Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2860
Ședința publică de la 25 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R_____ M______ F________
Grefier A__ - M____ P____
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe intimații C_____ B_____ D_____, B___ D______ C________ ȘI T______ V_____ B_____, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că au fost depuse la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură precizări de către contestatoare, după care:
Instanța procedează cu prioritate la verificarea competenței în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă și constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a B___ D______ C________ și T______ V_____ B_____, pe care o unește cu fondul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 258 Cod procedura civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, contestatorul Directia Generala Regionala a Finantelor Publice IAȘI a formulat în contradictoriu cu intimatul C_____ B_____ D_____ si BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC D______ C________ SI T______ V_____, contestație la executare împotriva somatiei nr. 1662/29.08.2013 si a procesului verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din 29.08.2013 emise de BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC D______ C________ SI T______ V_____ și a formelor de executare din cadrul dosarului de executare nr. 1662/2013, solicitând anularea acestora, totodată și suspendarea executării silite.
În motivarea contestației s-a arătat că demersul intimatei este nelegal întrucât s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură. Astfel, creditorul nu a facut dovada faptului ca institutia contestatoare a refuzat punerea in executare a titlului de bunavoie, astfel cum prevad disp. art. 371 alin.1 Cod procedura civila.
In drept, art. 711 si urmatoarele, art. 718 alin.1 Cod procedura civila.
Legal citat, intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC D______ C________ SI T______ V_____ a depus la dosar întâmpinare, invocand exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, iar pe fond, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, pe motiv că s-au respectat toate etapele procedurale ale executării silite prevăzute de Codul de procedură civila.
Analizând exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BIROULUI EXECUTORULUI JUDECATORESC D______ C________ SI T______ V_____, cu prioritate, instanța reține că aceasta este intemeiata, urmand a fi admisa, intrucat executorul judecatoresc nu a dobandit drepturi si obligatii in cadrul raportului obligational creat intre debitor si creditor.
Pe fondul cauzei, conform art. 711 alin (1) Cod procedura civila, Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
In prezenta cauza, se reține că în dosarul de executare nr. 1662/2013 a început executarea silită la solicitarea creditorului C_____ B_____ D_____ în baza titlului executoriu sent.civ 1775/2011 a Tribunalului Iași si Decizia civila nr. 948/20.04.2012 pronuntata de Curtea de Apel Iasi in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, rămasă irevocabilă prin decizia Tribunalului 319/09.11.2011, prin care Directia Generala Regionala a Finantelor Publice IAȘI a fost obligata la plata către creditor C_____ B_____ D_____ a cheltuielilor de judecata in suma de 1504, 30 lei.
Au fost emise procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare pentru 2564,70 lei și somația adresată către DGFP Iași pentru plata sumei de 1504, 30 lei cu titlul de cheltuieli de judecata și a cheltuielilor de executare.
Împrejurarea că după obținerea titlului executoriu creditorul nu s-a adresat debitorului în vederea plății nu reprezintă o cauză de nelegalitate a executării silite cât timp debitorul avea posibilitatea și de altfel obligația de a plăti de bunăvoie, dacă ar fi avut o astfel de intenție, cu atât mai mult cu cât este vorba despre însuși statul român. În jurisprudența CEDO s-a reținut cu titlul special obligația debitorului stat sau instituție de stat de a se conforma hotărârilor judecătorești prin care sunt stabilite creanțe în favoarea unor particulari și că nu este rezonabil ca acești particulari să fie puși în situația de a apela la executarea silită prin organe de executare ( hotărârea Ș_____ împotriva României).
Referitor la Ordinul 2626/2010 invocat de contestatoare, instanța reține că nu este obligația creditorului să depună documentația respectivă sau să furnizeze înscrisurile în forma menționată ca o condiție pentru declanșarea/continuarea executării silite ci debitorul Statul român prin Ministerul Finanțelor pe care îl reprezintă contestatoarea și contestatoarea însăși, obligate să efectueze plata de bună voie în primul rând după cum s-a arătat și apoi silit, trebuie să depună diligențele necesare pe lângă instanța de judecată și/sau executor pentru realizarea formalităților impuse de reglementările lor interne în vederea plății.
Totodata, cu referire la art. 2 al OG 22/2002, instanta constata ca debitorul nu a facut dovada lipsei de fonduri pentru executarea de bunavoie a obligatiei.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice, prevăzut de OG nr. 22/2002, este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. În acest sens, Înalta Curte a statuat că instituția publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bună-voie o hotărâre judecătorească care îi este opozabilă. Or, în speță, instanța a constatat că între momentul la care sentința a devenit executorie și data formulării de către creditor a cererii de executare silită, nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar, în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități nu poate constitui un motiv de scutire a debitoarei de la executarea silită. (Decizia nr. 911 din 5 martie 2013 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect cerere de acordare a unui termen de grație).
Având in vedere aceste considerente, văzând si faptul ca in cauza contestatorul nu a invocat alte motive pentru care executarea silita ar fi nelegala, instanța va respinge ca neintemeiata contestatia si ca lipsita de obiect cererea de suspendare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B___ D______ C________ si T______ V_____ B_____ si respinge contestatia formulata de contestatorul Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi, IAȘI, ________________. 26 in contradictoriu cu intimatul B___ D______ C________ si T______ V_____ B_____, IAȘI, ___________________. 1-3, __________________. DEMISOL, ca fiind introdusă in contradictoriu cu o entitate lipsita de calitate procesuala pasiva.
Respinge contestatia formulata de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi, IAȘI, ________________. 26 in contradictoriu cu intimatul C_____ B_____ D_____, IAȘI, CU DOMICILIU ALES LA C__. AV. CAȚARSCHI I_____, ___________________.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica,azi, 25.02.2014.
Președinte, PENTRU GREFIER
R.M.F. AFLAT IN CO, SEMNEAZA GREFIER SEF,
L. P. F.
RED. TEHN. R.M.F./04.07.2014