ROMÂNIA
JUDECĂTORIA INEU, JUDEȚUL A___ OPERATOR 2827
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 30/2015
Ședința publică din data de 24 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: L____ M______
Grefier: G____ N_______
Ministerul Public este reprezentat de procuror P__ C______ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.
S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpatul D____ T_____, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de ,,Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prev. și ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul D____ T_____, legitimat cu CI ________ nr. xxxxxx, asistat de avocat ales A_____ R_____ din Baroul A___, având împuternicire avocațială nr. 68/23.02.2015.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că a fost depusă la dosar copia fișei de cazier judiciar a inculpatului.
Avocat A_____ R_____ depune la dosar împuternicire avocațială nr. 68/23.02.2015.
Instanța pune în discuție cereri sau excepții, când se constată că nu sunt, după care, potrivit prevederilor art. 374 cod proc.penală, dispune citirea actului de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu în dosar nr. 657/P/2014.
În continuare, instanța aduce la cunoștința inculpatului învinuirea ce i se aduce, precum și drepturile pe care le are în cursul judecății.
Instanța pune în vedere acestuia prevederile art.374 alin.4 cod proc.pen., respectiv că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, situație în care poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, conform prevederilor art.375 alin.1 și art.396 alin.10 cod proc.pen.
Inculpatul arată că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată, recunoaște probele administrate în cursul urmăririi penale pe care și le însușește și solicită ca judecata să se facă conform procedurii prevăzute de art. 375 alin.1 cod proc.pen, și procedează la luarea unei declarații inculpatului, consemnată în proces verbal atașat la dosar.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că sunt îndeplinite condițiile pentru ca judecata să se desfășoare conform art. 374 alin.4 și 375 alin.1 cod proc.pen. și pune concluzii de admitere a cererii.
Avocat ales pentru inculpat, av.A_____ R_____ arată că sunt îndeplinite condițiile procedurii simplificate.
Instanța admite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de art.375 alin.1 cod proc.pen., probele administrate în cursul urmăririi penale fiind suficiente pentru a se analiza dacă fapta a fost săvârșită de inculpat.
Instanța pune în vedere inculpatului că în cadrul procedurii simplificate, poate fi administrată proba cu înscrisuri, sens în care avocat ales A_____ R_____ arată că nu are de depus înscrisuri.
Constatând că nu mai sunt alte cereri, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești, și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public expune actul de sesizare, solicită aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei limite să fie reduse cu 1/3, potrivit prevederilor art. 396 al.10 cod procedură penală, și având în vedere că scopul pedepsei poate fi atins și prin amânarea aplicării pedepsei, solicită amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocatul ales al inculpatului, av. A_____ R_____ arată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, solicită aplicarea unei pedepse stabilite în conformitate cu dispozițiile art.374 și 375 cod procedură penală, a cărei limite să fie reduse cu 1/3, respectiv a se stabili o pedeapsă orientată spre minimul special.
Inculpatul D____ T_____, arată că își însușește concluziile apărătorului ales, recunoaște și regretă fapta comisă.
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu emis la data de 18.12.2014, în dosarul nr.657/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului D____ T_____, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Codul penal.
Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că, în cursul lunii aprilie 2014, inculpatul a cumpărat autoutilitara marca VW Transporter, pe care în data de 16.06.2014 a înmatriculat-o sub nr. XXXXXXXXX.
În data de 06.09.2014, inculpatul,deși nu posedă permis de conducere, s-a urcat la volanul autoutilitarei pe care a condus-o de la domiciliul său din localitatea Tîrnova, nr.163, jud. A___, pe drumurile publice din localitate cu intenția de a se deplasa la o grădină.
Ajungând în dreptul imobilului cu nr. 411 autovehiculul condus de către inculpat a fost oprit de către lucrătorii de poliție din cadrul IPJ A___, serviciul rutier, care efectuau controlul traficului rutier în zonă.
În urma controlului efectuat organele de poliție au constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere de nici o categorie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ineu, la data de 29.12.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXX.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu nr.21 din data de 10.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, inculpatul a arătat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin.4 și 375 alin.1 cod pr.pen, sens în care a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fila 26 dosar.
În circumstanțiere, inculpatul nu a depus înscrisuri.
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:
În fapt, în cursul lunii aprilie 2014, inculpatul D____ T_____ a cumpărat autoutilitara marca VW Transporter, pe care în data de 16.06.2014 a înmatriculat-o sub nr. XXXXXXXXX.
La data de 06.09.2014, deși nu poseda permis de conducere, inculpatul s-a urcat la volanul autoutilitarei pe care a condus-o de la domiciliul său din localitatea Tîrnova, nr.163, jud. A___, pe drumurile publice din localitate cu intenția de a se deplasa la o grădină. În dreptul imobilului cu nr. 411 autovehiculul condus de către inculpat a fost oprit de către lucrătorii de poliție din cadrul IPJ A___- serviciul rutier, care efectuau controlul traficului rutier în zonă, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere de nici o categorie.
Situația de fapt mai sus-prezentată rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces verbal de constatare (fila 8), adresa DEPABD (fila 9), declarațiile inculpatului (fila 10,14-15,18) fila 26 dosar.
În drept, fapta inculpatului D____ T_____, constând în aceea că la data de 06.09.2014, a condus autoutilitara marca VW Transporter înmatriculată sub nr. XXXXXXXXX, pe drumurile publice din localitatea Tîrnova, jud.A___, mai precis de la domiciliul său din localitatea Tîrnova, nr.163, jud. A___, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere,, prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Codul penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii, instanța constată că elementul material constă în acțiunea de conducere a autovehiculului de la domiciliul său din localitatea Tîrnova, nr.163, jud. A___, pe drumurile publice din aceiași localitate, fără a deține permis de conducere.
Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni constă în atingerea adusă siguranței circulației pe drumurile publice și integrității fizice și psihice, precum și sănătății participanților la traficul rutier. Infracțiunea săvârșită de inculpat, este o infracțiune de pericol, nefiind necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, în același timp, fiind necesar și suficient să se încalce dispozițiile legale care caracterizează fapta ca infracțiune.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptei - infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și pentru drepturile la viață și la integritate fizică și psihică ale participanților la trafic, prin acea că inculpata a condus autoturismul în cauză ignorând faptul că nu deține permis de conducere.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, a urmărit și a acceptat posibilitatea producerii lui.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța are în vedere faptul că inculpatul are vârsta de 50 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat o atitudine sinceră recunoscând și regretând comiterea faptei, precum și gradul de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate și circumstanțele concrete ale faptei, aspecte de natură a genera aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum va fi orientat spre minimul special prevăzut de lege.
Totodată, având în vedere că la termenul din data de 24.02.2015, inculpatul a arătat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin.4 și 375 alin.1 cod proc.pen, arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea de probe, instanța urmează a da eficiență dispozițiilor art.396 alin.10 cod procedură penală, privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, limite care sunt de la unu la 5 ani închisoare.
Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. 1, 4 cod procedură penală raportat la art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 cod procedură penală, va stabili pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Cod penal.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Totodată, instanța va avea în vedere și efectele amânării aplicării pedepsei conform art.90 alin.1 Cod pen.
De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani prevăzută de art. 83 alin. 2 C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
În consecință, în baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A___, la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A___.
În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Totodată, În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului D____ T_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, fiul lui T_____ și F______, născut la 24.04.1964 în Alunișul, _________________________ Năsăud, cetățean român,căsătorit, situația militară satisfăcută, studii 10 clase, ocupația agricultor, fără antecedente penale, domiciliat în Tîrnova, nr.163, jud.A___, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Cod penal.
În baza art. 83 alin. 1, 3 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A___, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A___.
În baza art.404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 24.02.2015.
Președinte, Grefier,
L____ M______ G____ N_______
Red.L.M.
Tehnored.G.N.
4 ex./2 _______________
Se comunică cu:
- inculpat D____ T_____, domiciliat în Tîrnova, nr.163, jud.A___
- P________ de pe lângă Judecătoria Ineu, Calea Republicii, nr. 14, jud. A___