Dosar nr. XXXXXXXXXXXX apel-partaj+hotărâre care să țină loc de act autentic

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică de la 6 ianuarie 2016

Completul compus din:

Președinte – A__________ C_______

Judecător – H_____ I____

Grefier – B____ C______-F_____

Decizia civilă nr. 5 A

La ordine judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant A________ V_____ împotriva sentinței civile nr. 522 din 06.05.2015 a Judecătoriei Săveni în contradictoriu cu intimata pârâtă T___ M____, acțiune civilă având ca obiect „apel-hotărâre care să țină loc de act autentic”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Totodată se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel încât instanța reține cauza și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamantul A________ V_____ a chemat în judecată pe pârâta T___ M____, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind suprafața de 7.400 mp teren arabil extravilan, înscris în T.P. nr.36.493/21.02.1995, situat pe raza orașului Săveni, jud. B_______, în sola 36, p.c. 286/7, cu vecinătățile: N- A286/12, E-R_______, S- DE278, V- P_______ Gh., conform antecontractului încheiat la data de 26.03.2014.

Prin sentința civilă nr. 522/06.05.2015, Judecătoria Săveni a respins acțiunea ca neîntemeiată formulată de reclamantul A________ V_____ în contradictoriu cu pârâta T___ M____.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în motivarea acțiunii, a arătat reclamantul că, la data de 26.03.2014 a convenit cu pârâta să cumpere de la acesta suprafața totală de 7.400 mp teren arabil extravilan, înscris în T.P. nr.36.493/21.02.1995. A mai arătat reclamantul că, la aceeași dată, a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare și a achitat acesteia prețul convenit, în cuantum de 3.000 lei. De asemenea, a menționat că suprafața de teren menționată reprezintă proprietatea promitentei-vânzătoare, în calitate de unic moștenitor al defunctului T___ V_____.

Totodată a solicitat reclamantul ca prima instanță să dispună partajul bunurilor succesorale rămase pe urma defuncților H_______ A______, decedată la data de 15.03.2004 și T___ V_____, decedat la data de 23.07.2004, să constate că pârâta este unica moștenitoare a defunctului T___ V_____, care la rândul său este legatarul universal al defunctei H_______ A______, titulara înscrisă în T.P. nr. 36.493/21.02.1995, conform testamentului autentificat sub nr. 275/28.03.1998 de BNP R___ A_____, precum și faptul că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei H_______ A______ se compune din suprafața totală 8922 mp teren, înscris în T.P. nr. 36.493/21.02.1995.

Cererea introductivă de instanță și înscrisurile anexate au fost legal comunicate pârâtei T___ M____, iar prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 15.04.2015, acesta a arătat că este de acord cu acțiunea promovată de reclamant, precizând că a primit prețul de 3.000 lei convenit cu acesta prin antecontract și solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Analizând probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că între pârâta T___ M____, în calitate de promitent-vânzător, și reclamantul A________ V_____, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat la data de 26.03.2014 o înțelegere concretizată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat ”Antecontract de vânzare cumpărare” (f. 4), prin care reclamantul a convenit cu pârâta să cumpere de la aceasta suprafața totală de 7.400 mp teren arabil extravilan, înscris în T.P. nr.36.493/21.02.1995, situat pe raza orașului Săveni, jud. B_______, în sola 36, p.c. 286/7, cu vecinătățile: N- A286/12, E-R_______, S- DE278, V- P_______ Gh., în schimbul sumei de 3000 lei, sumă ce a fost achitată în întregime la data de 26.03.2014.

Analizând cererea reclamantului de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, prima instanță a reținut că se află în prezența unei promisiuni de vânzare – cumpărare, care dă naștere unor obligații de a face, respectiv acelea de a încheia, în viitor, în forma prevăzută de lege, convenția stabilită.

Totodată, prima instanță a reținut că neîndeplinirea acestei obligații atrage răspunderea contractuală a părților care nu și-au îndeplinit obligațiile, răspundere care, potrivit regulilor de drept comun are în vedere în principal, executarea directă în natură – prin prestarea a însuși obiectului contractului, iar, în subsidiar, executare indirectă, prin echivalent, prin despăgubiri bănești.

Prima instanță a constatat că, în temeiul art. 1669 din Codul civil, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții, și anume încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea tuturor condițiilor de valabilitate prevăzute de Codul civil pentru încheierea respectivului contract de vânzare cumpărare și existența unui refuz, nejustificat, din partea uneia dintre părțile semnatare ale antecontractului.

În cazul dedus judecății, în ceea ce privește prima condiție mai sus arătată, respectiv aceea că antecontractul trebuie să îndeplinească toate condițiile de valabilitate prevăzute de Codul civil pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, instanța observă că în conformitate cu dispozitiile art. 1279 alin. 3 teza I Cod Civil, respectiv cu art. 1669 alin. 1 teza finală Cod civil, antecontractul supus analizei trebuia încheiat în formă autentică, având în vedere că acesta prefigura încheierea unui contract – având ca obiect un imobil .

Astfel, instanța reține că art. 1179 Cod civil dispune că în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile, iar potrivit art. 1244 Cod civil, în afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.

În consecință, potrivit acestor texte legale, pentru a putea obține pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, părțile trebuie să fi încheiat anterior un antecontract care îndeplinește toate condițiile de validitate cu privire la contractul respectiv.

Astfel, trebuie subliniat faptul că obligativitatea îndeplinirii condițiilor de validitate ( formă și fond) nu este o exigență generală pentru încheierea unei promisiuni de vânzare și / sau cumpărare, ci este necesară exclusiv acolo unde legea recunoaște dreptul creditorului de a obține o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, prima instanță a reținut că, o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată sub forma unui înscris sub semnătură privată rămâne valabilă între părți, atrăgând răspunderea contractuală a acestora, însă dacă se urmărește obținerea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, cum este și cazul în speță, pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri, este necesar ca antecontractul să fi fost încheiat în formă autentică. Practic, forma autentică nu este o cerință de validitate pentru antecontract, ci o cerință care, dacă e îndeplinită, permite să se ajungă la pronunțarea hotărârii care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Or, analizând înscrisul depus la dosarul cauzei la fila 4, instanța de fond a constatat că antecontractul a fost încheiat între părți sub forma unui înscris sub semnătură privată, nefiind apt a complini condițiile de formă necesare pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare, analizând întâmpinarea depusă de pârâta T___ M____ la dosarul cauzei (f. 40), prima instanță a constatat că aceasta nu exprimă un refuz la încheierea tranzacției de vânzare cumpărare, ci dimpotrivă, învederează instanței că este de acord cu admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, precizând doar că nu s-a prezentat la notar pentru a încheia contractul.

În consecință, instanța de fond a constatat că, în cazul dedus judecății, condiția rezultată din prevederile art. 1669 Cod civil, care prevede că este necesar să existe un refuz, nejustificat, din partea uneia dintre părțile semnatare ale antecontractului, pentru a putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu este îndeplinită.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamanților tinde spre o încercare de eludare a taxelor notariale, nu spre o rezolvare a unei situații conflictuale, atâta vreme cât din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că în această speță părțile ar avea interese contrare.

Față de dispozițiile legale mai sus amintite și având în vedere împrejurarea că antecontractul nu a fost încheiat de părți în formă autentică, precum și faptul că pârâta nu a exprimat un refuz la încheierea unui contract de vânzare cumpărare în formă autentică, conform înțelegerii dintre părți, instanța apreciază că, în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic și, în consecință, urmează să respingă capătul de cerere având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la partajul bunurilor succesorale, instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat o acțiune oblică întemeiată pe dispozițiile art. 1560 din Codul civil, potrivit cărora creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite.

Față de textul de lege mai sus menționat, prima instanță a constatat că pentru introducerea unei acțiuni oblice trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv creanța creditorului să fie certă și exigibilă, debitorul să fie inactiv, iar creditorul să aibă un interes serios și legitim.

În prezenta cauză, cu privire la cea de a treia condiție a acțiunii oblice, respectiv creditorul să aibă un interes serios și legitim, instanța a apreciat că există un atare interes atunci când prin inactivitatea sa, debitorul se află în situația de a-l prejudicia pe creditor. Cu alte cuvinte, interesul serios și legitim există ori de câte ori creditorul dovedește că există pericolul de a nu își realiza creanța datorită neexercitării de către debitor a unui drept.

Or, având în vedere că a fost respinsă cererea reclamantului de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, instanța de fond a apreciat că nu este dovedit interesul reclamantei de a fi realizat partajul succesoral al autorului pârâtei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul A________ V_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii arată că în fapt, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 26.03.2014 a solicitat partajul bunurilor succesorale rămase de pe urma defuncților H_______ A______, decedată la data de 15.03.2004 și T___ V_____ decedat la data de 23.07.2004 și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare privind suprafața de 7400 m.p. teren arabil extravilan, înscris în t.p. nr. xxxxx/21.02.1995, situat pe raza orașului Săveni, județul B_______, conform antecontractului încheiat între părți la data de 18.03.2014.

În motivarea cererii arată că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, instanța realizând o interpretare eronată a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Mai arată că înscrisurile depuse în fața instanței de fond și probele administrate în cauză atestă îndeplinirea condițiilor de fond reglementate de art. 1669 din Codul Civil, antecontractul fiind încheiat între persoane cu capacitate de exercițiu deplină și având consimțământul liber exprimat, prețul fiind integral plătit la data încheierii antecontractului, totodată, imobilul fiind proprietatea pârâtului.

Referitor la refuzul pârâtei de a încheia contractul în formă autentică, apreciază că instanța de fond a dat o interpretare eronată atitudinii procesuale a acestuia. Astfel, faptul că pârâtul s-a declarat de acord cu acțiunea promovată de reclamant nu poate fi interpretat în sensul că nu au existat divergențe între părți anterior momentului sesizării instanței de judecată sau că există vreo certitudine în sensul că se va prezenta la notar pentru a perfecta contractul de vânzare cumpărare, arătând că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 18.03.2014, pârâta s-a obligat ca în termen de o săptămână să se prezinte la notar în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare, pârâtul nu și-a respectat această obligație nici până în prezent, după 1 an și jumătate din momentul asumării acestei obligații și a încasării prețului.

Consideră că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică și sub aspectul că fiind necesară forma autentică a antecontractului în vederea admisibilității acțiunii privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, iar potrivit dispozițiilor art. 1244 din Codul civil, forma autentică este cerută, sub sancțiunea nulității absolute, în cazul convențiilor care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea în cartea funciară.

De asemenea, arată că nu consideră că aceste prevederi sunt aplicabile în cauză, antecontractul de vânzare cumpărare fiind în principiu, un contract consensual ce poate fi încheiat prin simplul acord de voință al părților, fără ca încheierea sa valabilă să fie supusă condiției formei autentice nici în acele situații în care legea prevede pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică drept condiție ad validitatem.

Acest aspect are drept fundament faptul că, la momentul încheierii antecontractului, părțile nu transferă dreptul de proprietate, antecontractul dând naștere numai unor drepturi de creanță, unor obligații de a face, promitentul vânzător obligându-se a transfera în viitor dreptul de proprietate. În același sens, precizează și faptul că prin Legea nr. 221/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 434 din data de 17 iulie 2013, printre altele, a fost abrogat alin. (5) al articolului 24 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, care avea următorul conținut:``Promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept real în legătură cu acesta și actele de alipire și dezlipire a imobilelor înscrise în cartea funciară se încheie în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.``

Totodată, potrivit art. 1669 C.civ., în situația în care una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, în mod nejustificat să încheie contractul în forma autentică, cealaltă parte poate solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. Hotărârea judecătorească prin care se înlocuiește consimțământul promitentului poate fi pronunțată dacă toate celelalte condiții de validitate a vânzării sunt îndeplinite, în literatura de specialitate considerându-se că pentru vânzările supuse de lege condiției formei autentice ad validitatem, această condiție este îndeplinită datorită faptului că hotărârea pronunțată în exercitarea funcțiilor sale de judecătorul competent are natura unui act autentic.

Astfel, consideră apelantul că dispozițiile art. 1669 din Codul Civil, trebuie raportate sub aspectul clarificării aspectului privind îndeplinirea condițiilor de validitate a vânzării, la prevederile art. 1279 din Codul civil, potrivit căruia:" promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea exercita promisiunea", deci să îndeplinească toate condițiile de fond, nu și de formă ale vânzării, arătând că a interpreta dispozițiile art. 1669 în sensul că pot solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic numai părțile care au încheiat antecontracte în formă autentică, contravine și motivării pe care Curtea Constituțională a realizat-o prin Decizia nr. 755 din 16 Decembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 0101 din 9.02.2015.

Curtea a constatat că "persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, și persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeași situație juridică, întrucât efectele antecontractului de vânzare cumpărare sunt aceleași: obligația de a încheia în viitor contactul de vânzare. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât și cel neautentificat nu realizau însuși transferul dreptului de proprietate, generând doar obligația părților de a încheia în viitor contractul de vânzare".În consecință, având în vedere că situațiile juridice în care se află părțile antecontractului de vânzare încheiat în formă autentică, cât si ale celui neautentificat nu diferă în esență, nu poate fi justificată nici aplicarea, în privința acestora, a unui tratamentul juridic diferit.

Din coroborarea dispozițiilor legale enunțate anterior consideră că pentru admisibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic trebuie ca antecontractul să îndeplinească toate condițiile de fond ale vânzării, nu și cele privind forma autentică, condiții de fond îndeplinite în cauză.

Suplimentar, învederează faptul că practica instanțelor de judecată atât la nivelul circumscripției Curții de Apel Suceava, cât și la nivel național este de admitere a acțiunilor de această natură. Mai mult, Judecătoria Săveni s-a pronunțat în mod constant în ultimii ani în sensul admiterii unor acțiuni în care situația de fapt era identică cu speța dedusă prezentei judecăți, motivarea dată fiind diametral opusă celei din Sentința civ. nr. 522 din 06.05.2015 și apreciază în aceste condiții că practica neunitară, în special la nivelul aceleiași instanțe este de natură a reduce încrederea justițiabililor în actul de justiție.

Jurisprudența CEDO din ultima perioadă statuează, cu valoare de normă supraconstituțională, imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.

De altfel, însăși hotărârile CEDO constituie precedente judiciare care obligă instanțele naționale la pronunțarea unor hotărâri în consens cu practica CEDO în respectiva problemă de drept. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 20 din Constituție, dispozițiile privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie să fie interpretate în concordanță cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, deci implicit hotărârile CEDO sunt obligatorii pentru instanțele românești.

Astfel, judecătorul național este prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului și are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară în legislația națională, fără a fi nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor {Hotărârea CEDO pronunțată în cauza D______ P______ împotriva României, publicată în M.Of. nr. 830/05.12.2007).

Pe cale de consecință, CEDO a statuat că instanțele trebuie să tină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare și chiar dacă divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale, în măsura în care situația de fapt rămâne neschimbată, interpretarea dată legii trebuie să fíe aceeași și în acest sens, subliniază faptul că același judecător de fond a pronunțat soluții diametral opuse în cauze identice, conform spețelor anexate, situație pe care o apreciem ca nelegală, având în vedere că legislația a rămas neschimbată.

Legal citată, pârâta T___ M____, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul va constata că apelul formulat de reclamant este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce se succed:

În primul rând tribunalul reține faptul că argumentele principale în raport de care prima instanță a respins prezenta cerere nu se referă, așa cum susține reclamantul în prezentul apel, la faptul existenței unei situații de coproprietate în legătură cu terenul ce face obiectul acțiunii, ci la cu totul alte aspecte ce se referă în esență la faptul neîndeplinirii condițiilor imperative prevăzute de lege pentru ca instanța să poată pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În legătură cu considerațiile ulterioare ale reclamantului legate de modul în care prima instanță a apreciat asupra condiției privind inexistența refuzului părții promitente vânzătoare de a se prezenta la notariat pentru încheierea actului în formă autentică tribunalul reține că prima instanță a făcut o apreciere corectă a probelor administrate reținând cu justețe faptul că în lipsa dovezii privind refuzul promitentului vânzător instanța nu va putea pronunța o astfel de hotărâre în considerarea faptului că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege în acest sens.

De asemenea reclamantul nu a făcut nici dovada faptului că ar fi notificat pe pârâtă în legătură cu obligația pe care și-a asumat-o, legată de prezența la notariat în vederea încheierii actului, sens în care au fost evocate disp. art. 1669 Cod civil potrivit cu care „când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare, refuză nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”, proba neprezentării la notariat și a refuzului nefiind astfel făcută deși era obligatorie întrucât refuzul constituie, potrivit legii, o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Astfel, deși se susține faptul că pârâta s-a obligat ca în termen de o săptămână să se prezinte la notar în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare, obligație pe care nu a respectat-o nici până în prezent, după mai mult de 1 an și jumătate din momentul asumării acestei obligații și a încasării prețului, tribunalul reține că simpla afirmație în legătură cu existența unei situații de acest fel nu poate valora dovada refuzului nejustificat, așa cum acesta este definit de lege, iar mai mult prin atitudinea s-a procesuală pârâta a demonstrat tocmai contrariul celor afirmate în cerere atunci când în cadrul procesului au susținut că sunt de acord cu acțiunea și că au primit prețul integral de la reclamant.

În atare context tribunalul apreciază că un astfel de comportament procesual nu este de natură a releva o situație de neînțelegere între părți și care ar justifica în extremis dreptul reclamantului de a uza de calea judiciară pentru a obține realizarea întocmai a obligației asumată prin antecontract în condițiile legii, iar simpla pasivitate din partea pârâților pe care, de asemenea, o invocă reclamantul nu poate valora proba refuzului, așa cum este prevăzută de lege, validarea antecontractelor prin intermediul justiției constituind o excepție de la regula potrivit căreia de această activitate se ocupă în mod distinct instituții cu atribuții specifice, în speță notariatele, iar intervenția instanței de judecată este posibilă doar atunci când se nasc situații cu adevărat litigioase sub aspectul îndeplinirii obligațiilor asumate de părți.

Tribunalul reține drept nefondată și critica referitoare la modul în care instanța a soluționat capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune apreciind astfel că în contextul procesual de față capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri ce ține loc de act de vânzare cumpărare are caracter principal în raport cu cererea pentru ieșire din indiviziune care evident a fost promovată exclusiv în considerarea și pentru susținerea celei dintâi, așa încât în condițiile respingerii capătului principal se pune problema dacă reclamantul mai justifică interes pentru soluționarea cererii subsidiare, interes care în opinia tribunalului nu mai există prin respingerea capătului de cerere principal.

Nu se poate reține, așa cum susține reclamantul faptul că admiterea acțiunii s-ar impune cu atât mai mult în condițiile în care instanțele, inclusiv judecătoria Săveni, s-ar fi pronunțat în mod constant în ultimii ani în sensul admiterii unor acțiuni în care situația de fapt era identică cu cea dedusă prezentei judecăți, asta în condițiile în care fiecare speță adusă în discuție are evident specificul ei și nu se poate pune un semn de egalitate perfectă între situațiile de fapt ce au făcut obiect de judecată la un moment dat chiar dacă s-au fundamentat pe aceleași temeiuri de drept.

Deși fundamentată critica reclamantului în legătură cu considerentele primei instanțe legate de obligativitatea încheierii promisiunii de vânzare în formă autentică, sens în care tribunalul apreciază ca fiind greșit interpretate dispozițiile art. 1279 al. 3 teza 1 raportat la art. 1669 al. 1 teza finală Cod civil și care se referă la cu totul alte situații juridice decât cele aduse în discuție în cauză reține, totodată, și faptul că o astfel de concluzie nu are nici o semnificație în ce privește soluția din prezenta cauză în condițiile în care soluționarea acesteia a depins de incidența a cu totul alte considerații juridice, altele decât cele evocate sub acest aspect și care se referă în principal la lipsa dovezii refuzului.

Pentru toate aceste motive tribunalul va respinge ca nefondat prezentul apel și va păstra hotărârea primei instanțe și pentru considerentele arătate în cuprinsul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A________ V_____ CNP xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul în orașul Săveni, __________________________, ____________, _______________________ cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat P_____ M_____ cu sediul în oraș Săveni, ______________________ C3, scara A, _______________________ în contradictoriu cu intimata T___ M____ CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în oraș Săveni, _______________________. 25, județul B_______ împotriva sentinței civile nr. 522 din 06.05.2015 a Judecătoriei Săveni, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică.

Președinte, Judecător Grefier A__________ C_______ H_____ I____ B____ C______-F_____

Red. H.I.

Tehn. BCF/22.01.2016

Jud. fond C_____ D______

4 ex/_____________________>