De ce corupe puterea? O discutie memorabila cu politologul Cristian Pirvulescu (I)
Avocatura.com: O sa incep cu o intrebare aproape biblica: "Ce este puterea?"
Pirvulescu: Depinde. Din perspectiva stiintelor politice, puterea este o relatie. Cea mai simpla definitie a puterii este ca vorbim despre o relatie care se stabileste intre doua persoane sau doua grupuri. O relatie asimetrica, in sensul ca cineva detine puterea, si cineva se supune puterii. Si mie mi se pare ca aceasta definitie, care a fost data in prima jumatate a secolului XX de Robert Dahl, este cea care care se potriveste cel mai bine, desi putem sa descoperim – bine ati zis o intrebare aproape biblica – elemente psihologice, elemente culturale, elemente biologice chiar pentru ca, iata, ierarhiile de putere le intalnim in toate comunitatile animale. Inclusiv la insecte. Daca ne gandim la albine, care se organizeaza, vorbim deja de relatii de putere, desi probabil unii ar spune probabil ca e vorba de instinct.
Insa constatam ca exista forme de inteligenta, pentru ca asta e un lucru iarasi foarte interesant… Puterea nu este forta pura. Puterea presupune relatii sociale si o forma de inteligenta sociala. Cea mai buna dovada este aceea ca in comunitatile animale – si-o sa va dau un exemplu, cel al grupului de gaini, exista o relatie de putere care se stabileste. Avem o ierarhie a comunitatii care se stabileste in functie de numarul de lovituri de cioc. Exista un cocos care loveste pe toti si nu e lovit de nimeni, si o gaina care este lovita de toti si nu poate sa loveasca pe nimeni. Intre cei doi avem o ierarhie a puterii. Veti spune: "Este o ierarhie a fortei fizice." Daca luam cocosul-sef, si-l mutam intr-un alt grup, s-ar putea sa devina ultima dintre gaini. De ce? Pentru ca este o relatie sociala care se construieste in timp. Si care presupune, in comunitatea respectiva, o cunoastere. De-asta, puterea contine un element biologic, dar contine si un element rational, si cand discutam despre fiintele umane, discutam despre o constructie a politicii – puterea este indisolubil legata de politica – rationala.
"De la polis vin si «politete», si «politie»"
Omul, in context religios - pentru ca, nu-i asa, cea mai mare parte a istoriei sale a fost dominata de religie - a construit totusi rational, si nu irational, relatia cu ceilalti. Pentru ca puterea priveste relatia cu ceilalti. Si eu sunt unul dintre cei care nu considera ca politica este ceva artificial, exterior, un fel de mediu ostil in care omul trebuie sa traiasca. Politica este Omul. Oamenii nu pot trai in afara politicii. Nici Robinson Crusoe nu a trait in afara politicii. Omul traieste in politica pentru ca politica inseamna relationare cu ceilalti. Obisnuiesc sa spun studentilor mei ca acest cuvant grecesc, venind de la polis, care nu inseamna "stat", inseamna "comunitate", are doi corespondenti, are doua cuvinte care sunt legate etimologic de el, in limba romana: unul este "politete" – adica relatia pe care o stabilesti cu ceilalti pentru a convietui bine, si celalalt este "politie" – cealalta relatie, ordinea impusa, in momentul in care cineva nu respecta regula. Politetea si politia sunt cele doua parti, daca vreti, ale politicii. La noi, si nu numai la noi, politica s-a depreciat pentru ca politica este privita ca un fel de lipsa de onestitate, dominata de minciuna, de fals, si dorinta de cucerire a puterii de dragul puterii. Dar cei care fac politica astfel nu sunt politicieni. Sunt doar niste ambitiosi. Politica fara ratiune nu se poate face, apropo de intrebarea Dvs. "De ce corupe puterea? De ce corupe politica?".
"Exista trei tipuri de conducator: Cuceritorul, Regele traditional, Alesul"
Avocatura.com: De ce ne cedam puterea ca indivizi? De ce s-a ajuns la aceasta solutie?
Pirvulescu: Este o intrebare la care au incercat sa raspunda multi. Am un autor favorit, din secolul al XVI-lea, Etienne de la Boetie, bun prieten cu Montaigne, o prietenie incredibila… Etienne de La Boetie a murit tanar, si a scris o carte incredibila pentru tineretea sa – asta ne arata cat de seriosi erau oamenii acum cateva sute de ani si cat de imaturi suntem noi, cei care beneficiem de atat de multa tehnologie. Cartea se numea: "Discurs despre servitutea voluntara". Si incerca sa raspunda la intrebarea: "De ce ne supunem?". Este rational sa ne supunem? Si La Boetie constata acolo, sigur, examinand filosofii si ganditorii politici anteriori, ca exista trei tipuri de conducator, care obliga la trei tipuri de relatii politice, de supunere. Exista pe de o parte Cuceritorul, la care nu ne asteptam sa fie bland, si ne supunem de frica. Exista pe de alta parte cel pe care, in termen weberian, l-am putea numi detinatorul puterii traditionale, Regele traditional, caruia ne supunem in virtutea traditiei, dar el este dator sa fie bun. Si exista, in fine, Plebiscitatul. Care, dupa parerea lui La Boetie - iar noi am constatat in Romania pe pielea noastra – este cel mai rau. Alesul. Pentru ca acesta trebuie sa minta ca sa castige simpatia, si alegerile. Pentru ca, sa nu uitam, republicile isi alegeau, in vremea lui La Boetie, deja de cateva sute de ani conducatorii.
Plebiscitatul trebuia sa minta pentru a fi ales. Dar dupa aceea, era obligat de putere sa devina foarte dur. Sa devina Dictator. Plebiscitatul, ne avertiza autorul, devin dictatori.
De ce ne supunem? La Boetie constata ca ne supunem in primul rand de frica, si frica este un element important in comunitati, de aceea vor sa ne inspire frica, sau pentru ca este mai comod sa ne supunem decat sa ne opunem.
"Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. La noi e principala bucurie. I-am schimba zilnic!"
Avocatura.com: E un compromis convenabil?
Pirvulescu: Uneori da. De cele mai multe ori da. Ganditi-va la proverbul romanesc, pe care eu l-am auzit foarte des in copilarie, "Capul plecat sabia nu-l taie". Altfel spus, si "Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor", nu? Or, la noi, principala bucurie este schimbarea domnilor. Ne-am dori sa-i schimbam zilnic daca se poate, ceea ce creeaza o instabilitate. Am putea spune ca batranii erau intelepti, intelegeau ca puterea trebuie sa fie stabila. In realitate, era vorba de o experienta de viata. Amestecul in politica, pentru oamenii obisnuiti, era foarte riscant. Pentru ca cei mari pierdeau sau nu pierdeau, dar cei mici pierdeau cu siguranta de fiecare data pentru ca erau pioni, victimele directe. Deci ne supunem in principal din calcul. Mai ales in democratii, ne supunem din calcul, dar ne supunem din ce in ce mai putin. Adica guvernarea a devenit din ce in ce mai dificila. Si o intrebare recurenta in secolul XX a fost "Cum e bine sa guvernam?".
Pentru ca sunt doua teorii care se confrunta. Una pe care o numim neoconservatorism acum, dar care are radacini conservatoare puternice, si care spune ca nu se poate o guvernare democratica. Pentru ca, de fapt, decizia trebuie sa fie asumata de cineva. De unul. Asta este ideea neoconservatorismului, care e foarte bine reprezentata de Presedintele american. De Presedintele american ca functie, si de anumiti presedinti cum a fost George W. Bush jr. ca realitate.
"Ponta incearca nu sa guverneze, ci sa persuadeze"
Pe de alta parte este cealalta teorie care spune ca, in momentul de fata, puterea nu inseamna supunere si forta, ci inseamna mai degraba inteligenta. Inseamna persuasiune. Si daca ne uitam in Romania acum, ce incearca domnul Ponta sa faca – nu sa guverneze, ci sa persuadeze. Apare la televizor. Guvernarea televizata, exemplu Basescu – Ponta, este foarte buna. Problema este ca aceasta guvernare nu mai produce efecte practice. Ramane doar o comunicare. Or politica nu e comunicare. Daca reduci politica la comunicare, o reduci la un discurs. Important cu siguranta. Dar politica e actiune. Discursul este prima parte – cel care anunta actiunea. Deci trebuie sa se transforme in ceva efectiv. Intr-un program de guvernare care isi atinge scopurile. Nu atingem scopurile, iesim la televizor si explicam de ce nu le-am atins. Si lumea este satisfacuta. Sau o parte din lume.
Avocatura.com: Lipseste substanta.
Pirvulescu: Da, dar este o consecinta a masificarii opiniei, si a ceea ce Hannah Arendt numeste criza culturii. Masificarea. Consumam produse de masa, cultura a devenit de masa, nu mai exista nici un fel de discernamant. Or, in acest moment, oamenii nu mai pot analiza politica. Oamenii o iau ca pe un produs cultural. Asa cum cumpara produse congelate, asa primesc si politica. Si in felul acesta, precum produsele congelate, sau proaspete, sau aparent proaspete, din supermarketurile, hipermarketurile, ultrahipermarketurile noastre, asa primim si politica. Oamenii se uita la televizor si vor sa schimbe lucrurile. Or, la televizor nu se participa. De fapt, una dintre temerile mele este ca epoca in care traim distruge esenta umanitatii si esenta politicii prin tehnologizare. Nu exista politica virtuala. Deci nu pot sa am politica pe Internet. Este imaginea politicii pe Internet.
"De unde stie Isarescu ce e bine pentru noi? Bea cafeaua cu Dumnezeu?"
Suntem in plin Platon. O sa va reamintesc parabola cu pestera a lui Platon. In "Republica", Platon isi pune o intrebare importanta: "Ce e politica?", pe care o discutam si noi astazi. Este politica o idee, sau este politica un lucru? Ce insemna ca e politica o idee? Insemna ca, daca politica e o idee, ea nu tine de libertatea omului. Altfel spus, ca omul trebuie sa aplica un program politic care este superior lui. Crestinii ar spune – omul trebuie sa aplice politica lui Dumnezeu. Cum spuneau ei, trebuie sa aducem pe pamant Cetatea lui Dumnezeu. Cetatea lui Dumnezeu e perfecta in cer, trebuie s-o reproducem pe pamant. E o imagine platonica.
Daca politica e un lucru, atunci suntem absolut liberi. Altfel spus, nu avem nici un proiect, nici o idee despre ce ar insemna politica. Stim ce a spus Platon, "Politica e o idee". Altfel spus sa rationam, sa facem un proiect… Noi nici nu ne dam seama astazi cat de platonicieni suntem cand vorbim de politica. Pentru ca, iata, partidele politice propun programe, care sunt exact ideea lui Platon. Unii spun… Guvernatorul Bancii Nationale spune, de pilda: "Trebuie sa faci cutare lucru". Si eu intreb: "Da’ de unde stie domnul Isarescu ce trebuie sa facem noi? S-a intalnit cu Dumnezeu? Beau cafeaua impreuna? De unde stie ca e bine asta? E un om altfel decat noi ceilalti? Dispune de capacitati paranormale?" Ei bine, e platonism aici. Domnul Isarescu pleaca de la o anumita idee. De la un model. Ideea de model apare la Platon.
Ce ne spune Platon in parabola cu pestera din Republica? "Sa ne imaginam", spune el, "ca exista o pestera in care, din frageda copilarie, sunt inlantuiti niste oameni care privesc doar la un perete. Exista un paravan, pestera este luminata de faclii, si pe peretele la care au acces, vad umbrele perindandu-se. Si ei isi imagineaza ca umbrele acelea sunt realitate." Umbrele – televizor, smartphone, tableta… Lumea in care traim. Sunt reale. Si spune el: "Sa ne imaginam ca luam un astfel de om si il ducem afara, sa vada lumina soarelui. O va vedea? Nu. Va fi orbit." Soarele, la Platon, este ideea de bine, ideea suprema. Bun. Sa spunem ca il legam la ochi, il pregatim, pentru ca la Platon contactul cu Adevarul este un soc, si apoi il intoarcem de unde l-am luat. Vor accepta ceilalti adevarul celui care a privit soarele? Nu. Si, mai mult decat atat, il vor elimina.
"Grecii au inventat cumpararea cetatenilor. Nu au inventat-o nici Basescu, nici Ponta"
Traim intr-o lume dominata de umbrele lui Platon. Traim intr-o lume in care ecranul ne spune adevarul. Pai nu e acela adevarul! Este o chestiune de bun simt. Aristotel, elevul lui Platon, sau [Bertrand] Russell, in secolul XX, un filosof, dar si matematician, ne atrageau atentia ca adevarul inseamna corespondenta intre ceea ce gandesti, si ceea ce exista. Am in fata mea o cafea, vorbesc cu Dvs., aceasta cafea este reala. O vad, o simt, am toate simturile care imi spun ca este o cafea, si va pot spune si ce culoare are, si dupa ce o gust si ce gust are. Daca ma uit pe Internet, nu va pot spune nimic despre ea. Nici macar daca e reala. Nici macar daca nu-i o constructie. Si-atunci cum facem politica doar comunicare, care este ceva virtual? Nu. Politica inseamna realitate. Si oamenii aceia, acum 2300 de ani, gandeau foarte serios. Atena antica este o foarte buna exemplificare a crizei pe care o pot produce democratiile in incercarea de a plati cetatenii. Grecii au inventat cumpararea cetatenilor. Nu au inventat-o nici Basescu, nici Ponta, nici societatea de consum occidentala. Ca sa fii cetatean si sa mergi in agora, primeai bani. Mai mult decat atat, trebuia sa-i premiezi si-i trimiteai in colonii. Si au inventat sistemul colonial, in care democratii, membrii demos-ului, erau trimisi in diferitele colonii, pana la Marea Neagra, dupa cum stim, unde au avut de asemenea unele colonii ateniene.
La un moment dat insa, nu mai functiona sistemul. Devenea prea costisitor. Costurile erau prea mari. Si-aparea criza economica. Criza economica era dublata de razboaie.. Ei bine, stiti care-a fost raspunsul pe care l-au dat dusmanii democratiei? Care este solutia iesirii din criza a Atenei? Este o lucrare pe care lumea o stie mai putin, o punem pe seama batranului oligarh. Deci se intampla undeva dupa Platon, pe la 325 i.e.n. Si el spune: "austeritate". Vi se pare cunoscut? "Strangeti centura! Nu mai cheltuiti banii! Banii publici se cheltuie prea mult. Daca vreti ca Atena sa ramana…".
Este extraordinar de actuala situatia, daca vedeti confruntarea de atunci. Si ne dam seama ca de fapt in astia 2300 de ani n-am progresat intr-adevar semnificativ, in ceea ce priveste politica. Pentru ca atunci cand a fost vorba sa inventam forme noi de politica la caderea Evului Mediu si a feudalismului, ne-am uitat la greci si la romani, si am reluat institutiile lor, pe care doar le-am imbunatatit.
Probabil ca unii dintre cititorii site-ului Dvs. se vor intreba: "Dar de ce vorbiti despre perioade atat de vechi din istorie?". Foarte simplu, pentru ca noi n-am mai putut inova. Nimeni n-a putut inova. Deci ne raportam la acel moment ca la un moment fondator in care majoritatea lucrurilor s-au spus, si noi nu facem decat sa le dezvoltam. Republica si democratia pleaca de acolo. A, ca sunt perfectionate, da. Dar au plecat de acolo. Nu le-am inventat noi. Americanii, fondatorii, n-au inventat nimic. Revolutiile occidentale n-au inventat nimic. Toti cei care reflectam la politica nu putem sa nu ne raportam la acea perioada.
"Nici Platon, nici Aristotel, nu au fost adepti ai democratiei"
Avocatura.com: Domnule Pirvulescu, parafrazandu-l pe Churchill, se spune despre democratie ca este cel mai bun sistem dintre sistemele imperfecte. Dar la fel de bine Mark Twain spunea ca cel mai bun argument contra democratiei e o discutie de cinci minute cu alegatorul mediu. Cum comentati?
Pirvulescu: Acum depinde ce intelegem prin democratie. Churchill a fost un conservator, a preluat o distinctie aristoteliciana, pentru ca la Aristotel democratia era o forma imperfecta… Trebuie sa spunem: nici Platon, nici Aristotel, nu au fost adepti ai democratiei. Din motive care erau in egala masura sociale si politice. Altfel spus, originea sociala a lui Platon era aristocratica. Nici Aristotel nu avea o origine foarte umila, tatal sau fusese medicul casei regale macedoniene, el a fost profesorul lui Alexandru Macedon, deci putem intelege de ce nu simpatizau cu democratia, pentru ca nu apartineau, de fapt, demos-ului. Dar, dincolo de asta, el face acea clasificare care ramane pana astazi, a regimurilor politice in functie de tipul de conducere – conducerea unuia, conducerea catorva, conducerea celor multi. Unu, avem doua tipuri: pur si impur, regalitate si dictatura. Conducerea catorva, aristocratie tipul bun, si oligarhie tipul rau. Si conducerea tuturor este pe de o parte republica (bun), isonomia, pe de alta parte democratia, care este tipul pervertit. De ce? Pentru ca democratia inseamna dominatia celor multi impotriva celor putini si valorosi. Parca seamana putin cu ceea ce traim astazi. Parca in momentul de fata traim undeva intre oligarhie si democratie in sensul aristotelic al termenului. Altfel spus, abuz al celor multi – membri de partid – impotriva celor putini, care sunt valorosi. Si Aristotel, si Montesquieu mai tarziu, erau adeptii aristocratiei si nu ai democratiei pentru ca aristoi-ul, aristocratul, era cel care avea valoare.
Si aici este unul dintre paradoxurile regimurilor in care traim. Alegerile nu sunt democratice. Alegerile sunt aristocratice. Teoretic, il alegem pe cel mai bun. Or, democratia presupune ca suntem toti la fel de buni. De aceea avem tragerea la sorti. In democratia ateniana se tragea la sorti. Exista un singur loc in care nu se tragea la sorti, strategul militar. Acolo trebuia sa se mai priceapa putin la arta militara. Dar in rest se tragea la sorti. Asa cum se intampla in Statele Unite, de exemplu, cu juratii. Se trag la sorti pe ideea ca toti oamenii au bun simt si pot sa hotarasca ceva.
Revenind. Democratia este o forma imperfecta de guvernare. Dar este singura care permite majoritatii oamenilor sa intervina si sa prospere. Nu exista alta care sa fi oferit prosperitate tuturor. De ce au preferat oamenii democratia altor forme mai spectaculoase de guvernare? Pentru ca democratia a dovedit, in timp, sigur, o doza variabila, dar indiscutabila de prosperitate. In momentul in care democratia nu mai ofera prosperitate tuturor, si acest moment il traim astazi, ea intra in criza. Pentru ca democratia propune prosperitate pe baza egalitatii. Relative. Astazi, si nu vorbesc doar de societatea romaneasca, ci de societatea democratica in general, constatam ca diferentele de venituri sunt imense. Avem un indicator, se numeste indicele Gini, care masoara inegalitatea. El a crescut semnificativ in ultimii patruzeci de ani. Si pe masura ce inegalitatea creste, sustinerea pentru democratie scade.
Nu putem calcula indicele Gini decat de la inceputul secolului XX, deci nu putem spune care au fost conditiile sociale care au dus la revolutii inainte. Insa, cu siguranta, putem compara situatia de acum cu situatia, de exemplu, dintre cele doua razboaie mondiale, si avem asemanari foarte mari. Si atunci, inegalitatile crescusera, si acum inegalitatile sunt foarte mari.
"Traim un reflux al democratiei, in momentul de fata"
Avocatura.com: Chiar aseara citeam in The Guardian despre ceea ce ei numesc super rich, procentul acela de 1% care tinde sa monopolizeze wealth-ul, bunastarea. Si absolut asta era concluzia, ca se va ajunge probabil, nu se stie cand, la tipping point, la momentul critic.
Pirvulescu: E o teorie cunoscuta, a fluxului si refluxului democratiei. Democratia nu este un proces continuu. Ea creste si descreste in functie de diferite conditii. Suntem la al treilea val de democratizare, cel care a inceput in ’89, in doar 150 de ani. Iar refluxurile democratiei au fost semnificative. Si traim un reflux al democratiei in momentul de fata. O vedem foarte clar… Nu vorbesc despre societatea romaneasca, pentru ca eu nu sunt dintre cei care cred ca societatea romaneasca are potential de democratizare foarte mare, poate o sa dezvoltam la un moment dat ideea… Vorbesc despre societatile democratice in general. Democratia este rezultatul unui proces rational, mental, de reflectie, in care accepti ca celalalt – celalalt insemnand cel diferit de tine – are drepturi egale cu tine. Si recunosti acest lucru.
Or, in momentul in care noi spunem ca romii nu sunt romani, ca maghiarii nu sunt romani, in momentul ala spunem de fapt ca nu recunoastem ca celalalt este egalul nostru. Celalalt din comunitatea noastra. De exemplu, o propozitie pe care nu pot sa o inteleg este: "Sa se duca ungurii in tara lor". Care e tara lor? Romania nu e tara lor? Adica, 1000 de ani de istorie nu sunt suficienti ca o tara sa fie a ta? In schimb, in America, daca esti de 20 de ani, e tara ta? Care e criteriul dupa care stabilesti care e tara unuia, si care e tara altuia? Sau, "de ce romii sunt confundati cu romanii". Dar a fost bine, vreme de 500 de ani, cand boierii romani au folosit robii tigani? Si dupa aceea, dupa ce i-au eliberat, nu mai e bine, nu mai sunt romani? Dar oare prosperitatea romaneasca, cat a existat, nu s-a construit cu ajutorul acestor romi? Care au devenit cetateni cu drepturi egale. Nu le recunoastem nici acum acele drepturi egale, desi au fost eliberati in urma cu 160 de ani din robie. Nu vrem sa facem reflectia asta.
"Suntem intre Orient si Occident, suntem intre manele si muzica rock. Eu cred ca cei care iubesc manelele sunt profund antioccidentali"
Deci nu exista – eu leg foarte mult de ortodoxie acest lucru – un potential democratic cata vreme acceptam ca exista o singura religie dominanta, care explica totul. Nu acceptam pluralismul. Exista o reactie anticatolica veche in Romania, exista o reactie protestanta de asemenea. Probabil ca Transilvania ar trebui sa fie ceva mai democratica decat restul, dar nu e asa, pentru ca nici acolo diferentele nu sunt foarte bine asimilate. N-am reusit sa construim democratia pentru ca istoria a fost foarte vitrega cu noi. Nu pentru ca am fost la marginea Occidentului, ci pentru ca am fost la marginea unor culturi, si nu am fost capabili sa alegem pe care linie mergem. Suntem intre Orient si Occident, suntem intre manele si muzica rock. Avem o parte a societatii care iubeste manelele. E partea orientala a societatii noastre. Avem o parte care iubeste rock-ul, ca simbol al Occidentului.
Acum vreo 20 si ceva de ani, colegul meu Vintila Mihailescu a facut o cercetare pe tinerii elevi de liceu din Bucuresti. Si a constatat ca exista o impartire intre doua categorii: rockeri – vorbim de elevi de clasa a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a – si cocalari. Rockerii erau cei care mergeau la liceele din Centru. La momentul ala rock-ul era inca ceva important. Acest grup alegea valorile occidentale, rock-ul fiind reprezentativ pentru occidentalizare. Iar cei care se numeau cocalari erau cei care ramaneau in cartier si care isi asumau niste valori anti-occidentale, sa le zicem "nationaliste". Folclorul, care s-a transformat dupa aceea din nefericire, sau din fericire, ma rog, in manele. Eu cred ca cei care iubesc manelele sunt profund antioccidentali. Am o alta lectura a fenomenului, decat cea simpla, estetica. Pot sa fie si frumoase, nu stiu. Nu am sensibilitate. Am vazut ca americanii ne critica deoarece nu apreciem manelele, pentru ca asta este o dovada de lipsa de democratie.
Avocatura.com: Revenind la tema interviului. Exista o butada celebra a lordului Acton, istoric britanic de secol XIX, "Puterea tinde sa corupa, iar puterea absoluta corupe absolut". Si a fost facut un experiment in 1971 la Stanford, denumit "The Prison Experiment"…
Pirvulescu: In care au fost doua grupuri de studenti. Un grup de studenti au devenit gardieni, si un grup de studenti au devenit prizonieri. Si experimentul a scapat de sub control. Altfel spus, gardienii au devenit gardieni, si-au asumat rolul de gardieni. Exista si un film german, "Das Experiment", pe tema asta. Experimentul de la Stanford repeta un experiment mai vechi, realizat in anii ’60, care incerca sa explice, sa experimenteze teoria Scolii de la Frankfurt si a lui [Theodor] Adorno privind puterea. Adorno pleca de la premisa ca puterea exercita un control absolut asupra cetatenilor, care isi inhiba orice forma de rationalitate. Experimentul o sa-l vedeti reprodus intr-un film frantuzesc. Avem si cateva exemple din experimentul din 1962 intr-un film despre asasinarea lui Kennedy. Experimentul acesta era un experiment cu simulanti care primeau diferite tensiuni electrice. Sub conducerea unui sef de experiment, cetateni obisnuiti erau invitati sa aplice curenti electrici unor concetateni. Si s-a constatat ca 80% dintre cei care au participat voluntar la acest experiment aplicau tensiuni care, in mod clar, ar fi trebuit sa duca la moarte. In momentul in care seful de experiment le spunea: "Da, mergeti mai departe", 1000, 2000, 3000 de volti, deci oricat se putea, doar 20% au refuzat sa faca acest lucru, au spus: "Nu se poate". Ajungeau la o anumita tensiune si spuneau: "Dincolo de asta nu se poate". Deci doar 20% nu acceptau autoritatea. Experimentul din 1960 s-a repetat, in 1980. Intre timp, progresasera la aproape 40% cei care se impotriveau.
Dar aici sunt niste conditii exceptionale. Deci putem sa spunem ca da, oamenii in general se supun - si stim ca fac asta, nici macar nu este o noutate. Dar de aici nu rezulta ca, daca sunt pregatiti sa nu se supuna, nu se vor supune. Aici oameni nu erau pregatiti in nici un fel. Erau dusi intr-o sala de experiment, cu un profesor universitar cu halat, care le spunea: "Mergeti mai departe". Si ei cedau aceluia dreptul de a lua decizii, pentru ca e ceea ce noi numim, cand facem analiza autoritatii, autoritate epistemica. Altfel spus, autoritatea specialistului. In politica, noi nu recunoastem autoritatea epistemica a politicianului. Nu cred ca acest experiment spune ca, in mod obisnuit, oamenii sunt niste instrumente lipsite de reactie. Altfel spus, cred ca oamenii sunt liberi si responsabili.
Cum spunea Karl Jaspers despre germani, in momentul in care un stat, o societate, o natiune, se face vinovata de ceva, membrii ei sunt vinovati. Si nu pot in nici un fel sa nu-si asume acea responsabilitate. Aici ma despart de viziunea lui Noica si a urmasilor lui, din celebra "Iertati-l pe fratele Alexandru". Fratele Alexandru, colonelul Armatei Rosii, venind in Romania, nu devasteaza o manastire si lasa un biletel acolo, spunand calugarilor: "Rugati-va pentru fratele Alexandru". Eu nu cred ca trebuie sa ne rugam pentru fratele Alexandru, eu cred ca exista responsabilitate. Eu nu cred ca raul este inevitabil, ci cred ca depinde de noi ca raul sa nu se intample.
