PASIONAȚI DE DREPT (XXII) - O lege superioară oricărei legiuiri: CAUZA ȘI EFECTUL

Suntem obișnuiți să ne ducem traiul sub semnul automatismelor, ignorând amintirea de sine, monologul pe care suntem datori să-l purtăm în fața acțiunilor noastre. În universul justiției, unii pot consilia și reprezenta infractori, alții se întâmplă să trimită în judecată nevinovați, în timp ce alții pot achita delincvenți, condamnând inocenți.

În lucrul cu oamenii, faptele celui chemat să apere, să pună sub acuzare ori să dea o hotărâre cântăresc îndoit față de cele ale altora. A spune că acesta e specificul muncii nu ne absolvă de repercusiunile unor legi precumpănitoare, care nu țin cont de orânduirea lumească, aparent firească.

Una dintre aceasta, legea cauzei și a efectului, vine să contrabalanseze plusvaloarea sau, dimpotrivă, insuficiența pe care o creăm fără măcar a avea habar de ceea ce se petrece dincolo de perimetrul gândirii "miticești". Nu am crezut niciodată într-o reală scindare dintre religiile monoteiste și cele politeiste; nu mai mult decât la nivel formal.

Principial, binele și răul sunt la fel de bine evidențiate și îndemnul către o viață închinată aproapelui este deopotrivă ilustrat. De aceea, dihotomia karma / dharma este reluată și în paremiologia populară românească: "Bine faci, bine găsești; rău faci, rău găsești".

Tot astfel, "karma" și "dharma", provenite din sanscrită, semnifică "consecința faptelor negative / pozitive". A crede în mod frivol că profesia noastră ne este paravan contra intemperiilor unei legi universale nu denotă altceva decât superficialitate. Mânat de bani sau de onoruri, fără noblețe sufletească, un om poate deveni cel mult om al legii pământene, iar nu al unei legi superioare. Mânat de altruism, însă, acesta se poate înscrie în echilibrul extramundan al cauzei și al efectului. 

Avocați fiind, putem în mod deliberat elabora o pledoarie care, cu toate că nu are la bază adevărul, poate contribui la achitarea unui infractor sau la aplicarea unei pedepse nejustificat de blânde. Cât de mult contează injustețea? Cât de mult va conta ajutorul pe care l-am oferit unui om, fie el vinovat? Unde se află echilibrul? Desigur, nu e de ignorat că ne facem părtași unui neadevăr, golind de conținut rolul unei justiții drepte, ai cărei parteneri se presupune că suntem.

Ajutorul oferit este, și el, iluzoriu, întrucât celui vinovat i se creează reprezentarea unei cauze care fie n-a mai produs vreun efect sancționator, fie a produs unul disproporționat de șubred, lucru care intră iarăși în conflict cu legea cauzei și a efectului. Soluția ce se întrezărește pentru un om care în mod asumat a pornit pe drumul justiției, în speță pentru un avocat, este însăși facerea de bine. În măsura în care natura profesiei, uneori, nu ne permite să fim altfel decât injuști, urmează să restabilim echilibrul prin faptele bune pe care le-am putea face în afara cadrului profesional.

Nu-mi închipui cum un om care se confruntă cu iminența nedreptăților pe care le săvârșește în profesia sa poate să rămână impasibil în fața unui cerșetor, în fața unui copil lovit de o boală cruntă sau a unui bătrân fără posibilități. A oferi un ajutor moral, a adopta un copil, a fi voluntar într-un ONG, a face donații, a fi un om de nădejde într-o biserică; iată modurile în care putem echilibra talerele balanței. Pe atât de important, însă, este ca acest cumul de fapte bune să izvorască din iubire față de ceilalți, nu cu scopul egoist de a ne face nouă binele.

Teozofii credeau despre karma, în mod eronat, că este ceva inexorabil. Acești gnostici excludeau ideea de negociere a karmei, ignorând cei 2 piloni ai legii cauzei și a efectului: mila și justiția. Mila fără justiție este anarhie, în timp ce justiția fără milă este tiranie. Aceasta înseamnă că, deși ar fi just ca un rău pe care l-am făcut să aibă o consecință la fel de rea, prin sacrificiul de sine și prin iubire de aproape putem diminua gravitatea răului pe care l-am fi atras.

De altfel, cu toată iluzia noastră de evoluție, lucrul de care avem nevoie mai mult  nu este o evoluție, ci o revoluție interioară. În infatuarea noastră, batjocorim înțelepciunea popoarelor antice, avansate spiritual. La grecii antici, Nemesis, zeița cu spadă, bici, hățuri sau balanța în mâna stângă păzea buna desfășurare a lucrurilor. În Egipt, zeița Maat restabilea ordinea, cântărind bunătatea unui om cu o pană de struț.

De ce există karma? Pentru a pune stavilă elementelor psihologice inferioare recurente care ne caracterizează (desfrâu, amor propriu, lene, lăcomie, mânie...). De ce există dharma? Pentru a recompensa sclipirea de conștiință din noi și pentru a ne încuraja să fim mai buni.

Ascultându-ne vocea conștiinței, ne putem feri de manifestări egotice și degradante. Juriștii, una dintre categoriile cele mai expuse urâtului lumesc și deșertăciunilor, trebuie să se străduiască să ducă un trai corect, echilibrat, să fie atenți atât la răul făcut, cât și la binele pe care au omis să-l facă și să aducă întotdeauna în mijlocul lucrului drept mila.

Cristina Drăghici, avocat stagiar Baroul București