R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR. 2984
Ședința publică din data de 21 Octombrie 2015
PREȘEDINTE - C_____-A____ M_________
JUDECĂTOR - G_______ M____
GREFIER - M_______ - D______ B_____
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - contestator C_____ C_______ C______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Ploiești, _____________________, _______________, _____________, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4508/06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în Ploiești, _____________________. 22, județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 500,00 lei, conform chitanței ________ nr. xxxxxx/29.06.2015, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-contestator reprezentat de avocat S___ E____, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul apelantului-contestator depune la dosar practică judiciară și, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului declarat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului declarat.
Apărătorul apelantului-contestator, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, arătând că ANAF nu a formulat obiectivul, iar măsurile asiguratorii au fost dispuse înainte de emiterea deciziei de impunere, care a fost întocmită în mod nelegal. Susține că nu se impunea ca aceste măsuri asiguratorii să fie luate împotriva apelantului-contestator, acesta fiind de bună-credință și nu au existat motive.
Tribunalul ia act de susținerile părții prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
T R I B U N A L U L
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data 29.04.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, contestatorul C_____ C_______ C______ a chemat în judecată pe intimata Administrația Județeana a Finanțelor Publice Prahova, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr. 2128/31.03.2014 emisa de intimata.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că intimata nu a respectat normele procedurale în ceea ce privește începerea executării silite prin instituirea măsurilor asigurătorii asupra conturilor sale bancare pentru datoriile unei societăți la care este asociat.
A mai arătat contestatorul ca nu s-au respectat dispozițiile Ordinului ANAF nr.127/2014 cu privire la aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare întrucât împotriva sa nu s-a emis nicio decizie pentru atragerea răspunderii solidare pentru datoriile societății Priam Men SRL.
A mai învederat contestatorul că acesta nu a fost implicat in administrarea societății.
În drept, au fost invocate prevederile art.129 al.11, art.172, art.173 din OG nr.92/2003, Ordinul ANAF nr.127/29.01.2014, art.711-714 din C.pr.civilă.
În probațiune, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 8-17, 26-32).
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiata.
Astfel, intimata a arătat ca debitorul contestator a manifestat dezinteres total în relația cu organele fiscale și cu rea credință nu a efectuat plata obligațiilor fiscale și nu a solicitat deschiderea procedurii de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006, iar în conformitate cu art.27 al.2 litera c și d din OG nr.92/2003 sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii solidare a contestatorului pentru societatea Priam Men SRL.
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare reiterând admiterea contestației și invocând lipsa justificării de către intimată a instituirii măsurii asiguratorii.
La data de 17.12.2014 intimata a depus dosarul de executare solicitat de instanța.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 4508/06.04.2015, Judecătoria Ploiești a respins contestația la executare formulată de contestatorul C_____ C_______ C______, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, in fapt, prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 31.03.2014 înregistrată sub nr.2128/31.03.2014, s-a luat măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare – în motivarea acestei decizii precizându-se faptul că s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, averea.
Prima instanță a mai reținut că potrivit art. 129 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, măsurile asigurătorii se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente, organele fiscale fiind abilitate de legiuitor să dispună aceste măsuri sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, numai atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar alin. 3 din acest articol stabilește posibilitatea luării acestor măsuri și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.
De asemenea, în data de 22.07.2014 intimata, ca urmare a declarării insolvabilității debitorului ________________, a emis decizia nr.xxxxxx de angajare a răspunderii solidare a contestatorului pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului ________________, decizie comunicata contestatorului la data de 30.07.2014 (fila 62 la dosar fond) – reținându-se că în drept, potrivit art.27 al.2 lit.d din OG nr.92/2003, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului insolvabil răspund solidar administratorii sau orice alte persoane care cu rea-credință au determinat nedeclararea și achitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
S-a mai reținut că în data de 08.09.2014 a fost emis titlul executoriu nr.xxxxxx/08.09.2014 având la baza decizia sus precizată - astfel că, instanța de fond a apreciat că nu poate fi primită apărarea contestatorului privind lipsa unei decizii de atragere a răspunderii solidare.
Prima instanță a mai reținut că măsura de instituire a măsurilor asigurătorii a fost luată înainte de emiterea titlului de creanță, urmare a referatului justificativ întocmit în cauză (fila 71 la dosar fond).
Cu privire la lipsa pericolului de sustragere invocat de contestator, instanța de fond a reținut că aprecierea acestui pericol, nefiind restricționată prin criterii legale limitative, poate avea în vedere o multitudine de aspecte obiective și certe, pe care organul de control fiscal le-a avut in vedere - în cauză, judecătorul fondului reținând că organul fiscal a avut în vedere criterii obiective, respectiv conduita contestatorului în calitate de administrator/asociat al societății debitoare.
De asemenea, prima instanță a apreciat că raportul întocmit de către lichidatorul judiciar cu privire la cauzele insolventei societății Priam Men nu este de natură să înlăture cele reținute de către organul fiscal în justificarea instituirii masurilor asiguratorii.
Față de cele reținute, instanța de fond a apreciat că intimata a emis în mod legal decizia contestată, astfel că a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 4508/06.04.2015 a declarat apel contestatorul C_____ C_______ C______.
În motivare, s-a arătat că AJFP Prahova a menționat faptul că s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire ori să își ascundă ori să își risipească patrimoniul - însă deși face o astfel de susținere la modul general, nu înțelege să arate care sunt faptele sau măcar indiciile concrete care să fi dus la o astfel de concluzie și nu probează în niciun fel aceste ipoteze.
Apelantul-contestator a precizat că față de o astfel de conduită s-a pronunțat în mod clar Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 27.03.2014, prin Decizia nr. 1587/2014, arătând că " organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile, precum și reaua-credința a persoanei obligate în solidar - în aceeași măsură aplicându-se și față de luarea oricăror măsuri asigurătorii, organul fiscal fiind ținut să demonstreze clar și obiectiv în ce constă și din ce rezultă în speță pericolul iminent de a se sustrage de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau de a prejudicia bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, astfel cum prevede și textul de lege, care arată că intimata era obligată să efectueze în acest sens o analiză.
De asemenea, se mai învederează că instanța de fond, la soluționarea contestației, nu a avut in vedere procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, punctul 5.1.1., nu a procedat la analiza dosarului fiscal, a situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, nu a dovedit că ar exista informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă, dispunând luarea măsurilor asigurătorii fără nici un motiv întemeiat.
A mai arătat apelantul că, astfel cum constant a statuat practica, inclusiv ICVCJ, aprecierea pericolului iminent nu este subiectivă, ci trebuie justificată, însă în speță organul fiscal nu a avut niciun temei legal pentru a justifica această măsură, cu atât mai mult cu cât această măsură este una subsidiară față de alte măsuri asigurătorii aflate la dispoziția organului fiscal de control – iar instanța de fond nu face nicio referire la probatorii, nu ia în considerare buna credință dovedită inclusiv prin răspunsul la Notificarea nr. 1504 emisa de către intimata și de asemenea, nu se face referire la soluția pronunțată în dosarul de insolvență nr. XXXXXXXXXXXXX/al, prin care instanța a respins cererea intimatei de atragere a răspunderii patrimoniale față de administratorii statutari, ca neîntemeiată.
Apelantul-contestator a mai susținut că instanța de fond nu a luat, de asemenea, în considerare și nu a făcut niciun fel de referire nici asupra faptului ca în Raportul asupra cauzelor insolventei societății, întocmit de către lichidatorul judiciar numit de către judecătorul sindic, nu au fost identificat persoane culpabile de _____________________________ SRL in insolvență - rapoarte ce nu au fost contestate de către intimata pe parcursul desfășurării procedurii de faliment, deși intimata avea la îndemână aceste instrumente juridice de care nu a înțeles să uzeze.
La data de 20.07.2015 intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat si menținerea sentinței civile nr. 4508/06.04.2015 pronunțata de instanța de fond ca fiind temeinica si motivata pe larg de aceasta in considerente.
Astfel, s-a arătat că, la data de 31.03.2014, prin decizia de instituire a masurilor asigurătorii emisa de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, in temeiul art.129 alin.4 din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata, la contestatorul C_____ C_______ C______ s-au estimat obligații de plată în solidar cu debitorul aflat în insolvabilitate Societatea Priam Men SRL, întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul – iar în vederea aducerii la îndeplinire a masurilor asigurătorii care au devenit executorii în condițiile legii, organele de executare au emis poprire asiguratorie asupra disponibilităților bănești.
Intimata a mai arătat că motivele pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii sunt date de faptul ca apelantul C_____ C_______ C______ a manifestat dezinteres total in relația cu organele fiscale, cu rea credința nu a efectuat plata obligațiilor fiscale și nu a solicitat deschiderea procedurii de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006. Astfel, potrivit dispozițiilor art.27 alin.2 litera c și d din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii solidare a contribuabilului C_____ C_______ C______ pentru debitorul Societatea Priam Men SRL.
F___ de cele prezentate, intimata a considerat că sunt îndeplinite dispozițiile art.129 din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală pentru instituirea măsurilor asigurătorii instituite prin decizia nr. 2128/31.03.2014 și prevederile art. 27 alin.2 lit.c și d și art.28 din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala și în concluzie, organele fiscale în mod corect și legal au procedat la emiterea popririi asiguratorie asupra disponibilităților bănești - pentru considerentele de mai sus, intimata solicitând respingerea apelului formulat și menținerea sentinței civile nr.4508/06.04.2015 pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
In drept, au fost invocate prevederile din O.G. nr. 92/2003 ( R ) privind Codul de Procedură Fiscală și dispozițiile art.470 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de aspectele invocate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Apelantul-contestator a criticat sentința instanței de fond, arătând că aceasta nu a avut în vedere procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de OG nr.92/2003 și nu a procedat la analiza dosarului fiscal, nefăcând nicio referire la probatoriile apelantului și nici la soluția pronunțată în dosarul de insolvență nr.XXXXXXXXXXXXX/a1 prin care instanța a respins cererea intimatei de atragere a răspunderii patrimoniale față de administratorii statutari.
Analizând considerentele sentinței instanței de fond, prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul constată că aceste motive apar ca fiind fondate în condițiile în care nu rezultă într-adevăr că prima instanță ar fi avut în vedere toate înscrisurile prezentate și ar fi aplicat în mod corespunzător prevederile legale instituite prin OG nr.92/2003 cu privire la datele speței.
Astfel, prima instanță și-a motivat în mod succint soluția de respingere a contestației la executare formulată de apelantul contestator reținând că la data de 22.07.2014 intimata a emis decizia nr.xxxxxx de angajare a răspunderii solidare a contestatorului pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului ________________, reținând totodată că potrivit art.27 alin.2 lit.d din OG nr.92/2003, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului insolvabil răspund solidar administratorii sau orice alte persoane care cu rea credință au determinat nedeclararea și achitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Or, sub acest aspect, tribunalul constată că instanța de fond a ignorat în mod nejustificat invocarea de către contestator a lipsei culpei sale, precum și soluția de respingere pronunțată de Tribunalul Prahova Secția a II-a Civilă, față de cererea ANAF de instituire a răspunderii patrimoniale a administratorilor societății pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX/a1.
În acest sens, se constată că prin sentința nr.325/24.03.2013 -pronunțată deci anterior soluționării de către prima instanță a contestației la executare ce formează obiectul prezentei cauze și invocată de contestator în apărarea sa în fața instanței de fond – s-a respins acțiunea formulată de reclamanta AJFP Prahova având ca obiect cererea de atragere a răspunderii patrimonială a pârâților C_____ C_______ C______ și O____ L________, administratori ai ________________, pentru pasivul neacoperit al societății debitoare în sumă de 24.644,23 lei.
În motivarea sentinței menționate, s-a reținut că din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență pentru debitoarea ________________, conform și concluziilor lichidatorului judiciar s-a constatat că în cauză nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care una din cauzele care au dus la starea de insolvență se datorează faptului că în aceeași localitate sunt deschise mai multe societăți care vând aceleași produse, iar puterea de cumpărare în localitatea respectivă este foarte scăzută, fiind o zonă cu foarte mulți șomeri, astfel că urmare a dificultăților financiare și scăderii cifrei de afaceri, administratorul debitoarei a dispus restrângerea activității pentru a preîntâmpina colapsul financiar, însă aceste măsuri nu au fost suficiente, astfel că debitoarea a cerut deschiderea procedurii de insolvență.
S-a constatat, astfel de către instanță că starea de insolvență a fost determinată de cauze comerciale agravate de criza economică ce a condus la imposibilitatea debitoarei de a-și achita datoriile acumulate, constatându-se totodată că nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptul că pârâții, inclusiv contestatorul ar fi dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Constatând deci că în cauză nu se poate reține reaua credință și culpa contestatorului apelant de față, tribunalul a respins cererea de atragere patrimonială a acestuia – împrejurare față de care se constată totodată și netemeinicia emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr.2128/31.03.2014 de către intimată, decizie a cărei desființare în totalitate s-a cerut prin prezenta contestație la executare.
Tribunalul, constată, totodată că în fața instanței de fond apelantul contestator a invocat în mod repetat lipsa culpei și a relei credințe reținute în sarcina sa, precum și faptul că luarea oricăror măsuri asiguratorii trebuia justificată clar de organul fiscal care era ținut să demonstreze în mod obiectiv în ce constă și din ce rezultă în speță pericolul iminent de a se sustrage de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau de a prejudicia bugetul prin ascunderea sau risipirea patrimoniului.
Ori, toate aceste aspecte au fost practic ignorate de prima instanță, care s-a limitat la a reține, cu privire la lipsa pericolului de sustragere invocată de contestator, că aprecierea acestui pericol, nefiind restricționată prin criteriile limitative , poate avea în vedere o multitudine de aspecte obiective și certe pe care a considerat că organul fiscal le-a avut în vedere – fără a face însă nicio referire concretă la vreunul din aceste criterii obiective și nici la modalitatea în care conduita contestatorului în calitate de administrator ar fi justificat instituirea măsurilor asiguratorii contestate.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va admite contestația la executare formulată în cauză și va anula decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2128 din 31.03.2014 emisă de intimată.
De asemenea, în temeiul art. 453 N. c.pr.civ., va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul - contestator C_____ C_______ C______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Ploiești, _____________________, _______________, _____________, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4508/06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în Ploiești, _____________________. 22, județ Prahova.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite contestația.
Anulează decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2128 din 31.03.2014 emisă de intimată.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2015.
PreședinteJudecător
M_________ C_____ A____ M____ G_______
Grefier
B_____ M_______ D______
Operator date cu caracter personal 5595
Red. MCA/tehnored.C.I.
Ex.4/10.02.2016
Jud. fond: N______ D______ G________
Dos. fond: XXXXXXXXXXXXXX