Dosar nr.unic XXXXXXXXXXXXX
R O M A N I A
TRIBUNALUL I_______
DECIZIE PENALĂ NR. 190/C
Ședința publică din data de 23.09.2015
Instanța compusă din :
PREȘEDINTE : D______ V_____
GREFIER : C_____ O____
MINISTERUL PUBLIC – P________ de pe lângă Tribunalul Ialomița, reprezentat de PROCUROR: V______ C________ D___
Pe rol soluționarea contestației formulată de petentul condamnat V_____ A_____, împotriva sentinței penale nr. 577 din data de 21.08.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat N______ G___, desemnat din oficiu de Baroul Ialomița.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatorului condamnat arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul parchetului, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul ia act, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorului condamnat solicită admiterea contestației, motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiționată, contestatorul nu are antecedente penale, a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției, a fost recompensat, a participat la activitățile organizate în cadrul penitenciarului; cu onorariu din oficiu.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestației și menținerea hotărârii instanței de fond.
Contestatorul condamnat, personal, arată că regretă fapta și declară că nu o va repeta.
Dezbaterile declarându-se închise, contestația rămâne în pronunțare.
După deliberare.
I N S T A N Ț A
Asupra contestației penale de față :
Prin sentința penală nr. 577 din data de 21.08.2015, pronunțată de Judecătoria Slobozia, s-a respins propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Slobozia privind pe numitul V_____ A_____, fiul lui I___ și D_____, născut la data de 26.07.1992, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, deținut în Penitenciarul Slobozia, ca neîntemeiată.
S-a dispus ca cererea să poată fi reînnoită începând cu data de 25.11.2015.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Persoana condamnată V_____ A_____ se află în executarea pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 162/2014 a Judecătoriei Fetești, fiind emis mandatul de executare nr. 439/2015.
A început executarea pedepsei la data de07.01.2015 și urmează să expire în termen la data de 06.01.2016.
A executat 2/3 din pedeapsă, iar Comisia pentru liberare condiționată a considerat că susnumitul a dat dovezi temeinice de îndreptare și poate fi liberat condiționat, acesta aflându-se la prima analiză.
Instanța de fond a reținut că se impune respingerea propunerii formulate de Comisia pentru liberare condiționată deoarece funcțiile pedepsei nu au fost realizate în cazul petentului, fără antecedente penale, impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și de ordinea de drept.
A apreciat că, deși a executat fracția de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, timpul petrecut în penitenciar este insuficient pentru liberare condiționată, nefiind îndeplinite față de acesta condițiile pedepsei, prevăzute de art. 52 VCP.
Totodată, instanța a reținut că simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce automat la liberare condiționată, instituție juridică ce ar trebui să garanteze, cel puțin teoretic, îndreptarea comportamentului celui pus în libertate.
Se concluzionează în sensul că, pentru realizarea scopului educativ al pedepsei se impune amânarea până la data de 25.11.2015.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație condamnatul V_____ A_____, solicitând admiterea acesteia și liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii, întrucât îndeplinește condițiile legale, fiind recompensat, neavând antecedente penale și nefiind sancționat.
Motivele contestației sunt cuprinse în practicaua prezentei hotărâri.
Tribunalul, examinând sentința ce face obiectul contestației, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente reține contestația ca fiind întemeiată, pentru următoarele argumente:
Este adevărat că liberarea condiționată a condamnatului nu este un drept, ci doar o vocație, iar pentru acordarea acestei măsuri de încredere din partea societății persoana condamnată trebuie să dea dovezi temeinice și suficiente de îndreptare.
În cauza de față, din procesul – verbal al comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Slobozia rezultă că susnumitul a executat din pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, peste fracția de 2/3, propunându-se liberarea condiționată a acestuia.
Din caracterizarea atașată la procesul – verbal al comisiei de liberare condiționată reiese că a manifestat un comportament stabil, nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat o dată, a participat la activitățile de educație și asistență psihosocială propuse, inclusiv la activități lucrative. Persoana privată de libertate se află la prima analiză pentru liberare condiționată, dar a manifestat un comportament constant pozitiv pe întreg parcursul executării pedepsei.
Totodată, activitatea infracțională se concretizează în sustrageri de panouri parazăpezi și de obiecte din fier într-o valoare modică.
Referitor la fișa de cazier judiciar, aceasta dovedește că persoana condamnată nu are antecedente penale, iar în ceea ce privește comportamentul la locul de detenție, este unul ireproșabil, constituindu-se într-o dovadă evidentă de îndreptare, de reeducare, de înțelegere a rolului pedepsei aplicate.
Așadar, contrar argumentelor primei instanțe, toate aceste date sunt apreciate de tribunal ca suficiente motive pentru a aprecia îndeplinite condițiile cerute de art. 59 VCP, de natură să conducă la admiterea propunerii de liberare condiționată.
Așa fiind, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite contestația formulată de condamnatul V_____ A_____ împotriva sentinței penale nr. 577/21.08.2015, pronunțată de Judecătoria Slobozia și se va desființa sentința penală contestată.
Rejudecând în fond, se va admite propunerea de liberare condiționată formulată de comisia pentru liberare condiționată din Penitenciarul Slobozia privind pe condamnatul V_____ A_____ și va dispune liberarea condiționată a acestuia din pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 162/2014, pronunțată de Judecătoria Fetești.
Va dispune punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 439/2015, emis de Judecătoria Fetești, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Văzând și dispozițiile art. 4251 alin. 7 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestația formulată de condamnatul V_____ A_____, fiul lui I___ și D_____, născut la data de 26.07.1992, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, deținut în Penitenciarul Slobozia, împotriva sentinței penale nr. 577/21.08.2015, pronunțată de Judecătoria Slobozia și desființează sentința penală contestată.
Rejudecând în fond, admite propunerea de liberare condiționată formulată de comisia pentru liberare condiționată din Penitenciarul Slobozia privind pe condamnatul V_____ A_____ și dispune liberarea condiționată a acestuia din pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.162/2014, pronunțată de Judecătoria Fetești.
Dispune punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 439/2015 emis de Judecătoria Fetești, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Tehnored.D.V_____
5 ex./30.09.2015
Jud. fond A_____ A______/Jud. Slobozia