Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Justiţie
14.12.2017 | Avocatura.com
DNA, nemulțumită de propunerile de modificare și completare a dispozițiilor CPP și CP - "Aceste modificări vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale"
Direcția Națională Anticorupție consideră că în realitate toate garanțiile pe care le implică Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 sunt deja prevăzute în legislația internă.
13.12.2017 | Avocatura.com
Avocat din Baroul Suceava şi practician în insolvenţă, trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13 decembrie 2017, față de inculpații NIŢĂ ILIE, senator, și IVANOVICI FLORIN, avocat în Baroul Suceava şi practician în insolvenţă.
08.12.2017 | Avocatura.com
Mesajul procurorului general referitor la INDEPENDENȚA procurorilor: "Între a-i proteja pe infractori sau pe victime, parchetul a făcut de mult și tranșant alegerea: va proteja victimele, iar față de infractori va fi ferm, intransigent dar echitabil"
"A hărțui procurorii, a-i pune într-o stare defensivă, a-i amenința cu răspunderi juridice disproporționate față de eventualele greșeli profesionale făcute, a asimila ipso facto o decizie judecătorească de achitare a unui inculpat cu o culpă profesională, a transforma parchetul într-o verigă slabă aflată între poliție și instanțe judecătorești, a supune procurorii controlului unui organism ex
08.12.2017 | Avocatura.com
Neplata contribuțiilor sociale va fi pedepsită cu închisoarea de la unu la șase ani
Potrivit unui proiect de OUG publicat de Ministerul Finanțelor, neplata către buget, cu intenție, a impozitelor și contribuțiilor supuse regimului de reținere, sau încasare și plată, sau virare, va fi incriminată ca faptă de evaziune fiscală.
05.12.2017 | Avocatura.com
Postul Crăciunului a împiedicat un inculpat să participe la propriul proces
Un inculpat acuzat că a folosit o diplomă de licență în Drept falsă, emisă de Universitatea "Spiru Haret", a fost marele absent la al doilea termen în procesul în care este judecat. Mihai Seplecan este un bun creștin, iar pe perioada postului Crăciunului stă la o mănăstire. Voi ce metodă ați alege pentru spălarea păcatelor?
05.12.2017 | Avocatura.com
Violator eliberat după legea recursului compensatoriu și arestat din nou pentru omor
Legea recursului compensatoriu este un eșec? Un violator a fost eliberat în baza legii amintite, iar acum este arestat preventiv pentru omor. Bărbatul a comis infracțiununea la doar o lună după ce a fost pus în libertate.
27.11.2017 | Avocatura.com
Comisia parlamentară specială pentru legile justiției reia dezbaterile: Președintele va mai putea refuza numirile în funcțiile de conducere de la ÎCCJ?
În cursul zilei de astăzi, Comisia parlamentară specială pentru legile justiției va relua dezbaterile pe proiectul de modificare a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Săptămâna trecută Comisia a votat mai multe articole, printre care cel care prevede că preşedintele ţării nu va mai putea refuza numirile în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi ai ÎCCJ, fiind obligat să acc
23.11.2017 | Avocatura.com
Angajații pe drepturi de autor ar putea fi scutiți de contribuții
În prezent, persoanele care au venituri din drepturi de autor, și care în același timp sunt și salariate, datorează contribuții pentru asigurările sociale și de sănătate pentru ambele venituri. Un senator a propus un amendament la proiectul de lege privind OUG de modificare a Codului Fiscal, prin care contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală să nu datoreze contrib
22.11.2017 | Avocatura.com
Răspunderea materială a magistraților, separarea carierelor, accederea la DNA și alte propuneri pentru îmbunătățirea Legilor Justiției propuse parlamentului de către judecătorul Florica Roman
Judecătorul Florica Roman, în calitate de cetățean și de judecător a trimis pe data de 21.11.2017 Comisiei speciale parlamentare o serie de propuneri pentru îmbunătățirea Legilor Justiției, precum răspunderea materială a magistraților, separarea clară și coerentă a carierelor judecătorilor de cariera procurorilor, o procedură de interpelare a membrilor CSM și multe altele.
22.11.2017 | Avocatura.com
Hărțuirea de orice fel va fi "răsplătită" cu sume între 3.000 de lei și 100.000 de lei
În completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați există o propunere legislativă ce este înregistrată pentru dezbatere. Propunerea are de gând să interzică și să sancționeze contravențional cu amendă de la 3.000 de lei la 100.000 de lei practicile de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică, săvârșite atât în privat, cât și î
21.11.2017 | Avocatura.com
Legea anti-leneși: Nu vrei să munceşti? Refuzi un loc de muncă? Nu mai ai dreptul la ajutor social
Potrivit inițiativei legislative depusă în luna mai, "refuzul unui loc de muncă oferit şi / sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională conduce la încetarea dreptului la ajutor social". În prezent, legea le dă dreptul beneficiarilor de ajutor social să refuze de trei ori un loc de muncă sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării
17.11.2017 | Avocatura.com
Tudorel Toader, despre "isteria" legilor justiției: "Rezistența la modificarea legilor justiției, cauzată de mulți factori - rutina, stagnarea și spiritul acesta «e bine, merge și așa»"
Ministrul Justiției crede că cei care se opun cu vehemență modificării legilor justiției o fac din mai multe motive, printre care rutina, stagnarea, conservarea privilegiilor, dar și spritul de "e bine, merge și așa".
16.11.2017 | Avocatura.com
Legea recursului compensatoriu a eliberat 1.200 de deținuți în prima lună
Deși ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu crede că au fost eliberați chiar 1.200 de deținuți, ci doar 700, reprezentanții sindicatelor din penitenciare sunt de altă părere. De asemenea, sindicaliștii trag un semnal de alarmă și spun că datele oficiale arată că aproximativ 80% dintre deținuții eliberați recidivează într-o perioadă de un an de când sunt eliberați, fapt ce ar însemna un plus d
15.11.2017 | Avocatura.com
UNBR obligată să reevalueze lucrările unei candidate la examenul pentru Barou din 2013
Curtea de Apel Cluj a obligat UNBR să reevalueze lucrările unei candidate la examenul pentru Barou din anul 2013. În același timp, UNBR și Consiliul Uniunii ar putea fi puse să plătească aproximativ 6.500 de lei reclamantei.
15.11.2017 | Avocatura.com
DOCUMENT Raportul MCV noiembrie 2017 - 13 pagini de observații și recomandări: Încă un an de monitorizare pentru România
După cum probabil era de așteptat, a mai primit un an de atenție din partea Comisiei Europene privind progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare. Suntem bine, dar nu chiar. Nimic nu a trecut neobservat de către ochiul vigilent al Uniunii. Legile justiției, tensiunile create de OUG 13 și alte lacune ale sistemului de justiție au fost arătate cu degetul de către reprezentan
Pagina: 1 2 3 4 5 6 . . . 219

RECOMANDĂRI
Avocat
Ciprian-Andrei Motorga
Avocat
Razvan Vasiliu
Avocat
Corina Radu
Avocat
Gabriel Grigoras

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020