Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CALAFAT
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Contestaţie la executare
Număr hotarâre:
56/2016 din 19 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:JDCLF:2016:019.xxxxxx -contestație la executare

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT

Sentința Civilă Nr. 56/2016

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE E____ M_____

Grefier D______ M_____


*


Pe rol solutionarea contestației la executare formulată de contestatorul R____ C______ Ș_____, în contradictoriu cu intimatele _______________, B__ - G____ SOCIETE GENERALE SA, A____ B___ ROMANIA SA, B____ C_________ CARPATICA SA, G______ B___ SA, M_________ D__________ REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, avind ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile, contestatorul R____ C______ Ș_____ fiind reprezentat de av. C__________ C_______ C_____ care substituie pe av.A______ I__ prin delegația de substituire nr.75/18.01.2016.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de ședință, se ia act că prin serviciul registratură a fost depusă întîmpinare de intimata S.C.R____ I__ S.A., împuternicire avocațială _____________/02.04.2014, înștiințare ordonanță de poprire din 02.10.2015, ordonanță de poprire din 02.10.2015, procesul verbal din 29.04.2015, adresa din 31.10.2014, procesul verbal din 06.10.2014, adresa din 15.07.2014, adresele din 13.01.2014, încheierea nr.825/E/2013 din 13.01.2014, precizare depusă de intimata B____ C_________ Carpatica S.A. și răspunsul la întîmpinare formulat de contestatorul R____ C______ Ș_____, după care apreciindu-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvintul in fond.

Av.C__________ C_______ C_____ pentru contestator a solicitat perimarea executării silite în dosarul de executare nr.825/E/2013 al B__ I_______ M______ R_____.


JUDECATA


Prin cererea adresată instantei de judecată la data de 23.10.2015 pe rolul Judecătoriei Calafat sub nr.XXXXXXXXXXXXX contestatorul R____ C______ Ș_____ în contradictoriu cu intimatele _______________, B__ - G____ SOCIETE GENERALE SA, A____ B___ ROMANIA SA, B____ C_________ CARPATICA SA, G______ B___ SA, M_________ D__________ REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE a formulat contestație la executare în dosarul de executare nr.825/E/2013 al B__ I_______ M______ R_____, solicitind ca prin hotarirea ce se va pronunta să se dispună perimarea executării silite în dosarul de executare nr.825/E/2013 al B__ I_______ M______ R_____.

În fapt a motivat că la data de 08.10.2015 a primit înștiințare ordonanță poprire, înștiințare emisă de către B__ I_______ M______ R_____.

În înștiințare se face mențiunea că s-a dispus înființarea popririi pe veniturile pe care acesta le încasează de la terț poprit: B__-G____ SOCIETE GENERALE SA; A____ B___ ROMÂNIA S.A.; B____ C_________ Carpatica SA; GARANȚI B___ SA și M_________ D__________ REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE , titlul executoriu fiind contractul de nevoi personale nr. xxxxxx/25.03.2008.

A arătat că nu a depus sume de bani în conturile respective, acestea nu mai sunt operaționale și nu este angajatul acestora.

A susținut că nu i s-a comunicat copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, ci numai înștiințarea ordonanță poprire, proces verbal și 5 ordonanțe poprire.

A mai susținut, că de la data încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de către Judecătoria Calafat la data de 28.11.2013 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX nu s-a efectuat nici un act de executare și nici nu a fost comunicat vreun act de executare, doar, la data de 13.01.2014 i s-a comunicat o somatie mobiliară, care nu are nici o relevanță în cauză, deoarece nu sunt identificate bunuri mobile și nici alte bunuri, iar de la data emiterii acestei somații, respectiv 13.01.2014 și până la de 02.10.2015 când i s-a comunicat înștiințarea ordonanță poprire, a trecut mai mult de șase luni fără să fie efectuate alte acte de executare.

În drept a invocat dispoz.art.697 și următoarele C.proc civ republicată, rap.la art.420 alin.1 Cod procedură civilă.

În scop probator a depus copie B.I. pentru contestator, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei conform chitanței POB nr.xxxxxxxxxxx/13.10.2015.

Prin rezolutia de la 26.10.2015 s-a fixat primul termen de judecată la data de 17.11.2015, dispunind citarea părților.

La data de 07.12.2015 intimata S.C.R____ I__ S.A. a formulat întîmpinare, solicitind respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În fapt a arătat că prin cererea de chemare in judecată debitorul contestă executarea silită pornită împotriva sa, ca urmare a intervenirii perimării, considerând aplicabile dispozițiile art. 697 cod proc. civ.

În cauza de față, încuviințarea executării silite este obținută în data de 28.11.2013 iar următoarele acte de executare - încheierea nr 825/E/2013, înștiințare către debitor. Adresă înființare poprire - poartă data de 13.01.2014 cele două acte de executare fiind întocmite într-un interval de timp de nici două luni de zile.

A anexat la dosar împuternicire avocațială _____________/02.04.2014.

În drept a invocat art.205, 206, 208 NCPC.

La data de 07.12.2015 intimata M_________ D__________ Regionale și Administrației Publice a formulat întîmpinare, solicitind respingerea contestației la executare ca fiind inadmisibilă, întrucât această instituție nu are calitate procesuală pasiva în prezenta cauză.

A susținut că prin adresa nr. xxxxx/15.10.2015, către B__ I_______ M______ R_____, s-a comunicat faptul că R____ C______ Ș_____, începând cu data de 25.05.2015, deși a fost salariatul acestei instituții a fost detașat la Consiliul Județean O__ – Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, drepturile salariale fiindu-i achitate de această instituție.

A anexat la dosar ordonanța de poprire emisă de către B__ I_______ M______ R_____ în dosarul de executare nr.825/E/2013 și adresa MDRAP nr.xxxxx/15.10.2015, precum și confirmările de transmiterea acesteia prin intermediul poștei și e-mail.

În ședința publică de la 08.12.2015 s-au comunicat întâmpinările formulate de intimatele S.C.R____ I__ S.A. și M_________ D__________ Regionale și Administrației Publice contestatorului R____ C______ Ș_____ prin apărător.

La aceeași dată, 08.12.2015, B____ C_________ Carpatica SA a comunicat instanței că în baza de date a băncii R____ C______ Ș_____ figurează cu conturi curente deschise la BC Carpatica SA – Sucursala Slatina însă nu s-a virat nici o sumă în contul de consemnare al B__ din lipsă de disponibil.

La data de 18.01.2016, contestatorul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de _______________ și M_________ D__________ regionale și Administrației Publice.

În vederea soluționării contestației la executare instanța a solicitat dosarul de executare silită nr. 825/E/2013, iar Biroul Executorului Judecătoresc I_______ M______ R_____ a înaintat dosarul de executare la data de 12.11.2015.

Din verificările efectuate în dosarul de executare nr. 825/E/2013 al B__ I_______ M______ R_____, instanța constă următoarele:

Prin încheierea nr. 1061/28.11.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Calafat, a fost admisă cererea formulată de B__ I_______ M______ R_____ privind pe creditoare _______________ și pe debitorul R____ C______ Ș_____, s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit pentru nevoi personale nr. xxxxxx din 25.03.2008, prin toate formele de executare până la recuperarea integrală a debitului de xxxxx,52 lei și a cheltuielilor de executare silită, creditoarea fiind autorizată să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.

De la data încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Calafat la 28.11.2013 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, nu s-a efectuat nici un act de executare, iar contestatorul R____ C______ Ș_____ a primit la data de 13.01.2014 somația imobiliară, de la data emiterii acestei somații și până la data de 02.10.2015, când i s-a comunicat acestuia înștiințarea ordonanței poprire trecând mai mult de 6 luni fără să fi fost efectuate alte acte de executare.

Potrivit art. 697 C__, în cazul în care creditorul din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept, iar potrivit art. 699 C__, în caz de perimare a executării, se va putea face înăuntrul termenului de prescripție o nouă cerere de executare silită.

Potrivit art. 52 alin. 1 din Legea 188/2000 republicată, executarea silită și celelalte acte de executare se îndeplinesc la cerere, rezultând din acest text de lege, că pentru a efectua orice acte de urmărire, executorul judecătoresc trebuie să fie investit cu o cerere prin care creditorul să-i solicite îndeplinirea actului respectiv, acest fapt nefiind îndeplinit de către creditoare _______________.

Susținerea creditoarei că, întrucât nu i-a fost solicitat de către executorul judecătoresc să întreprindă unele demersuri în vederea continuării executării silite privind pe debitorul R____ C______ Ș_____, acest fapt neputând fi interpretat ca o culpă a creditorului și care să atragă sancțiunea perimării, în sensul art. 697 C__, urmează a fi înlăturată, întrucât creditorul este cel care trebuie să solicite executorului judecătoresc să întreprindă demersuri în vederea continuării executării silite, iar acest fapt nu a fost îndeplinit de creditor.

Tot din dosarul de executare silită nr. 825/E/2013 al B__ I_______ M______ R_____, instanța mai constată că unele acte întocmite de executorul judecătoresc nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu sunt datate, nu s-au întocmit procese verbale și nici nu i-au fost comunicate contestatorului, așa încât acestea nu pot fi avute în vedere în ceea ce privește perimarea, în sensul că aceste acte ar întrerupe acest termen și întrucât mnu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege urmează a fi desființate.

Referitor la calitatea procesuală a Ministerului D__________ Regionale și Administrației Publice, instanța constată lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții, motivat de faptul că deși contestatorul și-a desfășurat activitatea în cadrul acestei instituții din data de 15.04.2015, începând cu data de 25.05.2015, acesta a fost detașat la Consiliul Județean O__ – Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, drepturile salariale ale acestuia fiind achitate de această instituție, iar aceste aspecte au fost comunicate B__ I_______ M______ R_____.

Față de cele de mai sus, urmează ca instanța, în temeiul art. 697 rap. la art. 420 Cod procedură civilă, să constate perimată executarea silită în dosarul de executare nr. 825/E/2013 al B__ I_______ M______ R_____ și să dispună desființarea tuturor actelor de executare silită.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


În baza art. 697 rap. la art. 420 C.P.Civilă.

Constată perimată executarea silită în dosarul de executare silită nr.825/E/2013 al B__ I_______ M______ R_____, solicitată de contestatorul R____ C______ Ș_____, cu domiciliul în B___, __________________.27-27, ___________, _____________, în contradictoriu cu intimatele S.C.R____ I__ S.A. cu sediul în București, ______________________ - Complex Novo Park 3, nr.3, _________________.4, sector 2, B__-G____ Societe Generale S.A. cu sediul în București, _______________________.1-7, sector 1, A____ B___ ROMANIA S.A. cu sediul în București, __________________________.237B, sector 1, B____ C_________ Carpatica S.A. cu sediul în Sibiu, __________________, jud.Sibiu, G______ B___ S.A. cu sediul în București, ______________________, nr.5, _______________.5, sector 2.

Dispune desființarea tuturor actelor de executare.

Sentință cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19.01.2016.




Președinte Grefier

E____ MungiuDaniela M_____







Red.Jud.EM/

Tehnoredactat DM/

9 ex. 19 februarie 2016



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025