 94 noul Cod penal, se va desemna ca organ de supraveghere al inculpatei M______ C_______, privind obligațiile impuse prin prezenta sentință penală, Serviciul de Probațiune V_____, care are obligația conform art.94 alin.2, 4 noul Cod penal de a supraveghea executarea întocmai a obligațiilor stabilite, de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea executării acestor obligații de către inculpată, precum și de a sesiza imediat instanța, dacă în termenul de supraveghere de 2 ani au intervenit situații prev. de art.94 alin.4 noul Cod penal:
În baza art. 404 alin.2 noul Cod pr.penală, se va atrage atenția inculpatei M______ C_______ asupra dispozițiilor art.96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform dispozițiilor art. 290 alin.5 Cod penal și art.112 alin.1 lit.b Cod penal, art. 404 alin.4 lit.c Cod pr. penală, se va dispune confiscarea sumei de 500 lei.
În baza disp.art.275 alin.2 noul Cod pr.penală, va fi obligată inculpata, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei, din care suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală, 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat efectuate la cercetarea judecătorească, din care suma de 260 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu în cursul judecății(avocat B______ E____-delegația nr.74 din 20.01.2016) , care va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 290 alin.1 noul Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr. pen. și art. 75 alin. 2 lit. b, rap. la art. 76 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpata M______ C_______, fiica lui C_________ și Verginiea, născută la data de 03.07.1982, în Negrești, jud.V_____, cu domiciliul în _______________________________, jud.V_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, neșcolarizată, necăsătorită, fără ocupație, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
Conform disp.art. 91 alin.1 noul Cod penal și art. 396 alin.1 și 2 noul Cod de pr.penală, dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatei M______ C_______, sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art.92 al.1 C.p, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. 1 C.P., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe in prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 al.2 C.p., inculpata trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art.93 al.3 C.P., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile fie la Primăria comunei Vulturești, fie la Biserica din _____________________________. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Potrivit art. 94 noul Cod penal, se va desemna ca organ de supraveghere al inculpatei M______ C_______, privind obligațiile impuse prin prezenta sentință penală, Serviciul de Probațiune V_____, care are obligația conform art.94 alin.2, 4 noul Cod penal de a supraveghea executarea întocmai a obligațiilor stabilite, de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea executării acestor obligații de către inculpată, precum și de a sesiza imediat instanța, dacă în termenul de supraveghere de 2 ani au intervenit situații prev. de art.94 alin.4 noul Cod penal:
În baza art. 404 alin.2 noul Cod pr.penală, se va atrage atenția inculpatei M______ C_______ asupra dispozițiilor art.96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform dispozițiilor art. 290 alin.5 Cod penal și art.112 alin.1 lit.b Cod penal, art. 404 alin.4 lit.c Cod pr. penală, dispune confiscarea sumei de 500 lei.
În baza disp.art.275 alin.2 noul Cod pr.penală, obligă inculpata M______ C_______, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei, din care suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală, 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat efectuate la cercetarea judecătorească, din care suma de 260 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu în cursul judecății(avocat B______ E____-delegația nr.74 din 20.01.2016) , care va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Constată că inculpata a fost reprezentată de apărător din oficiu.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2016.
Președinte,
E____-G_______ A_________
Grefier,
M___-L___ M______ F____
Red.E.G.A.
Tehnored.M.M.F.
4 ex./10.02.2016
Em.2 __________________./10.02.2016