Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:084.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1268

Ședința publică de la 25 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ I______

Judecător E_____ B_______

Grefier E____ O______

Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă S.C T____ C______ S.R.L, în insolvență, prin administrator judiciar SIOMAX SPRL Tg-J__, cu sediul în _________________, P+E, Tg. J__, jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr.6706/24.11.2015, pronunțată de Tribunalul D___, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât T_______ P____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în C______, ___________________, ____________________________________ și cu intimatul-intervenient S_________ E______ Termică C______, cu sediul în C______, _____________________________.14, jud. D___, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal; apelanta-reclamantă a solicitat judecarea în lipsă, conform art.411 Cod pr. civ.; intimații nu au depus întâmpinare, după care,

Instanța, luând act de solicitarea apelantei-reclamante de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.

C U R T E A

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr. 6706/24.11.2015, pronunțată de Tribunalul D___, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr.XXXXXXXXXXXX, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta __________________.R.L. (FOSTĂ R.A. TERMOFICARE C______) în insolvență, prin administrator judiciar Siomax SPRL Tg-J__, împotriva pârâtului T_______ P____.

S-a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, formulată de S_________ E______ Termică C______.

S-a reținut că la data de 13.02.2015, reclamanta ____________ C______ a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului T_______ P____ la restituirea sumei de 1985 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în anul 2012, ce reprezintă majorarea coeficienților de ierarhizare, întrucât prin decizia 26/2013 a Curții de Conturi a fost stabilit un prejudiciu ce depășea cheltuielile de personal stabilite de legea bugetului de stat 293/2011..

În cauză, a formulat întâmpinare pârâtul T_______ P____, care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S_________ E______ Termică C______ a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii promovate de reclamanta ____________ și admiterea cererii de intervenție accesorie.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în condițiile plății nedatorate persoanele care se fac vinovate de plata au o răspundere subsidiara iar ele vor suporta acoperirea prejudiciului numai în măsura în care aceasta nu poate fi recuperat de la salariatul beneficiar .

Instanța a respins celelalte apărări formulate de pârât și intervenient privind plata nedatorata sau amnistia fiscala prevăzuta de art 2 din Legea 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice, întrucât plata a fost efectuată în baza unui contract colectiv de muncă ale cărui clauze privind salarizarea au fost negociate.

Amnistia fiscală se aplică personalului bugetar ce a fost salarizat în condițiile art. 1 din Legea 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice, nu și pentru cele efectuate în urma aplicării unui contract colectiv de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ____________________ prin administrator judiciar SIOMAX SPRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul formulat, s-a susținut că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5).

Susține apelanta că instanța de judecată a încălcat principiul nemijlocirii prevăzut de art. 16 din Codul de procedură civilă și principiul privind rolul judecătorului în aflarea adevărului potrivit art. 22 alin 2 din Codul de procedură civilă și că putea să solicite reclamantei și alte înscrisuri în afară de cele aflate la dosarul cauzei, dacă cele din dosar nu erau suficiente pentru lămurirea pricinii.

În condițiile în care în considerentele sale instanța de fond nu expune care sunt elementele de fapt și de drept ce i-au format convingerea, nu precizează raționamentul logic și elementele probatorii avute în vedere la soluția pronunțată, nu se poate urmări șirul logic al deducțiilor și argumentelor ce au format, în concret, convingerea instanței, astfel încât hotărârea apelată este nelegală, impunându-se casarea acesteia, deoarece controlul judiciar nu poate fi efectiv în raport de o astfel de motivare.

Apelanta mai susține că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii (art. 488, pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă), fiind aplicate greșit dispozițiile art. 256 din Codul muncii. Spre deosebire de răspunderea patrimonială propriu-zisă, care se întemeiază pe o faptă săvârșită de angajat cu vinovăție, obligația de restituie are la bază plata lucrului nedatorat, respectiv îmbogățirea fără justă cauză. Prin prevederile art. 256 din Codul muncii este reglementată situația în care fără a fi reținută vinovăția salariatului, acesta este obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit.

Referitor la obligația de restituire a salariatului, apelanta a invocat Decizia Curții Constituționale a României nr. 274/2011 privind neconstituționalitatea art. 256 din Codul Muncii care a stabilit ca, deși prin textul de lege criticat nu se detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire, nici nu se formulează o definiție exactă a noțiunii de „sumă nedatorată", se acoperă însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când fără vinovăție, acesta este obligat să restituie sumele încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, fără a exista o justă cauză. Astfel obligația de restituire a pârâtului privește sume de bani din salarii primite nedatorat, care a avut ca și consecință un prejudiciu adus societății așa cum a fost stabilit prin raportul Curții de Conturi a României care a stat la baza Deciziei nr. 26/2013.

S-a susținut că salariații societății ____________________ au beneficiat de drepturi bănești datorate necuvenit din salarii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 256 din Codul muncii acestea trebuiau recuperate de la beneficiari.

A fost invocată clauza de la art. 48.2 teza ultimă din Contractul colectiv de muncă, încheiat la data de 10.02.2012, pentru tot anul 2012, care precizează că în cazul depășirii fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli, părțile convin să se reducă salariul la toți angajații cu un procent care să asigure încadrarea în acest fond. A arătat că modul de calcul este corect prin aplicarea unui procent aplicat la salariul reclamantului pe anul 2012, rezultând astfel suma necuvenită ca urmare a majorărilor salariale.

Salariatul a beneficiat de tichete de masă conform dispozițiilor art. 93 din Contractul colectiv de muncă.

De asemenea, s-a precizat faptul că la art. 117 din Contractul colectiv de muncă se arată faptul că acesta se aplică de la data de 01.01.2012, iar prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului C______ nr. 154/04.10.2012, privind reorganizarea Regiei Autonome de Termoficare C______ în ____________________, la art. 14 se precizează faptul că personalul Regiei Autonome de Termoficare C______ se preia la data reorganizării în ____________________, în structura organizatorică aprobata prin Hotărârea Consiliului Local nr. 69/2011, cu păstrarea drepturilor salariale aferente. La fila 31 din Contractul Colectiv de Muncă valabil pe 2012, la art. 116 se precizează că neîndeplinirea cu rea credință a prevederilor din prezentul contract colectiv de muncă atrage după sine răspunderea conform legii .

În raport de cele susținute s-a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și reținând cauza spre rejudecarea fondului să se dispună restituirea sumelor salariale încasate necuvenit

În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 466 coroborat cu art. 468 și următoarele Cod procedură civilă.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Apelul este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente :

În ceea ce privește motivul de apel privind nemotivarea hotărârii, Curtea reține că instanța a respins acțiunea, reținând în baza înscrisurilor aflate la dosar, că în speță nu poate fi vorba de sume încasate necuvenit de către pârât cât timp aceste sume au fost încasate în baza unui contract colectiv de muncă ale cărei clauze nu au fost anulate. Nu se poate reține astfel că sentința nu este motivată, cum în mod greșit susține apelanta.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că simpla constatare de către Curtea de Conturi a faptului că reclamanta a depășit cheltuielile cu salariile nu face inoperabile clauzele contractului colectiv de muncă prin care au fost prevăzute creșterile salariale.

În aceste condiții nu este fondată critica apelantei în sensul că instanța de fond a încălcat principul nemijlocirii, ca și principiul privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, pentru că nu a solicitat reclamantei alte înscrisuri în afara celor aflate la dosar.

Principiul nemijlocirii reglementat de art. 16 din Codul de procedură civilă presupune ca toate probele să fie administrate de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește astfel or, în speță, acest lucru s-a întâmplat, nefiind cazul unor probe care nu au fost administrate de către instanța de judecată.

Cât privește încălcarea rolului judecătorului, Curtea reține că potrivit art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Așa cum s-a arătat, instanța de fond a considerat suficiente înscrisurile aflate la dosar, pe baza acestora justificându-și soluția, astfel că nu se poate spune că nu și-a manifestat rolul activ prevăzut de lege, prin faptul că nu a solicitat acte suplimentare.

De altfel dispozițiile art. 254 alin. 6 din Codul de procedură civilă reglementează expres interdicția pentru părți de „a invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”, iar în speța de față sarcina probei aparținea reclamantei, în calitatea sa de angajator, potrivit dispozițiilor art.272 din Codul muncii.

Împrejurarea că prin actele de control ale Curții de Conturi s-a constatat o majorare nejustificată a cheltuielilor de personal, peste nivelul stabilit de legea bugetului de stat, nu împiedică instanța să efectueze verificări cu privire la caracterul pretins nedatorat al sumelor încasate de pârât, știut fiind că efectele lucrului judecat sunt atașate doar unei hotărâri judecătorești pronunțată în contradictoriu cu pârâtul, în sensul dispozițiilor art. 430, 431 Cod proc. civ.

Din perspectiva considerentelor ce succed, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 256 din Codul muncii, reținând că în speță nu poate fi vorba de sume nedatorate încasate necuvenit de către pârât.

Potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Curtea reține că, deși textul nu precizează ce se înțelege prin sintagma „sumă nedatorată”, nu poate fi vorba decât de acele sume încasate de către salariat fără o bază legală, fără un temei legal, fără o justă cauză.

Desigur că nu trebuie să existe o vinovăție a salariatului pentru a fi obligat la restituirea sumelor încasate necuvenit, însă este absolut necesar ca primirea acestor sume să nu aibă niciun temei legal, nicio justă cauză.

În speță, instanța de fond a reținut corect că sumele pretins încasate necuvenit de către pârât, reprezintă parte din salariul acestuia, stabilit în baza unor clauze din contractul colectiv de muncă. Acele clauze din contractul colectiv de muncă nu au fost anulate sau declarate nule de către vreo instanță și nici nu au fost modificate de către părți în alt sens.

Contractul colectiv de muncă reprezintă legea părților și cât timp acesta nu este anulat sau modificat, drepturile primite în baza acestuia nu pot constitui drepturi necuvenite, primite fără o justă cauză.

Deși instanța nu a fost sesizată cu constatarea nulității clauzei prin care au fost majorate salariile angajaților, deci și al pârâtului din cauza de față, este de reținut că prin Legea nr. 293/2011 nu este interzisă majorarea salariilor în unitățile prevăzute de actul normativ, ci unitatea trebuie să procedeze în așa fel încât să nu depășească nivelul cheltuielilor cu salariile realizate în anul precedent.

Cât privește prevederile art. 48.2 teza ultimă, Curtea sesizează că acestea nu conferă sumelor primite de către salariați caracterul de sume primite necuvenit, ci dădeau posibilitatea angajatorului să modifice clauzele prin care au fost stabilite salariile angajaților, în așa fel încât să fie respectate prevederile legale cu privire la încadrarea în plafonul de cheltuieli cu salariile.

Faptul că salariatul a beneficiat de tichete de masă conform art. 93 din contractul colectiv de muncă nu poate constitui nici el un temei pentru admiterea acțiunii reclamantei, pentru aceleași considerente mai înainte expuse. În plus, reclamanta nu a solicitat prin acțiune obligarea pârâtului la plata tichetelor de masă pretins necuvenite, ci doar la creșterile salariale datorate creșterii coeficienților de ierarhizare. Prin urmare, în apel nu se poate solicita mai mult decât s-a solicitat în primă instanță.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința apelată este temeinică și legală, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C T____ C______ S.R.L, în insolvență, prin administrator judiciar SIOMAX SPRL Tg-J__, cu sediul în _________________, P+E, Tg. J__, jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr.6706/24.11.2015, pronunțată de Tribunalul D___, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât T_______ P____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în C______, ___________________, ______________, ____________________ și cu intimatul-intervenient S_________ E______ Termică C______, cu sediul în C______, _____________________________.14, jud. D___, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2016.

Președinte, Judecător,

G_______ I______ E_____ B_______

Grefier,

E____ O______

Red. jud. G. I______

Tehn. E.O.

5 ex./26.02.2016

Jud. fond M. F___