Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Cautare dupa "universitatea bucuresti"
23.04.2018 | Avocatura.com
Facultatea de Drept, UB: Introducere în dreptul american al contractelor
În perioada 7-25 mai 2018, Facultatea de Drept, Universitatea București, invită studenții să participe la cursul facultativ de "Introducere în dreptul american al contractelor", susținut de av. dr. Raluca Papadima, care profesează ca avocat la New York din 2006. Pentru a participa, este necesară depunerea unei
19.04.2018 | Avocatura.com
Cum a reușit ministrul Educației să supere Facultatea de Drept, UB. Replica instituției de învățământ și provocarea lansată ministrului
Facultatea de Drept nu a privit pasiv cum este denigrată chiar de însuși ministrul Eduației și a ținut să facă anumite precizări referitor la afirmațiile făcute de domnul Valentin Popa, ministru al Educației Naționale, în cadrul întâlnirii din 17 aprilie 2018 cu protestatarii aflați în fața ministeru
15.02.2018 | Alexandra POPA
Un speaker bun trebuie să fie spontan! George Luparu: "Cheia spontaneității este să fii foarte bine pregătit sau să fi trecut prin atâtea experiențe și prin atâtea scenarii încât nimic să nu te mai poată surprinde"
George Luparu este un tânăr pliiiiiin de energie și entuziasm. Acesta a stat de vorbă cu Avocatura.com, în cea de-a doua parte a interviului, despre finala SpeakUp 2017, despre calitățile pe care trebuie să le aibă un speaker profesionist și cine ar fi "vinovatul" pentru prăpastia dintre generația actuală
02.10.2017 | Avocatura.com
Conferință International Chamber of Commerce Young Arbitrators Forum (ICC YAF) la Facultatea de Drept UB, pe tema Arbitrajului
ICC YAF va organiza a doua sa conferință de anul acesta și prima de la București - International Arbitration LLM Alumni meet Practitioners, pe data de 17 octombrie. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității București. Tema va fi "PUBLIC ORDER IN INTERNATIONAL ARBITRATION".
15.09.2017 | Avocatura.com
Opinia științifică a Centrului de Drept Constituțional și Instituții Politice din cadrul Facultății de Drept referitoare la Decizia CCR nr. 225/04.04.2017
Sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" din cadrul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 a fost declarată neconstituțională pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. UNBR a cerut o opinie de specialitate referitoare la punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr
25.08.2017 | Alexandra POPA
STUDENȚII DE LA DREPT, împotriva schimbărilor privind admiterea în cadrul Institutului Național al Magistraturii
Studenții Facultății de Drept din cadrul Universității din București sunt împotriva introducerii vârstei minime a candidaților la INM. De asemenea, aceștia consideră că o astfel de modificare bruscă aduce riscuri și poate avea un impact negativ direct asupra sistemului judiciar. În același timp, studen
18.08.2017 | Alexandra GORDEA
Faliment la Drept! - Nimic nou pe frontul de Drept bucureștean din cauza unei erori tehnice a site-ului
Chiar dacă este vorba despre una dintre cele mai prestigioase facultăți de Drept din țară, iată că și-n cazul ei au venit vremuri grele: Facultatea de Drept București nu are site. Deocamdată. Să fie din cauza unei erori tehnice sau neplată? Judecând după mașinile ultimul răcnet parcate mereu în fața f
25.07.2017 | Alexandra GORDEA
Viitorii juriști ai țării: 286 la buget, 298 la taxă și 390 de respinși. Vezi evoluția locurilor puse la dispoziție de către Facultatea de Drept, UB
Facultatea de Drept, Universitatea București vrea și reușește să dea țării studenți / juriști buni. Cu toate acestea, dintr-o analiză rapidă a numărului celor care au susținut examenul de admitere la Drept, putem vedea cum interesul pentru această instituție este într-o continuă scădere. Așa să fie
24.07.2017 | Alexandra GORDEA
FOTOREPORTAJ - ADMITERE DREPT 2017: De ce fug viitorii studenți de la Drept de avocatură?
Admiterea la Facultatea de Drept, Universitatea București, nu putea avea loc decât într-una dintre cele mai călduroase zile ale acestei veri. Părinți mai emoționați decât copiii, prieteni care dau din mână cu entuziasm când își văd tovarășul cum iese istovit din somptuoasa clădire, candidați care în
07.07.2017 | Alexandra POPA
Un absolvent de Drept face afirmații controversate: "Profii pot să-și bată joc de tine fără consecințe / Gheorghe Iancu e dacopat, crede în energii mistice și zice că Hitler era ok"
Facultatea de Drept UB este cea mai bună din țară, privind statisticile intrării în profesiile reprezentative ale sistemului juridic. Deși majoritatea persoanelor care studiază sau au studiat în această facultate sunt foarte mulțumite și mândre, există și persoane care susțin că nu e totul "lapte și mi
13.06.2017 | Alexandra GORDEA
Zâmbetul de la catedră - Elena Lazăr, asistent universitar și avocat: "Când eram în facultate nu apreciam eforturile profesorilor întotdeauna. Acum, fiind la catedră, văd cu alți ochi lucrurile"
Elena vorbește atât de blând și de calm, încât parcă nu-ți mai vine să-i adresezi întrebările acelea "grele", care iscodesc. Avocat și asistent universitar, Elena vorbește cu pasiune despre orice. Dar atunci când discută despre studenții ei, parcă ochii îi strălucesc cel mai puternic. Faceți cunoșt
25.05.2017 | Alexandra GORDEA
Istorie dată peste cap! - Studenții fac glume despre profesorul Molcuț. Jean Andrei le promovează
Primul meu curs de la Facultatea de Drept a fost Drept roman. Amfiteatrul 1. Țin minte ca și cum ar fi fost ieri. În loc de ora 9.00, am ajuns la 9.10. Iar domnul Molcuț ne-a invitat pe mine și pe Colega mea să părăsim amfiteatrul. Crezând că "glumește", stăteam ca două curci în ușă și refuzam să ieș
Pagina: 1 2 3 4 5 . . . 9

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020