Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Pamflet
04.11.2015 | Teodor BURNAR
Ponta îşi explică demisia: "Nu am vrut să pun paie pe foc. Nu-mi mai «ardea» să fiu premier. Am vorbit cu Anna Lesko, o să cânte ea Imnul Martirilor"
După ce diavolii corupţiei ne-au mistuit copiii în focul nepăsării, Victor Ponta şi-a anunţat, sub o imensă presiune populară, demisia din funcţia de prim-ministru al României. Ponta spune că, în lumina incendiului din Colectiv, nu-i mai "arde" să se joace de-a conducătorul de ţară.
30.10.2015 | Teodor BURNAR
SPECIAL - Avocaţii, procurorii şi judecătorii sărbătoresc Halloween-ul împreună: "E normal, Justiţia e horror. Ne-am îngrozit unii de alţii tot anul"
După un an în care avocaţii, procurorii şi judecătorii s-au îngrozit uitându-se la faţa Justiţiei româneşti, adică unii la alţii, cele două tagme profesionale au hotărât să petreacă cea mai specială şi diabolică noapte din an împreună. Este vorba de Halloween, unde toţi scheleţii vor ieşi din dulap, iar toţi acoperiţii îşi vor da mâna şi vor benchetui.
28.10.2015 | Alexandra GORDEA
Instanțele de judecată au fost pustii în ultimele trei zile: mulți avocați au avut termene în fața "sfintelor moaște"
Dacă ați trecut în ultimele zile prin centrul Bucureștiului, nu aveați cum să nu observați mulțimea de oameni, așezată ordonat în stil indian pe o lungime demnă de luat în calcul. Nu, nu stăteau la coadă aşteptând să-şi ridice cardul "drăcesc" de sănătate sau pentru deschiderea unui nou magazin de electrocasnice. Prezența unor moaște de seamă, scoase la "lumină" de către reprezentanții Bis
26.10.2015 | Teodor BURNAR
Procurorii militari explică de ce au clasat Dosarul Revoluţiei: "Au mai murit oameni şi în Revoluţia Industrială, şi în Revoluţia de la 1848. Ce facem, le redeschidem şi pe-alea?"
Procurorii militari au clasat, vineri, dosarul Revoluţiei române din 1989, stârnind indignare şi pe această lume, şi pe lumea cealaltă, acolo unde sunt aşteptaţi de către sute de persoane decedate pentru a le da socoteală. Magistraţii au explicat, pentru Avocatura.com, de ce au decis să claseze dosarul, spunând că "e inevitabil să existe victime pentru progresul umanităţii. Au mai murit oameni şi
25.10.2015 | Teodor BURNAR
EXCLUSIV - Gabriel Oprea, prima reacţie după ce l-a băgat pe poliţist în groapă: "Am vrut să demonstrez că sunt un om cu coloană. Promit că pe viitor folosesc Waze"
La cinci zile după ce un poliţist care îi deschidea calea a ajuns în groapă înainte de termen şi fără să fie dinamovist, vicepremierul Gabriel Oprea a avut prima reacţie în legătură cu regretabilul incident. Oprea spune că folosea coloana oficială pentru că a vrut să le demonstreze haterilor lui că este un om "cu coloană".
21.10.2015 | Teodor BURNAR
BCR a sărbătorit în avans Halloween-ul, după ce Contele Piperea i-a băgat mortul în casă: "Angajaţii sunt îngroziţi, şefii umblă cu usturoi de gât de teama lui Piperea"
Feţe palide şi oameni fără sânge în ei. Nu este o scenă dintr-un film horror, decât pentru bancheri. La o zi după ce avocatul Gheorghe Piperea a câştigat definitiv şi irevocabil un proces colectiv contra BCR la ÎCCJ, bifând o premieră în justiţia de la noi, conducerea instituţiei a decis să organizeze petrecerea de Halloween de anul acesta mai devreme. "Atmosfera este propice. Angajaţii sunt îngr
16.10.2015 | Teodor BURNAR
Moldovencele de la Drept vor primi cursuri de utilizare a Metroului. S-a constatat că în loc să ajungă la Facultate, ajung în Centrul Vechi
Îngrijorată de absenteismul masiv de la cursuri, Facultatea de Drept din Bucureşti a comandat un studiu care a relevat motivul acestuia: studentele venite din Provincie nu cunosc harta Metroului şi ajung, invariabil, în Centrul Vechi, de unde nu mai pleacă decât în vacanţa de iarnă.
15.10.2015 | Teodor BURNAR
Grevă a PR-iştilor de la casele de avocatură bucureştene, după ce şefii le-au interzis Facebook-ul: "Ne-au lăsat fără obiectul muncii!"
PR-iştii de la cele mai importante case de avocatură din Capitală au intrat în grevă japoneză şi vor organiza în acest week-end un marş de protest pe ruta Piaţa Unirii - Universitate - Starbucks Victoriei.
14.10.2015 | Teodor BURNAR
Un avocat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a mâncat un Cod: "Era peştele meu preferat, acum nu mai pot să-l înghit!"
Noile Coduri le întorc stomacul pe dos avocaţilor. Un avocat din Ploieşti a ajuns în stare gravă la spital după ce a mâncat peştele cu acelaşi nume, el având nevoie de spălături stomacale şi de perfuzii pentru a scăpa de intoxicaţie. Acesta este hotărât să dea în judecată Ministerul Justiţiei pentru trauma suferită.
09.10.2015 | Teodor BURNAR
Un avocat s-a autosuspendat din profesie după ce şi-a pierdut ceasul de lux: "Ce le mai arăt clienţilor? Dacă ai un ceas şmecher, e clar că ai mai câştigat procese!"
Haina face pe om, dar ceasul îl face pe avocat. O demonstrează cazul unui membru al profesiei care a luat decizia dramatică să se autosuspende, după ce şi-a pierdut ceasul de firmă - şi a fost forţat să iasă din avocatură pentru a nu se face de ruşine în faţa clienţilor. "De multe ori semnau cu mine doar pentru că le arătam ceasul", spune supărat avocatul, care a depus deja cerere la Barou pentru a
08.10.2015 | Teodor BURNAR
Muzeul Antipa, prima expoziţie dedicată unui avocat din România: "Paula Iacob. Dinozaurii printre noi". Copiii şi stagiarii au intrarea liberă
Avocaţii, ca şi artiştii, sunt recunoscuţi doar după moarte. Este şi cazul Paulei Iacob, celebra avocată comunistă care va fi omagiată de Muzeul Antipa printr-o expoziţie specială, ce îşi propune să aducă mai aproape publicului două mistere ale umanităţii: dinozaurii şi avocaţii.
05.10.2015 | Teodor BURNAR
Avocatele până în 30 de ani vor fi obligate să poarte batic în sala de judecată. Judecătorii susţin că nu se mai pot concentra la înfăptuirea justiţiei
Toamna aduce schimbarea la faţă a avocaturii româneşti. După ce mai mulţi judecători s-au plâns la Ministerul Justiţiei că nu sunt lăsaţi să-şi facă treaba de farmecele avocatelor care pledează cauzele clienţilor lor, avocatele până în 30 de ani vor fi obligate să poarte batic pentru a nu afecta independenţa şi imparţialitatea instanţelor.
28.09.2015 | Teodor BURNAR
Incredibil, dar adevărat! Un avocat a primit un like pe Facebook
După lupte seculare care au durat 25 de ani, imaginea profesiei de avocat din România se schimbă în bine văzând cu ochii - la propriu. Acest lucru este atestat de ultimele evoluţii din online-ul românesc, acolo unde un avocat autohton a avut surpriza să primească primul like din istorie "încasat" de un membru al profesiei.
25.09.2015 | Teodor BURNAR
Se strânge laţul! UNBR va construi un gard care să oprească intrarea imigranţilor din Baroul Bota în profesie
Criza imigranţilor şi-a găsit ecou şi în avocatura românească, ameninţată ani la rând cu implozia, de hoardele de clandestini care au năvălit peste locuitorii cinstiţi ai profesiei. După modelul Ungariei, UNBR a anunţat că va construi un gard care să blocheze tentativele de intrare pe "Pământul Făgăduinţei", fără card de avocat.
22.09.2015 | Teodor BURNAR
SPECIAL - Gigi Becali, ultimul interviu: "N-am nevoie de avocaţi, pe mine mă apără Hristos!"
La câteva zile după ce şi-a anunţat ieşirea din viaţa publică, Gigi Becali a acceptat un ultim interviu candid, cu Avocatura.com. Celebrul latifundiar a vorbit despre rolul avocaţilor în viaţa lui, despre justiţia divină şi despre planurile sale de viitor, acum că a ieşit - de bunăvoie - din lumina reflectoarelor.
Pagina: 1 2 3 4 5 6 7 8

RECOMANDĂRI
Avocat
Gabriel Grigoras
Avocat
Elena Ablai
Avocat
Gelu Gabriel Puscas
Avocat
Valentin Epure

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020