R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Ședința camerei de consiliu din 21 martie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: U___ I___
GREFIER: F____ K______
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de lichidator SCPI I_______ SPRL, împotriva rezoluției Directorului OFICIULUI R__________ COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL Bistrița-Năsăud, în contradictoriu și cu intimații DIRECȚIA R________ GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE Cluj prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚENĂ a FINANȚELOR PUBLICE Bistrița Năsăud, AGENȚIA NAȚIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ și Societatea D____-R______ SRL.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, procedura de regularizare fiind îndeplinită conform prevederilor NCPC.
Instanța constată că în cadrul procedurii prealabile, la data de 08.11.2013, a fost depus întâmpinare de către O______ Național al R__________ Comerțului, prin O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud (f. 40), prin care s-a invocat în principal excepția tardivității introducerii plângerii, conform art. 6 alin. 3 din OUG 116/2009, iar pe fond s-a solicitat respingerea plângerii formulate de lichidator.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a depus întâmpinare (f. 41-42) la data de 11.12.2013, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de SCPI I_______ SPRL.
În baza art. 201 alin. 2 din NCPC întâmpinările formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și de O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au fost comunicate cu petenta SCPI I_______ SPRL.
La data de 16.01.2014 lichidatorul SCPI I_______ SPRL a depus la dosar răspuns (f. 53-56) la ambele întâmpinări.
Instanța, examinând actele dosarului, constatând că nu sunt alte cereri, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă, unește excepția tardivității cu fondul, și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
În temeiul art.6 din OUG nr.116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, a fost înaintată de către ORC de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, plângerea formulată de SCPI I_______ SPRL, împotriva rezoluției directorului ORCT Bistrița-Năsăud nr. 9089 din 28.08.2013 prin care a fost respinsă cererea de radiere a societății D____-R______ SRL.
Plângerea formulată de lichidatorul SCPI I_______ SPRL a fost înregistrată în prezentul dosar, împreună cu actele anexate și, în cadrul procedurii de verificare și regularizare prev.de art.200 NCPC, a fost comunicată atât intimatei ORCT Bistrița-Năsăud cât și intimatelor DIRECȚIA R________ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Cluj, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE Bistrița-Năsăud, (în continuare, A.J.F.P Bistrița-Năsăud), conform prevederilor art.260 alin.l0 din Legea societăților nr.3l/l990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea plângerii, petenta SCPI I_______ SPRL a arătat că a fost numit lichidator al Societății D____-R______ SRL care a fost dizolvată de drept în baza Legii nr.359/2004 și întrucât nu au fost identificate bunuri în patrimoniul societății care să acoperă creanța de 1.431 lei a unicului creditor Administrația Finanțelor Publice a Mun. Bistrița, a solicitat radierea societății din registrul comerțului, cerere ce a fost respinsă de directorul ORCT Bistrița-Năsăud .
S-a arătat, în continuare, că motivele de respingere invocate de ORC, respectiv că societatea înregistrează datorii și că lichidarea nu eliberează pe asociați și nu împiedică deschiderea falimentului societății sunt neîntemeiate.
Sub acest aspect s-a susținut că potrivit art.260 alin.(4) și (8) din Legea nr.3l/l990, lichidatorul, ca urmare a efectuării operațiunilor de lichidare a activului societății, va trebui fie să ceară radierea din registrul comerțului, fie deschiderea procedurii insolvenței, în măsura îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.l și art.27 din Legea nr.85/2006.
În speță, raportat la faptul că societatea figurează cu datorii față de bugetul consolidat al statului în cuantum de 1.431 lei pentru a căror acoperire nu există sume de bani disponibile și nici bunuri de valorificat, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenței iar, pe de altă parte, cheltuielile ocazionate cu desfășurarea procedurii se ridică la minim 4.000 lei – sumă ce se achită din fondul de lichidare prev.de art.4 din Legea nr.85/2006. Sub acest aspect s-a arătat că în practica instanțelor de judecată s-a reliefat soluția respingerii cererilor de deschidere a procedurii insolvenței pentru creanțe în cuantum redus astfel că singura soluție rămasă este radierea în condițiile art.260 alin.8 din Legea societăților nr.31/1990, republicată.
În cauză au depus întâmpinări, atât intimata ORCT BN cât și intimata A.J.F.P. Bistrița-Năsăud.
Intimata ORCT BN a invocat prin întâmpinare excepția tardivității plângerii cu motivarea că a fost depășit termenul de 15 zile de la pronunțarea rezoluției, prevăzut de art. 6 din OUG nr. 116/2009, respectiv că rezoluția s-a pronunțat la data de 28.08.2013 iar plângerea s-a depus la registrul comerțului la data de 12.09.2013.
Pe fond, ORCT BN a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată cu motivarea, în esență, că societatea înregistrează datorii față de bugetul general consolidat, iar în baza disp.art.260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, legea neprevăzând un plafon al creanțelor pe care debitorul trebuie să le aibă față de bugetul general consolidat pentru a putea fi deschisă procedura insolvenței.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de lichidator prin plângere, reprezentând onorar avocat, intimata ORCT BN a susținut că potrivit art. 77 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, actele de procedură emise de lichidatorul judiciar supuse formalității de publicitate în registrul comerțului nu sunt supuse unor taxe ori tarife, iar faptul că la plângere s-a atașat împuternicirea avocațială nu are relevanță pentru că în conformitate cu art. 41 din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, semnarea bilanțului de lichidare și depunerea cererii de radiere se face exclusiv de către practicianul în insolvență, astfel că nu se impune asistarea juridică a lichidatorului.
S-a mai arătat în întâmpinare că prin respingerea cererii de radiere, ONRC a procedat la aplicarea prevederilor Legii societăților, nr. 31/1990 rep., apărând un interes public și anume acela de a colecta creanțele la bugetul consolidat al statului, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului economic (nu s-a indicat vreun text legal concret în acest sens).
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud (A.J.F.P) a solicitat, prin întâmpinare, respingerea plângerii formulate de lichidator împotriva rezoluției directorului ORCT BN cu motivarea, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990, în sensul că își are aplicabilitate Legea nr. 482/2002, societatea figurând în evidențele fiscale cu obligații neachitate la bugetul consolidat al statului. S-a arătat că la pct. 2 al art. unic din Legea nr. 428/2002, la art. 5, după alin. 3 (din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale – n.n.), s-a introdus alin. (4) care prevede că „radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, la datoria publică internă precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești”.
Pentru a se evita prejudicierea bugetului statului, întrucât potrivit prev. art. 176 alin. (6) Cod proc.fiscală, creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiate din registrul comerțului, se scad din evidența analitică pe plătitor după radiere, s-a solicitat să se respingă plângerea formulată, iar în situația în care pasivul societății debitoare va fi acoperit prin plata voluntară sau executare silită, va fi de acord cu radierea societății.
Analizând cu prioritate excepția tardivității plângerii, potrivit art.137 Cod proc.civilă, tribunalul constată că această excepție este neîntemeiată și se va respinge ca atare întrucât termenul de l5 zile prevăzut de art.6 din OUG nr.116/2009, se calculează pe zile libere în conformitate cu art.101 alin.1 Cod proc.civilă iar plângerea a fost depusă la registrul comerțului la data de 12.09.2013 așa cum rezultă din adresa depusă de ORCT BN.
Examinând actele și lucrările dosarului s-au reținut următoarele:
Prin încheierea judecătorului delegat la registrul comerțului nr. 1053/09.03.2005, s-a constatat dizolvarea de drept a Societății D____-R______ SRL potrivit art. 30 din L. nr. 359/2004 iar ulterior, prin încheierea nr. 5397/10.11.2005, a fost numit lichidator I_______ SPRL în baza prev. art. 252 și urm. din Legea societăților, nr. 31/1990 rep., forma în vigoare la acea dată.
Lichidatorul a întocmit situația financiară de lichidare și Raportul de lichidare din data de 12.04.2013, prin care a arătat că nu au fost identificați asociații, corespondența s-a restituit și nici nu au fost identificate bunuri ori sume de bani cu care să se acopere creanța de 1.431 lei față de Administrația Finanțelor Publice Bistrița, astfel că a propus radierea Societății din registrul comerțului în condițiile art. 260 și urm. din L. nr. 31/1990 (f. 11).
Prin rezoluția directorului Oficiului R__________ Comerțului teritorial Bistrița-Năsăud (ORCT BN), Nr. 9089/28.08.2013 s-a respins cererea de radiere formulată de lichidator cu motivarea că societatea înregistrează datorii față de bugetul consolidat, iar potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 rep., în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, în condițiile legislației insolvenței, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței.
Această Rezoluție a directorului ORCT BN este neîntemeiată și este lipsită de suport legal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 260 alin. 1-10 din Legea nr. 31/1990, modificată prin OUG nr. 43/2010 (1) Lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat.
(2) Lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății.
(3) În termen de 30 de zile de la dizolvare vor fi numiți lichidatorii, în condițiile art. 262, respectiv art. 264.
(4) În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.
(5) La împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un raport privind stadiul operațiunilor de lichidare. La împlinirea termenului de un an prevăzut la alin. (1) lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un nou raport, însoțit, dacă este cazul, și de hotărârea instanței de prelungire a termenului de lichidare, pentru menționare în registrul comerțului.
(6) Pentru fiecare prelungire a termenului de lichidare, lichidatorul are obligația de a depune la oficiul registrului comerțului hotărârea instanței, precum și raportul privind stadiul operațiunilor de lichidare.
(7) Nerespectarea obligației de depunere a rapoartelor prevăzute la alin. (4) - (6) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 100 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează, din oficiu sau în urma sesizării oricărei părți interesate, de către directorul oficiului registrului comerțului și/sau de persoana sau persoanele desemnate de către directorul general al Oficiului Național al R__________ Comerțului, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului.
#M26
(8) În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerțului cererea de radiere a societății din registrul comerțului, sub sancțiunea unei amenzi judiciare de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, care va fi aplicată de tribunalul în circumscripția căruia își are sediul societatea, în urma sesizării oricărei părți interesate. Încheierea judecătorului prin care se dispune amendarea lichidatorului este executorie și poate fi atacată numai cu apel.
#M16
(9) Sancțiunea prevăzută la alin. (7) se aplică și lichidatorului care nu introduce cererea de deschidere a procedurii insolvenței în termenul prevăzut la alin. (4).
#M26
(10) Dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1), prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, pronunțată la cererea Oficiului Național al R__________ Comerțului, cu citarea societății și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz”.
Mai mult, prin art.VI din OUG nr.43/2010 s-a prevăzut în mod expres că : (1) Prevederile art. 260 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică în mod corespunzător și procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a acesteia, data de la care curg termenele prevăzute la art. 260 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), societățile care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial*) sau a secției comerciale*) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, la cererea Oficiului Național al R__________ Comerțului. Soluționarea cererii se face cu citarea societății și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz. Procedura prevăzută de art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului se aplică în mod corespunzător.
Făcând abstracție de faptul că societatea a fost dizolvată de drept și a intrat în lichidare cu circa 9 ani în urmă, că nu au fost respectate termenele pentru lichidarea acesteia și că nici nu s-a formulat vreo sesizare pentru amendarea lichidatorului, nu este întemeiată respingerea cererii de radiere, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului, lichidatorul apreciind în mod corect că o creanță de 1.431 lei nu justifică deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
De altfel, teza a II-a de la alin. (4), prevede în mod expres că „dacă potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului”, această obligație nu subzistă dacă nu sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii.
Practica judiciară s-a pronunțat constant în sensul că maniera optimă de cenzurare a exercitării abuzive a dreptului de către debitor prin lichidator constă în respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței ca neîntemeiată, deoarece starea de insolvență a debitorului nu a fost dovedită datorită cuantumului modic al creanței, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 27 din Legea nr. 85/2006.
În speță, însă, nu sunt aplicabile nici prevederile Legii nr. 428/2002 care ar împiedica radierea Societății din registrul comerțului, așa cum a susținut intimata A.J.F.P. Bistrița-Năsăud.
Textul art.5 alin.4 din Legea nr.3l4/200l a fost introdus prin articol unic al Legii nr.428/2002 pentru aprobarea OUG nr. l8l/200l privind modificarea și completarea Legii nr. 3l4/200l și are următorul cuprins: „Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
Trebuie notat că acest alineat se adaugă prin Legea de aprobare a ordonanței de urgență menționate anterior, celor trei alineate propuse pentru modificare și completare prin ordonanța de urgență.
Așa fiind, raportat la textul art.5 alin.l cu care trebuie corelat alin.4 din același articol, se are în vedere că incidența normei juridice de la art.5, în întregul ei, este circumscrisă sferei de reglementare a Legii nr. 3l4/200l, respectiv relațiilor sociale în legătură cu societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit conform Legii nr.3l/l990 și care sunt dizolvate de drept și intră în lichidare pe această dată.
Astfel fiind, acțiunea normei juridice consacrate de art.5 alin.4 este limitată la sfera și obiectul de reglementare a Legii nr. 3l4/200l pentru reglementarea situației unor societăți comerciale ( care viza majorarea capitalului social) neputându-se accepta că această normă este una de principiu de vreme ce este conținută într-un act normativ special.
Or, se știe norma specială nu poate căpăta caracter general fără o dispoziție expresă în acest sens.
Întrucât norma prevăzută la art.5 alin.4 din Legea nr. 3l4/200l nu este conținută și în Legea nr. 3l/l990 aceasta nu poate fi aplicată în toate cazurile de radiere a societăților comerciale.
În acest context, sub aspectul normelor de tehnică legislativă în vigoare la data adoptării textului legal conținut de art.5 alin.4 din Legea nr. 3l4/200l sunt de semnalat dispozițiile art.48 din Legea nr.23/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Dispozițiile art.3 alin.5 din OUG nr. ll6/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului prevăd că societățile comerciale aflate sub incidența Legii nr.3l4/200l pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, în stare de dizolvare sau de lichidare, se radiază din registrul comerțului, prin sentința pronunțată de instanță.
Această este o normă de procedură specială, derogatorie de la regula instituită de această ordonanță de urgență în art.l prin care s-a reglementat la nivel de principiu: Prin derogare de la prevederile Legii nr.26/l990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale legii nr. 3l/l990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționate a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comercial, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al R__________ Comerțului.
Împrejurarea că dispozițiile art.260 alin.l0 parte finală, conține o normă de trimitere la dispozițiile art.3 din UG nr. ll6/2009 nu conduce la concluzia că cererea de radiere se va soluționa cu aplicarea dispozițiilor speciale ale legii nr.3l4/200l ci că acesteia îi vor fi aplicabile normele de procedură corespunzătoare, respectiv art.3 cu excepția celei prevăzute la alin.5 care conține o normă specială ce se aplică exclusiv societăților comerciale aflate sub incidența Legii nr.3l4/200l.
Ca atare, o cerere de radiere făcută de lichidatorul numit în baza Legii nr.359/2004, întemeiată pe disp.art.260 alin.8 din Legea nr.31/1990 rep., este întemeiată și trebuie admisă.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că se impune radierea Societății din registrul comerțului, astfel că în baza disp. art. 6 din OUG nr. 116/2009 privind instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, se va admite plângerea lichidatorului, se va anula Rezoluția directorului ORCT BN și se va dispune radierea Societății D____-R______ SRL și efectuarea mențiunilor de radiere în registrul comerțului și de publicitate, în condițiile legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității plângerii formulată de intimata O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, _____________________, jud. Bistrița-Năsăud.
Admite ca întemeiată plângerea formulată de lichidator SCPI I_______ SPRL Bistrița, cu sediul în Bistrița, ______________________. 16, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva rezoluției nr. 9089/28.08.2013 a Directorului Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pe care o anulează, în contradictoriu și cu intimații Societatea D____-R______ SRL, cu sediul social în Rebrișoara, ________________________, jud. Bistrița-Năsăud, Direcția Generală R________ a Finanțelor Publice Cluj, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ a FINANȚELOR PUBLICE Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, ____________________. 6-8, jud. Bistrița-Năsăud și AGENȚIA NAȚIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, _____________________, sector 5 și în consecință:
dispune radierea Societății D____-R______ SRL, având număr de ordine la O.R.C JXXXXXXXXXXX și CUI xxxxxx;
- dispune înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
Prezenta încheiere se va publica în condițiile art. 260(11) din Legea societăților, nr. 31/1990 republicată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 21 martie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
U___ I___ F____ K______
Red./Dact./U.I./F.K.
7 ex./14.04.2014.