cazul calugaritei de la manastirea Tanacu

Discutii privind Dreptul Penal
orange

?

Post by orange » 26 Jun 2005, 14:14

Normal...doar nu spuneau repede ca au vrut sa o omoare... :? Dar o fi si greu sa iti dai seama ca, daca tii o persoana legata, fara apa si mancare si cu un calus la gura mai multe zile, o sa moara... Intentie indirecta?

orange

Post by orange » 26 Jun 2005, 17:59

Parchetul General a anuntat ca faptele pentru care a inceput urmarirea penala a preotului Corogeanu si a celor patru maicute de la manastirea Tanacu au fost savarsite "cu intentie indirecta".
Acuzatia de omor deosebit de grav este fundamentata prin concluziile provizorii ale medicilor legisti din Vaslui. Cei cinci inculpati sunt, de asemenea, invinuiti de lipsire de libertate in mod ilegal.

Cei cinci sunt cercetati in legatura cu moartea tinerei novice Irina Cornici in urma unui "act de exorcizare". Ea a fost legata de o cruce de lemn timp de trei zile, fiind tinuta fara hrana si apa.

Preotul si-a motivat gestul prin faptul ca femeia era posedata de duhuri rele si a vrut sa o purifice.

Irina Cornici era bolnava de schizofrenie si era in evidenta medicilor specialisti de la spitalul de urgenta Vaslui.

Sursa: http://www.bbc.co.uk/romanian/news/stor ... uzii.shtml

mariusms

Post by mariusms » 26 Jun 2005, 18:33

Q.E.D.

justitiabilul

Post by justitiabilul » 27 Jun 2005, 08:25

Sansiro, am inteles rationamentul tau. Dar am o obiectie.. sunt de acord ca o fatza bisericeasca, un credincios are alta viziune asupra practicilor si canoanelor menite sa purifice trupul. Dar... postul negru este una, iar tinutul cu capul in jos, cu calus la gura si fara apa si alimente... cu totul altceva. Si, daca tot ai pornit cu rationamentul pe calea asta.. fii bun si continua...Adica...preotul nu a urmarit sa o omoare, a vrut sa o purifice. Dar pe de alta parte a acceptat varianta mortii calugaritei urmare actelor sale. Si fie si-a spus in sutana "faca-se voia Domnului! Sper sa o ajute sa traiasca!" fie si-a spus "Daca e sa se duca, duca-se! Si asa e posedata!". Oricum ar fi, a acceptat ideea mortii. Deci... intentie indirecta.
Din punct de vedere al probatoriului insa, aceste aspecte reies doar din materialitatea faptei.

der_graaf

Post by der_graaf » 27 Jun 2005, 09:39

dupa efectuarea expertizei medico-legale s-au stabilit drept cauze ale decesului: insuficienta respiratorie acuta si deshidratare.
inainte de cele 3 zile in care victima a fost tinuta imobilizata pe cruce si cu carpe in gura, au mai fost 3 zile in care a fost incuiata in chilia ei. sunt in total 6 zile de lipsa de mancare si mai ales.. apa. faptul ca au chemat salvarea de abia in ultima zi cand au vazut de dimineata ca victima a intrat in stare de lesin, adica in coma, atunci s-au gandit sa apeleze la lumea exterioara. de ce numai atunci? si de ce au facut asta pana la urma daca erau convinsi de faptul ca poate fi tratata de ei?
iar daca un preot, chiar si cu doar 2 ani de facultate ca atat avea calugarul criminal, nu are capacitatea de a intelege si un grad ridicat de cultura.....eu nu mai stiu ce sa cred.
eu sustin incadrarea juridica: omor deosebit de grav in concurs cu lipsirea de libertate in mod ilegal.

codobelc

Post by codobelc » 27 Jun 2005, 09:44

M-am tinut departe de subiect o perioada, in speranta ca o sa apara date noi care sa lumineze intr-o oarecare masura lucrurile. Cum astfel de date nu au aparut (sau nu le-am aflat), ma hazardez si eu...
1. In identificarea corecta a pozitiei subiective a faptuitorului fata de urmarea periculoasa, trebuie sa se porneasca de la imprejurarile concrete, obiective. Sau, cum se mai zice, latura subiectiva se deduce pe baza laturii obiective. Obiectiv cunoastem ca victima a decedat in chinuri, prin sufocare, dupa ce a fost lasata trei zile fara apa si fara mancare, rastingnita.
2. Evident, nu trebuie facuta abstractie de intelectul, gradul de cultura, pregatire etc ale faptuitorilor. Presupun ca preotul in cauza are cel putin studii liceale, daca nu chiar mai mult, nivel intelectual la care imi este greu a crede ca poate invoca necunoasterea posibilelor consecinte pe care le putea determina actiunea sa. Evident, nu discutam de intentie directa, dar se poate avea in vedere o intentie indirecta, in sensul ca, desi urmarile grave au fost prevazute, ele au fost acceptate.
3. Nu cred, deci, ca se poate sustine o culpa fara prevedere in ceea ce il priveste pe preot. Nici o culpa cu prevedere nu cred ca se poate sustine deoarece in acest caz ar trebui sa intervina anumite elemente obiective, concrete, care sa determine convingerea faptuitorului ca urmarea prevazuta nu se va produce. Din nou, nu este cazul.
4. Cu privire la intentia "reala" a calugarului de a exorciza, trebuie spus ca aceasta practica nu este tolerata de BOR, iar calugarul, fara indoiala, cunoaste aceasta stare de lucruri. Nu discutam, deci, de o practica larg raspandita, ci mai degraba de una underground, de factura mai degraba necrestina, asta ca sa nu folosesc un alt termen. Asadar, convingerea intima a preotului-calugar ca, de fapt, "exorciza" nu cred ca poate fi avuta in considerare, atata vreme cat insasi institutia din care facea parte contesta aceasta practica. Si apoi, prin documentare TV am vazut si exorcizari mai putin violente (i se citeste o slujba, se stropeste cu apa sfintita, tamaie etc), care nu pun in pericol viata exorcizatului. Nu cred ca in vreo carte bisericeasca sa fie vreo reteta de exorcizare, cu atat mai putin una de genul: se ia persoana, se leaga strans la gura cu un calus, se rastigneste pe o cruce si se lasa asa fara apa si mancare pana fuge necuratul...
5. Despre calugarite nu stiu inca ce sa cred. Nu am informatii despre gradul lor de cultura si este posibil (chiar foarte probabil) ca ele sa fi vazut in preot un lider spiritual incontestabil, ale carui demersuri, opinii, practici etc sa fi fost litera de lege pentru ele, indiferent de pozitia Bisericii.
6. Cat priveste lipsirea de libertate, ma indoiesc de justetea incadrarii, lipsirea de libertate fiind absorbita de continutul agravat al omorului. "Cruzimile" constau tocmai in legarea cu calus, lipsirea de apa si hrana etc. or a sanctiona aceste lucruri si prin lipsire de libertate mi se pare a sanctiona de doua ori aceeasi fapta.
7. Daca mobilul faptei l-a consituit o suma de bani, asa cum s-a vehiculat, va fi omor cu intentie directa.

wav

Post by wav » 27 Jun 2005, 10:27

mariuca wrote:mai oameni buni intentia autorului de a ucide reiese din activitatea materiala intreprinsa impotriva victimei... pana aci e in regula... insa cei acuzati de savarsirea acetui omor deosebit de grav au incercat totusi sa acorde ajutor acestei maicute au sunat la salvare, a venit salvarea.... :roll:
personal cred ca daca ai macar o umbra de discernamant iti "reprezinti" faptul ca daca pui pe cineva "pe cruce" (artizanala sau nu) trei zile, cu un calus de prosop in gura si nu-i dai nici mancare si nici apa acela cel mai probabil va muri.
ca ai chemat salvarea cand fata aia de 23 ani era pe moarte, doar ca sa vina sa constate decesul nu mi se pare a se incadra in notiunea de "a sari in ajutor"
Nu vreau sa-l manii pe Dumnezeu insa a mai apela la astfel de practici medievale in secolul 21 mi se pare rusinos. Poate ca taranii nescoliti din vremea inchizitiei, care nu auzisera niciodata nicaieri despre epilepsie, ar fi putut aprecia in acest caz ca bolnavul este "posedat de diavol" O astfel de perceptie in secolul nostru imi pare insa o dovada de fanatism impins pana la cretinitate ceea ce nu este acceptabil.

comisar

Post by comisar » 27 Jun 2005, 11:51

Stimati membri nu credeti ca ar fi bine ca acesti nefericiti sa aiba si ei un aparator sau mai multi pe acest forum,nu pot avea si ei circumstante atenuante,constat ca aici incadrarea juridica s-a facut mai mult pe baza raportului medico-legal si a unor date din presa.
Crede cineva ca se moare fara apa si mincare timp de 6 zile,dupa cum stim cu totii au fost situatii cind s-au scos de sub darmaturi persoane dupa 10-14 zile,nu cumva maicuta nostra avea si alte boli ascunse,nu sunt medic, dar insufienta respiratorie are anumite cauze,care cred ca nu tine neaparat de lipsa apei si hranei.
Maicuta a fost dusa la spital totusi vie,si din cite stim nu i s-a acordat un prim ajutor de specialitate de catre personalul salvarii,este posibil ca conditiile de transport si tratamentul medical aplicat sai fi pus viata in pericol,eu cred ca trebuie luata in calcul orce varianta.
Dumnezeu sa o ierte !!

wav

Post by wav » 27 Jun 2005, 13:14

As spune "sa o odihneasca" si nu "sa o ierte" fiindca in opinia mea "purgatoriul" ei a fost aici pe pamant, in alea trei zile cat a stat pe cruce precum Iisus. (Purgatoriul este locul acela pe care BOR nu-l recunoaste a exista in care sufletele se duc in asteptarea sortii ce le va fi harazita. De aia ne rugam pentru sufletul mortilor ca sa le fie iertate pacatele si sa se duca in rai nu in iad)
Insuficienta respiratorie si deshidratarea nu puteau fi in nici un caz rezultatul culpei personalului de pe salvare insa putea fi cu certitudine generate de cele 6 zile fara apa si de calusul de prosop din gura (are si calitatea deosebita de a absoarbe saliva)
In plus, boala de natura neurologica de care suferea era in masura sa ii provoace, in atare situatie, o asa stare de panica incat sa intre in insuficienta respiratorie chiar si in lipsa calusului

orange

?

Post by orange » 27 Jun 2005, 13:29

Pai si ar fi murit numai daca era bonava?? Cum ramane cu antecedenta cauzala??? Are importanta ca daca tii pe cineva intr-un beci moare mai repede pentru ca are claustrofobie? (dau un exemplu numai...) Plus ca medicii de pe salvare spun ca murise cand au ajuns ei...Si oricum ideea e daca fapta lor e de natura sa produca moartea victimei...nu daca altcineva, in conditiile date, ar fi trait 10 sau 20 de zile...

attorneyatlaw

Post by attorneyatlaw » 27 Jun 2005, 14:09

Eu zic ca exista pericolul ca ea sa moara oricum. Si fara sa fii bolnav de nervi (schizofrenic sau epileptic, ce conteaza) simplul fapt ca te trezesti crucificat si cu calus la gura gandesc ca este de natura sa-ti provoace un atac de panica.
Atat ca in cauza cred ca nu se poate face abstractie de faptul ca ea saraca era un om bolnav si nici nu cred ca este justificata atitudinea preotului si a celor 4 maicute de care au preferat sa considere ca e "posedata" (cu tot respectul dar suntem in secolul 21) desi fusese anterior internata si avea un diagnostic medical pus.

sansiro

Post by sansiro » 27 Jun 2005, 15:16

Revin si arat c:
Intr-adevar, fiind pe deplin convins de gradul de cultura al preotului, este intemeiata concluzia cu privire la omor. Intrebarea care se ridica este urmatoarea: din moment ce aceeasi imprejurare (rastignirea pe cruce) este considerata ca lipsire de libertate si in acelasi timp act de cruzime. Apare situatia ca aceeasi imprejurare sa fie sanctionata de doua ori: ca imprejurare ce duce la retinerea formei calificate a omorului si ca infractiune de sine statatoare (art.189 alin. 2). Dupa parerea mea, cruzimile ar trebui individualizate mai coerent, daca tot se doresc a fi retinute pentru a exista viabil incadrarea Art. 176 lit. a si art. 189 alin. 2 C. pen.
Respecte

mariusms

Post by mariusms » 27 Jun 2005, 15:58

Lipsirea de libertate nu s-a redus numai la acea rastignire. Rastignirea si tratamentul abominabil reprezinta una iar lipsirea de libertate este altceva.
Cu respect.

sansiro

Post by sansiro » 27 Jun 2005, 16:32

Tocmai asta ma nelinisteste:spune-mi exact ce inseamna tratamentul abominabil. Lipsirea de libertate prin ea insasi presupune un tratament abominabil (legarea, etc).

mariusms

Post by mariusms » 27 Jun 2005, 16:38

A fost inchisa intr-o incapere. Asta este lipsire de libertate. Legarea de cruce, punerea unui calus, faptul ca stiau ca sufera de o boala care i-a provocat mari suferinte si dureri pana s-a stins, saracuta de ea, reprezinta tratamentul inuman. Sunt suficiente?
Cu respect.

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 26 guests