R O M Â N I A
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică de la 12.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M____ M___
Grefier: B_________ M______ - A________
Ministerul Public reprezentat de procuror M____ I____, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești
S-a luat în examinare cauza penală având ca obiect propunerea de „liberare condiționată” a condamnatului R_______ S____, fiul lui A____ și F___, născut la data de 25.06.1976, CNP xxxxxxxxxxxxx, deținut în Penitenciarul Găești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul personal și asistat de apărătorul din oficiu, avocat S_____ A______ în substituire avocat Ș_____ A_____, potrivit delegației pentru asistența judiciară obligatorie și a delegației de substituire aflate la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a arătat obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare și a măsurilor dispuse de instanță, cauza fiind la primul termen de judecată, după care:
La interpelarea instanței persoana condamnată arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu pentru a-i asigura asistența juridică.
Apărătorul din oficiu al petentului condamnat arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, având în vedere actele depuse la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul persoanei condamnate solicită admiterea propunerii de liberare condiționată apreciind că acesta poate fi liberat condiționat întrucât a participat la activități educative, nu a fost sancționat, a obținut 22 de zile ca urmare a muncii prestate, a executat fracția de pedeapsă obligatorie de 2/3 din pedeapsă și se poate reintegra în societate.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cod Penal pentru liberarea condiționată, condamnatul se află la a doua analiză a comisiei de liberare condiționată, a îndeplinit fracția obligatorie prevăzută de lege, în perioada analizată a obținut 5 recompense, nu a fost sancționat și a obținut 22 de zile ca urmare a muncii prestate. Solicită admiterea propunerii.
Instanța acordă ultimul cuvânt petentului condamnat.
Petentul condamnat, în ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce se va pronunța în prezenta cauză.
Instanța reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată că:
Pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat sesizarea formulată de Penitenciarul Găești cu privire la liberarea condiționată a condamnatului mai sus precizat.
Penitenciarul Găești a înaintat procesul verbal nr. 863 din data de 10.11.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, prin care se propune liberarea condiționată a petentului și caracterizarea condamnatului pe parcursul executării pedepsei.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente în speță, instanța constată că:
Potrivit dispozițiilor art. 59 Cod penal anterior, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei – în cazul închisorii care nu depășește 10 ani și după ce a executat cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei – în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, la calculul fracțiunii avându-se în vedere partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, fără ca liberarea să poată fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei, când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Instanța va examina sesizarea prin prisma dispozițiilor vechiului cod penal și nu ale noului cod penal, întrucât petentul a săvârșit faptele anterior intrării în vigoare a noului cod penal, iar dispozițiile anterioare îi sunt mai favorabile.
În prezenta cauză, instanța observă că petentul condamnat a executat fracțiunea necesară pentru a putea beneficia de liberare condiționată, însa cerințele art. 59 Cod penal anterior trebuie îndeplinite cumulativ.
Pe parcursul executării pedepsei, petentul condamnat a participat la programe educaționale/sociale/psihologice, a desfășurat activități lucrative și are 22 zile câștigate ca urmare a muncii prestate.
Din caracterizarea depusă la dosar reiese că petentul a avut un comportament apreciat ca fiind „corespunzător în perioada analizată” față de personal și față de colegii săi, a fost recompensat de 5 ori în total, nu a fost niciodată sancționat disciplinar.
Petentul se află la a doua analiză a situației sale de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, după o amânare de 2 luni.
În perioada de amânare, petentul condamnat nu a fost sancționat disciplinar, a participat la programe educaționale, dovedind progrese în ceea ce privește corectarea conduitei sale.
În opinia instanței, aceste elemente care îl caracterizează pe condamnat în mod favorabil reprezintă dovezi temeinice de îndreptare, în accepțiunea art. 59 Cod penal anterior.
Conform art. 59 alin. 4 Cod penal anterior, la aprecierea asupra oportunității acordării liberării condiționate, instanța va avea în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul. Astfel, raportat la durata totală a pedepsei și la fracțiunea deja executată, instanța consideră că este justă opinia Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate care arată că petentul condamnat poate beneficia de liberare condiționată, întrucât a dat suficiente dovezi temeinice de îndreptare.
Este adevărat că petentul condamnat a mai beneficiat de clemență din partea organelor judiciare, dar acest aspect a fost avut în vedere la prima analiză a situației sale, la fel ca și starea de recidivă.
Instanța, reținând aceste împrejurări, consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 și următoarele Cod penal anterior, atât cu privire la fracțiunea de pedeapsă executată, cât și cu privire la comportarea condamnatului la locul de deținere.
Constatând că petentul condamnat, pe parcursul executării fracțiunii de pedeapsă, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, instanța apreciază că deținerea în continuare a acestuia nu mai este necesară, timpul în care a fost privat de libertate fiind suficient pentru ca scopul preventiv, educativ și sancționator al pedepsei să fie îndeplinit.
Față de aceste aspecte, în baza art. 587 din Noul Cod de procedură penală și art. 59 Cod penal anterior, instanța urmează a dispune liberarea condiționată a condamnatului, înainte de executarea în întregime a pedepsei.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Calea de atac împotriva prezentei sentințe penale este contestația, în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 587 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 587 din Noul Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 6 din Noul Cod penal și art. 59 și următoarele din Codul penal anterior:
Admite propunerea formulată de Penitenciarul Găești cu privire la liberarea condiționată a condamnatului R_______ S____, fiul lui A____ și F___, născut la data de 25.06.1976, CNP xxxxxxxxxxxxx, deținut în Penitenciarul Găești.
Dispune liberarea condiționată a condamnatului R_______ S____ de sub puterea mandatului nr. 389/2014 emis de Judecătoria Răcari , în baza sentinței penale nr. 169/2014, dacă nu este reținut sau arestat în alte cauze.
În baza art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală:
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, Ș_____ A_____ , în cuantum de 130 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie ________ nr. 6260/2015, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 587 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală:
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12.11.2015.
Președinte,
M___ M____
Grefier,
B_________ M______ - A________
Red. M.M. / Tehn. M.M.
EX. 2 / 18.11.2015
O.D.C.P. 8529