Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. xxxxx/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:C______-D_____ I__
GREFIER: G________ D_____ U____
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant I___ I___ și pe pârât ____________________, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 07.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la aceasta dată când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 07.01.2013 înregistrată pe rolul Judecătoriei D___ sub nr. XXXXXXXXXXX reclamantul I___ I___ a chemat în judecată pârâta ____________________, solicitând obligarea pârâtei să –i deblocheze numărul de telefon și să nu plătească suma cerută .
În fapt, se arată că a fost abonatul pârâtei cu două numere de telefoane, iar în data de 26.09.2012 a fost fraudat de suma de 60 euro prin serviciul pre-pay de către o persoana care s-a recomandat că este de la O_____ și care îi știa toate datele de pe actul de identitate, iar de la acea dată i s-a blocat contul la ambele telefoane .
Se arată că a plătit toate serviciile companiei dar nu poate plăti niște servicii de fraudă .
În drept cererea nu a fost motivată .
În susținere s-au depus înscrisuri în copie .
Cererea a fost legal timbrată .
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată arătând că cererea este neîntemeiată întrucât potrivit art. 1.6.2 alin.5 fin TCG clientul poartă întreaga răspundere privind utilizarea cartelei S__, iar acțiunile de reîncărcare a unor carte prepay au fost efectuate de reclamant, iar în ceea ce privește accesul la serviciul O_____, potrivit art. 1.9 alin.5 din TCG, în cazul în care nu achită integrală la scadență contravaloarea facturilor emise de O_____ România, pârât a are dreptul de a suspenda accesul acestuia la servicii până la facturarea integrală a facturii, iar din sumarul de facturi și plăți, rezultă că reclamantul a efectuat doar plăți parțiale a contravalorii facturilor emise și nu și-a respectat obligația de plată integrală a acestora .
Prin sentința civilă nr. 2886/2013 Judecătoria D___, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea judecătoriei Sectorul 1 București .
Cauza a fost înregistrată la judecătoria Sectorul 1 București sub nr. XXXXXXXXXXXXXX .
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 C.p. civ. a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :
Reclamantul a încheiat cu pârâta contractul de telefonie mobilă nr. xxxxxxxx/08.01.2011, înregistrând facturi restante în cuantum de 377 lei .
Potrivit facturii nr.JAFxxxxxxxxx/12.10.2012 în cuantum de 181,55 lei, suma de 123,38 lei reprezintă reîncărcare prepay, iar potrivit facturii nr.JAFxxxxxxxxx/12.10.2012 în cuantum de 172,03 lei suma de 123,38 lei reprezintă reîncărcare prepay .
Potrivit art. 1.6.2 alin.5 din Termenii și Condițiile generale clientul poartă întreaga răspundere privind utilizarea cartelei S__, indiferent de utilizatorul final al acesteia și indiferent de tipul terminalului folosit împreună cu cartela S__ .
Iar potrivit art. 1.9 alin.5 din Termenii și Condițiile generale, O_____ România are dreptul de a suspenda accesul clientului la Servicii până la data integrală a facturii .
Prin raportare la disp. art. 969 cod civil și la prevederile art. 1.6.2 alin.5 din Termenii și Condițiile Generale ale contractului intervenit între părți, pârâta nu este răspunzătoare de modul de utilizare a cartelei S__ de către reclamant .
În acest sens cererea reclamantului de a se constata că nu datorează pârâtei contravaloarea reîncărcării prepay este neîntemeiată .
Totodată instanța, reținând că reclamantul a înregistrat întârzieri la plata facturilor în cuantum de 377 lei, prin raportare la art. 969 cod civil și la prevederile art. 1.9 alin.5 din Termenii și Condițiile generale ale contractului intervenit între părți, găsește cererea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtei la deblocarea accesului la serviciul de telefonie mobilă ca fiind neîntemeiată .
Prin urmare, față de considerentele mai sus prezentate, instanța va respinge acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul I___ I___ cu domiciliul în D___, ______________________________. F2, _____________, județul Hunedoara în contradictoriu cu pârâta ____________________ cu sediul în sector 1, București, _________________________. 51, ________________ obiect obligație de a face, ca fiind neîntemeiată .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C______-D_____ IONGEORGIANA D_____ U____
Red. Jud. CDI/22.11.2013/2 ex