«POVEȘTILE» ÎN AVOCATURĂ - Din lumea celor ce nu vor să cuvânte
Da, este adevărat, avocații sunt alunecoși, interesați de profit, mincinoși (când se impune), haotici și maratoniști (când uită ce este aceea pauză), dar trebuie să recunoaștem că au și ei meritele lor în societate.
Și, mai ales, trebuie să facem efortul de a vedea și oamenii dincolo de costumele scumpe, gențile de piele sau robe. Până la urmă, chiar nu sunt toți la fel.
Cam asta mi-am propus eu să fac în urmă cu ceva timp: să descopăr oamenii din avocatură, dar și din justiție. Pentru că am mai spus-o și o mai spun: ceea ce face diferența într-o masă de profesioniști este OMUL.
Și clientul este tot OM
De cele mai multe ori ai de-a face cu profesionistul. Așa și trebuie! Clientul are nevoie să vadă cât de bine pregătit și cât de expert este cel pe care îl plătește pentru a-i fi lui, sau business-ului său, bine. Și cu toate acestea, și clientul este tot OM. Are pasiuni, preferințe, nevoi și așteptări.
Iar când se întâlnesc doi oameni, ceea ce urmează și face ca lucrurile să funcționeze se numește chimie. Din păcate, în lumea avocaturii "chimie" pare un termen desuet și prea boem. Și cu toate acestea, un deal bun apare atunci când doi OAMENI rezonează.
În general, OMUL - fie că ne gândim la omul-avocat sau la omul-client - se descoperă la o cafea, la masă, la o petrecere, la un "șpriț", (uneori) și-n instanță.
Și cum nu ar fi posibil ca toți justițiabilii sau oamenii de decizie dintr-o companie să iasă la un șpriț sau la o cafea cu toți avocații din România, Avocatura.com (prin subsemnata și nu numai) și-a asumat rolul de liant între cele două părți implicate în actul de justiție de față: avocatul și clientul.
Nimeni nu mai are timp, energie sau atenție pentru un alt site de știri juridice
La fel cum joaca este cea mai sănătoasă și eficientă metodă de dezvoltare, astfel sunt «poveștile» în cunoașterea, autocunoașterea și apropierea în lumea avocaturii.
Nu mă refer la basme, la invenții, sau la vorbe goale. Mă refer la informații reale, exacte, clare, culese direct de la avocați sau de la clienți și transpuse într-un mod aparte în presa juridică pentru a oferi culoare și farmec. Pentru că altfel, nu am fi decât un alt site de știri juridice. Dar noi credem și observăm că nimeni nu mai are timp, energie sau atenție pentru un alt site de știri juridice.
Misiunea nu e simplă deloc! Credeți-mă! Avocații nu au nici timp, nici curaj, nici interes să stea de vorbă cu redactorul. Nici gratis, dar nici atunci când investesc bani. Dacă ar fi după ei, totul ar trebui să fie "anteredactat", "antepregătit", "antepublicat". Oricum ar fi, numai să nu implice prezența lor fizică sau timpul lor.
Ceea ce nu realizează ei este că, așa cum în lumea lor nu se poate IEFTIN-BUN-REPEDE simultan, și în presa de calitate va exista mereu trio-ul INTERVIU-POVESTE-PRESTIGIU.
Poveștile vând! Și-n același timp, poveștile cresc și construiesc: caractere, valori, lumi, viziuni
Și mă întorc la povești. Mi-au plăcut dintotdeauna pentru că lucrează cu imaginația și emoțiile unui om. Și, mai ales, pentru că nu oricine le poate scrie.
Pentru a putea "spune" o poveste despre un om, despre calitățile sau nevoile sale, trebuie să știi cum să asculți, să observi și să poți vedea dincolo de cuvinte, de măști. Însă, foarte mulți nu mai au timpul și răbdarea să o facă. În schimb, noi, cei de la Avocatura.com, avem și răbdarea și dorința de a asculta, precum și capacitatea de a crea.
Până la urmă, trebuie să admitem că poveștile vând! În cel mai cinic sau pragmatic sens vreți voi. Și-n același timp, poveștile cresc și construiesc: caractere, valori, lumi, viziuni.
Concluzia este simplă: atât avocații, cât și mediul de business / justițiabilii, trebuie să conștientizeze că se impune o REEDUCARE privind comunicarea.
Curând nu va mai "merge treaba" doar cu interviuri trimise pe email, comunicate seci, sau premii "să fie"!
P.S.: Nu uitați că, întotdeauna, în spatele unui avocat de succes este o poveste bine spusă!