Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL O__
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 123/2015
Ședința de la 13 mai 2015
Completul de judecată este constituit din:
PREȘEDINTE I______ D___
Judecător O_____ C______
Judecător C_______ T________
Grefier M_______ R_____
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile formulate de reclamantul D____ D____, domiciliat în _____________________________ în contradictoriu cu pârâtele D____ Pricuța, domiciliată în _____________________________ și B_____ M________, domiciliată în _____________________________, având ca obiect- succesiune.
Instanța, constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 aprilie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, deliberând în secret a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1711/2011, Judecătoria Corabia a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D____ D____ în contradictoriu cu pârâtele D____ Pricuța și B_____ M________ și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional D____ Pricuța.
Au fost omologate rapoartele de expertiză întocmite de expert O____ G______ și suplimentul nr. 2 la acest raport de expertiză, expert E______ I__ și V________ A_______ ( variata I) și s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea loturilor
S-a constatat că pasivul succesoral se compune dintr-un împrumut bancar, în cuantum de 48.000 lei, urmând ca ratele achitate de pârâtă după decesul soțului său cât și restul de împrumut neachitat, să fie suportat de fiecare moștenitor, în raport cu cota ce culege din moștenire.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere cu privire la cheltuielile de înmormântare ale autorului D____ G____.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta B_____ M________ la câte 927 lei cheltuieli de judecată către reclamant și pârâta D____ Pricuța.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere încheierea de admitere în principiu prin care s-a admis în parte și în principiu acțiunea reclamantului, așa cum a fost precizată, s-a admis în parte și în principiu cererea reconvențională formulată de pârâta D____ Pricuța.
La formarea loturilor, instanța de fond a avut în vedere propunerile făcute de experți, dar și faptul că reclamantul are în localitate o altă locuință proprietate personală, iar pârâta D____ Pricuța a locuit o perioadă lungă de timp în imobilul respectiv, locul de muncă în localitatea de domiciliu, nu are o altă locuință și veniturile actuale din învățământ nu-i permit achiziționarea altui imobil.
Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de înmormântare, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză atestă faptul că înmormântarea a fost efectuată cu ajutoare de la Primăria comunei Grădinile, O_____ Silvic și reprezentanții unui partid din localitatea Grădinile, județul O__.
Împotriva sentinței și împotriva încheierii de admitere în principiu a declarat recurs recurentul reclamant D____ D____, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 411/05.04.2012 pronunțată de Tribunalul O__ a fost admis recursul, au fost casate încheierea de admitere în principiu și sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond, reținând că atât reclamantul, cât și pârâta-reclamantă reconvențional au pretins că la imobilul succesoral în litigiu au realizat o ________ îmbunătățiri. În timpul căsătoriei a încheiat un contract de credit prin care a împrumutat de la CEC suma de 48.000 lei, astfel că a solicitat ca ratele achitate după data deschiderii succesiunii, cât și cele care urmează a deveni scadente, să fie reținute drept pasiv succesoral, suportat de fiecare moștenitor în raport cu cota succesorală ce i se cuvine.
În plus, părțile litigante au pretins fiecare că au suportat și cheltuielile de înmormântare și pomenile ulterioare, după obiceiul locului și tradiția creștină, determinate de decesul autorului D____ Ș_____-G____, reclamantul solicitând și complinirea masei de partaj cu cheltuielile de înmormântare efectuate la decesul autorului D____ O____.
Tribunalul a constatat că nu au fost examinate efectiv apărările și susținerile părților.
Pe rolul Judecătoriei Corabia dosarul a fost reînregistrat sub numărul XXXXXXXXXXXXX.
Prin sentința civilă nr. 1390/2013, a aceleiași instanțe s-a admis în parte cererea reclamantului D____ D____, în contradictoriu cu pârâtele D____ Pricuta și B_____ M________, așa cum a fost precizată
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta D____ Pricuța.
S-a constatat deschisă succesiunea autorului D____ O____ decedat la data de 9.08.1993.
S-a constatat că moștenitori legali cu vocație succesorală la moștenirea autorului sunt: D____ D____, B_____ (D____) M________ și D____ S_____ – G____ în calitate de descendenți gr.I, cu o cotă de 1/3 fiecare.
A constatat bunurile ce compun masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D____ O____.
A constatat deschisă succesiunea autorului D____ S_____ G____ decedat la data de 11.10.2009.
S-a constatat că moștenitori legali ai autorului sunt: D____ Pricuța în calitate de soț supraviețuitor, D____ D____ și B_____ M________ în calitate de frați.
S-a constatat că moștenitorilor care au acceptat succesiunea le revin următoarele cote ideale din bunurile supuse ieșirii din indiviziune: D____ Pricuța în calitate de soție supraviețuitoare, o cotă de 1/2 si D____ D____ și B_____ M________ în calitate de frați o cotă de ¼ fiecare.
A constatat bunurile ce masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D____ Ș_____–G____.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului D____ D____ de sporire a lotului său cu suma de 15 000 lei.
S-a constatat că pârâta D____ Pricuța are un drept de creanță constând în ½ din îmbunătățirile efectuate împreună cu soțul său, defunctul D____ S_____ G____, la imobilul ce face parte din masa succesorală. Aceste îmbunătățiri constau în:
vopsit întregul imobil interior și exterior, schimbat două ferestre de termopan și două uși de termopan, pardoseală cu scândură în toată casa, parchet laminat într-un hol, hidrofor, construit sufragerie cu pod alipită la casă, cu cărămidă provenită de la demolarea fostului IAS Brastavățu, construit anexă la casă.
S-a constatat că suma de 48.000 lei reprezentând împrumutul bancar contractat de D____ Pricuța a fost acoperită prin daunele materiale acordate prin decizia penală nr. 1607 din data de 09.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel C______ în dosarul XXXXXXXXXXXXX ca urmare a accidentului rutier în urma căruia a decedat autorul D____ S_____ G____.
A fost omologat raportul de expertiză în specialitatea agricultură (cu completările acestuia) întocmit de expert I__ M____ - varianta 1.
A fost omologat raportul de expertiză în specialitatea bunuri mobile întocmit de expert E______ I__- varianta II.
A fost omologat raportul de expertiză în specialitatea construcții (cu completările acestuia) întocmit de expert P_______ N_______- varianta I.
S-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile ce compun masa succesorală și au fost atribuite loturile.
Plătește sultă lotului 1-D____ D____ suma de 196 lei.
Primește sultă de la lotul 2- D____ Pricuța suma de xxxxx ( xxxxx lei+xxxxx lei).
S-a constatat că reclamantul D____ D____ are un drept de creanță cu privire la moștenirea defunctului D____ Ș_____–G____ constând în suma de 5265 reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru înmormântarea acestuia, efectuate de reclamant.
Au fost obligate pârâtele D____ Pricuța și B_____ M________ să-i achite reclamantului D____ D____ contravaloarea acestui drept de creanță în raport de cota ce le-a fost atribuită din moștenirea defunctului D____ Ș_____–G____, respectiv 2632,5 lei D____ Pricuța și 1316,25 lei B_____ M________.
Au fost compensate cheltuielile de judecată și, în consecință, a fost obligată pârâta B_____ M________ să-i achite reclamantului D____ D____ suma de 1319 lei și pârâtei D____ Pricuța suma de 3372,35 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 09.08.1993 a decedat autorul D____ O____, de pe urma căruia au rămas în calitate de moștenitori cu vocație succesorală copiii acestuia, reclamantul D____ D____, pârâta B_____ M________ și D____ Ș_____ G____, care a fost adoptat cu efecte depline de către autor și soția acestuia, D____ M____, încetând astfel orice raport de rudenie cu părinții săi biologici și cu rudele biologice.
Printre frații biologici ai defunctului D____ Ș_____ G____ este și D____ C____, care însă nu poate veni la moștenirea fratelui biologic atâta timp cât, prin efectul adopției cu efecte depline încetează legătura de rudenie cu acesta. Din analiza materialului probator administrat instanța a reținut că de pe urma acestuia au rămas în calitate de moștenitori cu vocație succesorală copiii acestuia, respectiv reclamantul D____ D____, pârâta B_____ M________ și D____ Ș_____ G____, în calitate de descendenți de gradul I, fiecare cu câte o cotă de 1/3.
Cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma lui D____ O____, instanța a constatat din materialul probator că aceasta este compusă din: cota de 5/8 dintr-o casă din cărămidă, acoperită cu tablă, având 5 camere, baie și bucătărie, un grajd din cărămidă acoperit cu țiglă; suprafața de 2,53 ha conform Titlului de proprietate nr. xxxxx/41.
Ca urmare a recunoașterilor reciproce ale părților, răspunsurile la interogatoriu și înscrisurile depuse, instanța a constatat că reclamantul a adus următoarele îmbunătățiri la imobilul casă de locuit: achiziționat materiale și pardosit 4 camere; achiziționat și construit 3 sobe de teracotă; achiziționat materiale și construit gard din fier la stradă, inclusiv porțile ( porțile mari și poarta pietonală);
Având în vedere aceste îmbunătățiri aduse de reclamant, lotul acestuia a fost sporit cu contravaloarea îmbunătățirilor.
Referitor la îmbunătățirile constând în construirea unei fântâni și a unui bazin de apă pe care reclamantul D____ D____ pretinde că le-a adus imobilului casă de locuit ce a aparținut lui D____ O____, instanța a constatat că pârâta D____ Pricuța nu a recunoscut aceste îmbunătățiri cu prilejul interogatoriului administrat, iar reclamantul nu a dovedit aceste îmbunătățiri conform obligației impuse de art. 129 C.p.c
La data de 11.10.2009 a decedat în urma unui accident rutier fiul autorului numitul D____ Ș_____ G____, lăsând ca moștenitori pe D____ Pricuța, în calitate de soț supraviețuitor și reclamantul D____ D____ și pârâta B_____ M________ în calitate de frate/soră.
Moștenitorilor care au acceptat succesiunea li s-au reținut următoarele cote ideale din bunurile supuse ieșirii din indiviziune: D____ Pricuța în calitate de soție supraviețuitoare, o cotă de 1/2 și D____ D____ si B_____ M________ în calitate de frați o cotă de ¼ fiecare.
Cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma lui D____ Ș_____ – G____, instanța a constatat din materialul probator că aceasta este compusă din: cota de 5/24 dintr-o casă din cărămidă, acoperită cu tablă, având 5 camere, baie, bucătărie, grajd; cota de 1/3 din suprafața de 2,53 ha; o glorie; un tractor cu disc; 34 stupi; 8,56 ha teren situat în localitatea Scărișoara; 1 ha pe raza comunei Brastavățu.
Prima instanță a mai avut în vedere încheierea din data de 18.04.2013 prin care s-a admis în parte și în principiu acțiunea principală, s-a admis în parte și în principiu cererea reconvențională, dispunându-se efectuarea de expertize tehnice judiciare în domeniul agricultură, construcții și a unei expertize tehnice judiciare pentru bunuri mobile pentru individualizare, evaluarea bunurilor ce formează masa succesorală, raportat la data decesului celor doi autori și propuneri de lotizare a bunurilor care compun masa succesorală.
Împotriva sentinței și a încheierii de admitere în principiu din data de 18.04.2013 au declarat recurs reclamantul D____ D____ și pârâta D____ Pricuța, considerându-le netemeinice și nelegale.
În motivele de recurs, recurentul reclamant D____ D____ arată că instanța de fond, în mod eronat, nu s-a pronunțat nici prin sentință și nici prin încheiere asupra capetelor de cerere prin care a solicitat atât sporirea lotului său cu suma de 24.000 lei, reactualizată, cât și cu contravaloarea cheltuielilor de înmormântare efectuate pentru defunctul D____ O____, deși cu probele administrate în cauză, respectiv proba cu martori, a fost demonstrată situația de fapt.
Referitor la îmbunătățirile aduse imobilului instanța de fond a reținut în mod greșit că nu s-au dovedit edificarea unei fântâni și a bazinului cu apă.
Susține recurentul că sentința este criticabilă și sub aspectul nereținerii sumei de 15.000 lei, sumă pe care a împrumutat-o autorului D____ Ș_____ G____, sumă dovedită cu martorii M____ C_________ și B________ Stele.
În plus, cheltuielile de înmormântare au fost reținute doar în cuantum de 5265 lei .
Un alt motiv de recurs viza faptul că instanța de fond trebuia să respecte prevederile art.673 ind.8 cod procedură civilă, în sensul omologării raportului de expertiză în specialitatea agricolă, ținându-se seama că reclamantul a fost cel care s-a ocupat de cultivarea suprafețelor de teren care au aparținut de mai multe generații familiei acestuia.
O altă critică se referă la faptul că în lotul reclamantului s-au strecurat două greșeli materiale, în sensul că pentru suprafața de 2712 mp. din T.139 , ___________________ partea de est este D____ D____ și nu D____ P____, iar pentru suprafața de 5000 mp. din T.111, ____________________ partea de est este tot D____ D____ și nu D____ P____.
Concluzionând, recurentul reclamant critică sentința recurată în ceea ce privește stabilirea și compensarea cheltuielilor de judecată, întrucât în toate expertizele judiciare, în ambele cicluri procesuale au fost suportate de reclamantul D____ D____, însumând un total de 4.400 lei, când, în realitate, trebuia să-i revină suma de 2.250 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 raportat la art. 304 ind.1 cod procedură civilă.
Recurenta pârâtă D____ Pricuța acriticat sentința și încheierea de admitere în principiu pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând pe cale de excepție insuficienta timbrare a cererii reclamantului ca urmare a contestării de către acesta a masei succesorale, astfel că acesta este obligat să completeze taxa judiciară de timbru depusă inițial, în raport de diferența contestată.
Pe fond, s-a susținut că instanța a adoptat o soluție greșită prin omologarea raportului de expertiză bunuri mobile în varianta B, iar utilajele, respectiv combina, tractorul și grapa cu discul au fost greșit reținute la masa de partaj, întrucât erau înstrăinate încă din anul 2010, iar contractul de vânzare cumpărare nu a fost contestat, revocat sau anulat.
A mai arătat recurenta că este greșită și evaluarea celor 34 de stupi care s-au reținut a fi populați, deși încă din anul 2010 s-a constatat că 12 familii de albine muriseră, iar la data efectuării expertizei, niciun stup nu mai era populat, astfel că valoarea stupilor trebuie scăzută din totalul masei partajabile.
O altă critică viza modalitatea de calcul a contravalorii cotei fiecărui moștenitor, expertul calculând o contravaloare de 1/3 din totalul masei partajabile, în condițiile în care prin încheierea de admitere în principiu, recurenta are cota de ½, iar ceilalți doi moștenitori, câte ¼.
Este criticată sentința sub aspectul greșitei omologări a raportului de expertiză, întrucât formularea a două variante a avut în vedere stabilirea unor valori diferite a bunurilor și nu modalitatea de atribuire a acestora, ajungându-se astfel ca varianta a doua să fie nelegală, întrucât conține prețuri aberante ale utilajelor.
Se susține că în mod greșit au fost reținute cheltuieli de înmormântare efectuate de reclamantul D____ D____ în cuantum de 5265 lei, întrucât acestea au fost suportate și de recurentă, iar facturile luate în calcul de instanța de fond sunt false.
Pe de altă parte, motivarea instanței de fond că suma de 48.000 lei reprezentând împrumut bancar, nu poate fi reținută ca pasiv succesoral, întrucât recurenta a fost despăgubită prin decizia penală nr.1707/2012, este greșită, având în vedere faptul că recurenta ,,nu a intrat în posesia acestei hotărâri judecătorești’’.
Se solicită sporirea lotului recurentei cu îmbunătățirile aduse imobilului succesoral, respectiv, 4 ferestre de aluminiu cu geam termopan, 7 uși din lemn sculptat , pardoseli de gresie și faianță în baie, lambriu din lemn aplicat pe tavanele a 3 camere și hol.
Este criticată sentința și sub aspectul reținerii ca îmbunătățiri efectuate de reclamant a pardoselilor și sobelor de teracotă.
Ambele părți au depus întâmpinare la recursurile declarate, solicitând, reclamantul respingerea recursului pârâtei D____ Pricuța, iar aceasta din urmă respingerea criticilor formulate de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 306/2014 tribunalul a admis recursurile declarate de reclamantul D____ D____ și de pârâta D____ Pricuța, a casat încheierea de admitere în principiu și sentința 1390/28.11.2013 și a reținut cauza pentru rejudecare.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că nu pot fi înlăturate depozițiile martorilor de mai sus, având în vedere faptul că martorul B________ Stele cunoaște chiar de la autorul D____ G____ împrejurarea că acesta s-a împrumutat de la recurentul reclamant pentru achiziționarea ultimului utilaj agricol de la tatăl său, situație de fapt confirmată și de martorul F_____ M_____, martorul M____ C_________ a fost prezent în domiciliul reclamantului, când autorul i-a cerut reclamantului banii pentru combină și cunoaște că banii s-au dat, dar martorul nu a participat la numărarea banilor. Aceeași situație de fapt este cunoscută și de martorul M_____ C_________ care, l-a auzit, în timp ce era în vizită la reclamant, pe numitul D____ G____, cerându-i bani lui D____ D____ și a auzit și răspunsul dat de acesta în sensul că îi va da.
Așa fiind, tribunalul a reținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de majorare a lotului reclamantului recurent cu suma de 15.000 lei ca nedovedită.
În privința sumei de 24.000 lei rol, tribunalul a reținut că reclamantul recurent nu a administrat probe concludente și utile în vederea majorării lotului său și cu această sumă.
A apreciat întemeiată critica privind nepronunțarea instanței de fond asupra capătului de cerere prin care reclamantul solicită majorarea lotului său, cu contravaloarea cheltuielilor efectuate de acesta la înmormântarea autorului său, D____ O____.
Deși recurentul reclamant nu a făcut probe din care să rezulte în concret cuantumul cheltuielilor suportate cu înmormântarea acestuia, instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest capăt de cerere.
De asemenea, în baza rolului activ, raportat la data decesului autorului, avea obligația de a pune în discuția părților, din oficiu, prescripția acestui drept de creanță.
În privința îmbunătățirilor aduse imobilului succesoral, respectiv edificarea unei fântâni și a unui bazin cu apă, tribunalul a reținut că reclamantul a dovedit cu martorul M______ C_________, că fântâna și bazinul cu apă au fost edificate de reclamant împreună cu tatăl său.
Chiar și în situația în care ar fi reținut doar răspunsul pârâtei la interogatoriu, care la fila 57 dosar fond, recunoaște existența celor două bunuri, dar afirmă că sunt edificate de bunicul soțului său, respectiv autorul D____ O____, instanța de fond trebuia să includă aceste bunuri la masa succesorală a autorului și să dispună evaluarea lor, întrucât terenul pe care sunt edificate bunurile i-a fost repartizat în lot pârâtei și îi profită acesteia.
A reținut ca nefondată critica privind reținerea unui drept de creanță de doar 5.265 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare efectuate de reclamantul recurent pentru autorul D____ Ș_____ G____, ținând seama de faptul că întinderea acestora rezultă din înscrisurile depuse la fila 45-46 care se coroborează cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei.
Pe de altă parte, recurentul nu arată în concret care este greșeala instanței de fond și ce anume cheltuială pe care a efectuat-o și a dovedit-o, nu a fost avută în vedere de instanță.
Împrejurarea că în decizia pronunțată de Curtea de Apel C______ se rețin cheltuieli de înmormântare în sumă de aproximativ 32.000 lei, nu justifică reținerea unui drept de creanță cu privire la întreaga sumă în favoarea sa, având în vedere că pentru înmormântare au mai fost folosite și alte sume de bani, având o altă proveniență, respectiv ajutorul de înmormântare și ajutoarele oferite de colegii de serviciu și sindicat, iar cheltuielile dovedite efectiv de recurent sunt corect reținute de instanța de fond.
Și în ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 673 ind.8 cCd procedură civilă, tribunalul a constatat nefondată critica, întrucât în lotul tuturor părților sunt repartizate terenurile agricole deținute de autori, iar instanța a omologat varianta 1 prin care terenul din intravilan a fost repartizat în lotul pârâtei D____ Pricuța, având în vedere că și construcțiile au fost repartizate în lotul acesteia.
Referitor la erorile materiale despre care recurentul susține că s-au strecurat în vecinătățile terenurile atribuite, tribunalul a constatat că acestea pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale care urmează să fie făcută eventual la instanța de fond.
Și critica privind stabilirea și compensarea cheltuielilor de judecată este nefondată, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, reprezentând taxe de timbru, onorarii experți și avocat, cheltuieli în sumă totală de 6.563 lei, iar cheltuielile avansate de pârâta D____ Pricuța sunt în sumă totală de 6.750 lei în primele două cicluri procesuale.
Tribunalul a constată criticile recurentei pârâte D____ Pricuța ca fiind doar parțial întemeiate.
Astfel, cea referitoare la insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării în parte a cererii reclamantului, nu este fondată, excepția neputând fi admisă, în condițiile în care reclamantului nu i s-au pus în vedere să timbreze suplimentar acțiunea.
Nici criticile de fond vizând omologarea raportului de expertiză bunuri mobile în varianta B, în condițiile în care utilajele erau înstrăinate încă din anul 2010, iar contractul de vânzare a acestor bunuri nu a fost contestat, anulat sau revocat, nu au fost reținute de instanța de control judiciar ca fiind fondate, având în vedere faptul că instanța a reținut în mod corect prețurile de piață actuale pentru bunurile înstrăinate de pârâtă în anul 2010, nefiind relevante în cadrul procesului de partaj prețurile la care pârâta a înstrăinat bunurile.
Totodată tribunalul a reținut că actul prin care recurenta a înstrăinat bunurile, fără a avea acordul celorlalți comoștenitori ai autorului, nu le este opozabil acestora, astfel încât nu e necesară formularea unei cereri de contestare sau anulare a contractului de către părțile din procesul de partaj.
Cu referire la evaluarea celor 34 de stupi, tribunalul a constatat că expertul a avut în vedere prețul de piață al acestora, iar la instanța de fond nu s-au făcut obiecțiuni referitoare la modul de evaluare al stupilor și nici nu s-au făcut apărări privind moartea treptată a familiilor de albine, astfel încât nici această critică nu poate fi primită în recurs.
În plus, din probele administrate în cauză a rezultat că recurenta pârâtă a recunoscut la interogatoriu existența la masa partajabilă a celor 34 de stupi.
A apreciat întemeiată critica privind modalitatea de calcul a contravalorii cotelor cuvenite din succesiunea autorului D____ Ș_____ G____.
Astfel, instanța de control judiciar a constat că nu s-au respectat cotele reținute prin încheierea de admitere în principiu care sunt de ½ pentru recurenta pârâtă și de ¼ pentru ceilalți doi moștenitori, în raportul de evaluare a bunurilor mobile, iar instanța le-a preluat în mod greșit, incluzând astfel în lotul pârâtei doar contravaloarea unei treimi din totalul masei partajabile, în loc de ½ cum era corect și tot același procent de 1/3 în celelalte două loturi în loc de ¼ , prejudiciind-o în acest mod pe recurentă.
Susținerea că în mod greșit au fost reținute cheltuieli de înmormântare în cuantum de 5.265 lei efectuate de reclamantul D____ D____, nu a putut fi primită de instanța de control judiciar, având în vedere că instanța de fond a luat în calcul doar chitanțele depuse la dosar, care nu pot fi apreciate de instanță ca fiind false, ținând seama de împrejurarea că pe ambele facturi este înscris același cod numeric personal, deși pe una dintre acestea prenumele apare înscris greșit.
Cât privesc îmbunătățirile la imobil, solicitate în recurs, respectiv 4 ferestre de aluminiu, 7 uși din lemn sculptat, pardoseli de gresie și faianță în baie, lambriu din lemn aplicat pe tavanele de la 3 camere și hol și identificate, într-adevăr de expert, tribunalul a constatat pe de o parte, că ele nu au fost solicitate prin cerere reconvențională de recurenta pârâtă, iar pe de altă parte, că în orice situație aceste îmbunătățiri îi profită doar recurentei pârâte, căreia i s-a atribuit bunul în lot.
Referitor la reținerea pardoselilor și sobei de teracotă, ca îmbunătățiri efectuate de reclamant, tribunalul a constatat că acestea au fost dovedite nu doar cu martorii audiați, ci chiar cu răspunsurile pârâtei la interogatoriu care, în al doilea ciclu procesual, recunoaște că la data căsătoriei sale cu autorul, camerele casei de locuit erau pardosite cu scândură de brad și în toate erau construite sobe de teracotă.
Nici critica privind nereținerea de instanța de fond a sumei de 48.000 lei ca pasiv al succesiunii autorului D____ Ș_____ G____, nu este fondată, împrejurarea că recurenta nu a intrat în posesia deciziei penale nr.1707/2012, astfel că nu are cunoștință dacă în daunele materiale este inclus și împrumutul bancar de 48.000 lei, nu poate fi primită de instanța de control judiciar, întrucât la dosarul cauzei se află decizia penală susmenționată (filele 14-38 din al doilea ciclu procesual) și din care rezultă fără putință de tăgadă că recurenta a solicitat daune materiale în cuantum de 80.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, pomeni ulterioare și credit contractat anterior producerii accidentului rutier, daune materiale pe care le-a și primit, conform aceleiași decizii, la care s-a mai adăugat suma de 60.000 euro primită de recurentă cu titlu de daune morale.
În rejudecare, s-a pus în discuția părților prescripția dreptului de creanță reprezentând cheltuielile de înmormântare ale autorului D____ O____, excepție care a fost unită cu fondul cauzei la termenul din 17 septembrie 2014 când, s-a dispus completarea raportului de expertiză în sensul evaluării celor două bunuri reținute de tribunal ca fiind dovedite, respectiv bazinul cu apă și fântâna.
Expertiza a fost completată în cauză de expert P_______ N_______ și refăcută la cererea părților care nu au fost legal citate pentru data la care expertul s-a deplasat pentru identificarea și evaluarea bunurilor.
Având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză precum și problemele de drept dezlegate prin decizia anterioară, tribunalul urmează să admită în parte, în principiu și în fond cererea principală și cererea de complinire formulată de reclamantul D____ D____ la 26.05.2010, în parte, în principiu și în fond cererea reconvențională a pârâtei și să constate deschise succesiunile autorilor D____ O____ și D____ Ș_____ G____, precum și cotele cuvenite moștenitorilor, potrivit încheierii de admitere în principiu din 18.04.2013, la care se vor adăuga bunurile și creanțele reținute de Tribunalul O__, prin decizia intermediară.
Se va constata dovedit un pasiv al succesiunii constând în dreptul de creanță al reclamantului, alcătuit din 5265 lei cheltuieli de înmormântare și 15.000 lei reprezentând contribuția la achiziționarea combinei din anul 2009, care va fi imputat asupra activului și suportat de moștenitori potrivit cotelor legale.
Va fi respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind majorarea lotului reclamantului cu suma de 24.000 lei.
Se va constata prescris dreptul la acțiune al reclamantului privind cheltuielile efectuate cu înmormântarea autorului D____ O____, având în vedere data decesului acestuia, respectiv 09.08.1993 și trecerea termenului de trei ani de la această dată, ținând seama de faptul că cheltuielile de înmormântare reprezintă un drept de creanță, care sunt supuse termenului de prescripție de trei ani de la data efectuării lor, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În temeiul art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor tribunalul va avea în vedere mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, domiciliul și ocupația părților și omologând rapoartele de expertiză agricolă, în varianta A propusă de expert și cel de bunuri mobile în varianta doi și în parte raportul efectuat de expertul în specialitatea construcții civile astfel cum a fost completat prin suplimentul din 21.02.2015, în varianta 1 va dispune ieșirea părților din indiviziune.
La atribuirea bunurilor se va avea în vedere că pârâta reclamantă D____ Pricuța a locuit și efectuat îmbunătățiri la imobilul succesoral, astfel încât, casa va fi repartizată în lotul acesteia, împreună cu bunurile înstrăinate după decesul autorului și cei 34 de stupi care s-au aflat în imobilul succesoral, astfel că toate aceste bunuri vor fi atribuite în lotul său, urmând ca terenurile agricole să fie repartizate tuturor moștenitorilor iar pentru echilibrarea valorică a loturilor să se acorde sultă.
Văzând și dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă raport la dispozițiile art. 3274 alin 3 vor fi compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți potrivit cotelor care li se cuvin din cele două succesiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte, în principiu și în fond cererea principală și cererea de complinire formulată de reclamantul D____ D____, domiciliat în _____________________________, la 26.05.2010, în parte, în principiu și în fond cererea reconvențională a pârâtei D____ Pricuța, domiciliată în _____________________________.
Constată deschisă succesiunea autorului D____ O____ la data de 09.08.1993 iar ca moștenitori pe D____ D____, B_____ M________, domiciliată în _____________________________ și D____ Ș_____ G____ în calitate de descendenți gr. I cu cota de 1/3 pentru fiecare.
Constată că masa succesorală a autorului se compune din cota de 5/8 dintr-o casă de cărămidă, acoperită cu tablă cu 5 camere, baie, bucătărie, un grajd din cărămidă acoperit cu țiglă, un bazin de apă, fântână și suprafața de 2,53 ha teren reconstituit conform titlului de proprietate nr. xxxxx/41, imobile situate pe raza comunei Studina, __________________________.
Constată următoarele îmbunătățiri efectuate de reclamant la imobilul succesoral: pardosit 4 camere, 3 sobe teracotă, gard din fier la stradă împreună cu porți (porțile mari și poarta pietonală) sens în care urmează a fi majorat lotul reclamantului cu contravaloarea îmbunătățirilor.
Constată prescris dreptul la acțiune al reclamantului privind cheltuielile efectuate cu înmormântarea autorului D____ O____ și respinge acest capăt de cerere, cu acest titlu.
Constată deschisă succesiunea autorului D____ Ș_____ G____ la 11.10.2009, iar ca moștenitori legali pe pârâta D____ Pricuța în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de ½ din succesiune alături de D____ D____ și B_____ M________ în calitate de colaterali privilegiați, fiecare cu cota de ¼ din averea autorului.
Constată că masa succesorală se compune din cota de 5/24 din casa cu 5 camere, baie, bucătărie și grajd (la care se adaugă cota de 9/24 moștenită de la autoarea D____ M____) și cota de 1/3 din bazinul și fântâna reținute la prima succesiune alături de cota de 1/3 din suprafața de 2,53 ha la care se adaugă o glorie, un tractor cu disc, 34 stupi, 8,56 ha teren situat în localitatea Scărișoara, 1 ha teren situat în ____________________________________> Constată un pasiv al succesiunii constând în dreptul de creanță al reclamantului, alcătuit din 5265 lei cheltuieli de înmormântare și 15.000 lei reprezentând contribuția la achiziționarea combinei din anul 2009, care va fi imputat asupra activului și suportat de moștenitori potrivit cotelor.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamant de majorare a lotului său cu suma de 24.000 lei.
Constată că pârâta reclamantă a efectuat împreună cu autorul D____ Ș_____ G____ următoarele îmbunătățiri la imobilul succesoral: vopsit imobilul la interior și exterior, schimbat două ferestre și două uși termopan, schimbat pardosele din scândură la întregul imobil, parchet laminat în hol, hidrofor, construit sufragerie cu pod alipită la casă, construit anexă, sens în care lotul pârâtei va fi majorat cu cota sa proprie de ½ din aceste îmbunătățiri (restul cotei de ½ urmând a se include la masa partajabilă și împărțită la toți moștenitorii autorului).
Respinge cererea privind constatarea unui pasiv succesoral reprezentând împrumut bancar în sumă de 48.000 lei și suportarea acestuia de toți moștenitorii potrivit cotelor, ca neîntemeiată.
Omologhează rapoartele de expertiză întocmite în cauză, raportul de expertiză agricolă în varianta A, raportul de expertiză bunuri mobile în varianta II și în parte raportul efectuat de expertul în specialitatea construcții civile, astfel cum a fost completat prin suplimentul din 21.02.2015 în varianta I și dispune ieșirea părților din indiviziune, repartizând astfel loturile:
Lotul nr. 1 în valoare de 138.025 lei se atribuie pârâtei reclamante D____ Pricuța care va primi casă cu patru camere, bucătărie, baie, hol, verandă în valoarea de 16.888 lei la care se adaugă îmbunătățirile efectuate de reclamant în valoare de 1450 lei și îmbunătățirile efectuate de pârâtă împreună cu autorul D____ Ș_____ G____ (sufragerie cu pod, anexă, zugrăveli interioare și exterioare, gresie în baie, parchet laminat, schimbat două ferestre și două uși din termopan) în valoarea totală de 41.890 lei (din care cota de ½ respectiv 20.945 lei reprezintă cota sa proprie din contravaloarea îmbunătățirilor), combină J___ Deere = 112.000 lei, tractor Forschirit ZT 300 = 112.000 lei, grapă cu discuri = 3000 lei, 34 stupi = 15.300 lei, bazin = 400 lei, fântână = 1398 lei și terenurile din varianta A a raportului de expertiză în valoare totală de 34.644 lei după cum urmează: suprafața de 0,6166 ha situată în T148 P3 cu vecini la N- D____ D____, E- De 224, S- B_____ M________, V- C____ T_____; suprafața de 0,0109 ha situată în T98 P1 cu vecini la N- De 63, E- L____ M____, S- De 67, V- De 63; suprafața de 0,1035 ha situată în T94 P89 cu vecini la N- D_________ I____, E- B________ Fl., S- De 63, V- N______ Gh; suprafața de 1,3800 ha situată în T82 P33 cu vecini la N- De 558, E- T____ M____, S- Hcn 562, V- T____ M____; suprafața de 1,0800 ha situată în T8 P14 cu vecini la N- De79, E- G______ T____, S- Hcn 7, V- L____ Măndica; suprafața de 0,6654 ha situată în T118 P4 cu vecini N- De 756, E- B_____ M________, S- Hcn 759, V- S____ R____; suprafața de 0,4600 ha situată în T97 P57 cu vecini la N- Hc 683, E- V_____ R___, S- Hc 686, V- Colesa A____; suprafața de 1,0000 ha situată în T158 P6 cu vecini la N- L______ D., E- De, S- B_______ C, V- De.
Total valoare bunuri atribuite 234.367 lei.
Plătește sultă lotului nr.2 suma de 49.092 lei iar lotului nr. 3 suma de 47.250 lei.
Lotul nr. 2 în valoare de 69.206 lei se atribuie reclamantului D____ D____ care va primi: terenurile din varianta A (lotul 1) a raportului de expertiză în valoare totală de 20.114 lei, după cum urmează: suprafața de 0,2712 ha situată în T139 P26 cu vecini la N- O______ I__, E- De 226/1, S- D____ D____, V- De 226; suprafața de 0,2712 ha situată în T139 P 45 cu vecini la N- D____ D____, E- De 226/1, S- B_____ P____, V- De 226; suprafața de 0,5000 ha situată în T111 P80 cu vecini la N- De 138, E- D____ D____, S- De 247, V- C____ T_____; suprafața de 0,1400 ha situată în T115 P72 cu vecini la N- P________ P____, E- Hc 33, S- B_____ Maric, V- De 247; suprafața de 0,6699 ha situată în T108 P29 cu vecini la N- T____ I__, E- De 721, S- G______ T____, V- Hcn 725; suprafața de 0,5000 ha situată în T104 P8 cu vecini la N- Hc 705, E- V_____ R___, S- Hc 708, V- P_______ P___; suprafața de 1,0000 ha situată în T 101 P77 cu vecini la N- De 696, E- V_____ radu, S- Hc 699, V- P___ M____.
Primește sultă 49.092 lei de la lotul nr. 1.
Lotul nr. 3 în valoare de 67.755 lei se atribuie pârâtei B_____ M________ care va primi terenurile în valoare de 20.505 lei (lotul 3 din raport), după cum urmează: suprafața de 0,6166 ha situată în T148 P3 cu vecini la N- D____ Pricuța, E- De 224, S- G____ P____, V- C____ T_____; suprafața de 1,0143 ha situată în T118 P4 cu vecini la N- De 756, E- O_____ M., S- Hcn 759, V- D____ Pricuța; suprafața de 1,7866 ha situată în T8 P10 cu vecini la N- De 79, E- O_____ M________, S- Hcn 7, V- V________ A___.
Primește sultă de la lotul nr. 1 suma de 47.250 lei.
Impută asupra activului suma de 20.265 lei suportată de reclamant (drept de creanță alcătuit din 5265 lei cheltuieli de înmormântare și 15.000 lei sumă cu care a contribuit la achiziționarea combinei )și obligă pârâta D____ Pricuța la 10.132 lei iar pe pârâta B_____ M________ la 5066 lei către reclamant potrivit cotelor pe care le culeg din moștenire.
În temeiul art. 276 raportat la dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă compensează în parte cheltuielile de judecată și obligă pe pârâta B_____ M________ la suma de 4038,35 lei ( din care 3372,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond și 666 lei cheltuieli de judecată în recurs) către pârâta reclamantă D____ Pricuța și la suma de 1685 ( din care 1319 lei cheltuieli de judecată la fond și 366 lei cheltuieli de judecată în recurs) către reclamantul D____ D____.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 mai 2015, la Tribunalul O__.
Președinte, I______ D___ |
Judecător, O_____ C______ |
Judecător, C_______ T________ |
|
Grefier, M_______ R_____ |
|
Red.ID
2 ex./18.06.2015