Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:084.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1147/2016

Ședința publică de la 23 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE L____ M____ L_______

Judecător D__ S____

Grefier N_____ A____

*****

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S_________ ADMINISTRAȚIEI PUBLICE “FORȚA LEGII”, cu sediul în C______, ________________, nr. 32, jud. D___, pentru membra de sindicat D______ A______, împotriva sentinței civile nr. 5816 din 30 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul D___- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G_______ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D___, cu sediul în C______, __________________________. 22, jud. D___, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelantul reclamant, consilier juridic D_______ A_____ A______, care a depus delegație, lipsind intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.

Consilier juridic D_______ A_____ A______, pentru apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, potrivit motivelor formulate în scris prin cererea de apel.

C U R T E A:

Asupra apelului de față:

Prin sentința nr. 5816 din 30 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxx12, și în consecință s-a respins acțiunea pe această perioadă ca fiind prescrisă.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S_________ ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C______, __________________, nr 32, județul D___, pentru membra de sindicat D______ A______ (CNP -xxxxxxxxxxxxx), în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC ) D___, cu sediul în C______, ___________________. 22, județul D___, ca fiind neîntemeiată.

Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2011 – 19.02.2012 raportat la dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii , la obiectul cererii de chemare în judecată reprezentat de diferențe de drepturi salariale, văzând data introducerii acțiunii - 20.02.2015, instanța a constatat intervenită prescripția pentru perioada 01.01.2011 – 19.02.2012, întrucât se situează în afara termenului de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.

Astfel, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada mai sus menționată și, în consecință a respins acțiunea pe această perioadă ca fiind prescrisă.

În ceea ce privește fondul cauzei, vizând perioada 20.04.2012 și în continuare , Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtei, având funcția de instructor de educație, așa cum reiese din actele depuse la dosar , dar și din recunoașterea părților.

În această calitate, reclamanta a prestat activitate inclusiv în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale după cum rezultă din foile de pontaj depuse de pârâtă, prin specificul muncii lor, desfășurând activitate în ture de 12/24 h.

Prin cererea de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la pata unei despăgubiri egală cu plata orelor efectuate de reclamanți în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru dar necompensate, grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 al.1 C Muncii potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să îi despăgubească pe salariați în situația în care aceștia au suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Potrivit dispoz.art. 115 C Muncii (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. (2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Iar, potrivit art.137 C. Muncii (1)Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.

(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

(4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.

(5) Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).

La art.142 din C. Muncii se prevede că (1)Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art.140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

(2)În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Astfel, conform art.137 al.2 și 3 din Codul Muncii (L 53/2003 modif. și compl.), în cazul în care salariații lucrează în zilele de sâmbătă și duminică, beneficiază de un spor și de zile libere corespunzătoare, iar conform art.142 , beneficiază de spor doar dacă nu se pot compensa cu zile libere corespunzătoare.

Pe de altă parte, potrivit dispoz. art. art.2 al.(1) din Legea-cadru nr.284/2010, menținute și de legile ulterioare din anii 2011-2014, în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, nu se mai pot acorda sporuri la salariu, ci numai zile libere în compensare.

Reclamanta a contestat în speță, lipsa compensării acestor zile lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, solicitând despăgubiri pentru aceste zile.

Din graficele de lucru și foile colective de prezență depuse la dosar, privind pe cele trei reclamante, rezultă că acestea au beneficiat de zile libere urmare a turelor de 12 h efectuate în perioada litigioasă, a căror durată este, de cele mai multe ori, mai mare de 24 h (48 h și chiar 72 h)

Ori, potrivit art.115 C.Muncii, durata maximă a timpului de repaus aferent turei de 12 h este de 24 h.

Rezultă astfel, că reclamanta a beneficiat de un timp de repaus corespunzător turei de 12 h, mai mare decât cel prevăzut de lege.

Pentru cuantificarea exactă a întinderii timpului liber acordat urmare a muncii prestate în ture, respectiv în zilele de repaus săptămânal și/sau de sărbători legale, era necesară efectuarea unei expertize de specialitate, probă de care reclamantele nu au înțeles să se folosească.

Oricum, chiar și în lipsa unei expertize contabile, față de despăgubirile legale menționate anterior, ce prevăd doar compensarea cu timp liber corespunzător, din statele de plată existente la dosar rezultă că orele efectuate de salariata-reclamantă în aceste zile, au fost plătite de către pârâta DGASPC, fapt necontestat de către acestea.

Prin urmare, s-a constatat că reclamanta, membră de sindicat, nu are dreptul la alte despăgubiri și instanța, constatând că susținerile reclamantului nu sunt fondate, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul S_________ ADMINISTRAȚIEI PUBLICE “FORȚA LEGII”, pentru membra de sindicat D______ A______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că prin sentința împotriva căreia a formulat prezentul apel, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei să plătească apelantei-reclamante despăgubiri cauzate de necompensarea cu timp liber corespunzător a activității desfășurate de acesta în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în cadrul schimbului normal de lucru, în perioada care face obiectul prezentului litigiu.

A solicitat instanței de apel, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, care a înțeles în mod eronat prevederile legale invocate aplicabile în speță.

In perioada care face obiectul acestei cauze, apelanta-reclamantă a lucrat, în cadrul schimbului normal de lucru, în zile de repaus săptămânal și de sărbători legale, în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Ca salariat angajat cu normă întreagă, apelanta-reclamantă are o durată normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână - conform art. 112 al.(l) C. Muncii, pe care în cadrul instituției intimate o realizează în schimburi - conform art. 136 C. Muncii, în baza unui program rotativ de lucru de 12 ore /zi, de tip continuu, beneficiind de o repartizare a timpului de muncă în cadrul săptămânii cu două zile de repaus, în temeiul art. 113 al.(l) C. Muncii, aceste două zile de repaus fiind libere neplătite nu fac obiectul acestui litigiu.

Apelanta-reclamantă a lucrat în timpul programului normal de lucru, în schimburi, în perioada dedusă judecății, inclusiv în zile de repaus săptămânal și sărbători legale, dar activitatea astfel prestată nu a fost compensată cu timp liber corespunzător în condițiile art. 142 (1) CM.

Apelantei-reclamante nu i s-a asigurat compensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate in aceste codiții în perioada supusă analizei, măsură care face obiectul cauzei, așa cum prevede art. 142 alin.(l) C.Muncii, pentru compensare în foile colective de prezență ar fi trebuit să reliefeze față de cele cuvenite din planificarea turelor, ceea ce nu există.

Măsura compensării cu timp liber corespunzător (plătit) este distinct prevăzută de lege în raport de dispozițiile art. 113 al.(l) C. Muncii - și nu se referă la cele două zile libere (neplătite la care toți lucrătorii din România au dreptul săptămânal și la care și apelantul –reclamant avea dreptul în temeiul art. 112 - 113 CM.

Datorită programului special de lucru - în schimburi, inclusiv weekend și sărbători legale, apelanta reclamantă avea în plus dreptul să se bucure de reglementarea distinctă a art. 142 alin.1, temei de drept care nu a fost analizat de instanță, în sensul de a primi (în locul unui spor salarial de 100 %. care nu se acordă), timp liber plătit în oricare din următoarele 30 de zile următoare care figurau în grafic cu activitate.

Apelantul a solicitat instanței să observe că legiuitorul a menționat expres faptul că li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător" în următoarele 30 de zile, după acest termen măsura compensării cu timp liber fiind prescrisă, în timp ce dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale și la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate - art. 171 al.(l) C. Muncii.

Intimata-pârâtă a motivat în fața instanței prin personal insuficient aspect de natură a întări ipoteza necompensării acestor ore cu timp liber, pe care instanța trebuia să îl constate.

Apelanta-reclamantă are dreptul, în timpul lui liber (neplătit, dar și în cel plătit de instituție), să desfășoare și alte activități, pe care legea le permite. Punerea acesteia în imposibilitatea de a-și valorifica în totalitate drepturile care i se cuvin potrivit legii echivalează, într-o atare situație cu îngrădirea dreptului reclamantului la proprietate, consfințit de Constituția României și jurisprudența CEDO, deoarece apelanta-reclamantă în timpul lui liber plătit, care trebuia să i se acorde prin grija intimatei-pârâte ca timp efectiv liber a fost pus să presteze activitate la instituție, fără ca această activitate prestată în plus să le mai și fíe plătită.

Această situație a creat premisele declanșării acestui conflict între părți, cu care instanța a fost legal învestită, în temeiul juridic conferit de art. 253 din Codul Muncii, rep., potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material (...) din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul".

Culpa intimatei-pârâte este indiscutabilă, deoarece aceasta îndeplinește funcția de angajator al apelantului-reclamant, având competența stabilirii programului de lucru, atribuțiilor și sarcinilor personalului din subordine, precum și a aplicării prevederilor legale în vigoare.

Apelanta-reclamantă a suferit un prejudiciu material evident în timpul și ca urmare a

îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, constând în neplata orelor de activitate prestată în zilele în . trebuia să beneficieze de compensarea cu timp liber, deoarece în perioada care face obiectul aer; litigiu au avut obligația de a-și îndeplini toate îndatoririle de serviciu, să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea activității conform graficelor de lucru stabilite de intimata-pârâtă.

Instanța de fond a fost învestită să constate că salariatul apelant-reclamant a suferit un prejudiciu material și moral, din culpa angajatorului prin faptul că a lucrat în zilele în care trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător, în speță fiind încălcate dispozițiile art.40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii prevăd obligația angajatorului de a le acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și contractul individual de muncă.

În judecarea acestei spețe, instanța de fond a reținut corect că apelanta-reclamantă a contestat lipsa compensării muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, însă reținerea acesteia potrivit căreia reclamantul a beneficiat de zile libere conform turelor de 12h efectuate în perioada litigioasă este greșită.

Apelanta reclamantă a primit zile libere (neplătite) conform turelor efectuate în cadrul schimbului de lucru, indiferent de faptul dacă a lucrat sau nu sâmbăta sau duminica.

Solicitarea apelantului privește acordarea de despăgubiri corespunzător numărului de zile în care apelantul reclamant trebuia să beneficieze de zile libere plătire, însă a lucrat în acele zile, diferență de nuanță juridică pe care instanța de fond nu a perceput-o.

Instanța a reținut că în mod greșit că din statele de plată existente la dosar ar rezulta că orele lucrate de apelantul-reclamant „ în aceste zile” ar fi fost plătite de intimata-pârâtă, fapt care în opinia instanței „nu ar fi contestat" de apelantul-reclamant, afirmație complet eronată.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că începând cu anul 2011 salariații care au lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în schimbul normal de lucru, trebuiau să beneficieze doar de compensarea cu timp liber corespunzător pentru toate orele lucrate în aceste zilele, ca atare apelantul „în aceste zile " ar fi fost plătit de intimata-pârâtă.

Din statele de plată depuse de intimată la dosarul cauzei nu reiese că apelantul-reclamant ar fi primit o remunerare suplimentară la salariu din care instanța să fi apreciat că aceste zile au fost plătite de pârâtă, ca atare reținerea instanței nu poate fi menținută.

Zilele libere menționate în foile colective de prezență sunt urmare a organizării activității în ture, nu urmare a faptului că ar fi compensat cu timp liber corespunzător munca din zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. D__ fiind că salariatului apelant nu i-au fost acordate zile libere plătite, acesta este îndreptățit să fie despăgubit pentru munca prestată în aceste zile, în cuantum corespunzător egal cu salariul pentru orele prestate - art. 122 al.(2) Codul Muncii.

Întinderea despăgubirilor solicitate în speță se raportează la activitatea desfășurată de apelant conform numărului de ore ce trebuiau compensate cu timp liber corespunzător iar acesta le-a lucrat, pe care intimata le va determina prin simpla însumare a acestor ore desfășurate în perioada care face obiectul litigiului și înmulțirea acestora cu tariful orar brut.

Determinarea în concret a despăgubirilor rămâne o obligație în sarcina angajatorului, pe care o va putea realiza după examinarea foilor de prezență și actelor de pontaj. In situația de excepție în care calculul efectuat de angajator va fi considerat de apelantul-reclamant ca eronat, acesta va putea recurge la efectuarea unei expertize contabile.

In ceea ce privește necesitatea efectuării unei expertize de specialitate a învederat că apelantul-reclamant nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată determinarea certă a activității prestate printr-o expertiză contabilă, această obligație revenind angajatorului, care va determina pentru perioada dedusă judecății din cuprinsul foilor de prezență și actelor de pontaj numărul exact de ore și zile lucrate de fiecare reclamant în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. în situația în care calculul efectuat de angajator ar fi contestat de salariat, va putea recurge la executarea silită și la efectuarea unei expertize în dosarul de executare.

Reținerea instanței potrivit căreia „pentru cuantificarea exactă a întinderii timpului liber acordat urmare a muncii prestate în ture era necesară efectuarea unei expertize de specialitate" este nefondată, deoarece calculul tuturor drepturilor salariale ale salariaților, deci și ale apelantului, se face de către angajator în temeiul unor prevederi legale sau a unui titlu executoriu, pe baza graficelor de lucru și a foilor colective de prezență pe perioada respectivă după ce instanța constată dreptul salariatului la remunerarea muncii astfel prestate.

In drept, și-a întemeiat prezentul apel pe prevederile legale mai sus invocate.

DGASPC a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant.

Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 112 alin. 1 din Codul Muncii, pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.

Art. 115 din același cod prevede că pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.

Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore, așa cum prevede alin. 2.

Potrivit art. 135 din Codul Muncii în această situație, salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.

Cu privire la repusul săptămânal, Codul Muncii prevede la art. 137 că repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.

Potrivit alin. 2, în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

A___. 3 prevede, de asemenea, că în situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

Situația este oarecum asemănătoare și în cazul zilelor de sărbători legale.

Astfel, potrivit art. 139, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

- 1 și 2 ianuarie;

- prima și a doua zi de Paști;

- 1 mai;

- prima și a doua zi de Rusalii;

- Adormirea Maicii Domnului;

- 1 decembrie;

- prima și a doua zi de C______;

- două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Potrivit art. 141, prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.

Art. 142 prevede în continuare că salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141, li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

A___. 2 prevede că în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Apelantul-reclamant face parte din categoria salariaților prevăzuți la art.141 din cod, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile alin. 2 al art. 142, ca și dispozițiile art. 137 alin. 3.

Prin legea specială, respectiv prin art. 9 din OUG 103/2014, art. 9 din Legea 285/2010, art. 7 din Legea 283/2011, OUG 84/2012 s-a stabilit că în unitățile bugetare din categoria cărora face parte și angajatorul DJPS munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

Așadar, dispozițiile de drept comun prevăzute în codul muncii au fost înlocuite cu cele din legile speciale, fiind evident că în perioada de timp pretinsă prin acțiune, salariații au dreptul să primească de la angajator doar timp liber corespunzător orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Apreciind că angajatul a suferit un prejudiciu pentru faptul că a lucrat în aceste zile, așa cum se susține prin acțiune și cum s-a reținut de prima instanță, iar în condițiile art. 253 Codul Muncii este îndreptățit la recuperarea lui, se constată că legea a cuantificat acest prejudiciu, stabilind o singură formă de acoperire a lui și anume prin acordarea de timp liber.

Reclamantul invocă prin acțiune dispozițiile art.142 Codul muncii, astfel că pentru a stabili temeinicia acțiunii, instanța trebuie să verifice dacă salariații au lucrat peste durata normală a unei luni de activitate, numai astfel putându-se verifica dacă au primit timp liber corespunzător pentru orele în care nu trebuiau să lucreze și anume sâmbăta duminica și sărbătorile legale.

Din observarea foilor colective de prezență depuse la dosar rezultă că reclamantul a lucrat în fiecare lună numărul legal de ore, niciodată nefiind depășită norma legală.

O parte din aceste ore sunt lucrate în zile de sâmbătă și duminică, iar prin apel se susține că măsura compensării cu timp liber plătit nu se referă la zilele libere neplătite la care au dreptul toți salariații în temeiul art.112-113 Codul muncii.

O astfel de susținere este nelegală, deoarece, după cum s-a arătat, legea specială nu face distincție între timp liber corespunzător plătit și timp liber corespunzător neplătit, ci impune acordarea de timp liber corespunzător.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde salariaților aflați în această situație timp liber plătit, atunci ar fi reglementat expres aceasta, prin utilizarea expresiei „timp liber corespunzător plătit”. În condițiile în care legea a eliminat sporurile pentru lucrul în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și nu prevede acordarea de timp liber plătit, iar salariaților li s-au acordat zilele libere conform legii, cererea reclamantului nu este fondată.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 480 Cod proc. civ., va fi respins apelul formulat ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E.

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S_________ ADMINISTRAȚIEI PUBLICE “FORȚA LEGII”, cu sediul în C______, ________________, nr. 32, jud. D___, pentru membra de sindicat D______ A______, împotriva sentinței civile nr. 5816 din 30 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul D___- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G_______ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D___, cu sediul în C______, __________________________. 22, jud. D___.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2016.

Președinte, L____ M____ L_______		Judecător, D__ S____
	Grefier, N_____ A____

Red.jud.D.S____

Tehn.M.D.4 ex

J.f.M.V___

29.02.2016