Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA G_____
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8638
SECȚIE PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 1238
Ședința publică din 20 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_____ D_____
Grefier E_______ P____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria G_____ reprezentat de
Procuror C_____ V_____ C______
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cererii de liberare condiționată formulata de petentul-condamnat P______ R____ I___.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 19.08.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.08.2015
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra procesului penal de față instanța constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G_____, petentul-condamnat Plescan R____ I___, deținut în P____________ G_____, a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 45/2011 a Tribunalului B_____ (M.E.P.Î. nr. 91/2011).
Pe parcursul procesului penal condamnatul a fost asistat de apărator ales, avocat T_____ D______.
În motivarea cererii, a arătat că a fost amânat de către Comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului G_____ după data de 20.04.2016, astfel încât petentul consideră această amânare ca nedreaptă și crede că poate fi liberat condiționat. A arătat instanței că în perioada petrecută în detenție s-a îndreptat, cu toate că a avut mai multe rapoarte de incident pentru abateri disciplinare, pe care nu le consideră grave și a absolvit cursurile clasei a III-a a Școlii Gimnazile „M____ V______”.
La dosar a fost atașată caracterizarea privind evaluarea psihosocială a petentului-condamnat, privind situația sancțiunilor disciplinare aplicate, respectiv a recompenselor de care a beneficiat condamnatul pe durata executării pedepsei.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Petentul-condamnat Plescan R____ I___ se află în executarea pedepsei 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 45/2011 a Tribunalului B_____ (M.E.P.Î. nr. 91/2011).
Executarea pedepsei a început la data de 19.05.2010 și va expira în termen la data de 18.05.2018. Petentul-condamnat a fost discutat în Comisia de propuneri pentru liberare condiționată la data de 21.07.2015, fiind amânat pentru data de 20.04.2016, pentru situația disciplinară.
Potrivit art. 5 alin. 1 Cod penal, ”în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Analizând dispozițiile privind condițiile pe care condamnatul trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată, instanța reține că legea mai favorabilă este legea veche, respectiv Codul penal din 1969.
Potrivit dispozițiile art. 59 alin. 1 Codul penal din 1969, ”după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mare de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.
Din interpretarea acestui text, rezultă că numai îndeplinirea fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege nu este suficientă pentru a se dispune această măsură, atât timp cât legiuitorul cere ca instanța să aibă în vedere la acordarea liberării condiționate, dacă condamnatul a fost stăruitor în muncă, disciplinat și dacă a dat dovezi temeinice de îndreptare, precum și comportamentul condamnatului anterior încarcerării. La acordarea beneficiului liberării condiționate, legea prevede că se va ține seama și de antecedentele penale ale condamnatului.
Condițiile prevăzute de art. 59 Codul penal din 1969 sunt imperative, astfel încât îndeplinirea lor este obligatorie, ele fiind totodată cumulative.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța reține că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, aceasta fiind lăsată la latitudinea instanței de judecată.
Petentul a formulat în termen cerere de liberare condiționată, este la prima analiză a comisiei, nu are antecedente penale, nu a mai beneficiat de liberare condiționată și a executat fracția prevăzută de lege.
Întrucât în perioada de detenție, petentul-condamnat Plescan R____ I___ nu a făcut un efort serios și vizibil pentru a-și îndrepta comportamentul și nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind sancționat disciplinar de 3 ori (ultima sancțiune pentru lovire deținut) și a fost recompensat de 5 ori, instanța va aprecia că nu se impune liberarea condiționată a petentului-condamnat Plescan R____ I___, urmând a respinge cererea acestuia.
În ceea ce privește termenul de reiterare a cererii, instanța observă că amânarea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului G_____ până la 20.04.2016, este motivată de faptul că, deși a executat fracția de pedeapsă minimă prevăzută de lege, acesta are o situație disciplinară care nu îl recomandă pentru liberarea condiționată, având „manifestări comportamentale dizadaptive în perioada analizată”.
Petentul s-a apărat spunând că în perioada petrecută în detenție s-a îndreptat, cu toate că a avut mai multe rapoarte de incident pentru abateri disciplinare. A motivat că este interesat de educație și acum se simte pregătit să iasă și să aibă grijă de familie pentru a șterge trecutul său.
În această privință instanța va constata că termenul de reiterare a fost stabilit în mod legal, dar necorespunzător dozat, fiind suficient un termen mai scurt pentru ca petentul să arate că se poate îndrepta. Rezultă că în perioada următoare petentul Plescan R____ I___ va trebui să dovedească o atitudine corectă față de persoanele cu care interacționează, să nu răspundă la provocări, să dovedească maturitate în deciziile pe care le ia și, mai ales, să nu dețină obiecte interzise.
Instanța va stabili un termen de reiterare mai mic tocmai pentru ca instituția liberării condiționate să nu devină iluzorie pentru petentul Plescan R____ I___, primind astfel o nouă șansă de a dovedi că închisoarea a avut un rol educativ asupra sa.
Astfel, potrivit art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va fixa termenul pentru reiterarea cererii de liberare condiționată pentru petentul - condamnat Plescan R____ I___ după data de 20.02.2016, termen suficient pentru a arăta dacă s-a îndreptat.
În temeiul art. 275 alin. 2 din Cod de procedură penală, instanța va dispune obligarea petentului-condamnat Plescan R____ I___ la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
În temeiul art. 59-60 din Codul penal din anul 1969 și art. 5 din Codul penal respinge, ca nefondată, cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat Plescan R____ I___ (fiul lui B__________ și al lui V_______, născut la 09 Iulie 1981 in T_____,jud. G_____, CNP:xxxxxxxxxxxxx, domiciliat in B_____, ________________________.3,_________.86,jud. B_____, in prezent deținut in P____________ G_____), din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 45/2011 a Tribunalului B_____ (M.E.P.Î. nr. 91/2011).
În temeiul art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, fixează termen pentru reiterarea cererii de liberare condiționată după data de 20.02.2016.
În temeiul 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă petentul-condamnat Plescan R____ I___ la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 587 alin. 3 din Cod de procedură penală, poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat in P____________ G_____ si Reprezentantul Ministerului Public
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.08.2015.
Președinte, Grefier,
Red./Dact. 5 ex
A D/E P