Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
SENTINȚA PENALĂ nr.1220
Ședința publică de la 16 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D___ D______ C________
Grefier I____ P______ G______
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B____ P____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești
S-a luat în examinare propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Găești pentru condamnatul T_____ V_______ V_____, fiul lui G_______ și F______, născut la data de 17.12.1984, CNP xxxxxxxxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul condamnat, T_____ V_______ V_____, fiind asistat de avocat din oficiu A_____ C_____ care substituie pe avocat L____ D______.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu petentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare și a măsurilor dispuse de instanță, precizând că Penitenciarul Găești, cu adresa nr. xxxxx din data de 14.07.2015, a înaintat procesul verbal nr. 582 din data de 14.07.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și o caracterizare a condamnatului pe parcursul executării pedepsei, după care:
La interpelarea instanței petentul condamnat arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și dorește să ia legătura cu acesta.
Instanța, în ședință publică, permite ca petentul condamnat să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Avocat A_____ C_____, pentru petent, solicită instanței admiterea probei cu înscrisuri.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune admiterii probei cu înscrisuri solicitată de petent prin avocat.
Instanța apreciază proba cu înscrisuri solicitată de petent prin apărător ca fiind utilă cauzei și încuviințează proba.
Avocat A_____ C_____ pentru petent, depune la dosarul cauzei un borderou cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat, având în vedere actele depuse la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat A_____ C_____ pentru petent, solicită instanței admiterea cererii, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, petentul condamnat a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu are nici o sancțiune, are recompense, și a participat la programe educaționale și activități lucrative..
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii acesta a fost condamnat pentru fapte destul de grave, cu obligarea acestuia la cheltuielile judiciare
Instanța acordă ultimul cuvânt petentului condamnat.
Petentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată că:
Pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat sesizarea Penitenciarului Găești cu privire la liberarea condiționată a condamnatului mai sus precizat, fiind atașate în acest sens procesul verbal nr. 582 din data de 14.07.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, prin care se propune liberarea condiționată a petentului și caracterizarea condamnatului pe parcursul executării pedepsei.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată că:
Potrivit dispozițiilor art. 59 Cod penal anterior, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei – în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, la calculul fracțiunii avându-se în vedere partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, fără ca liberarea să poată fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei.
Instanța, va examina cererea prin prisma dispozițiilor vechiului Cod penal si nu ale noului Cod penal, întrucât petentul este condamnat definitiv anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, iar dispozițiile anterioare îi sunt mai favorabile.
Astfel, dispozițiile art.100 alin.1 lit. b și c Noul Cod penal adaugă, în raport cu dispozițiile art.59 Vechiul Cod penal, condiții suplimentare pentru acordarea liberării, referitoare la regimul de executare și achitarea obligațiilor civile din hotărârea de condamnare. De aceea se vor avea în vedere prevederile vechiului Cod penal.
În prezenta cauză, instanța observă că petentul condamnat a executat fracțiunea necesară pentru a putea beneficia de liberare condiționată, însa cerințele art. 59 Cod penal anterior trebuie îndeplinite cumulativ.
Petentul se află la prima analiză a situației sale de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Pe parcursul executării pedepsei, petentul condamnat a participat la programe educaționale/sociale/psihologice, a desfășurat activități lucrative și are câștigate 49 zile ca urmare a muncii prestate.
Din caracterizarea depusă la dosar reiese că petentul a avut un comportament apreciat ca fiind „corespunzător, constant pozitiv” față de personal și față de colegii săi, a fost recompensat de 14 ori, nu a fost niciodată sancționat disciplinar.
În opinia instanței, aceste elemente care îl caracterizează pe condamnat în mod favorabil reprezintă dovezi temeinice de îndreptare, în accepțiunea art. 59 Cod penal anterior.
Conform art. 59 alin. 4 Cod penal anterior, la aprecierea asupra oportunității acordării liberării condiționate, instanța va avea în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul. Astfel, raportat la durata totală a pedepsei și la fracțiunea deja executată, instanța consideră că este justă opinia Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate care arată că petentul condamnat poate beneficia de liberare condiționată, întrucât a dat suficiente dovezi temeinice de îndreptare.
Instanța, reținând aceste împrejurări, consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 și următoarele Cod penal anterior, atât cu privire la fracțiunea de pedeapsă executată, cât și cu privire la comportarea condamnatului la locul de deținere.
Constatând că petentul condamnat, pe parcursul executării fracțiunii de pedeapsă, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, instanța apreciază că deținerea în continuare a acestuia nu mai este necesară, timpul în care a fost privat de libertate fiind suficient pentru ca scopul preventiv, educativ și sancționator al pedepsei să fie îndeplinit.
Față de aceste aspecte, în baza art. 587 Cod procedură penală și a art. 59 Cod penal anterior, instanța urmează a dispune liberarea condiționată a condamnatului, înainte de executarea în întregime a pedepsei.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Calea de atac împotriva prezentei sentințe penale este contestația, în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 587 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 59 Cod penal (1969) și art. 5 Cod penal (2009):
Admite propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Găești pentru condamnatul T_____ V_______ V_____, fiul lui G_______ și F______, născut la data de 17.12.1984, CNP xxxxxxxxxxxxx.
Dispune liberarea condiționată a condamnatului T_____ V_______ V_____ de sub puterea mandatului nr. 487/2013 emis de Tribunal Dâmbovița, în baza sentinței penale nr. 258/2012, dacă nu este reținut sau arestat în alte cauze.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală:
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, L____ D______, în cuantum de 130 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie ________ nr. 3758/2015, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 587 alin. 3 Cod procedură penală:
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C________ D___ D______ G______ I____ P______
Red/tehn.red.CDD/2 ex/21.07.2015/ODCP 8529