Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Contestaţie la executare
Număr hotarâre:
8931/2015 din 07 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.8931

Ședința publică din data de 07.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A________-R_____ P___

GREFIER: F______ Ț____

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimatul B_________ R___ D__ A_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile, dosarul fiind lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, conform dispozițiilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare, în ordinea listei, nu au răspuns părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsa contestatoarei.

Instanța, în ceea ce privește cererea de repunere pe rol formulată de către contestatoare, constată că motivul ce a determinat suspendarea cauzei, respectiv soluționarea definitivă a contestației la executare care face obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX, nu mai subzistă, drept pentru care constată că cererea de repunere pe rol este întemeiată, urmând a o admite și a repune pe rol cauza, în temeiul dispozițiilor art.413 alin.2 C.pr.civ., nemafiind incident cazul de suspendare prevăzut de art.413 alin.1 pct.1 C.pr.civ.

Instanța invocă, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește contestației la executarea silită însăși și rămâne în pronunțare, în principal, pe excepția invocată din oficiu, iar, în subsidiar, pe fondul contestației la executarea împotriva adresei de înființare a măsurii popririi din data de 03.11.2014, emise de Biroul Executorului Judecătoresc “B___ C_______”, în dosarul de executare nr.55/2014.


INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 14.05.2014, sub nr.xxxxx/302/2014, contestatoarea A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimatul B_________ R___ D__ A_____, a solicitat instanței anularea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr.55/2014 al B.E.J. “B___ C_______”, suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, suspendarea executării silite dispusă în dosarul de executare sus-menționat, până la soluționarea contestației la executare, restabilirea situației anterioare punerii în executare a Hotărârii nr. 13/2010 emisă de către Comisia Județeană B_____ pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și întoarcerea executării silite pentru suma de 42.811,12 lei.

În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că în data de 28.01.2010, Instituția Prefectului Județului B_____ – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 13/2010 prin care s-au stabilit compensații bănești în valoare de 304.008,97 lei. Prin înștiințarea privind măsura popririi din data de 03.11.2014, B.E.J. „B___ C_______” a dispus înființarea popririi asupra conturilor pe care contestatoarea le deține la terțul poprit Trezoreria Municipiului București, până la concurența sumei de 42.811,12 lei reprezentând cota parte a intimatului din compensația stabilită prin hotărârea anterior menționată, precum și a cheltuielilor de executare.

În ce privește modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârilor comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, contestatoarea a precizat faptul că aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament. Totodată, s-a menționat faptul că din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturat în jurisprudența C.E.D.O. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de A.N.R.P. ca despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003 sunt publice.

Referitor la modalitatea de actualizare adoptată de către SCPEJ „D____ C______ și D____ A________ C______” prin încheierea din data de 06.03.2014, contestatoarea a invocat prevederile art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006.

De asemenea s-a învederat faptul că executarea silită a fost înființată cu nerespectarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.711 și urm. C.pr.civ., Legea nr.290/2003, actualizată prin Legea nr.171/2006 și H.G. nr.1120/2006, modificată prin H.G. nr.27/2008.

Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art.7 din O.G. nr.22/2002.

În dovedirea cererii sale, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-au depus, în copie certificată conform cu originalul, actele de executare emise de B.E.J. “B___ C_______”, în cadrul dosarului de executare nr.55/2014.

În data de 06.01.2015, intimatul B_________ D__ A_____ a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat amânarea cauzei până la soluționarea definitivă a contestației la executare ce face obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX.

Prin încheierea din 23.03.2015, instanța, în temeiul art.413 alin.1 pct.1 C.pr.civ., a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a contestației la executare care face obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX.

La termenul din data de 07.12.2015, instanța a rămas în pronunțare, în principal, pe excepția invocată din oficiu, iar, în subsidiar, pe fondul contestației la executarea împotriva adresei de înființare a măsurii popririi din data de 03.11.2014, emise de Biroul Executorului Judecătoresc “B___ C_______”, în dosarul de executare nr.55/2014.

Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin prisma excepției autorității de lucru judecată, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art.431 alin.1 C.pr.civ., „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.” Este de principiu că ceea ce interesează sub aspectul autorității de lucru judecat este cauza raportului juridic dedus judecății (causa debendi), iar nu cauza acțiunii civile în ansamblul ei (causa petendi), nefiind necesar ca obiectul celor două acțiuni să fie formulat identic, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor de chemare în judecată să rezulte că partea, în speța de față contestatorul, să urmărească aceeași finalitate, în raport de același intimat.

Or, instanța reține că pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București contestatoarea A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților a mai introdus, în contradictoriu cu intimatul B_________ R___ D__ A_____, contestația la executare care face obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX, în care instanța s-a pronunțat, prin sentința civilă nr.7667/04.11.2014, în sensul în care respins ca neîntemeiată contestația la executare, prin care s-au invocat aceleași motive de nelegalitate ale actelor de executare aferente dosarului de executare nr.55/2014 precum în prezenta contestație la executare, obiect al dosarului nr.XXXXXXXXXXXXXX, hotărâre judecătorească definitivă urmare a respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat de contestatoare, prin decizia civilă nr.1588 A/07.05.2015 a Tribunalului București – Secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

În atare condiții, instanța constată că există o triplă identitate, de părți, obiect și cauză între cele două contestații la executare.

Astfel, în ambele cererii, are calitate de contestatoare A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar calitatea de intimat B_________ R___ D__ A_____.

În ceea ce privește identitatea de obiect, pornind de la faptul că acesta se referă la pretenția formulată prin cerere, se constată că prin ambele cererii contestatoarea a solicitat să se constate nulitatea actelor de executare începute de către B.E.J. B___ C_______ și, pe cale de consecință, să se dispună desființarea acestora, cu excepția adresei de înființare a măsurii popririi din data de 03.11.2014, emise de Biroul Executorului Judecătoresc “B___ C_______”, în dosarul de executare nr.55/2014.

În privința identității de cauză – care constă în temeiul juridic al cererii – se constată că ambele contestații la executare sunt întemeiate pe aceleași motive, de fapt și de drept, contestatorul motivând ambele cereri, în esență, pe faptul că executorul judecătoresc nu a respectat modalitatea de plată a despăgubirilor conform H.G. nr.1120/2006, fiind invocate, în susținerea cererii, inclusiv dispozițiile O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, precum și jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului (în materia art.6 din Convenția Europeană), alături de dispozițiile din O.U.G. nr.10/2014

Or, în atare condiții, având în vedere dispozițiile art.431 și art.432 C.pr.civ., excepția invocată din oficiu a autorității de lucru judecată urmează a fi admisă, dat fiind faptul că partea din dispozitivul primei hotărâri, împreună cu acele considerente decisive (care explică, susțin dispozitivul și se reflectă în el) interesează și au intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând face obiectul unei alte judecăți, chestiunea invocată fiind tranșată.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția invocată din oficiu a autorității de lucru judecat și va respinge contestația la executarea silită însăși, formulată de contestatoarea A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimatul B_________ R___ D__ A_____, ca existând autoritate de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, instanța reține că, în ceea ce privește adresa de înființare a măsurii popririi din data de 03.11.2014, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc “B___ C_______”, în dosarul de executare nr.55/2014, acesta este singurul act de executare împotriva căruia contestația la executare a fost formulată ex novo, fără însă a se fi invocat motive de nelegalitate a acestuia, independente de cele invocate împotriva executării silite înseși, în legătură cu care contestația s-a respins, după cum s-a arătat mai sus, ca existând autoritate de lucru judecat. Or, în condițiile în care s-ar analiza, prin raportare la această adresă de înființare a popririi, motivele de nelegalitate a executării silite înseși, s-ar eluda termenul imperativ, de 15 zile, reglementat de dispozițiile art.714 alin.1 pct.3 C.pr.civ. privitoare tocmai la situația debitorului care contestă executarea silită însăși, având în vedere, totodată, și dispozițiile art.712 alin.3 C.pr.civ., conform cărora “nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.”

Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare împotriva adresei de înființare a măsurii popririi din data de 03.11.2014, emise de Biroul Executorului Judecătoresc “B___ C_______”, în dosarul de executare nr.55/2014, formulată de contestatoarea A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimatul B_________ R___ D__ A_____.

Totodată, întrucat instanța a rămas în pronunțare, la același termen, atât pe contestația la executare, cât și pe cererea de suspendare a executării silite, va respinge această din urmă cerere ca rămasă fără obiect, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art.718 alin.1 C.pr.civ., suspendarea executării silite se poate dispune până la soluționarea contestației la executare.

În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, instanța o va respinge ca neîntemeiată, în condițiile în care nu s-a admis prezenta contestație la executare, astfel încât nu s-a pronunțat nici desființarea titlului executoriu sau a executării silite înseși, pentru a se putea dispune restabilirea situației anterioare executării, potrivit dispozițiilor art.722 și urm. C.pr.civ.

Totodată, în condițiile art.716 alin.2 C.pr.civ., instanța va pune în vedere contestatoarei să achite Biroului Executorului Judecătoresc “B___ C_______” suma de 74,40 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu fotocopierea actelor de executare din dosarul de executare nr.55/2014, în caz contrar executorul judecătoresc urmând să includă și aceste cheltuieli în cadrul cheltuielilor de executare, conform dispozițiilor art.669 alin.2 și alin.4-6 C.pr.civ., potrivit cărora “cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit”, în condițiile în care “sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii”, încheiere care constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc, iar “în cazul în care sumele astfel stabilite nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte cauze, ele vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înlăuntrul termenului de prescripție”.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția invocată din oficiu a autorității de lucru judecat.

Respinge contestația la executarea silită însăși, formulată de contestatoarea A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, în contradictoriu cu intimatul B_________ R___ D__ A_____, cu domiciliul procesual ales în localitatea Dumbrăvița, ___________________, județul T____, ca existând autoritate de lucru judecat.

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare împotriva adresei de înființare a măsurii popririi din data de 03.11.2014, emise de Biroul Executorului Judecătoresc “B___ C_______”, în dosarul de executare nr.55/2014, formulată de contestatoarea A__________ Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimatul B_________ R___ D__ A_____.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.

Pune în vedere contestatoarei să achite Biroului Executorului Judecătoresc “B___ C_______” suma de 74,40 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu fotocopierea actelor de executare din dosarul de executare nr.55/2014.

Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.12.2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,

A________-R_____ P___ F______ Ț____




Jud., red. și tehn. A.R.P. – 5 ex./19.12.2015

Se vor efectua 3 ________________________ judecătoresc



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025