Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Partaj judiciar
Număr hotarâre:
203/2015 din 10 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 203/2015

Ședința publică de la 10 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ D______

Judecător I_____ - D____ P______ - B____

Judecător I____ L______ P________

Grefier E____ A______

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă V____ E____, împotriva sentinței civile nr. 7600 din 12.12.2013 a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât S________ V_____, având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil, reține:

Prin sent.civ.nr.7600/12.12.2013 a Judecătoriei Bacău s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta V____ E____, în contradictoriu cu pârâtul S________ V_____.

A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei bunurile proprii, aflate în imobilul situat în mun. Bacău, _______________________. 67, ________________________ de 4280 lei, respectiv, 1 fotoliu pat, 2 fotolii, o vitrină, masă cu 4 scaune, masă fantezie, bar – comodă, masă televizor, masă cu 2 scaune, oglindă mare.

S-au respins cererile având ca obiect constatarea unui drept de creanță în proporție de 75% din bunurile mobile și imobile (_______________ Bacău, _______________________. 67, ___________________ timpul concubinajului).

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 356 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

“Între părți, a existat o relație concubinaj în perioada 1981 – 2012, la interogatoriul depus la fila 45, pârâtul S________ V_____ declarând că relația de concubinaj începând din anul 1979, până în septembrie 2012 gospodărind cu reclamanta V____ E____.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii a 75% din bunurile dobândite în timpul concubinajului, dreptul său de creanță asupra imobilului situat în Bacău, _______________________. 67, ____________ și a următoarelor bunuri mobile: canapea, șifonier în 2 canate, masă cu 2 scaune, oglindă, 2 covoare, perdele, 3 lustre, colțar, televizor color, combină frigorifică, combină muzicală, aspirator, mașină de spălat, aragaz, mobilă de bucătărie, 6 seturi lenjerie, fier de călcat, o pilotă, 3 pături, 3 fețe de masă, 20 de prosoape.

Apartamentul a fost dobândit de către pârât în anul 1992, potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr. xxxxx/01.10.1992. Prețul locuinței, de xxxxx lei, a fost plătit prin avansarea sumei de xxxxx lei și prin contractarea de către pârât a unui împrumut, pentru diferență.

La întrebarea formulată de pârât la interogatoriu, reclamanta a răspuns că apartamentul a fost achitat de către pârât (fila 50).

De asemenea, reclamanta a solicitat restituirea bunurilor proprii, așa cum a precizat la termenul de judecată din 14.11.2013: fotoliu pat -176,41 lei, 2 fotolii - 264,71 lei, vitrină - 164,49 lei, masă și 4 scaune -196 lei, masă fantezie – 73,64 lei, bar – 92,86 lei, masă televizor cu bar 70 lei, masă cu 2 scaune – 56,10 lei, oglindă mare – 47,76 lei. Bunurile mobile dobândite de către reclamantă înainte de începerea relației de concubinaj cu pârâtul, recunoscute de acesta prin întâmpinare, au fost evaluate prin expertiza tehnică întocmită de expert M____ D______ (fila 170). În consecință, va dispune obligarea pârâtului să restituie reclamantei bunurile proprii rămase în posesia acestuia la data de 04.10.2012; în procesul – verbal nr. 204/2012 al B.E.J. N_____ Sorica s-a consemnat acordul pârâtului numai pentru ridicarea de către reclamantă a încălțămintei și îmbrăcămintei acesteia. Raporturile care se stabilesc între concubini nu sunt raporturi de dreptul familiei, regimul juridic al bunurilor dobândite de aceștia fiind reglementat de dreptul civil.

Astfel, reclamanta trebuia să facă dovada că a existat o convenție privind achiziționarea imobilului de către ambele părți pentru a se reține că apartamentul este coproprietatea concubinilor sau dovada unei contribuții proprii la plata acestui imobil, pentru a se punte reține în favoarea reclamantei un drept de creanță (așa cum s-a solicitat). Or, reclamanta, la interogatoriu, a recunoscut că nu a avut vreo contribuție bănească la plata apartamentului.

Faptul că părțile au gospodărit împreună o perioadă îndelungată nu conferă reclamantei vreun drept asupra imobilului, întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Codului familiei privitoare la comunitatea de bunuri a soților, respectiv, raporturile patrimoniale ale soților.

În ceea ce privește bunurile mobile dobândite în timpul concubinajului, reține că acestea sunt dobândite în coproprietate de către concubini, sub rezerva dovedirii cote indivize corespunzătoare contribuției pe care fiecare parte a avut-o la dobândirea bunurilor mobile individual determinate.

Reține, în concluzie, faptul că, potrivit Codului Civil, concubinilor li se recunoaște un drept de proprietate comună pe cote părți, concubinii având posibilitatea să ceară împărțirea bunurilor, potrivit dreptului comun. În speță, nu se pune problema împărțirii bunurilor mobile dobândite de părți în timpul concubinajului.

Față de considerentele expuse, va dispune respingerea cererii având ca obiect constatarea unui drept de creanță în proporție de 75% din imobilul situat în Bacău, _______________________. 67, ____________ și a bunurilor mobile dobândite în timpul concubinajului.

În temeiul art. 274 și 276 C.pr.civ, va obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 356 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V____ E____ susținând, în esență, următoarele:

Instanța nu s-a pronunțat asupra cererii având ca obiect cota de contribuție de 75% la dobândirea bunurilor dobândite în perioada concubinajului.

Hotărârea nu este motivată, iar instanța a interpretat greșit actul dedus judecății.

De asemenea, acțiunea a avut indicat ca temei de drept art.1203 din Codul civil și nu cel reținut de instanță.

În ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect dreptul de creanță, a susținut recurenta că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză, respective interogatoriu, înscrisuri și martori.

Astfel, a arătat recurenta, aceasta nu a recunoscut că apartamentul ar fi fost achitat de pârât, pe contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului apare menționat numele acesteia în calitate de “soție nelegitimă”, în perioada conviețuirii cu pârâtul părțile au gospodărit împreună, astfel că și ratele la apartament au fost plătite tot din venituri comune.

Tot greșit a apreciat instanța că nu s-a dovedit existența unei convenții între părți cu privire la achiziționarea în comun a imobilului, concluzie greșită față de faptul că la acel moment conviețuiau deja de 10 ani, fiind clară intenția de a dobândi bunul în comun, cu atât mai mult cu cât avansul plătit de pârât provenea din partajul de bunuri comune dintre reclamantă și fostul soț al acesteia.

A mai precizat recurenta că a avut o contribuție de 75% la dobândirea bunurilor în perioada concubinajului, contribuție ce rezultă din faptul că acesta a realizat venituri din muncă, a plătit în proporție de 80% cheltuielile aferente gospodăriei, în timp ce pârâtul nu a avut un loc de muncă stabil.

Cât privește bunurile mobile, instanța a prezumat greșit că ar fi fost dobândite de ambele părți, în condițiile în care majoritatea facturilor de achiziționare au fost emise pe numele reclamantei.

Analizând recursul, Tribunalul constată că este nefondat.

Sentința cuprinde considerentele pentru care instanța de fond a pronunțat această soluție.

Atât în vechea reglementare cât și potrivit Noului Cod Civil, prezumția legală a comunității de bunuri operează în situația persoanelor care au calitatea de soți.

În ceea ce privește concubinii, cum este și cazul în speță, aceștia pot dobândi bunuri în coproprietate pe cote-părți, însă coproprietatea trebuie dovedită, nefiind prezumată.

În cauza de față, s-a dovedit că părțile au conviețuit, precum și faptul că reclamanta a realizat venituri, însă nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi contribuit la cumpărarea apartamentului.

Întrucât dovada proprietății bunurilor imobile se face cu înscrisuri, proba contrară trebuie să fie de aceeași natură. În speță, doar pârâtul figurează drept cumpărător al apartamentului, potrivit contractului de vânzare-cumpărare. Reclamanta nu a produs nicio dovadă contrară.

Deși se poate presupune că, atât timp cât au gospodărit împreună, ambele părți au contribuit la cheltuielile gospodăriei, această prezumție, nesusținută de alte probe, nu este de natură să dea naștere unui drept de coproprietate asupra apartamentului în patrimoniul reclamantei-recurente.

Mai mult, instanța constată că acțiunea reclamantei este confuz formulată: pe de o parte aceasta susține că bunurile au fost dobândite în comun cu pârâtul, iar pe de altă parte, solicită a i se recunoaște un drept de creanță de 75% asupra acestor bunuri.

Or, aceste două susțineri se exclud reciproc: ori bunurile au fost dobândite în coproprietate și cota - parte a reclamantei este de 75%, ori acestea sunt bunuri proprii ale pârâtului iar reclamanta are un drept de creanță.

Însă, după cum a fost formulată acțiunea, s-a realizat o juxtapunere între instituția juridică a regimului comunității de bunuri a soților, care nu este aplicabil în cauză, și instituția dreptului de creanță.

A vând în vedere aceste considerente, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă V____ E____ cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Ț_____ E____ cu sediul în Bacău, ________________________, nr. 59, jud. Bacău, împotriva sentinței civile nr. 7600 din 12.12.2013 a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât S________ V_____ domiciliat în Bacău, _______________________. 67, ____________, jud. Bacău, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2015.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

C_______ D______

I_____ - D____ P______ - B____

I____ L______ P________

Grefier

A______ E____

Red. s.c. M_________ S_____

Red./ Tehnored. d.c. P.I.L. / 28.05.2015/

Tehnored. d.c . A.E. / 28.05.2015/ 2 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025