DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.33
Ședința publică din 26 ianuarie 2016
Instanța constituită din :
Președinte : I_____ A_____
Grefier : R_____ C________ P____
Cu participarea Ministerului Public, prin procuror D______ B________
S-a luat în examinare contestația declarată de petentul A_____ V_____, fiul lui J____ și A________, născut la 30.04.1985, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței penale nr.1562 din 18 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal s-a prezentat contestatorul-petent A_____ V_____ asistat de avocat desemnat din oficiu S____ I____ în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care :
Contestatorul A_____ V_____ arată că insistă în soluționarea contestației și este de acord să fie apărat de avocatul desemnat din oficiu.
Față de declarațiile contestatorului, personal și prin apărător, și ale reprezentantului parchetului că nu au cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestație.
Avocat S____ I____ având cuvântul arată că de la momentul formulării cererii și până în prezent, clientul său a mai executat peste 30 de zile de detenție, astfel că la acest moment îndeplinește fracția de pedeapsă. În aceste condiții solicită admiterea contestației și a cererii de liberare condiționată, și, fiind desemnat din oficiu, plata onorariului apărător.
Reprezentantul parchetului având cuvântul apreciază contestația declarată de condamnat ca fiind nefondată întrucât la momentul soluționării cauzei de instanța de fond condamnatul nu executase numărul de zile de detenție necesar pentru a fi liberat condiționat.
Contestatorul A_____ V_____ arată că între timp a fost amânat la liberare fiind sancționat și tăindu-se din drepturi.
T R I B U N A L U L :
Asupra contestației de față, tribunalul reține următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei Tulcea petentul A_____ V_____ a solicitat liberarea condiționată.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că întrunește condițiile prevăzute de lege.
La dosarul cauzei s-au depus: adresa nr.xxxxx/PPTL/18.12.2015, emisă de către Penitenciarul Tulcea.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.210/2013 a Judecătoriei Oltenița petentul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune.
În ceea ce privește dispozițiile din legile penale succesive privind condițiile de acordare a liberării condiționate, instanța de fond, raportat la art.15 alin.2 din reglementarea constituțională, a reținut că normele instituite de Codul penal din 1969 sunt mai favorabile condamnatului, context în care acestea au fost avute în vedere cu ocazia analizei îndeplinirii condițiilor necesare de liberare.
Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 din C.pen.: „ După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.”
Condamnatul a început executarea pedepsei la 21.04.2013, urmând ca aceasta să expire la data de 20.04.2017.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 974 zile.
De la data de 21.04.2013 până la 18.12.2015 condamnatul a executat 972 zile, arest preventiv 0 zile, la care se adaugă ca executate ca urmare a muncii prestate 0 zile, totalizând 972 zile.
Prin urmare, s-a constatat că prima cerință prevăzută de art.59 C.pen., respectiv cea referitoare la fracția de pedeapsă, nu este îndeplinită.
Faptul că celelalte condiții prevăzute de lege, ar fi îndeplinite, nu poate avea relevanță, în contextul în care pentru liberarea condiționată este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prev. de art.59 cod pen.
Având în vedere situația expusă, Judecătoria Tulcea a respins cererea privind liberarea condiționată ca nefondată, iar în temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 230 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul A_____ V_____ susținând că îndeplinește condițiile legale pentru a fi liberat condiționat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub numărul XXXXXXXXXXXXX din 29 decembrie 2015.
Examinând sentința penală pronunțată de prima instanță din oficiu, tribunalul constată contestația declarată de petentul A_____ V_____ ca fiind nefondată.
Astfel, așa cum bine a remarcat instanța de fond, la data soluționării cererii (20.11.2015) petentul nu îndeplinea fracția prevăzută de lege pentru a putea fi liberat condiționat, termen neîndeplinit nici la termenul de judecată avut în fața instanței de fond (18.12.2015) întrucât pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, respectiv 974 zile. contestatorul executând doar 972 zile.
Prin urmare tribunalul va respinge ca nefondată contestația declarată de condamnatul A_____ V_____ și va menține sentința penală 1562/18.12.2015 a Judecătoriei Tulcea ca temeinică și legală.
Urmează a obliga contestatorul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se a vira din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Tulcea, pentru avocat S____ I____.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge contestația formulată de contestatorul A_____ V_____, fiul lui J____ și A________, născut la 30.04.1985, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, ca nefondată.
Obligă contestatorul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în valoare de 130 lei se va vira din fondul MJ către BA Tulcea pentru av. S____ I____.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
I_____ A_____ R_____ C________ P____
jud.fond.M.C.M.
red. jud.A.I. 09.02.2016
tehnored.P.R.C. /2 ex/09.02.2016