DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX LIBERARE CONDIȚIONATA
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T____-S______ JUDEȚUL M________
SENTINȚA PENALĂ NR.373
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13 FEBRUARIE 2014
PREȘEDINTE: E____ C______
GREFIER: C_______ T_____
Ministerul Public a fost reprezentat de M____ M________ M___- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta T____-S______
Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată privind pe condamnatul P____ M____.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul, asistat apărătorul desemnat din oficiu, avocat D____ P____ și apărătorul ales, avocat A________ N_______.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, s-a luat act că delegația apărătorului desemnat din oficiu a încetat.
Apărătorul ales a petentului a depus la dosar mai multe acte medicale.
A fost apelat și dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, ce are același obiect și privește același petent.
Instanța a pus în discuție reunirea cauzelor.
Apărătorul ales al petentului și reprezentanta Ministerului Public au solicitat conexarea dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX la cauza de față.
Având în vedere identitatea de obiect și părți, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, instanța dispune reunirea cauzelor, apoi cauza fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.
Avocat A________ N_______ pentru condamnat a solicitat admiterea cererii, motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.59 cod penal, petentul a executat fracția prevăzută de lege, a avut o bună conduită, a fost recompensat, a fost stăruitor în muncă și a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror M____ M________ M___ a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivând că deținutul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nefiind disciplinat și are antecedente penale.
Condamnatul a solicitat admiterea cererii.
INSTANȚA
La data de 4.02.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta Tr. S______, sub nr.XXXXXXXXXXXXX, cererea de liberare condiționată a condamnatului P____ M____, deținut în Penitenciarul Drobeta Tr.S______.
În motivarea cererii s-a arătat că a avut un comportament corespunzător în timpul executării pedepsei, a participat la diferite cursuri, a muncit și a câștigat zile prin muncă, a fost recompensat de două ori.
La data de 7.02.2014 petentul P____ M____ a formulat o cerere similară, înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXX, cele două cauze fiind reunite la termenul de azi.
A fost înaintat de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate procesul-verbal nr. R15020/56/5.02.2014, caracterizarea evoluției comportamentale, fișa de cazier judiciar.
Din actele aflate la dosarul cauzei instanța reține că la data de 5.02.2014 Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, din cadrul Penitenciarului Drobeta T____ S______ a analizat situația condamnatului P____ M____ și a considerat, în majoritate, că acesta nu poate fi liberat condiționat.
Din procesul verbal nr. R15020/56/5.02.2014 rezultă că acesta se află în executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prin sentința penală nr.3828/2013 pronunțată de Judecătoria C______, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 402/2013.
Executarea pedepsei a început la data de 19.06.2013 și va expira la 18.06.2014; pedeapsa este egală cu 365 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 243 zile, din care, în cazul în care muncește 61 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 182 zile efectiv executate.
S-a reținut că acesta a executat de la 19.06.2013 până la 5.02.2014 un număr de 249 zile, din care 17 zile câștigate pe baza muncii prestate.
Potrivit art. 59 alin.2 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Condamnatul a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă acest lucru nu îi conferă un drept ci doar o vocație la acordarea liberării condiționate.
Liberarea condiționată este o măsură de excepție, care trebuie justificată temeinic de comportamentul condamnatului, de natură a crea instanței convingerea că executarea restului de pedeapsă în stare de libertate ar conduce la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
Instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întrucât condamnatul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar timpul executat din pedeapsă nu este suficient pentru îndreptarea acestuia.
Astfel, așa cum rezultă din caracterizarea care însoțește procesul-verbal al comisiei de propuneri din cadrul Penitenciarului, comportamentului petentului a fost corespunzător, însă a fost doar o dată recompensat.
Petentul a fost selecționat să desfășoare activități productive și a avut un câștig redus de 17 zile.
A participat la activitățile de educative- dezbateri și conferințe.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta este recidivist, având în antecedenteo condamnare pentru tentativă la omor.
Instanța constată că persoana privată de libertate se află la prima analiză în comisie.
Se constată că deținutul nu a dovedit prin atitudinea avută că scopul educativ și preventiv al pedepsei a fost atins în ceea ce îl privește, comportamentul acestuia deși a fost adecvat, acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Instanța are în vedere și trecutul infracțional al condamnatului, acesta suferind o condamnare pentru o infracțiune de violență.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că la acest moment este nevoie de executarea în continuare a pedepsei în vederea atingerii scopului educativ și preventiv prevăzut de art. 52 Cod penal, urmând să respingă ca nefondată cererea de liberare condiționată privind pe condamnat.
Conform art. 450 alin. 2 Cod procedură penală, ținând seama și de data la care va expira durata pedepsei, respectiv 18.06.2014, instanța va stabili un termen de 3 luni de reiterare a cererii, termen considerat ca fiind necesar pentru reanalizarea condițiilor legale de acordare a liberării condiționate.
Văzând și art.192 cod procedură penală, va fi obligat petentul la 80 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 50 lei reprezentând 50 % din onorariul pentru avocat D____ P____, apărător desemnat din oficiu potrivit delegației nr.588/10.02.2014 va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul P____ M____, deținut în Penitenciarul Drobeta Tr.S______.
Fixează termen de 3 luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii, după expirarea căruia se poate reînnoi propunerea sau cererea de liberare condiționată.
Obligă petentul la 80 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 50 lei reprezentând 50 % din onorariul pentru avocat D____ P____, apărător desemnat din oficiu potrivit delegației nr.588/10.02.2014 va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2014 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr.S______.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- 393/2014 -
Cod operator 6342 confidențial
Red.& tehnored. EC/ 3 pag/3 ex.
Data redactării -7.03.2014