Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA AIUD

JUDEȚUL A___

SENTINȚA PENALĂ Nr. 358/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D____ C_______ E____

Grefier M____ C_______

P________ de pe lângă Judecătoria Aiud a fost reprezentat în ședința publică din data de 04.03.2015 de D_____ C_____ - procuror.

Pe rol se află pronunțarea în cauza penală privind pe parte vătămată M______ T___ D_____ P___ REPREZENTANTUL LEGAL T___ M____ M_______ și pe inculpat L___________ A_______, având ca obiect abandonul de familie (art.378 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 04.03.2015 care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față reține următoarele:

P___ rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud nr. 1149/P/2013, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 30.04.2014, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost trimis în judecată inculpatul L___________ A_______, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută și pedepsită de art. 378 alin.1 lit. b Cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reținut în fapt că acesta a fost căsătorit cu numita T___ M____ M_______, începând cu data de 15.09.2007 și până la data de 03.09.2012 iar în urma căsătoriei a rezultat minorul T___ D_____, născut în data de 27.11.2011, care a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale. Inculpatul a fost obligat la întreținere în favoarea minorului, în natură, reprezentând contravaloarea sumei de 175 lei lunar, începând cu data de 18.07.2012 și până la majoratul acestuia, prin sentința civilă 1190/2012 a Judecătoriei Aiud, executorie la data de 03.09.2012. Deși a avut cunoștință de existența sentinței judecătorești, în perioada septembrie 2012-martie 2014, inculpatul nu a îndeplinit obligația de întreținere față de minorul T___ D_____, nici în natură și nici prin plata vreunei sume de bani, acumulând o restanță în cuantum de 3.325 lei.

Din verificările efectuate în cauză rezultă că inculpatul nu a fost arestat, bolnav sau în altă situație de indisponibilitate de a munci, nu a figurat nici ca șomer sau persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. În același timp, s-a stabilit că inculpatul este plecat din cursul lunii septembrie 2013 la muncă în localitatea Saragoza.

Situația de fapt astfel prezentată în rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarația reprezentantului legal al persoanei vătămate minore- T___ M____ M_______, declarația inculpatului L___________ A_______, declarația martorului T___ I____, declarația martorei H_____ M________, sentința civilă nr. 1190/03.09.2012 a Judecătoriei Aiud, Adresă emisă de Primăria Municipiului Aiud, Înscris emis de Ministerul Ocupării Forței de Muncă și Asigurării Sociale- Serviciul Public de Ocupare a Forței de Muncă a Statului- Direcția Provincială Zaragoza Spania, proces-verbale de verificare a bazelor de date ANP și IGPR, proces-verbal din care rezultă că inculpatul este plecat în Spania din luna septembrie 2013.

Inculpatul legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii T___ I____ (f.58), H_____ M________ (f.59), precum și reprezentanta legală a minorului T___ M____ M_______ (f.57).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, inculpatul L___________ A_______ a fost căsătorit cu numita T___ M____ M_______ până la data de 03.09.2012, dată la care căsătoria a fost desfăcută prin divorț (f. 29- 32 dos. u.p.). Din căsătorie a rezultat minorul T___ D_____, născut la data de 27.11.2011. P___ sentința civilă nr. 1190/03.09.2012 a Judecătoriei Aiud, definitivă prin neapelare la data de 16.11.2012, a fost obligat inculpatul la prestarea de întreținere, în natură, în favoarea minorului T___ D_____, reprezentând contravaloarea sumei de 175 lei lunar, începând cu data de 18.07.2012 și până la majoratul acestuia. (f. 29-32 d.u.p.)

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, în cuprinsul declarației de la fila 19-d.u.p., arătând că a luat cunoștință de sentința civilă nr. 1190/2012 și de faptul că prin aceasta este obligat la plata sumei de 175 lei lunar, în favoarea minorului T___ D_____, începând cu data de 18.07.2012 și până la majoratul minorului. Acesta a arătat că nu a achitat această sumă începând cu luna iulie 2012. (f. 19 d.u.p.)

Instanța reține că depozițiile inculpatului se coroborează cu întreg probatoriul administrat în cauză.

Astfel, potrivit declarațiilor reprezentantei legale a persoanei vătămate minore, T___ M____ M_______, inculpatul nu și-a îndeplinit obligația de întreținere în favoarea fiului său minor, stabilită prin sentința civilă nr. 1190/2012 a Judecătoriei Aiud, în perioada septembrie 2012-martie 2014. (f. 8 d.u.p.) În cursul judecății aceasta a arătat că inculpatul nu a mai achitat pensie de întreținere în favoarea fiului lor minor, începând cu luna septembrie 2012, achitând doar suma de 100 euro în cursul lunii iulie 2014. (f. 57)

Martorul T___ I____, a declarat că fiica sa, T___ M____ M_______ a fost căsătorită cu inculpatul până în luna septembrie 2012. În urma căsătoriei a rezultat minorul T___ D_____, care a fost încredințat numitei T___ M____ M_______ prin sentința civilă nr. 1190/2012 iar inculpatul a fost obligat prin acea sentință la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului T___ D_____ în cuantum de 175 lei lunar. Martorul arată că fiica sa T___ M____ M_______ locuiește la el în apartament și cunoaște faptul că inculpatul nu a mai achitat nicio sumă de bani în favoarea minorului, începând cu luna septembrie 2012 și până în prezent. (f. 23 d.u.p.) În faza de judecată, martorul a declarat că în ultimii doi ani inculpatul nu a mai căutat-o pe fiica sa și pe nepotul său iar fiica sa îl crește singură pe minorul T___ D_____. Martorul a mai arătat că inculpatul nu a trimis bani sau bunuri pentru creșterea minorului. (f. 58)

Martora H_____ M________, a arătat că este vecina cu familia numitei T___ M____ M_______. În urma divorțului dintre numita T___ M____ M_______ și inculpat, minorul T___ D_____ a fost încredințat mamei sale, T___ M____ M_______, spre creștere și educare. Martora a mai declarat că inculpatul nu a mai achitat nicio sumă de bani în favoarea minorului, începând cu luna septembrie 2012 și până în prezent. (f. 25 d.u.p) Martora a reluat aceste aspecte și în cuprinsul declarației date de aceasta în cursul judecății. (f.59)

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la filele 33-41 d.u.p, rezultă că inculpatul nu a fost în evidențele AJOFM A___, ca fiind în căutarea unui loc de muncă. De asemenea, inculpatul nu a figurat ca titular al vreunei intreprinderi individuale, asociat sau administrator al vreunei societăți comerciale și nici nu a fost beneficiar de ajutor pentru șomaj.

De asemenea, inculpatul este plecat din luna septembrie 2013 la muncă în Spania. (f. 10 d.u.p)

În drept, fapta inculpatului L___________ A_______, care în perioada Septembrie 2012-martie 2014 nu a și-a îndeplinit, cu rea credință, obligația de întreținere stabilită și pe cale judecătorească prin sentința civilă nr. 1190/03.09.2012 a Judecătoriei Aiud, în favoarea minorului T___ D_____, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie, prevăzută și pedepsită de art. 305 alin.1 lit. b) Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii, instanța reține că elementul material al acesteia constă într-o inacțiune, și anume neîndeplinirea obligației de întreținere stabilite de lege.

Având în vedere că, din probatoriul astfel cum a fost analizat în considerentele ce preced rezultă, fără îndoială, împrejurarea că, pe de o parte, obligația de întreținere la care a fost obligat inculpatul în favoarea minorului T___ D_____, este instituită prin lege, fiind stabilită inclusiv pe cale judecătorească, iar pe de altă parte, că nu a fost îndeplinită această obligație în perioada septembrie 2012 –martie 2014, instanța reține că sunt îndeplinite și cerințele esențiale, atașate elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

De asemenea, având în vedere vârsta fragedă a minorului– 4 ani, instanța reține că aceasta se află într-o incapacitate prezumată de a obține venituri proprii în vederea întreținerii sale.

Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege și relațiile sociale referitoare la acestea, respectiv relațiile sociale care privesc familia din punctul de vedere al creșterii și educării minorilor și, în special, al legăturilor personale și patrimoniale dintre copii și părinții acestora. Reținând, așadar, că persoana vătămată este minor, având vârsta de 4 ani, având dreptul la întreținere de la tatăl său, obligație al cărei rol, stabilit de principiile prevăzute în Codul civil, este să îi asigure copilului condițiile necesare creșterii și educării sale corespunzătoare vârstei, prin neexecutarea acestei obligații este evident că s-a realizat urmarea imediată a infracțiunii, aceea a creării unei stări de pericol pentru normala dezvoltare a copilului.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind o infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții acestora, cu atât mai mult cu cât dragostea părintească, afecțiunea dintre copii și părinți, precum și respectul și grija pe care le poartă unii față de ceilalți se dezvoltă de-a lungul timpului și se păstrează, în mod firesc, pentru toată viața.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei. Astfel, neexecutând obligația de întreținere în cuantumul stabilit, inculpatul a prevăzut și urmărit posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la viața de familie, precum și pentru valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora a fost cercetat în cauză. În varianta prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. b C.pen., legiuitorul folosește pentru caracterizarea poziției psihice a făptuitorului expresia „cu rea credință”, ceea ce are în vedere ca o cerință esențială pentru existența intenției – directe sau indirecte – posibilitatea făptuitorului de a îndeplini obligația de întreținere pe care însă nu și-o îndeplinește, el având cunoștință de obligația stabilită în sarcina sa și acceptând sau chiar urmărind posibilitatea afectării dezvoltării și creșterii minorului prin neexecutare. Din probele administrate, instanța reține că inculpatului nu i-au lipsit resursele financiare care să-i permită să-și achite măcar în parte, dacă nu integral, obligația de întreținere, ci dimpotrivă acesta a refuzat constant plata pensiei de întreținere în perioada septembrie 2012 –martie 2014, împrejurare ce denotă un dezinteres manifest față de copilul său. Mai mult, inculpatul este plecat la muncă în Spania încă din luna septembrie 2013. Faptul că din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar în cursul urmăririi penale rezultă lipsa unui loc de muncă stabil, aceste aspecte nu pot transforma reaua credință în bună credință, astfel încât să fie generate piedici de ordin obiectiv în executarea obligației de întreținere. Faptul de a-și neglija o perioadă atât de mare de timp propriul copil, aflat la o vârstă fragedă, punându-l în imposibilitatea de a se dezvolta corespunzător vârstei sale, nu poate fi justificat.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 52 C.pen. 1969, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. 1969 raportate în prezenta cauză, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța reține următoarele: gradul ridicat de pericol social concret al faptei, având în vedere că inculpatul nu și-a îndeplinit obligația de întreținere în cuantumul stabilit prin hotărârea judecătorească, periclitând, astfel, nu numai posibilitatea mamei de a-și exercita în concret drepturile părintești referitoare la creșterea, educarea, pregătirea profesională ulterioară, dar mai ales dezvoltarea emoțională și afectivă echilibrată a minorului, încălcând, așadar, nu numai drepturile părintești ale mamei persoanei vătămate, cât mai ales interesul superior al copilului de a crește și a se dezvolta corespunzător nevoilor specifice vârstei sale, pentru asigurarea unei vieți echilibrate și armonioase.

Instanța mai reține și faptul că inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, manifestând un total dezinteres față de prezenta cauză.

Un aspect important în individualizarea pedepsei îl constituie, în opinia instanței, faptul că intențiile inculpatului de reparare a prejudiciului produs au rămas la nivel declarativ.

Pe de altă parte, potrivit fișei de cazier și documentelor existente la dosarul cauzei, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. (f. 25)

În consecință, având în vedere toate criteriile analizate mai sus, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. 2 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul L___________ A_______ (fiul lui A_______ și O_____, născut la data de 12.09.1982 în mun. Aiud, jud. A___,divorțat, studii de școală profesională, fără ocupație, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în mun. Aiud, __________________________, jud. A___, cu reședința în Spania, localitatea Saragoza, ______________________, ____________ xxxxxxxxxxxxx) la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 alin. 1 lit. b C.pen. 2009, cu aplicarea art. 5 C.pen.

Având în vedere că la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare noile dispoziții ale Codului penal, instanța trebuie să facă aplicarea legii mai favorabile conform dispozițiilor art. 5 Cod penal.

Potrivit art. 5 al. (1) Cod penal, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

În cauză sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea incidenței acestei dispoziții legale, având în vedere că: succesiunea de legi penale a intervenit între momentul comiterii faptei și momentul judecării definitive; fiecare dintre legile succesive incriminează fapta săvârșită și o sancționează diferit.

În vederea determinării legii penale mai favorabile, instanța va proceda la compararea reglementărilor incidente în cauză, din perspectiva ambelor legi care incriminează faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv prevederile art. 305 alin 1 lit. b Cod penal din 1969 precum și prevederile art. 378 alin. 1 lit. b Cod penal, pentru a putea aplica o pedeapsă legală inculpatului și pentru a determina în mod global aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul celor exprimate prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014.

Astfel într-o primă etapă, va compara instanța, limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare a faptelor săvârșite potrivit Cod penal din 1969 și potrivit Codului penal, constatând că infracțiunea de abandon de familie reglementată prin dispozițiile art. 305 alin. 1 lit.b Cod penal din 1969, are corespondent în prevederile art. 378 alin. 1 lit. b Cod penal; în ce privește regimul sancționator, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă potrivit art. 305 alin. 1 lit.b Cod penal din 1969, respectiv de la 6 luni la 3 ani sau amendă potrivit potrivit art. 378 alin. 1 lit. b Cod penal.

Constată instanța că din punct de vedere al limitelor pedepsei închisorii pentru infracțiunea săvârșită, Cod penal din 1969 reprezintă legea mai favorabilă; reține instanța că ambele legi prevăd pedeapsa alternativă a amenzii penale.

Apreciind asupra prevederilor legale incidente în mod global, instanța stabilește în concret, ca fiind mai favorabile prevederile Cod penal din 1969, pentru următoarele considerente:

Limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, prevăzute de art. 305 alin. 1 lit. b Cod penal sunt mai reduse decât cele prevăzute de art. 378 alin. 1 lit. b Cod penal.

Din punct de vedere al modului de executare, comparând instituția suspendării condiționate și instituția amânării aplicării pedepsei sau instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere, raportat la speța concretă dedusă judecății, instanța apreciază că în concret dispozițiile Cod penal din 1969 sunt mai favorabile și sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 alin. 1 lit. c și art. 83 alin. 1 lit. c C.pen., referitoare la manifestarea de către inculpat a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, condiție pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului, având în vedere circumstanțele cauzei, instanța reține că modalitatea de individualizare este suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Având în vedere aceste motive, în baza art. 81 alin.1 din Codul penal 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani și 8 luni, care constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 al.1 din Codul penal 1969.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.pen. 1969, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, raportat la cauzele C__________ c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauză în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nicio marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, instanța va avea în vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.”, decizie care, este obligatorie, urmând astfel ca instanța să îi dea deplină eficiență juridică în soluționarea prezentei cauze.

Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.

În baza art. 71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Instanța atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 din Codul penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate și mai ales asupra dispozițiilor art. 305 alin. 5 C.penal 1969, potrivit căruia, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de abandon de familie, suspenadrea condiționată se va revoca în mod obligatoriu, urmând ca inculpatul să execute atât pedeapsa a cărei suspenadre a fost revocată cât și pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune care a atras revocarea.

La termenul de judecată din data de 26-11-2014, avocatul persoanei vătămate a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 4650 lei, reprezentând pensie de întreținere rămasă neachitată (f. 51).

În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 1 C.pr.pen, respinge ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată-parte civilă T___ D_____- prin reprezentant legal T___ M____-M_______.

In conditiile in care obligatia de plata a pensiei de intretinere pentru minorul T___ D_____ a fost stabilita prin sentinta civila nr.1190/03.09.2012 a J u d e c a t o r i e i Aiud, partea civila are posibilitatea de solicita executarea silită a hotararii respective si poate proceda la executarea silita impotriva inculpatului, nefiind asadar admisibila o noua actiune civila pentru plata pensiei de intretinere restante.

In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata actiunea civila formulata de persoana vătămată-parte civilă T___ D_____- prin reprezentant legal T___ M____-M_______.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 346 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei este aferentă fazei de judecată iar suma de 46 lei este aferentă fazei de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L___________ A_______ (fiul lui A_______ și O_____, născut la data de 12.09.1982 în mun. Aiud, jud. A___, divorțat, studii de școală profesională, fără ocupație, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în mun. Aiud, __________________________, jud. A___, cu reședința în Spania, localitatea Saragoza, _______________________, ____________ xxxxxxxxxxxxx) la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 alin. 1 lit. b C.pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen.

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a din Codul penal 1969, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 C. pen. 1969.

În baza art. 81 C.pen. 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare și stabilește un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, conform art. 82 C.pen. 1969.

În baza art. 71 alin. 5 C. pen. 1969, raportat la art. 64 lit. a teza a II- a C.pen. 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art 83 C.penal 1969 și art. 305 alin. 5 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 1 C.pr.pen, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată-parte civilă T___ D_____- prin reprezentant legal T___ M____-M_______.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 346 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei este aferentă fazei de judecată iar suma de 46 lei este aferentă fazei de urmărire penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.03.2015.

Președinte,

D____ C_______ E____

Grefier,

M____ C_______

Red.LMF

Tehn. MC/6ex.

31 Martie 2015