Avocatura Com
Cautare dupa "Nicoleta CRISTEA"
17.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Avocatul Ion Bratu, despre amânarea dosarelor: "Amânarea se acordă în condiții extrem de riguroase. Partea nu e intervenient și a formulat doar o astfel de cerere"
Discuții ample pe marginea unei cereri de intervenție formulate de o instituție a statului într-un dosar funciar, după ce aceasta a solicitat o amânare, înainte ca instanța să ia o decizie privind introducerea în cauză. Chiar dacă dosarul în sine este unul destul de sensibil, singurele discuții care s-au
16.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
RIL AvP: "Dacă, la adoptarea Legii 155/2010, intenția legiuitorului ar fi fost ca poliția locală să îndeplinească mai multe atribuții în domeniul rutier, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru"
Avocatul Poporului a promovat un Recurs în Interesul Legii în atenția Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care atrage atenția asupra interpretării și aplicării dispozițiilor "articolului 39 raportate la articolul 102 alineatul 1 punctul 14 sau articolul 105 punctul 10 din OUG 195/2002 privind circul
15.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Vinovat, dar s-o știm și noi! O persoană judecată și condamnată în lipsă în urmă cu doi ani a reușit să își redeschidă procesul penal
Judecătoria Focșani a admis o cerere de redeschidere a procesului penal formulată de un condamnat care a dovedit că nu a avut cunoștință de propriul proces, întrucât la acel moment era arestat pe teritoriul unui alt stat. Condamnarea acestuia a fost pronunțată în mai 2015 și nu doar avocatul a pus concluzi
14.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Avocatul Ana-Viorica Pușcașu, despre un proces de corupere sexuală și violență în familie: "Noi practic nu putem solicita altceva în cadrul acestei proceduri de cameră preliminară"
Pe rolul Judecătoriei Focșani a fost înregistrat luna trecută dosarul unui tată care și-a abuzat în mod repetat fiica minoră, acuzat totodată și de corupere sexuală și violență în familie. Potrivit rechizitoriului, tatăl inculpat nu a recunoscut faptele puse în sarcină, uzând de dreptul de a nu da de
13.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Petiții colective: Avocatul Poporului nu e al poporului! Răspunsul instituției pe zece pagini - din care aproape jumătate cu lista celor nemulțumiți - semnat de șefa serviciului contencios
Avocatul Poporului a publicat săptămâna trecută un punct de vedere vizavi de mai multe critici primite timp de o lună. Potrivit acestui punct de vedere, este vorba despre 121 de petiții care semnalau că ceva "este putred în Danemarca". Primele petiții au fost trimise pe data de 5 februarie, iar ultimele chiar
10.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Un deținut citat ca martor a uzat de dreptul de a fi asistat de un avocat
Nu doar "actorii principali" dintr-un dosar își pot chema avocați pentru a fi apărați, ci și martorii. Firește, acei martori care consideră că ar trebui apărați în fața organelor legii, în eventualitatea în care s-ar putea autoincrimina prin declarațiile pe care le dau. O astfel de incriminare a părut
09.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Avocatul Victor Băjenaru, pledoarie pentru magistrați: "Judecătorii sunt o părticică din menirea Lui Dumnezeu"
Cine suntem și încotro ne îndreptăm? Care este rolul nostru, al fiecăruia în parte? Dar al judecătorilor? La această ultimă întrebare a încercat să dea răspuns un avocat vrâncean, în deschiderea unei pledoarii în care solicita instanței să se aplece cu mare atenție asupra problemei dezbătute. Proces
08.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Petent într-o plângere împotriva soluției date la parchet: "Dați un termen scurt, poate nu o intra în vigoare ordonanța, să scape toți nemernicii ăștia!"
Referirile vizavi de ordonanțele apărute săptămâna trecută nu puteau lipsi din instanțe. Mai ales din partea justițiabililor nemulțumiți. O astfel de discuție a fost adusă în atenția instanței de judecată într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Focșani, unde un vrâncean contesta o soluție dispus
07.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Proces de paternitate. Avocat Luca Maxim: "Este prima dată când mă confrunt cu așa ceva"
Un deținut vrâncean a fost chemat în judecată de fiul său minor, într-un dosar în care solicită recunoașterea paternității. De fapt, în dosarul înregistrat la Judecătoria Focșani nu există o nerecunoaștere, ci este vorba mai mult despre imposibilitatea tatălui de aș trece fiul pe numele lui. Iar cei
06.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
UA propune modificarea examenului de calificare, "pentru a exclude intervenția în orice mod a factorului subiectiv". UNBR, dată ca exemplu
Uniunea Avocaților din Republica Moldova a publicat pentru dezbatere publică un proiect pentru modificarea articolului din Statut care reglementează organizarea examenului de calificare. Dacă în prezent examenul constă în două probe - una scrisă și alta orală - pe viitor se dorește ca avocații să se calif
03.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Deținuții și reabilitarea: "El face parte dintre persoanele care nu au avut nimic și nu au nimic de pierdut"
Afirmația vine de la un fost agent de penitenciar, care a explicat în linii mari instanței de judecată atitudinea ireverențioasă a unui deținut. Agentul fusese chemat ca martor într-un dosar în care petentul, din penitenciar, contesta o sancțiune primită în urma unei ieșiri nepotrivite în sala de judecat
02.02.2017 | Nicoleta CRISTEA
Consumator de etnobotanice, aflat sub supraveghere, a scăpat ca prin urechile acului de detenție. Avocatul apărării: "Amenda penală era singura modalitate în care putea fi condamnat fără să i se revoce vechea suspendare și să nu facă închisoare"
Un pas a mai lipsit pentru ca un tânăr vrâncean să înfunde închisoarea, după ce, în termenul de încercare, a fost protagonistul unui alt dosar penal. Condamnat în urmă cu câțiva ani la o pedeapsă cu suspendare, tânărul a fost trimis anul trecut din nou în judecată, iar șansele ca acesta să nu primea
Pagina: 1 2 3 4 5 . . . 86
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2016 ©   Copyright SC ADVO VALUE SRL 2017
Avocatura Com