Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 145
Ședința publică de la 10 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE V_______ T_____
Grefier D___ M____
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C_____ R______
Din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D___
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestatorul condamnat V_______ I_____, deținut în Penitenciarul Pelendava, împotriva sentinței penale nr.4744 din data de 29.12.2015, pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat V_______ I_____, aflat în stare de detenție, personal și asistat de avocat din oficiu N________ M_______ T_______ în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.768/2016 ce a fost depusă la dosarul cauzei, fila 9.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Interpelat de către instanță, contestatorul - condamnat V_______ I_____, precizează că își menține calea de atac formulată și depune în ședință , în copie, o ________ înscrisuri astfel : Fișa de evidență a zilelor considerate ca executate și a termenelor de propunere pentru liberarea condiționată nr. 89 din 30.10.2013, anexa nr.3 la decizia A.N.P. nr. 619/14.10.2011 – angajament privind selecționarea la muncă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat N________ M_______ T_______, apărător din oficiu a contestatorului -condamnat V_______ I_____, solicită admiterea contestației formulată de acesta, desființarea hotărârii pronunțată de instanța fond în sensul admiterii cererii de liberare condiționată, precizând că aceasta este oportună având în vedere că , contestatorul a executat deja un număr de 785 de zile, a participat la activitățile din penitenciar, astfel scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingere a contestației și menținere a hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală având în vedere că starea de recidivă precum și evaluarea psiho-socială a condamnatului.
Contestatorul -condamnat V_______ I_____, având ultimul cuvânt solicită admiterea contestației, arătând ca a muncit și are 71 de zile câștigate din muncă.
Dezbaterile fiind închise;
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei penale de față ;
Constată că prin sentința penală nr. 4744 din data de 29.12.2015, pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat V_______ I_____,fiul lui Ș_____ și M____,născut la 27.07.1982,deținut în Penitenciarul Pelendava C______.
În baza art. 587 alin. 2 C.p.p
S-a stabilit termen pentru reînnoirea cererii după data de 07.05.2016.
În baza art. 275 pct. 4 alin. 2 C.p.p. , cheltuielile judiciare în cuantum de 150 de lei,din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu,au fost suportate de petentul condamnat .
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:
La data de 14.12.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoria C______ sub numărul XXXXXXXXXXXXXX, cererea petentului condamnat V_______ I_____,având ca obiect liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 3901/2013 pronunțată de Judecătoria C______, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208-209 V.C.p.
Petentul a arătat că a executat fracția prevăzută de lege,a participat la activități educative și lucrative; pe parcursul amânării liberării sale a fost recompensat de două ori, la 26.11.2015, comisia de liberări condiționate din cadrul penitenciarului propunând liberarea sa.
Prin adresa cu nr. V2 xxxxx/28.12.2015 întocmită de Penitenciarul Pelendava C______,comunicată instanței, se retine că, pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute fracția de 2/3 din pedeapsă, adică 730 zile închisoare si a executat până la data de 26.11.2015 - 841 zile închisoare, în care s-au inclus 56 zile ca urmare a muncii prestate.
Condamnatul a fost analizat în Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată la data de 26.11.2015, când comisia a propus liberarea sa condiționată.
Din caracterizarea întocmită de penitenciar rezultă că petentul a fost recompensat de cinci ori și nu a fost sancționat disciplinar.
Analizând actele cauzei prin prisma dispozițiilor legale în materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (legea penală mai favorabilă aplicabilă petentului),poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Art. 59 alin.1 C.p. reglementează faptul că persoana condamnată poate fi liberată condiționat dacă a executat 2/3 din durata pedepsei în cazul pedepsei de până la 10 ani și respectiv 3/4 din durata pedepsei mai mari de 10 ani închisoare.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși acesta a executat fracția de pedeapsa stabilită în mod obligatoriu de lege,această împrejurare nu-i conferă un drept,ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Având în vedere starea de recidivă a condamnatului,date fiind și aspectele rezultate din evaluarea psihosocială,în temeiul art. 59 C.p. de la 1969, instanța de fiind a reținut că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului si executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare,astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei,
S-a fixat termen la data de 07.05.2016, după expirarea căruia poate fi reiterată cererea de liberare condiționată, instanța de fond reținând că , conduita condamnatului în această perioadă urmând a fi avută în vedere pentru a aprecia asupra atingerii scopului pedepsei închisorii astfel executate și asupra suficienței dovezilor de îndreptare din partea condamnatului.
Față de cele reținute anterior, Judecătoria C______ a respins cererea privind liberarea condiționată a condamnatului V_______ I_____ și a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 07.05.2016.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 150 lei, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu apărător oficiu s-a decis a fi suportate de petentul condamnat, în temeiul art. 275 pct. 4 alin. 2 C.p.p.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație contestatorul - condamnat V_______ I_____ solicitând prin apărătorul din oficiu admiterea contestației admiterea contestației formulată de acesta, desființarea hotărârii pronunțată de instanța fond și rejudecând admiterea cererii de liberare condiționată, motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege,întrucât acesta a executat fracția legală.și în perioada amânării a avut un bun comportament
Analizând contestația declarată de contestatorul - condamnatul V_______ I_____, prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului, constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:
. Așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 59 Codul penal din 1969, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Din referatul comisiei penitenciarului rezultă că persoana condamnată a executat până la data discutării, fracția prevăzută de lege respectiv un număr de 785 zile și a mai fost discutat la data de 27.08.2015 și amânat până la data 26.11.2015.
La data de 26.11.2015 contestatorul – condamnat a fost reanalizat în cadrul Comisiei pentru Liberare condiționată, iar Judecătoria C______, prin sentința penală nr. 4566 din 08.12.2015 a respins propunerea și a fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 07.05.2016.
Instanța de fond a apreciat că, în cauză nu sunt îndeplinite în totalitate condițiile prev. de art. 59 Cp din 1969, că nu există suficiente indicii că pedeapsa executată până în prezent și-ar fi atins scopul, avându-se în vedere perioada mare ce o mai are de executat, gravitatea infracțiunii săvârșite – furt calificat , faptul că a perseverat în activitatea infracțională contestatorul – inculpat fiind recidivist , aspecte în raport de care și instanța de control judiciar consideră că persoana condamnată necesita un proces intens de resocializare.
Totodată, ținând seama și de data la care urmează sa expire durata pedepsei, respectiv 02.10.2016, exista suficiente si serioase indicii în sensul ca pedeapsa închisorii aplicata condamnatului si executata până la acest moment nu și-a atins scopul, astfel încât subzista necesitatea executării in continuare a pedepsei, pentru ca persoana în cauza sa se redreseze, sa dobândească un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni.
În plus, continuarea privării de libertate a condamnatului reprezintă soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.
Termenul fixat, respectiv după data de 07.05.2016, este unul adecvat, prin raportare la natura faptei, starea de recidivă, perseverența în comiterea tipului de infracțiune pentru care a fost condamnat și gravitatea faptei săvârșită de către condamnat.
Față de considerentele de mai sus , în baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul V_______ I_____, împotriva sentinței penale nr. 4744 din data de 29 decembrie 2015 , pronunțată de Judecătoria C______ Va obliga contestatorul – condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 130 lei onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală ,
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul V_______ I_____, fiul lui Ș_____ și M____,născut la 27.07.1982, în C______, județul D___, CNP xxxxxxxxxxxxx,deținut în Penitenciarul Pelendava C______, împotriva sentinței penale nr. 4744 din data de 29 decembrie 2015 , pronunțată de Judecătoria C______.
Obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 130 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de 10 februarie 2016
Președinte,
V_______ TiuganGrefier,
D___ M____
Red. V.T.
Tehnored/D.M. 16 Februarie 2016
Red. Fond F_____ M_____ G____
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr. XXXXXXXXX/2013
Emisă: 17.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
P________ de pe lângă Tribunalul D___
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 145/10.02.2016, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. . XXXXXXXXX/2013
Președinte,
SS V_______ T_____ Pentru conformitate,
Grefier,
D___ M____
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr. XXXXXXXXX/2013
Emisă: 17.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 145/10.02.2016, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. . XXXXXXXXX/2013
Președinte,
SS V_______ T_____ Pentru conformitate,
Grefier,
D___ M____
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr. XXXXXXXXX/2013
Emisă: 17.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
V_______ I_____, fiul lui Ș_____ și M____,născut la 27.07.1982, în C______
Deținut în Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 145/10.02.2016, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. . XXXXXXXXX/2013
Președinte,
SS V_______ T_____ Pentru conformitate,
Grefier,
D___ M____