ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PLOIEȘTI
Dosar Nr. XXXXXXXXXXX SECȚIA PENALĂ
POZITIA NR. 13/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPLO:2016:001.xxxxxx
SENTINȚA PENALĂ NR. 13/2016
Ședința publică din data de 07 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C______ G_______-N_______
GREFIER: T______ A______-D___
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror L_____ C_______
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești
Pe rol fiind solutionarea propunerii de liberare condiționată formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Târgșor, privind pe condamnata B_______ M____, fiica lui I__ și D____, născută la data de 17.11.1989, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, în prezent aflată în Penitenciarului de Femei Târgșor, in executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 245/2013 a Tribunalului D___.
La apelul nominal facut în ședința publică a răspuns condamnata B_______ M____ personal, în stare de deținere si asistata de avocat din oficiu P______ L____ din cadrul Baroului Prahova.
Procedura este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța a procedat la identificarea condamnatei.
Apărătorul persoanei condamnate a luat legătura cu aceasta la încuviințarea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul condamnatei, pe rând, având cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat în cauză și, față de actele și lucrările dosarului, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea propunerii de liberare condiționată formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Târgșor, privind pe condamnata B_______ M____, apreciind că nu sunt întrunite cumulativ conditiile prev. de art. 59 V.C.p., comisia a apreciat la rândul ei că se poate dispune liberarea condiționată a persoanei condamnate, însă există și opinie separată din partea DASDRP. Față de acestea, apreciază că nu se impune liberarea condiționată, raportat la comportamentul osciland de care a dat dovadă condamnata pe perioada executării pedepsei.
Față de acestea, în temeiul art. 587 alin. 2 C.p.p. solicită fixarea unui termen de reiterare care să nu depășească perioada de un an. Cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
Avocat P______ L____ pentru condamnata B_______ M____, avand cuvantul in dezbateri, în temeiul art. 587 C.p.p. solicita admiterea propunerii de liberare conditionata, apreciind ca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 59 V.C.p., persoana privata de libertate a indeplinit fractia, nu are antecedente penale, este infractor primar iar pe perioada executării pedepsei a adat dovezi temeinice de îndreptare.
Condamnata B_______ M____, având ultimul cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA,
Asupra propunerii pentru liberare condiționată formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, privind pe condamnata B_______ M____, deținută în Penitenciarul de Femei Târgșor, instanța constată următoarele:
La data de 05.01.2016, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub dosar nr. XXXXXXXXXXX, propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului de Femei Târgșor, cu privire la condamnata B_______ M____.
Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului de Femei Târgșor a luat în discuție situația condamnatei B_______ M____, constatând prin procesul - verbal nr. G2 xxxxx/425 din data de 29.12.2015 că aceasta a fost condamnat la o pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 245/2013 a Tribunalului D___ (M.E.P.I. nr. 282/2013).
Executarea pedepsei de mai sus, care transformată în zile totalizează 1461 zile, a început la data de 23.01.2013 și urmează să expire la data de 22.01.2017.
Întrucât condamnata a executat 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 1103 zile, comisia a avizat favorabil propunerea de liberare condiționată a condamnatei B_______ M____, întrucât nu are antecedente penale, pe perioada executării a muncit, a avut un comportament corespunzător și a participat la activități socio-educative (fila 5 dosar fond).
La dosar a fost atașată Caracterizarea privind evaluarea psihosocială a petentului-condamnat, cu referire la situația sancțiunilor disciplinare aplicate, respectiv a recompenselor de care a beneficiat condamnatul pe durata executării pedepsei (filele 6-7 dosar fond).
Pe durata judecării cauzei, condamnatul a avut asigurată asistența juridică de către un apărător desemnat din oficiu, av. P______ L____, conform delegației nr. xxxxx/06.01.2016.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Instanța constată că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009 privind Noul Cod Penal care reglementează într-un mod diferit, mai restrictiv (sub aspectul condițiilor de acordare și a obligațiilor ulterioare), instituția liberării condiționate (art. 99 și următoarele din Noul Cod Penal).
Potrivit art. 5 alin. 1 Noul Cod penal, ”în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
În acest sens statuează și Curtea Constituțională în decizia 214/17.06.1997 potrivit căreia Incidența dispozițiilor Noului Cod Penal în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernata de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție care, consfințind regula că legea dispune numai pentru viitor, admit ca unica excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul sau, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este cazul liberării condiționate. Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă, de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori pana la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabila este totdeauna legea cea mai favorabila. In cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii si durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a pedepsei închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii nr. 286/2009, face ca determinarea legii aplicabile sa se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. 2 din Constituție și in art. 5 din Noul Codul penal, independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă.
Analizând dispozițiile privind condițiile pe care condamnatul trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată, instanța reține că legea mai favorabilă este legea veche, respectiv Codul penal din 1969, întrucât Noul Cod penal prevede obligativitatea impunerii unor măsuri de supraveghere condamnatului liberat condiționat.
Potrivit dispozițiile art. 59 alin. 1 Codul penal din 1969, ”după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mare de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.
Din interpretarea acestui text, rezultă că numai îndeplinirea fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege nu este suficientă pentru a se dispune această măsură, atât timp cât legiuitorul cere ca instanța să aibă în vedere la acordarea liberării condiționate, dacă condamnatul a fost stăruitor în muncă, disciplinat și dacă a dat dovezi temeinice de îndreptare, precum și comportamentul condamnatului anterior încarcerării. În fine, la acordarea beneficiului liberării condiționate, legea prevede că se va ține seama și de antecedentele penale ale condamnatului.
Condițiile prevăzute de art. 59 Codul penal din 1969 sunt imperative, astfel încât îndeplinirea lor este obligatorie, ele fiind totodată cumulative.
Potrivit procesului – verbal nr. G2 xxxxx/29.12.2015, rezultă că, transformată în zile, pedeapsa aplicată este egală cu 1461 zile, iar pentru a fi liberată condiționat condamnata B_______ M____ trebuia să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 974 zile, din care, în cazul în care muncește 244 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 730 zile efectiv executate.
În perioada de detenție, condamnata a executat 1071 zile (până la data de 29.12.2015), la care se adaugă un număr de 32 zile executate ca urmare a muncii prestate, în total 1103 zile, îndeplinind fracția de 2/3 prevăzută de lege.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația condamnatei și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța reține că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, aceasta fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Analizând celelalte criterii pe care condamnata trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de liberare condiționată, instanța apreciază că aceasta a dat dovezi temeinice de îndreptare, astfel încât a făcut dovada că perioada petrecută în detenție a condus la reeducarea sa și la înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că în perioada executată persoana condamnată a finalizat programul de alfabetizare, programul de educație pentru viața de familie și activități semistructurate cu caracter educativ și moral religios. A fost sancționată disciplinar de 3 ori și a beneficiat de 2 recompense cu ridicarea unor măsuri disciplinare. În perioada amânării, a participat la activități de difuzare a culturii, prelegeri, concursuri tematice și activități religioase.
Instanța reține că pe întreaga durată a detenției, condamnata a fost sancționată de 3 ori, ultima dată în 02.03.2015, fiind și de 2 ori recompensată, ultima dată în 20.02.2015.
Condamnata a executat pedeapsa, în ultima parte, în regimul de executare de semideschis. Instanța apreciază că aceasta a avut un comportament corespunzător pe durata amânării, amânare datorată comportamentului oscilant avut, participând la activitățile educative, dând astfel dovadă că a înțeles normele instituționale. De la data de 27.08.2015, data amânării liberării condiționae, deținuta nu a mai fost sancționată disciplinar și nici recompensată, participând însă la activități educative de scurtă durată.
Din punct de vedere psihologic, la evaluare s-a constatat că prezintă o ușoară labilitate afectiv-emoțională, toleranță medie la frustrare, însă nu s-au identificat riscuri investigate.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru liberarea condiționată a condamnatei B_______ M____, scopurile pedepsei aplicate fiind atinse cu privire la condamnată, neimpunându-se executarea restului de pedeapsă, astfel încât instanța urmează să admită propunerea comisiei de liberare condiționată din Penitenciarul de Femei Târgșor.
Instanța va atrage atenția condamnatei asupra obligațiilor prevăzute de art. 61 Cod penal din 1969, a căror nerespectare poate atrage revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat (av. P______ L____), în sumă de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați Prahova, rămânând în sarcina statului.
În temeiul 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D I S P U N E :
În temeiul art. 587 Cod procedură penală, raportat la art. 59-60 din Codul Penal din 1969 și art. 5 alin. 1 Cod Penal, admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului pentru Femei Târgșor.
Dispune liberarea condiționată a condamnatei B_______ M____, fiica lui I__ și D____, născută la data de 17.11.1989, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, deținută în Penitenciarul pentru Femei Târgșor, din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 245/2013 a Tribunalului D___ (M.E.P.I. nr. 282/2013).
I se atrage atenția condamnatei asupra dispozițiilor art. 61 Cod penal din 1969, privind efectele liberării condiționate, pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorarul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, av. P______ L____, în sumă de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați Prahova.
În temeiul 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În temeiul art. 587 alin. 3 Cod procedură penală, cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.01.2016.
Președinte, Grefier,
C______ G_______ NICOLETATOMESCU A______-D___
RED CGN/TAD
4 EX 26.01.2016