Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - Contestație la executare –
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DROBETA-T____ S______
SENTINȚA CIVILĂ NR.2609
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.09.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE –G_________ L______
GREFIER – C_____ P______
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatorul Z____ C________ și pe intimatul L_____ T_______ "T_____ L______"- ORȘOVA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că prin serviciul registratură au fost comunicate relațiile solicitate B__ G____ G_____ C______, iar din partea contestatorului Z____ C________ a fost depusă o cerere prin care solicită să fie calculată cu taxa de timbru și să fie citată cu această mențiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, in temeiul art.394 CPCiv declara închise dezbaterile si retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.02.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXX, contestatorul Z____ C________ în contradictoriu cu intimatul L_____ T_______ "T_____ L______"- ORȘOVA, a formulat contestație la executare, împotriva executării silite din dosarul nr.1567/E/2013 al B__ G____ G_____ C______, solicitând anularea in parte a formelor de executare, respectiv somația nr.94/E/2014 din 05.02.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr.94/E/2014 din 05.02.2014 si adresa de înființare a popririi nr.94/E/20l4 din 05.02.2014, urmând a reduce cheltuielile de executare la suma rezonabila de 500 lei, precum si creanța creditorului la suma reala datorata, rezultata in urma soluționării unei cereri de îndreptare a erorilor materiale din titlul executoriu, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea în fapt a arătat că prin actele mai sus menționate, comunicate poștal pe data de 05.02.2014, s-a demarat executarea silita împotriva sa, conform titlului executoriu si anume Sentința Nr.4376/01 octombrie 2013, pronunțata de Tribunalul M________ in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
A susținut că aceasta executare este în parte nelegala, în sensul că, cheltuielile de executare în suma totala de totala de 7023,52 lei, sunt vădit disproporționate cu munca prestată de executorul judecătoresc, ele trebuind reduse la o sumă rezonabila. Ori si cheltuiala de executare trebuie sa fie proporționala cu munca prestata, in concret, impunându-se redus onorariul executorului judecătoresc, in suma exagerata de 5393 lei.
A mai arătat că de achitarea TVA-ului de 24%, in suma totala 1355,52 lei, nici nu poate fi vorba, acest TVA neavând legătura cu executarea silita.
În plus, fata de cele menționate, inclusiv in titlul executoriu si anume Sentința nr.4376/01 octombrie 2013 s-a strecurat o greșeala de socoteala, referitoare la plata contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale (la Casa de Pensii), ce se achitata de catre angajator pentru salariat, motiv pentru care si titlul executoriu trebuie îndreptat, in sensul de a restitui angajatorului-creditor suma corecta.
De asemenea, in suma totala de 43 119 lei, reprezentând contribuții datorate de mine la bugetul de stat, a mai fost cuprinsa, dintr-o alta eroare de calcul, încă o suma de bani ce nu face obiectul acestor contribuții.
A susținut că îndreptarea acestor erori de calcul se poate face pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, in prezent fiind in procedura de a o promova.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.711 si următoarele din NCPC
A depus la dosar următoarele înscrisuri în copii certificate: somația nr. 94/E/2014 din 05.02.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 94/E/2014, încheierea de încuviințare a executării silite din 31.01.2014, titlul executoriu, plicul privind comunicarea actelor de executare silita si petiția nr. 167/03.02.2014.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatei un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru ambele părți.
La solicitarea instanței, au fost înaintate înscrisurile din dosarul de executare nr.94/E/2014 al B__ G____ G_____ C______ în copii conforme cu originalul.
Analizând pe fond contestația la executare, așa cum a fost formulată, în considerarea probelor de la dosar și văzând dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin contestația la executare formulată, contestatoarea solicită anularea parțială a somației din data de 5.02.2014, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare și a adresei de înființare a popririi din 5.02.2014, în sensul reducerii cheltuielilor de executare la suma de 500 lei, precum și a creanței creditorului la suma reală datorată, rezultată în urma soluționării cererii de îndreptare a titlului executoriu.
Prin sentința nr.4376/1.10.2013 pronunțată în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX de Tribunalul M________, definitivă prin nerecurare, a fost obligată pârâta Z____ C________ să plătească reclamantului L_____ T_______ „T_____ L______” suma de 9.714 lei reprezentând premii acordate pentru competițiile internaționale în anii 2010 și suma de 43.119 lei reprezentând contribuții datorate de pârât bugetului de stat pe anul 2010.
În data de 29.01.2014, creditorul L_____ T_______ „T_____ L______” a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu, astfel că B__ G____ G_____-C______ a format dosarul nr.94/E/2014 în care a solicitat încuviințarea executării silite și a emis somația de executare silită din data de 5.02.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și adresa de înființare a popririi.
Efectuând verificări din oficiu în sistemul Ecris al Tribunalului M________, instanța constată că cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul Z____ B___-A________, a fost respinsă.
Prin urmare, instanța constată că nu a fost modificat cuantumul creanței din titlul executoriu.
Conform art.711 alin.1 C.proc.civ., "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
Ca atare, contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor si formalităților stabilite de procedura execuționala, se pot adresa instanței competente in vederea desființării sau anularii formelor sau actelor de executare nelegale.
În speță, cuantumul creanței din titlul executoriu nu s-a modificat, astfel că este neîntemeiată susținerea contestatorului în sensul reducerii acestui cuantum, iar în ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța reține următoarele:
Instanța de judecată poate cenzura cuantumul cheltuielilor de executare, trebuind să verifice dacă aceste cheltuieli stabilite de executorul judecătoresc au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Întrucât executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art.451 alin.2 c.proc.civ. sunt aplicabile și în faza executării silite.
Cu privire la cuantumul onorariului de executor, se reține că sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile Ordinului ministrului justiției nr.2550/2006 pct.4 lit.a, așa cum a fost modificat prin Ordinul ministrului justiției nr.2561/C/2012, în cazul executării prin poprire, pentru creanțele de până la 50.000 lei , onorariul maxim este de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite și, raportat la valoarea creanței din speță, acesta se încadrează în limitele legale.
În cauză, s-a constatat că onorariul de 5393 lei stabilit prin încheierea din 5.02.2014 pentru activitatea depusă de către executorul judecătoresc s-a raportat la cuantumul debitului pentru care s-a început urmărirea silită și a fost determinat prin aplicarea corectă a dispozițiilor Ordinului ministrului justiției nr.2550/2006 pct.4 lit.a, așa cum a fost modificat prin Ordinul ministrului justiției nr.2561/C/2012, situându-se la limita de 10% din creanța pusă în executare.
Ceea ce depășește suma de 5393 lei reprezintă TVA-ul (1355,52 lei) care, fiind o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis și nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de pct.4 lit.a din ordinul menționat, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită, precum și taxe pentru formare dosar, emitere somație, arhivare și poștale.
Prin reglementarea plafoanelor minime și maxime între care trebuie să fie stabilit onorariul de executorului judecătoresc, legea oferă protecție debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de dispozițiile menționate, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor, astfel cum a susținut contestatorul, întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită.
Pentru aceste considerente, contestația la executare formulată împotriva actelor de executare efectuate se impune a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea Z____ C________, cu domiciliul în Orșova, ________________________, __________, jud.M________, având CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul L_____ T_______ "T_____ L______"- ORȘOVA, cu sediul în Orșova, ____________________. nr.32. jud. M________.
Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Drobeta T____ S______.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.G.L./Tehnored. P.C.
4 ex/3 pag./25.09.2014
Operator de date numărul 6497