Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria MEDGIDIA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Număr hotarâre:
27/2016 din 06 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal nr. 4140

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MEDGIDIA

PENAL

SENTINȚA PENALĂ nr. 27

Ședința publică din 06.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE – U________ V_____-M_____

GREFIER – T___ N_______


Ministerul Public a fost legal reprezentat de procuror R____ T______ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.


Pe rol judecarea cauzei penale privind petentul C________ S______ G_________, fiul lui M____ și L___, născut la 18.11.1988, deținut în P____________ P_____ Albă, jud. C________, având ca obiect - cerere de liberare condiționată (art.587 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică, potrivit dispozițiilor art.358 C.p.p, a răspuns condamnatul, asistat de apărător desemnat din oficiu av. Abiltar Ferhudtin, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 26/2015, depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 257-263 C.p.p.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează partea, obiectul cauzei, stadiul procesual al acestuia și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța acordă cuvântul pentru formularea altor cereri.

Petentul-condamnat, prin apărător, depune la dosar înscrisuri în dovedirea îndeplinirii condițiilor de a fi liberat condiționat. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Față de proba cu înscrisuri, reprezentantul parchetului nu se opune.

Apărătorul petentului-condamnat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța încuviințează petentului proba cu înscrisuri, apreciind-o ca pertinentă, utilă și concludentă, și constată administrată proba la acest termen de judecată.

Instanța acordă cuvântul pentru formularea altor cereri.

Având pe rând cuvântul, reprezentantul parchetului și apărătorul condamnatului precizează că nu au cereri suplimentare de formulat în cauză.

Față de împrejurarea că nu au fost formulate cereri și nu au fost ridicate excepții, în conformitate cu art. 387 C.pr.penală, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 388 din C.pr.penală.

Având cuvântul, reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată, conform concluziilor comisiei, nefiind îndeplinite condițiile prev.de art.100 alin.1 lit.c Cod penal.

Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, conform adresei depuse la dosar, condamnatul nu deține proprietăți, nu are venturi, nu a fost sancționat și a avut un comportament adecvat pe parcursul detenției.

Instanța reia cercetarea judecătorească și dispune efectuarea de verificări în evidență deținuți și atașarea unui extras cu sumele încasate de petent prin CEC de la terțe persoane.

Condamnatul, având cuvântul, este de acord cu apărătorul său.

Instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA


Deliberând asupra cauzei penale, constată:

La data de 09.12.2015, condamnatul C________ S______ G_________ a solicitat instanței ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr.XXXXXXXXXXXXX din 10.12.2015.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 100, alin. 1 CP, „Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

a)cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b)cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c)cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d)instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.”.

Analizând procesul-verbal nr.C70/09.12.2015 întocmit de P____________ P_____ A___, instanța retine ca petentul-condamnat se afla in executarea pedepsei cu închisoarea de 5 ani și 2 luni în baza sentinței penale nr. 379/2015 pronunțată de Judec. G_____ și a mandatului de executare a pedepsei nr. 1029/2015.

Executarea pedepsei a început la 16.11.2014 urmând sa expire la 18.11.2016.

Condamnatul pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar și nici recompensat.

A participat la activități educaționale. Nu a fost planificat la muncă.

Condamnatul este recidivist.

Este la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P_____ Albă.

Raportând criteriile expuse de art. 59 CP din 1969 la situația condamnatului, instanța apreciază că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege și a fost disciplinat, aceste împrejurări nu-i conferă dreptul de a fi liberat condiționat, ci doar o vocație la acordarea beneficiului acestei instituții de drept penal. Și aceasta cu atât mai mult cu cât condamnatul este la prima analiză, este recidivist, a mai beneficiat de instituția liberării condiționate, dar și neîndeplinirea obligațiilor civile conform art.100 alin.1 lit.c Cod penal.

F___ de aceasta stare de fapt și în considerarea dispozițiilor legale anterior citate, instanța constată că petentul, deși a executat fracția obligatorie prevăzuta de lege pentru a deveni propozabil (2/3), nu a dat dovezi temeinice de îndreptare prin raportare la neimplicarea în activități lucrative și educaționale pe parcursul executării pedepsei, aceasta fiind apreciată de instanță drept cerință sine qua non pentru reintegrarea socială a condamnatului și atingerea funcției preventive a pedepsei închisorii.

Pentru a se statua asupra caracterului temeinic și serios al îndreptării condamnatului, in scopul evitării ca un astfel de comportament sa fie relevat numai pro causa, continuarea executării pedepsei reprezintă soluția oportuna si legala pentru a exista certitudini ca persoana in cauza se va redresa, va dobândi un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni și totodată pentru integrarea corespunzătoare în colectivitatea de care, în prezent, este izolat.

Totodată, se reține că petentul-condamnat nu a achitat cheltuielile judiciare în conformitate cu disp. art. 100 Cod penal deși a avut posibilități financiare.

Se observă astfel că, deși pe parcursul executării pedepsei condamnatul a primit mai multe sume de bani de la terțe persoane, acesta nu a înțeles să afecteze achitării cheltuielilor judiciare nici cea mai mică parte din sumele în discuție, înțelegând însă să se prevaleze de o adeverință eliberată de ______________________, jud. C________, în sensul că nu deține proprietăți pe raza comunei.

De altfel, adeverința de venituri prezentată de condamnat nu are caracter concludent din perspectiva dovedirii imposibilității obiective totale de executare a obligațiilor civile (în acest sens art. 100, alin. 1, lit. c CP pretinde condamnatului dovada „... că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.”), cât timp aceasta atestă situații patrimoniale limitate atât din punct de vedere material – adeverința vizează numai bunurile și veniturile impozabile, dar nu și gratuitățile și veniturile nesupuse/sustrase impozării - cât și temporal – adeverința vizează și perioada în care condamnatul s-a aflat în executarea pedepsei închisorii, când acesta în mod evident s-a aflat în imposibilitatea de a realiza venituri impozabile în alt mod decât prin muncă (art. 86, alin. 1 din L. nr. 254/2013). Or, în acest din urmă caz, lipsa veniturilor condamnatului se va imputa sub formă de culpă acestuia, condamnatul fiind singurul responsabil de actele sale de conduită și alegerile făcute în privința desfășurării sau nu de activități lucrative pe parcursul executării pedepsei închisorii.

În considerarea celor expuse mai sus, instanța va respinge cererea formulată de petentul-condamnat și va stabili termen de reînnoire a cererii la 09.02.2016.

Se va face aplicarea dispozițiilor art.272 alin.1 și 275 alin. 2 Cod procedură penală în referire la cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 587, al. 2 Cod Procedură Penală rap. la art.100 al.1 Cod penal:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C________ S______ G_________, fiul lui M____ și L___, născut la 18.11.1988, din Penit. P_____ Albă, jud.C________.

Stabilește termen de reiterare după data de 09.02.2016.

În baza art. 272 Cod Procedură Penală,

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 130 lei către Baroul C________, în favoarea avocat Abiltar Ferhudtin, delegație 26/2015.

În baza art. 275, alin. 2 Cod Procedură Penală,

Obligă petentul-condamnat către stat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Cu drept la contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.01.2016.


PREȘEDINTE, GREFIER,

U________ V_____-M_____ T___ N_______

Red.jud.M.U./15.01.2016

Tehnored.gref.T.N.15.01.2016/ 5 ex./3pag.


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 3/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2954/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 139/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2502/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 3/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 11/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 2728/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 699/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 2670/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2066/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1113/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 121/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 19/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 352/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1287/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 89/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1894/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2695/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 60/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1892/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 573/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1039/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 114/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2929/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 486/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 361/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 546/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 460/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 446/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 4/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 78/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2239/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 18/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 237/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 988/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 38/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 171/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1298/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2281/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 241/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 2246/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025