Avocatura Com
Cautare dupa "admitere inm"
14.11.2017 | Alexandra POPA
Frica unui viitor judecător - Radu Togan: "Ideea primei ședințe în care mă voi vedea cu o sală plină în față, mă sperie, trebuie să recunosc!"
Chiar de ziua INM-ului ne-am întâlnit cu Radu, imediat ce terminase seminarul la Drept Civil pe care îl susține la Facultatea de Drept, Universitatea București. Auditor de justiție, viitor judecător, avocat suspendat și doctorand, ai putea să te întrebi când are timp să doarmă și să mănânce. Radu ne-a
09.11.2017 | Alexandra POPA
Cum și-a învins trufia un candidat la INM după eșec? - "Anul trecut mă vedeam deja intrat la INM și am picat la interviu cu 14 sutimi"
Eugen Corcodel sau echilibru, ambiție, perseverență. A absolvit facultatea în 2016, a vrut INM, dar a intrat la Barou. A picat la interviu cu 14 sutimi. Dar, Eugen nu s-a lăsat, a pus mâna pe carte, din nou, și anul acesta a reușit să-și vadă visul împlinit.
07.11.2017 | Alexandra POPA
ADMITEREA LA INM, PROBA INTERVIULUI - Comisia de examinare nu vrea să vadă candidați care au ca hobby vizitele la bunici
Anul acesta, conferința "Admiterea la INM" organizată de ASD i-a avut ca invitați pe judecătorul Liviu Zidaru, profesorul Valerian Cioclei, judecătorul Stela Stoicescu și auditorul de justiție Radu Togan. Cei patru au luat pe rând cuvântul și au oferit sfaturi studenților aflați în sală, au răspuns într
25.10.2017 | Avocatura.com
ADMITERE INM 2017: REZULTATELE LA PROBA INTERVIULUI
INM a afișat rezultatele la proba interviului. 400 de candidați s-au bătut pentru unul dintre cele 200 de locuri de auditori de justiție disponibile. În acest an 9 dintre candidați au obținut nota maximă la ultima probă. Felicitări tuturor!
28.09.2017 | Avocatura.com
ADMITERE INM 2017: 112 respinși după proba raționamentului logic
Inițial peste 2000 de candidați au sperat la o carieră de judecător sau procuror. După proba verificării cunoștințelor juridice, puțin peste 500 de candidați au reușit să obțină un punctaj de minimum 70 de puncte. Proba raționamentului logic și-a spus și aceasta cuvântul și a mai eliminat încă 112
14.09.2017 | Alexandra POPA
Vârsta și vechimea, intens discutate de către viitorii candidați la INM: "Drumul spre iad e pavat cu intenții bune"
"De ce să ne chinuim să învățăm din moment ce se va introduce vârsta și vechimea peste 5 ani?", aceasta este întrebarea care îi macină pe mulți aspiranți la o carieră în magistratură de când au aflat propunerile ministrului Justiției. Tudorel Toader a propus ca vâsta minimă de intrare a candidațilo
11.09.2017 | Avocatura.com
Rezultate ADMITERE INM 2017: 2413 candidați, 517 au trecut de proba cunoștințelor juridice
Candidații care au susținut în data de 3 septembrie examenul de admitere la INM au aflat vineri dacă mai are rost să se pregătească sau nu pentru următoarea probă, cea a raționamentului logic. Dintre cei 2413 de candidați, numai 21% au trecut cu bine peste prima probă.
07.09.2017 | Avocatura.com
Șefa DNA, despre limitarea vârstei de admitere la INM: "La 23 de ani ești pregătit să faci legi. Nu știu dacă trebuie să aștepți să împlinești 30 de ani ca să poți să aplici o lege"
Miercuri, 6 septembrie, Laura Codruța Kovesi și-a spus opinia în legătură cu propunerile de modificare în ceea ce privește accesul în magistratură. Șefa DNA consideră că este de neînțeles de ce trebuie să aștepți vârsta de 30 de ani pentru a putea aplica legile dacă, potrivit Constituției, la 23 de
06.09.2017 | Avocatura.com
Preşedintele Asociaţiei Judecătorilor: "Este aberant să ceri unui absolvent să lucreze 5 ani în alte profesii, să facă un institut de 3 ani şi apoi încă 2 ani de practică pentru a ajunge judecător debutant"
După ultimele modificări propuse de Tudorel Toader, lumea justiției s-a (cam) dat peste cap. În ceea ce privește viitorii candidați la INM, judecătorul Sergiu Leon Rus consideră "aberantă" această schimbare. De asemenea, magistratul aduce în discuție lipsa de competenţă, dezinteresul din sistem, dar şi d
31.08.2017 | Alexandra POPA
Ultima zi de vară. Ziua limbii române. O zi până la admiterea la Barou. Tu la ce te gândești azi?
31 august reprezintă ultima zi de vară. Pentru unii înseamnă ziua "liniștii dinaintea furtunii", pentru alții este ziua în care trag linie și socotesc cât de tare s-au distrat în cele 3 luni. Iar ceilalți sărbătoresc limba română. Ah, și mai sunt cei pentru care au mai rămas doar 3 zile până la exame
31.08.2017 | Alexandra POPA
VÂRSTA ȘI VECHIMEA pentru a putea candida la INM, menținute de MJ în proiectul de lege trimis către CSM
Deși a creat multe controverse, propunerea lui Tudorel Toader - aceea de a avea 30 de ani și 5 ani de vechime în domeniul juridic pentru a putea candida la INM - se pare că ministrul Justiției e "pus pe treabă" și a înaintat proiectul de lege către CSM menținându-și modificările. Parcă pentru "a-și spăl
30.08.2017 | Alexandra POPA
Ce spun judecătorii despre vârsta minimă de admitere la INM? "Un stagiu prelungit de 4 ani ar fi soluția: primul an de formare teoretică la Institut sau poate mai mult, după care formare practică"
Propunerea MJ ca la admiterea de la INM să poată candida doar persoane cu vârsta minimă de 30 de ani și cel puțin 5 ani vechime în alte profesii juridice nu este pe placul multora. Studenții sunt revoltați, dar și unii magistrați. O tânără judecătoare nu contrazice cu totul propunerea, dar nu consideră
Pagina: 1 2 3 4 5
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2016 ©   Copyright SC ADVO VALUE SRL 2017
Avocatura Com