Avocatura.com: Majoritatea filmelor de la varful ierarhiei IMDB 250, una de referinta pentru cinematografie, pleaca de la o crima sau o incalcare flagranta a legii: The Shawshank Redemption, The Godfather, The Godfather: Part II, The Dark Knight, Pulp Fiction, The Good, the Bad and the Ugly, Schindler`s List, 12 Angry Men etc. Cum ati explica apetenta pentru aceste filme, si ce ne spune ea despre umanitate?

"Sunt multe universitati din America unde se predau cursuri despre imaginea avocatului, a legii, a legalitatii, in popular culture, in literatura, sau in teatru, sau chiar in cinematografie."

Mirela Murgescu: In primul rand, va multumesc pentru invitatie si pentru ca putem vorbi despre unul dintre subiectele care mie imi sunt foarte dragi. Pe de alta parte, mi-ati aruncat o provocare extraordinara, aceasta cu imaginea avocatului, si nu numai a avocatului, imaginea sistemului de justitie, imaginea legii, imaginea a tot ce inseamna moralitate, etica, asa cum sunt ele reprezentate in cinematografie. Trebuie spus ca subiectul este imens, sunt foarte, foarte multe filme cu tematica legata de justitie, avocati, curtile de justitie, legal, ilegal, moral, imoral... Ma gandeam acum la filmul de curand lansat care se cheama "The Counselor" (2013, regia Ridley Scott, cu un regal de distributie), si care are o tema extraordinar de interesanta, si legata chiar de subiectul discutiei noastre. Poate ajungem mai tarziu si la el, pentru ca mie, dintr-un anume punct de vedere, mi s-a parut fascinant ca modalitate de abordare si problematica: alegerea pe care o face la un moment dat o persoana care termina  niste studii juridice, modul in care se raporteaza la alegerea sa,  mai ales ca personajul nostru ar fi trebuit sa fie mai pregatit pentru consecintele posibile ale caii pe care a pornit, iar finalul  .. nu il dezvaluim..

Deci, revenind, tematica este imensa. Pot sa va spun ca sunt multe universitati din America unde sunt deja cursuri despre imaginea avocatului, si a legii, si a legalitatii, in popular culture, in literatura, sau in teatru, sau chiar in cinematografie. Ceea ce arata, sa spunem, interesul deosebit pentru acest subiect.

"Cazul Paradine" (The Paradine Case, 1947) este unul dintre filmele poate mai putin cunoscute ale lui Alfred Hitchcock, dar care pune in discutie relatia dintre avocat si client. Avem un avocat de mare succes care este gata sa-si distruga cariera pentru o relatie sentimentala cu clienta sa!

Sigur, si eu m-am uitat pe IMDB, si mi se pare interesanta observatia Dvs., mai ales ca ierarhizarile pe IMDB, stiti ca sunt realizate, de cele mai multe ori, dupa voturile si aprecierile publicului. Deci foarte interesant sa avem parerea publicului despre acest gen de  filme.  Si, intr-adevar, Godfather, vad ca este in continuare unul dintre filmele foarte iubite. Nu stiu ce am putea spune despre umanitate. Este o intrebare foarte, foarte complicata. Am ajunge la toate acele discutii legate de ce este bine, ce este rau, ce este legal, ce este imoral... Am un prieten antropolog cu care am discutat mult despre paradigma crestina a binelui si a raului in care vedem lumea, si incearca sa introduca popular culture-ul in aceasta paradigma. Si poate am putea, si la filmele cu avocati, sa discutam despre aceasta paradigma.

"Publicul gusta violenta, disputa intre bine si rau, intre legal si ilegal"

Poate, ca sa nu ne extindem mult prea mult, as putea reduce discutia la gustul publicului pentru putina violenta, sau putin mai multa violenta. Este un gust pe care il stim, si dumneavoastra ca istoric il stiti foarte bine. Gustul, in general, al publicului larg pentru violenta, pentru spectaculos, pentru senzatie, pentru un gen de adrenalina, de horror... Imi aduc acum aminte de spectacolele de teatru Grand Guignol, care au fost foarte la moda in Franta, de la sfarsitul secolului XIX pana spre 1960, si care erau spectacole de teatru de o violenta extrema. Sangele curgea, mainile erau taiate, ochii erau scosi - pe scena. Nu real, totusi, ci in cadrul unui spectacol care trebuia sa fie insa cat mai natural...  Si au avut extrem, extrem de mult succes. Au functionat pana spre anii `60, cand concurenta televiziunii si a cinematografului a devenit mult, mult mai puternica. Deci observam acest gust pentru violenta, pentru spectaculos, pentru aceasta disputa intre ceea ce este bine, ceea ce este rau, ceea ce este legal, ceea ce este ilegal. Nu stiu, poate si o fascinatie, uneori, pentru personajele negative? O putem discuta. Ce inseamna de fapt personajele negative?

Dar, ca sa revenim la aceasta poveste a avocatilor in cinematografie, stiu ca discutam cu Dvs. de ce sunt fascinante filmele cu avocati. De ce merg serialele, de ce au succes aceste productii. Si ma gandeam, de ce interesul producatorilor pentru acest gen de tematica.   Sunt foarte multe filme. Si am putea conchide ca, daca le urmarim in timp, din interbelic pana acum, ele spun foarte mult nu numai despre sistemul legislativ din tara care le-a produs, ci despre societatea respectiva in general. Ca o paranteza, de regula cand ne referim la filmele cu subiect "juridic" , ne referim la filmele hollywoodiene. Si probabil ca atunci cand eu spun cinematografia despre avocati, toata lumea are in minte, sau in memorie, filmele hollywoodiene. Pe de alta parte, este interesant faptul ca multi dintre regizorii mari, numele mari ale cinematografiei, s-au apropiat de acest subiect. Si iarasi este o intrebare: de ce un George Cukor, un Norman Jewison, un Coppola, un Joel Schumacher, un Sidney Lumet, au cate un film cu problemele avocatilor. Cu sala de judecata. Hitchcock... Daca v-aduceti aminte, "Cazul Paradine" (The Paradine Case, 1947). Este unul dintre filmele poate mai putin cunoscute ale lui Alfred Hitchcock, dar care pune in discutie relatia dintre avocat si client. Avem un avocat de mare succes (interpretat de Gregory Peck), care este gata sa-si distruga cariera pentru o relatie sentimentala cu clienta sa! Putem sa amintim si discutia din finalul filmului, dintre judecator si sotia sa, despre vinovatie, despre faptul ca "pedeapsa face parte din schema", despre "viata ca o pedeapsa". 

"Filmele cu avocati au succes, pentru ca ele continua filmele cu detectivi, care asa cum se stie sunt foarte iubite de public. In sala de judecata se da verdictul oficial se legitimeaza legal "povestea", povestea pe care  care detectivul a finalizat-o intr-un alt fel , sa spunem, prin prinderea vinovatului."

"Filmele cu avocati reflecta societatea in care au fost create"

Am facut destul de multe paranteze. Ca sa revin la ceea ce voiam sa spun, observam ca regizorii, chiar si regizorii "mari", sunt interesati de aceste probleme. Pe de alta parte, filmele despre avocati, cu avocati, cu sistemul juridic, cu problemele legislatiei, mie mi se pare ca reflecta, societatea in care au fost create. Astfel, importanta a acestor filme rezida in faptul ca introduc spectatorul in functionarea sistemului juridic, in lumea a justitiei cu codurile ei profesionale specifice, cu ritualurile ei. Insa atentie, il introduc pe spectator in acest univers folosind mijloacele specifice artei cinematografice. Deci, spectatorul trebuie sa fie avertizat si atent sa nu se lase amagit ca pe ecran este lumea reala, ci operam cu o reprezentare.

Avocatura.com: Chiar discutam cu un avocat roman care profeseaza in America, despre faptul ca acolo tinerii merg la Drept convinsi de miturile propagate de Hollywood. Si cand ajung in facultate, isi dau seama ca nu e chiar asa.

Murgescu: Sunt convinsa de acest lucru, si cred ca nu numai in America! Pe de-o parte avem filme cu si despre avocati,  cu si despre firme de avocatura. Sunt si productii cinematografice in care actiunea se focalizeaza pe sala de judecata. Si regizorii ne ofera cu mai mult sau mai putina maiestrie scene in care avocati, adevarati actori, isi prezinta pledoariile in fata juriului dupa ce "se dueleaza" intre ei cu argumente, cuvinte, ironii, glume, si lucrurile acestea plac spectatorilor. E ca si cum ar asista la un turnir medieval sau la o intrecere sportiva. Apoi, sunt filme care se centreaza pe sistemul juratilor.  Si chiar cu Dvs. vorbeam, si poate revenim la un moment dat – despre "12 oameni furiosi" (12 Angry Men, 1957, regia Sidney Lumet). M-am referit la acesta, pentru ca este considerat unul dintre filmele clasice despre lumea justitiei. Spectatorul este introdus in universul intim al deliberarilor, al negocierilor, al indoielior si certitudinilor celor 12 jurati care trebuie sa decida unanim intr-un caz de crima. Greu, nu? Cu o precizie de chirurg si cu minutiozitate de bijutier, regizorul Sidney Lumet ne dezvaluie lumea din incaperea "ascunsa" unde se decide soarta acuzatului. Cazul tanarului devine un pretext nu doar pentru a diseca modul in care se construieste "consensul", ci si pentru o incursiune in univesrul personal al juratiilor. Filmul a fost un succes de critica, dar un esec financiar. Interesant, nu? Publicul l-a descoperit si apreciat abia in urma difuzarilor la televiziune. Pe unul dintre afisele filmului aparea expresia: "Life is in their hands - death is on their minds! it explodes like 12 sticks of dynamite." In 1997 a fost realizat un remake pentru televiziune si merita comparate cele doua variante, macar si pentru a observa modificarile datorate conditionarilor sociale si culturale.

"Cinematograful este un mediu prin care publicul larg este introdus in mediul juridic. Este familiarizat. Este invatat cu principalele elemente prin care acesta functioneaza."

"Filmele cu avocati continua filmele cu detectivi"

Avem filme care combina, la un moment dat, activitatea de ancheta cu procesul de justitie. Si ma gandeam acum, de exemplu, la serialul de succes: "Law and Order". Munca detectivilor se completeaza, se continua cu sala de judecata. O idee foarte buna pentru ca realizatorii ofera astfel spectatorului continuitatea procesului si finalitatea legala. Unii dintre criticii si analistii reprezentarilor cinematografice sau artistice ale justitiei, legii si legalitatii considera ca "filmele cu avocati" au succes, pentru ca ele continua filmele cu detectivi, care asa cum se stie sunt foarte iubite de public. Si-atunci, in sala de judecata se da verdictul oficial se legitimeaza legal "povestea", povestea pe care  care detectivul a finalizat-o intr-un alt fel , sa spunem, prin prinderea vinovatului. Dar trebuie sa existe si legalizarea oficiala a societatii prin lege, care spune: "Vinovat" sau "Nevinovat".

Revenind la "Lege si Ordine", imi aduc aminte ca intr-una dintre serii ni se prezenta munca de investigare, de cercetare, si apoi eram mutati in sala de judecata. Si au fost cateva episoade foarte interesante, in care personajul care tie ca spectator iti era prezentat ca "vinovat" era declarat nevinovat, adica intr-un limbaj comun "scapa". Era exonerat. Si-aici, am spus intotdeauna, era surpriza pe care realizatorii o pregateau pentru ca spectatorul era pus sa relativizeze modul in care percepe actul de justitie. La capatul zilei, conform legii, justitia isi urma cursul. Dar noi, ca spectatori, o puteam privi din cu totul si cu totul alt punct de vedere. Deci, revenind, mi se pare ca cinematograful este un mediu prin care publicul larg este introdus in mediul juridic. Este familiarizat. Este invatat cu principalele elemente prin care acesta functioneaza. Sigur, asa cum am spus, este o reprezentare cinematografica. Dar familiarizeaza, sensibilizeaza publicul.

"Multe filme cu avocati sunt de fapt niste "povesti" despre lupta dintre bine si rau, avocatul `bun` si colegul `rau` si ca in orice paradigma a basmelor, publicul are un orizont de asteptari. Trebuie sa invinga personajul pozitiv si se bucura de acest lucru."

"In 80% din cazuri, imaginea avocatului in film este una idilica"

Poate, intr-adevar, cu o imagine, cred eu in 70-80% dintre cazuri, idilica. Este o imagine frumoasa. Este o lume de succes. Este o lume in care avocatul se afirma, se exprima, se misca foarte bine, si la capatul zilei este si un justitiar. Multe filme cu avocati sunt de fapt niste "povesti" despre lupta dintre bine si rau, avocatul "bun" si colegul "rau" si ca in orice paradigma a basmelor, publicul are un orizont de asteptari. Trebuie sa invinga personajul pozitiv si se bucura de acest lucru.

Mai era un lucru care, iarasi, mi se pare important legat de ceea ce am numit noi "filmele cu avocati" si cred ca trebuie mentionat aici: este faptul ca aceste filme sunt de multe ori pretext pentru a aduce in atentie si de ce nu in dezbatere probleme considerate la un moment dat importante pentru societatea respectiva: probleme ecologice: cum este "Erin Brockovich" (2000, regia Steven Soderbergh), problemele rasismului - avem o multime de filme, pornind de la cel care este considerat un adevarat clasic, "To Kill a Mockingbird" (1962, adaptarea romanului lui Harper Lee, regia Robert Mulligan) , la "A time to kill" (1996, regia  Joel Schumacher), sexism, homofobie - hai sa dam exemplu numai "Philadelphia" (1993, regia Jonathan Demme) care este poate cel mai cunoscut...  Prin intermediul acestui tip de filme se pot dezbate sau macar aduce in atentie o serie de probleme considerate  importante, delicate, sensibile la un moment dat... Iar imaginea avocatului respectiv / procurorului / judecatorului, adica a omului legii se construieste sau se deconstruieste in imaginarul public in functie modul in care se raporteaza la aceste probleme. 

 

Ne putem intreba, ce servicii aduce imaginii avocaturii si sistemului de justitie succesul de public al unui film ca Legally Blonde?

Avocatura.com: Ati amintit 12 Angry Men. Si spunea Robert Frost ca "un juriu e format din 12 persoane alese sa decida cine are cel mai bun avocat". Avocatul, invocat mereu in filme prin celebra formula "you have the right to an attorney", nu e un protagonist in intelesul clasic. El nu impusca oameni, insa poate castiga o confruntare prin forta pledoariei. Si v-as intreba ce atrage la el? Cum este perceput? Pentru ca uneori e in slujba binelui, alteori trebuie sa-i apere pe "baietii rai" si sa faca fata in the process unor probleme de cazuistica. E un personaj complex, sfasiat intre bine si rau.

Murgescu: Da, intr-adevar. In unele cazuri e sfasiat intre bine si rau, in unele cazuri, imi cer scuze, nu este sfasiat de nimic (rade). Asta tine de reprezentarea cinematografica respectiva. Putem sa avem personaje foarte complexe, sau personaje foarte liniare tocmai pentru ca avem o gama larga de reprezentari cinematografice ale avocatului. De la drame si filme foarte "serioase", pana la comedii gen "My cousin Vinny" (1992, regia  Jonathan Lynn) sau "Legally blonde" (2001, regia  Robert Luketic), ca sa nu uitam filmele politice sau dramele romantice. Si judecatorul din westernuri? Dar intram in cu totul si cu totul alta zona. Sigur, si ele sunt filme capabile sa creeze imagini, si sa atraga publicul in acest univers. De exemplu, pe afisul filmului "My Cousin Vinny" se poate citi "There have been many courtroom dramas that have glorified the great American legal system. My Cousin Vinny isn`t one of them". Iar un comentator al filmului considera ca este "nerealist si se bazeaza tocmai pe faptul ca publicul nu cunoaste modul in care functioneaza sistemul de justitie".

"Legally Blonde se joaca cu o multime de clisee"

Avocatura.com: Si poate sa perpetueze si clisee, nu?

Murgescu: Cred ca la "Legally blonde", cu toate completarile ulterioare ("Legally Blonde 2" sau "Legally Blondes") aveti dreptate, se folosesc multe clisee si nu doar legate de lumea "legii". "Legally blonde" se joaca foarte bine cu o multime de clisee, va aduceti aminte: ea este blonda, imbracata in roz, are si catelus cu hainute la fel de roz...  Realizatorii se manevreaza aceste clisee in construirea intrigii, la capatul acestuia insa  scenaristul si regizorul ne ofera o "rezolvare de geniu", in care tocmai aceste clisee / locuri comune  cu care ei s-au jucat, pedaland pe un orizont de asteptari ale publicului – si poate multi dintre spectatori se asteapta ca filmul sa curga pana la final la fel de roz si cu catelus la fel de roz, devin cheia pentru o argumentare solida si de necombatut.  Atitudinea cocheta, poate frivola, acel tip de comportament care a trezit zambete pe parcursul intregului film devine cheia care o ajuta pe eroina sa castige procesul. Putem sa facem dus daca in ziua respectiva ne-am facut parul permanent? Este un amanunt minor. Cati l-ar fi luat in seama?  "This summer go blonde" suntem incurajati de producatori si filmul care a costat in jur de 18 milioane USD a avut incasari de aproape 142 milioane USD. Nu e de ici de colo si ne putem intreba, ce servicii aduce imaginii avocaturii si sistemului de justitie succesul de public al unui astfel  de film?  

Teoretic, avocatul ar trebui sa fie un personaj care sa-si puna foarte multe probleme. Si nu atat sa si le puna el – ci sa le puna publicului.

Dar revenind, intr-adevar, teoretic, avocatul ar trebui sa fie un personaj care sa-si puna foarte multe probleme. Si nu atat sa si le puna el – ci sa le puna publicului. Si acest lucru il avem intr-un film extraordinar pe care l-as aminti, "And justice for all" din 1979, regizat de Norman Jewison, cu Al Pacino. Personajul interpretat de Al Pacino este un avocat care, in final, decide ca nu mai vrea sa accepte nici coruptia, nici faptul ca el stie ca clientul sau este vinovat. Era pe punctul sa castige procesul, si in ultima scena a filmului, geniala, trece de partea cealalta si devine acuzator. Intr-un spectacol extraordinar, sinonim cu nebunia, isi acuza clientul. Deci incalca confidentialitatea.

"Avocatul interpretat de Al Pacino incalca confidentialitatea si face o alegere morala. Merita discutat pe marginea temei"

Si aici merita discutat, la un moment dat: cat poate un avocat sa incalce confidentialitatea. Pentru ca el, in momentul in care a decis ca-si va apara clientul, confidentialitatea merge pana la capat. Si ai o obligatie profesionala, etica, morala, din toate punctele de vedere. Este fundamentala. Este ca cea din medicina sau ca cea confesionala.  In momentul in care ai acceptat, ai incheiat intelegerea, mergi pana la capat. Or, in "And justice for all", unde titlul mi se pare ales foarte bine, personajul nostru isi pune aceasta problema morala: "Ce este mai important? Eu ca individ, si etica mea profesionala, sau societatea?". Si decide, in final, v-am spus, intr-o forma in care trece intr-o agresivitate vecina cu nebunia, ca binele societatii este mai important decat etica sa profesionala.

Este o tema care, cred ca este de meditat si pentru avocati, si pentru publicul larg. Mai avem, iarasi, un film care este considerat, la ora actuala, unul dintre cele mai bune filme cu avocati. Este filmul lui Sidney Lumet (iarasi Sidney Lumet), "Verdictul" (1982), cu Paul Newman, in care tema princpala este drama unui un avocat alcoolic. Momentul lui de "catharsis", de revenire in profesie, dar si umana, este tocmai implicarea intr-un proces. Accepta fara mare convingere un proces de malpraxis si in final isi da seama ca aceasta este vocatia lui. Importanta devine lupta cu un sistem, alege, se implica, se redescopera.

"Avocatul diavolului" este un film-pretext. Milton este, dupa mine, demonul pe care il are langa el fiecare avocat la un moment dat. Cred ca fiecare, la un moment dat, isi pune intrebarea: "Pana unde?".

Am amintit aceste doua exemple, cel al avocatului care alege la un moment dat sa incalce etica, pentru binele societatii, si celalalt care isi revine tocmai pentru binele societatii si al legalitatii. Vorbeam la un moment dat despre filmul "Avocatul diavolului" ("The Devil`s Advocate", 1997, regia Taylor Hackford) . Este un film-pretext, dupa mine. Dar a fost interpretat din foarte multe puncte de vedere. A fost foarte bine primit, si de catre public, si de catre critica. Este un film care a costat 57 de milioane de dolari, si a avut incasari de 154 de milioane de dolari. Deci mi se pare ca a mers destul de bine.

"«Sa ucizi o pasare cantatoare» si «A time to kill» pun in fata comunitatii proprii demoni"

Avocatura.com: Tot cu Al Pacino. 

Murgescu: Asa este. Se pare ca are o predilectie...  Asa cum si Gregory Peck, in "Sa ucizi o pasare cantatoare", devine tipul avocatului de America traditionala. Acolo, sa spunem, avocatul are de luptat cu o comunitate. Filmul acela este interesant pentru modul in care pune in fata comunitatii propriile ei imagini, propriile ei temeri, propriile ei inchistari... Hai sa spunem cu un cuvant generic: rasismul. Filmul pune in fata comunitatii respective, la fel ca si in "A time to kill", proprii demoni, propriile incrancenari Si obliga intr-un fel comunitatea sa si le asume. Ar fi interesant sa vorbim mai mult despre "A time to kill" si chiar "Sa ucizi o pasare cantatoare", tocmai ca rol al avocatului, nu numai de a apara o persoana, ci poate uneori de a pune in fata unei comunitati propriile ei probleme. De a o obliga, prin pledoaria lui, sa vada ca individul pe care el il apara sau il acuza, nu este singur, ci este parte dintr-un mecanism. Un mecanism mai mare. Revenind la "Avocatul diavolului", unii l-au privit ca pe un film fantezie supranaturala, alti critici l-au privit ca pe un film care pune probleme de morala si etica, plecand de la Dante prin Milton, si trecand prin tot supranaturalul pactului pe care un individ il face cu ma rog, "diavolul" pentru a avea succes...

"Este interesant de ce a fost aleasa tocmai lumea avocatilor de catre regizor. Pentru ca, in imaginar, ea este cel mai mult intre bine si rau."

Avocatura.com: Si pana la Faust.

Avocatul, mai mult decat majoritatea dintre noi, lucreaza cu bine si cu rau. El are in fata si binele, si raul, si de multe ori trebuie sa apere raul. Si asta este o optiune morala care mie mi se pare extraordinara. Este totusi o meserie de vocatie. Si de foarte mare responsabilitate. Indiferent cum o vad foarte multi.

Murgescu: Exact, exact. Ajungand la Faust. Si folosindu-se ca pretext lumea avocatilor. Iarasi este interesant de ce lumea avocatilor. Sa nu uitam ca scenariul este dupa un roman al lui Andrew Neiderman. Indiferent insa, se putea alege oricare alt domeniu. Si totusi...   Inseamna ca undeva, in imaginar, lumea avocatilor este cea care este cel mai mult intre bine si rau.

Avocatura.com: Si supusa compromisului.

Murgescu: Exact. Si vanitatii, si orgoliului, si lucrurilor care fac ca trecerea intre bine si rau sa fie rapida si fluida. Tocmai pentru ca avocatul, mai mult decat majoritatea dintre noi, lucreaza cu bine si cu rau. El are in fata si binele, si raul, si de multe ori trebuie sa apere raul. Si asta este o optiune morala care mie mi se pare extraordinara. Si este totusi si o meserie de vocatie. Indiferent cum o vad foarte multi (nu intram in detalii...), pentru mine este si-o meserie de vocatie. Si de foarte mare responsabilitate. Tocmai pentru ca lucrezi cu bine, lucrezi cu rau, lucrezi cu un sistem in care societatea trebuie sa functioneze. Si de multe ori, poate, nu esti de acord cu functionarea societatii in forma respectiva. Si filmele sunt interesante tocmai pentru ca cinematografia reuseste sa scoata la iveala aceste probleme.

Si in "Avocatul diavolului", spre deosebire de alte filme, in fata spectatorului se pune si cealalta latura. Hai sa spunem, latura intunecata a profesiei. Cazurile personajului interpretat de Keanu Reeves, secondat de acel personaj al lui Al Pacino pe care il cheama Milton - si asta nu e lipsit de simbolistica - sunt toate cazuri de persoane vinovate. Iar el castiga toate procesele respective. Stiind ca sunt vinovati, el le castiga. Nu intru in partea legala, ce inseamna a fi vinovat sau a fi nevinovat. Discut numai din punctul de vedere al spectatorului. Spectatorul vede si stie ca acela este un avocat care reuseste, la capatul zilei, ca pe un vinovat sa il exonereze. Sa il scoata nevinovat. 

"Milton este demonul pe care il are langa el fiecare avocat la un moment dat"

Si aceasta este interesant. Modul in care avem aceasta parte intunecata a profesiei. Demonii cu care trebuie sa te lupti. Milton este, dupa mine, demonul pe care il are langa el fiecare avocat la un moment dat. Sa nu se supere domnii avocati pe mine, dar cred ca fiecare, la un moment dat, isi pune intrebarea: "Pana unde?". Si-atunci acest film cred ca prezinta spectatorilor aceasta latura intunecata a profesiei, ispita, propriile "pacate", slabiciuni, indoieli, actele personale de curaj, modul in care te raportezi la sistemul de legislatie, la sistemul juridic. Si ceea ce alegi pana la urma, pentru ca personajul notru face o alegere. Finalul filmului este insa amar, daca v-aduceti aminte.

Avocatura.com: Il abordeaza un jurnalist...       

Murgescu: Il abordeaza un jurnalist, care ii spune ceva de genul ca datorita optiunii lui morale il va face celebru... Eroul nostru are multumirea ca a facut ceea ce trebuia facut, ceea ce este corect cum spune el insusi, si de fapt jurnalistul era acelasi Milton, care inchide: "Vanitatea este pacatul care imi place cel mai mult" ("Vanity, definitely my favorite sin"). (rade). Titlul filmului spune tot ce este de spus... Putem discuta doar despre titlu ore in sir...

Va urma