Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria PITEŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Număr hotarâre:
2419/2015 din 24 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2419/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ I_______

Grefier C_______ I_____ R______


Ministerul Public, P________ de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M_______ D_________


Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent C______ T. I_____, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de avocat oficiu P______ D____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.

Apărătorul petentului depune la dosar împuternicire avocațială din oficiu.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită atașarea sentinței penale mr- 3950/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești.

Apărătorul petentului, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanța respinge cererea formulată de reprezentantul parchetului, apreciind că atașarea sentinței penale nr. 3950/2014 pronunțate de Judecătoria Pitești nu este utilă soluționării cauzei, având în vedere că în mandatul atașat la dosar există mențiuni cu privire la legea mai favorabilă.

Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 alin 2 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea cererii și liberarea condiționată a petentului, întrucât sunt îndeplinite condițiile de lege, respectiv acesta a executat fracția prevăzută de lege, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a menținut legătura cu familia, a participat la activități educative și a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției, dând dovezi temeinice de îndreptare.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca nefondată și fixarea unui termen de reiterare a cererii, având în vedere că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. Solicită, de asemenea, obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Petentul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii precizând că a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 2 luni din care a executat deja 4 ani.



INSTANȚA


La data de 21.09.2015 a fost inregistartă pe rolul instanței cererea prin care petentul condamnat C______ I_____ a solicitat liberarea sa condiționată.

In motivare, se arată că petentul indeplinește condițiile legale pentru a fi liberat condiționat.

A fost atașat procesul-verbal nr. L7362/16.09.2015 intocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași, o caracterizare a comportamentului petentului, MEPI nr. 4114/10.03.2015 emis de Judecătoria Pitești și fișa de cazier.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 3950/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești petentul a fost condamnat la 4 ani și 2 luni inchisoare.

Intrucât condamnatul a executat, până la această dată, fracția prevăzută de lege, respectiv 2/3, singurul aspect ce trebuie avut în vedere în cauză este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv dacă, condamnatul "este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”.

Instanța va reține criteriile prevăzute de art. 59 C.p. 1968, în considerarea art. 5 C.p., ținând cont de conținutul mai oneros pentru condamnat al art. 99 și urm. C.p.

Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că deținutul a suferit mai multe infracțiuni pentru care a primit pedepse contopite in prezentul mandat de executare a pedepsei inchisorii.

Pe timpul executării pedepsei deținutul a avut o conduită corespunzătoare.

A fost inclus în programele obligatorii de adaptare la viața instituționalizată și nu a beneficiat de asistență psihologică, nefiind identificate nevoi in acest sens.

Instanța apreciază că timpul efectiv executat de deținut este suficient pentru reeducarea acestuia, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 59 C.penal 1968, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei."

Conform art. 587 alin.1 Cod pr.pen.: " Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere."

Liberarea condiționată constituie un beneficiu acordat de legiuitor persoanelor condamnate care, aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, au executat cel puțin o treime (în cazul de față) din durata pedepsei pronunțate, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama de antecedentele penale.

Prin urmare, la analizarea cererii formulate de condamnat, instanța trebuie să aibă în vedere un criteriu obiectiv – executarea unei fracții din pedeapsă, iar pe de altă parte un criteriu subiectiv – comportamentul acestuia în timpul executării pedepsei și antecedentele sale penale. Criteriul obiectiv este îndeplinit, urmează ca instanța să analizeze criteriul subiectiv. În ceea ce privește antecedentele penale, condamnatul se află în executarea unei pedepse rezultante de 4 ani și 2 luni închisoare și nu are antecedente penale.

Comportamentul condamnatului pe timpul executării pedepsei a fost bun, nu a fost folosit la muncă, nu a generat probleme de natură conflictuală cu ceilalți deținuți și nici cu cadrele unității. Pentru acest comportament a fost recompensat o dată după ce a fost discutat prima dată in comisia de liberări condiționate la data de 11.03.2015.

Nu a fost cazul vreunui refuz de participare la activități și programe și nu are nicio sancțiune disciplinară.

Așa fiind, instanța apreciază ca îndeplinit și criteriul obiectiv, respectiv a fost stăruitor în muncă –a fost disciplinat, nu are nicio sancțiune disciplinară și a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul că a acceptat pedeapsa care i-a fost aplicată.

Față de cele expuse mai sus, având în vedere dispozițiile art.59-60 C.pen. 1968 și art. 587 C.pr.pen, instanța apreciază că timpul executat de condamnat din pedeapsă a fost suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte fapte infracționale.

În aceste condiții, instanța apreciază că este oportună acordarea beneficiului liberării condiționate, motiv pentru care cererea petentului condamnat C______ I_____ va fi admisă, urmând a se dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3950/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești.

Se va atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 61 C.pen. 1968 referitoare la revocarea liberării condiționate în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni până la împlinirea duratei pedepsei mai sus menționate.

În temeiul art. 275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite cererea.

Dispune liberarea condiționată a condamnatului C______ I_____, fiul lui T___ și F________, născut la 06 Decembrie 1986deținut în P____________ Colibași.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru av. oficiu în sumă de 130 lei va fi suportat din fondurile MJ.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2015


Președinte,

G_______ I_______

Grefier,

C_______ I_____ R______


C.R. 28 Septembrie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 858/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1172/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 97/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1671/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 95/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 237/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 44/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 2/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 839/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 314/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1035/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1404/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1388/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 99/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1202/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 3747/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 4450/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 34/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 490/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1545/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025